0

11 ianuarie – Ziua mulțumirii

Am văzut că azi e ziua mulțumirii. Sigur, am văzut că e și a laptelui, dar, într-o vreme în care laptele de vacă este controversat 🙂 și pentru cel din semințe și nuci nu ai bani destui, cel mai bine e să nu pomenești de așa sărbătoare. Un mulțumesc nu costă nimic, deci poți să-l aduci în atenția oamenilor. (După ce am făcut această afirmație, m-am surprins mustăcind: Ia să vezi că până la final o să demonstrez că, de fapt, mulțumesc e mai scump decât orice tip de lapte de pe piață… Și nu m-am înșelat!)

În primul rând, de curiozitate, ați căutat pe Google poezii despre mulțumire? Să zicem că aveți o datorie față de cineva, nu economică, ci de altă natură, și vreți să îi scrieți o felicitare în care să îl apreciați. Dar nu aveți nicio idee și pac! Apelați la creativitatea altora. Eu nu am găsit nicio poezie cu această tentă adresată omului. Primele recomandări ale internetului au fost către articole de pe bloguri creștine – mulțumirile se îndreaptă către Dumnezeu. (Da, după cum spuneam, voi ajunge la concluzia că un mulțumesc e mai scump decât laptele. Pentru că lui Dumnezeu Îi mulțumim pentru tot ce avem, dar mai ales pentru Jertfa Fiului Lui – care într-adevăr nu are egal și nici preț.)

Trecând mai departe, chiar dacă nu avem recunoștința față de om exprimată în versuri pe prima pagină Google, știu din proprie experiență de grădinițar 🙂 și din experiența în educație de 27 de ani că, de mici, copiii sunt învățați să mulțumească unei ființe. Mamei. Pentru ce mulțumești? (Bine, nu vorbim despre faptul că uneori cei mici spre mari se răscoală și strigă că nu au cerut ei să se nască așa că nu sunt datori cu nimic!) Pentru viață, pentru grijă, pentru echilibru în emoții și multe altele.

Da, dar așa cum există un curent nou care scoate femeia în față pe macara, pe mare sau la volanul camioanelor, există tendința de a se atrage atenția și asupra rolului tatălui. Chiar zilele trecute am văzut cum un lanț de magazine a postat pe geam un afiș care scotea în evidență faptul că unii tați petrec toată ziua alături de copil. Așa că, de vreme ce există și această situație, în curând nu se va mai mulțumi cu patos numai mamei, ci și tatălui (ceea ce mi se pare corect: și mulțumirea, dar și faptul că se implică 🙂 ).

Pentru nopțile nedormite, răbdarea desăvârșită, renunțarea la plăcerile personale pentru binele copilului, nu există preț pe care să-l plătească cei mici, nici pe moment, nici când ajung mari.

Haideți să luăm mai departe oamenii care apar în viața noastră:

  1. Familia extinsă, cu generozitatea ei demnă de respect (bine, sunt și probleme și chiar ură în această celulă numită familie, dar azi discutăm despre lucrurile frumoase din cadrul ei sau despre persoanele care ies în evidență în dezvoltarea copiilor!)
  2. Prietenii – știți cât de dificil este să-și facă un prieten pentru unii copii sau cât de dureros este să-l păstreze? (chiar dacă noi spunem că se împrietenesc ușor copiii – ei bine, acolo unde se împrietenesc ușor ai de ce mulțumi, ținând cont de alte experiențe!)
  3. Colegii care-ți dau o mână de ajutor (eu nu prea știu ce înseamnă inversul acestui aspect, dar am cunoscuți care se plâng nu numai că nu primesc ajutor, ci că sunt săpați!)
  4. Oamenii cu care intri în contact zilnic – pentru că ai nevoie de ei, de un serviciu din partea lor (cum îți pot ei strica ziua, dacă nu sunt niște domni!)
  5. Necunoscuții care îți fac un serviciu neașteptat (pierzi un lucru și-ți atrag atenția sau ți-l aduc la ușă)
  6. Doctorii care se străduiesc pentru tine în momentul în care crezi că nu se mai poate face nimic
  7. Toți cei de care ai nevoie la un moment dat în cursul unei zile (inclusiv cei care au inventat medicamentul pe care îl iei sau îl ia copilul tău, medicament care readuce zâmbetul pe buzele bolnavului ce face un pas spre vindecare!)

