1

MiniArtShow să startul stagiunii de toamnă

 cu spectacolul Caragiale Express – 6 octombrie, ora 12.

Godot Cafe Teatru

MiniArtShow by Ioana Ginghină vă așteaptă pe 6 octombrie la Godot Cafe Teatru, la spectacolul Caragiale Express. Piesa este o plimbare prin schițele lui Caragiale, adaptată stilului contemporan. Cu toate că personajele reprezintă comportamente și tipologii descrise acum mai bine de 100 de ani, le regăsim și azi fie la oamenii de rând, fie la persoane publice. Regizoarea Diana Păcurar a pus într-un singur spectacol trei schițe: ”Bubico”, “D-l Goe” și “C.F.R. 42”.

Caragiale Express este un spectacol dinamic, ingenios și super modern, pe un text clasic, care să satisfacă pretențiile copiilor din grupa de vârstă a preadolescenților și adolescenților.

Spectacolul oferă o imagine realistă a societății românești, plină de umor. Inedit pe scena teatrului pentru copii este faptul că Bubico, D-l Goe și celebrele doamne ale epocii se întâlnesc cu toții într-un decor multifuncțional, care anulează limitele dintre scenă și sală.

Din distribuție fac parte:

Andreea Mera

Andrei Nedelea

Cezara Munteanu

Vlad Nicolici

Ana-Maria Pop

Daniel Marcu

Regia: Diana Păcurar

Coregrafia: Mariana Gavriciuc

Scenografia: Corina Boboc Giorgescu

REZERVĂRI: 

Online: https://goo.gl/m27WTZ

Tel: 0736 414 244

 

Reclame
2

MiniArtShow by Ioana Ghinghină

Încercând să vorbesc despre întâlnirea de la MiniArtShow by Ioana Ghinghină, aș vrea să mă laud măcar cu un lucru: că am ajuns printre primii. Dar nici cu asta nu pot ieși în evidență, pentru că nu am reușit să deschid poarta, deși Ana Nicolescu i-a făcut o vrajă de departe și imediat s-a făcut loc să intru. 🙂

Invitația căreia i-am dat curs suna cam așa: *Înainte să înceapă școala copiilor, hai și noi la o mică joacă*. Semnat #ParentingPR.

Nu prea refuz eu multe în viață – nu refuz nici ceea ce nu-mi place, că zic: hai că am de învățat din orice!, dar o joacă – de ce-aș refuza o joacă?

Însă, oricât de copilăroasă mă cred cei care mă cunosc bine, trebuie să spun sus și tare că am nimerit între persoane care și-au dezlănțuit copilăria și, chiar dacă nu scriu povești de copii, s-au întrecut în a le inventa – serios, se vedea că toți aveau copii mici. Se observa că toți auzeau acasă cererea: *Fă-mi o poveste cu…* (în niciun caz nu se mulțumeau copiii lor cu ceva clasic).

Așa că atunci când a fost vorba despre a improviza un scenariu care-l avea ca personaj principal pe-un crab care dorea să nu mai stea în apă, fiecare a luat câte o jucărie pe băț (nu exagerez) și a început să depene acțiuni…

Bine, am sărit foarte multe etape ajungând la aceasta cu povestirea, dintr-un motiv foarte simplu: toate amănuntele le aflați de aici (și articolele sunt atât de bine scrise și așa de utile pentru dezvoltarea copilului interiorcă tot suntem noi invitați să dăm mii de lei pentru a ne împrieteni cu copilul nostru interior!!! –  încât chiar merită să le citiți – și pe gratis 🙂 🙂 🙂 )

http://www.artistu.ro/general/o-lectie-nu-o-teleportare-in-copilarie/

http://johannasburg.ro/actor-pentru-o-ora-bucurie-joc-copilarie/

http://b24kids.blogspot.ro/2017/09/actoria-o-joaca-pentru-toate-virstele.html

http://iulianaroca.ro/nu-doar-o-seara-de-teatru-despre-vise-implinite-si-emotii-puternice/

(Articolul Anei este chiar în dreptul numelui ei, ok?)