Uneori, un simplu gest îl costă enorm pe cel care-l duce la capăt pentru noi, așa că laptele de migdale sau de cocos este o nimica toată față de bunătatea pe care o primim zilnic de la tot ce are suflare și ni se dedică (in)conștient. Și Mulțumesc al nostru ne costă enorm, vine din înțelepciunea de a înțelege importanța clipei! Deci este ceva neprețuit!

Dintre toate articolele apărute pe marginea acestui subiect, cel mai impresionant a fost cel despre proveniența verbului a mulțumi.

Alte lucruri interesante, culese de pe ici, de pe colo:

  • Sociologii şi psihologii spun că „Mulţumesc!” face parte din categoria „mângâierilor verbale” şi că la auzul celor trei silabe organismul uman emană hormonul fericirii.
  • Fă-ți un obicei din a mulțumi, pentru a-ți exprima aprecierea, sincer și fără așteptări. Apreciază-i cu adevărat pe cei din jurul tău și vei vedea că nu ești singur. Apreciază cu adevărat viața și vei descoperi că ai mai mult de atât. – Ralph Marston
  • „Mulţumesc” reflectă recunoştinţă, preţuire, respect, comuniune; „mulţumesc”  în engleză, „thank you” derivă de la „think”, cu sensul „mă gândesc la tine, nu voi uita ce ai făcut”; în franceză, „merçi” provine de la „mercy”, care înseamnă compasiune, sau graţie divină, la fel ca italienescul „grazie” sau „gracias”, din spaniolă, şi semnifică acceptarea compasiunii şi a graţiei divine, primite prin intermediul altei fiinţe; „obrigado”, din portugheză, duce cu gândul la reciprocitate, ca onoare, la a te simţi „obligat” de gestul celuilalt. „Mulţumesc” e ca o înclinare a omului în faţa altuia şi în faţa lui Dumnezeu.

Sunt două aspecte despre care aș vrea să mai vorbesc. Primul, normal că mulțumirea ar trebui să fie sinceră, altfel de ce te-ai mai *umili* atât de mult în fața cuiva față de care nu ai respect? 🙂

Al doilea, chiar dacă azi e ziua lui Mulțumesc, el ar trebui să fie zilnic pe buzele noastre. Dacă ai un copil și-l aniversezi într-o anumită zi dintr-o anumită lună, nu înseamnă că în restul timpului îl ignori.

Tu cui ar trebui să-i spui mulțumesc – azi și în fiecare zi?

 

15

Există și un sfarșit fericit

Vreau să închei ziua frumos, așa cum a fost acum cateva minute. Lunar, iau pastile compensate, dar și plătite. De la aceeași farmacie, de langă doctorul de familie, undeva pe langă Obor. Acum două luni, am fost acolo și cand am ajuns acasă am descoperit că, dintre medicamentele plătite – și scumpe! – mi-au dat doar 20, în loc de 30.
Am înghițit în sec și din acel moment nu am mai călcat prin acea farmacie, ci în cea de langă ea. Azi, în farmacia la care mergeam în ultimul timp, vanzătoarea s-a plans că nu are contract cu Casa de Asigurări la care sunt eu și n-am avut ce să mai fac – am mers la vechea farmacie…
Politicoasă, i-am spus doar: vă rog să le numărați sub ochii mei să nu mai pățesc ce am pățit data trecută…
*O, ne pare rău că s-a întamplat asta, de ce nu ați venit atunci să ne spuneți?*
Am privit-o ca picată din lună – păi, dacă îmi spuneați că am scos folia și că dau vina aiurea pe dv?
Mi-a numărat pastilele, dar nu-mi mai făcea totalul.
*Să știți că la aceste pastile nu ne apare nimic în plus*, mi-a zis într-un sfarșit.
*NU la acestea mi-au lipsit, ci la cele pe care le-am plătit cu preț întreg – cele scumpe*.
Le ia la numărat și pe acelea și ochii i se măresc de uimire: sunt 10 în plus, sunt ale dv și vi se cuvin. Dar de două luni să nu spuneți nimic. Data viitoare sper să nu se mai repete, dar și dacă se va repeta, mai bine spuneți, manifestați-vă, explicați…
Bravo, băieți, după episodul de azi cu autobuzul care n-a oprit în stație, ci ne-a făcut să alergăm, după ce că am stat 30 de minute în stație, asta a fost de vis.
Așa, ca să-mi închidă gura și mai ales să-mi panseze inima că în loc să plec în altă parte insist să răman aici, cu gandul că e mai bine așa, că am un loc special aici…