Voi merge pe ideea povestirii, (a suta etapă din joaca noastră 🙂 ), din prisma omului care are la activ 6 cărți publicate și peste 500 de povești scrise. Cum eram printre ultimii care aveau de zis ceva, cum toate ideile pe care le scorneam eu, le aduceau ceilalți în discuție, mi-am dat seama ce simplă e soarta scriitorilor care sunt singuratici: nu trebuie să colaboreze cu nimeni, nu le suflă nimeni ideea de sub nas, spun ce le trece prima dată prin cap și încheie povestea, fără să mai pună cineva întrebări despre… sau să le mai pună cineva în mână un nou personaj… *adaugă-l și pe dumnealui*.

(Ce să zic, eu trebuia să introduc în toată istoria amărâtului de crab ce nu mai voia să stea în apă – o girafă. Șansa mea a fost că avea ochii închiși și am mers pe ideea că o deranja zgomotul găștii care voia să-l ajute pe crab! Că, dacă trebuia să o fac pe dumneai să dea o copită de ajutor, sigur nu mă descurcam! 🙂 🙂 )

Ce mi s-a părut interesant la jocul nostru a fost că nu am purtat măști. Acum noi ne și știam de dinainte, de la tot felul de întâlniri, dar nu discutasem toți, nu ne cunoșteam secretele, nu eram chiar intimi. Însă am lăsat veselia să ne poarte unii spre alții și am reușit să scoatem ceva care poate purta o parafă sănătoasă: FĂRĂ FALSITATE.

Poate în cadrul firmelor, la teambuilding, oamenii mai ascund câte ceva, nu vor să le fie intuite chiar toate slăbiciunile sau să arate toți așii din mânecă. Dar noi, care nu aveam nimic de împărțit, am adăugat fiecare valoarea lui la ceea ce deja depusese fiecare.

În încheiere, aș vrea să vă spun de ce aș participa la astfel de seri de joacă, alături de oameni mari, sub conducerea Ioanei: pentru că este o profă fără ifose. Ați văzut în filmele despre balet cam ce fel de stil au maestrele de balet? Ei bine, Ioana, fără a se da rotundă ca acele mărețe specialiste, este o Învățătoarea cu Î sau… dăscălița lui Goga, aceea pe care doar noi, cei care-am învățat-o în copilăria comunistă, știm cât o prețuiau toți – pentru că merita.

Iar acum să vă spun de ce mi-aș înscrie copilul la Școala de Artă a Ioanei. Spuneți cu mâna pe inimă: vă plac spectacolele în care fetițele de 3 ani luptă pentru a fi Miss America? Eu nu am văzut niciun episod, dar după ce am citit articolele de pe Fb referitor la acest *carnagiu* emoțional, mi-am dat seama că și în multe dintre trupele de teatru alcătuite din copii se întâmplă așa ceva. Am participat și eu, ca spectator la câteva piese jucate de cei mici, în care copii de 5 ani, 8 ani, interpretau roluri de femei, bătrâni sau cine știe ce matur, încercând să intre în emoțiile acelei vârste până la care, sărmanii copii, mai au până ajung.

Ioana a făcut o afirmație care m-a entuziasmat: *Pentru mine, niciodată o fetiță de câțiva anișori nu va fi Julieta pentru că nu vreau să o forțez să treacă de etapele vieții. Fiecare copil primește rolul despre realitatea vieții lui, despre lucruri cu care se confruntă.*

Școala de teatru a Ioanei Ghinghină (Papadopol) este, de fapt, un loc de dezvoltarea personală sănătoasă, așa că o recomand cu dragoste oricui. De la mic, la mare.

(Și, până ajungeți la MiniArtShow, citiți-i blogul.)