0

Inimă de leu – Dr. John Demartini

În sala în care Dr. John Demartini susținea seminarul său Inimă de leu, primele cuvinte pe care le-am scris pe caietul meu au fost: *În tristețe, auzi vocile rele care te ceartă și-ți spun că nu ești în stare de nimic.* Nu știu dacă a fost gândul meu sau l-am cules din ceea ce spunea profesorul, însă un lucru este clar – am realizat de ce nu îmi place să stau în starea de disperare care mă cuprinde câteodată, când îmi dau seama că nu mă pricep să fac ceva, nu am timp să duc la capăt ce am început, ceea ce-mi doresc eu este imposibil de realizat…

Demartini a ținut-o sus și tare cu același gând: Indiferent cât de neînsemnat îți pare că ești, nu calitățile tale te vor ajuta să ajungi departe, ci faptul că ai un vis. Dacă nu renunți la visul tău, el o să-ți aparțină. Susținea asta el, copilul căruia îi spusese prima profesoară că nu se va descurca niciodată nici cu cititul, nici cu reținutul, nici cu vorbitul…

Cele 30 de cuvinte pe care a început să le învețe pe zi, pentru că mai mult de atât nu putea să facă pentru dezvoltarea lui, l-au transformat în omul care astăzi vorbește despre setul de valori pe care trebuie să le ai. Poți aduce valoare în Univers, dacă acționezi conform setului tău de valori, poți fi frustrat dacă funcționezi după cele ale celor din jur – chiar dacă-i iubești, chiar dacă sunt de excepție.

Ascultam uimită: când stabilești un scop, creierul îl urmărește pe acesta. Dacă nu ai un scop, nu ai mentalitate de om puternic, ci de sclav, de rob, de aceea alergi la dependențe – ele pot fi numite *stăpâne* și pot da plăcere rapid. (Aceasta face diferența dintre un om și un animal de pradă – omul are un obiectiv, animalul de pradă acționează din implus, pe loc, fără a gândi.) În schimb, dacă ai o viziune inspirată, dacă planifici strategic, dacă acționezi și îți organizezi întreaga ființă, conducându-te pe tine, devii un lider și peste ceilalți. Căci, m-a uimit Demartini, *chiar și Biblia spune – Cei ce au viziune, vor înflori, în vreme ce ceilalți vor da înapoi*.

Oamenii au control asupra vieții lor dacă hotărăsc să-și desfășoare zilele conform valorilor lor. *A, zice farmacistul, e un dezechilibru chimic, luați pastile…* Când colo, depresiile, bolile cele mai grave pornesc din faptul că, de fapt, sistemul de valori ne-a fost atins și retezat sau am încercat noi înșine să-l ajustăm pentru a le face pe plac celorlalți.

Ce înseamnă valori?

  • Care sunt primele trei obiecte cu care îți umpli spațiul?
  • Care sunt cele trei fapte cu care îți umpli timpul?
  • Care sunt cele trei activități care-ți dau energie?
  • Care sunt cele trei lucruri în care investești banii?
  • Care sunt cele trei motive care te incită să fii ordonat?
  • Care sunt acțiunile pe care le faci spontan, fără să te pună cineva, fără să ai nevoie de vreo motivație exterioară?
  • Care sunt cele trei fraze pe care ți le adresezi de regulă?
  • Care sunt cele trei gânduri prin care îți păstrezi echilibrul pentru a-ți atinge scopul?
  • Care sunt cele trei subiecte de conversații pe care le abordezi cel mai des în public?
  • Care sunt cele trei bucurii care te inspiră cel mai mult?
  • Care sunt cele trei obiective cu care vrei să-ți fie asociată viața?
  • Care sunt cele trei idei pe care le căutați în articolele pe care le citiți?

S-ar putea să fim îngroziți când facem această listă, de cât de puerili suntem. Sau s-ar putea să descoperim cât de minunat ne este visul, dar nu am îndrăznit să pornim spre el niciodată pentru că valorile celorlalți s-au tot ciocnit de-ale noastre și noi am cedat sub valorile lor. Și da, valori bune rămân îngropate, mai ceva ca sub cutremurele înfiorătoare, și se sting în noi, odată cu noi înșine, aruncându-ne, până la dispariție, în ghearele lucrurilor de doi bani, stupide.

În ceea ce privește alegerea partenerului de viață, Demartini milita pentru ceva ce nu se face în mod normal în societatea noastră – noi ne vedem, ne plăcem și rămânem împreună. El spunea că ar trebui să scoatem la iveală unul în fața celuilalt care sunt cele trei valori ale departamentelor vieții (fizic, psihic, spiritual, economic, moral) și să le comparăm. Dacă ele sunt prea asemănătoare, s-ar putea să ne înghițim unul pe altul și plictiseala să fie prea mare; dar și dacă sunt foarte diferite s-ar putea ca unul, cel ce iubește mai mult, să-și lase valorile deoparte pentru a face pace, pentru că vrea neapărat să fie cu celălalt – doar că mintea noastră nu poate trăi valorile altcuiva, nu acceptă și la un moment dat s-ar putea să intervină boala. Nu, nu a celui care-și trăiește bine merci visul și nu înțelege ce are celălalt de-a luat-o razna, ci a celui care a cedat și a renunțat la sine. Evident, cele mai potrivite relații sunt cele în care, deși valorile sunt diferite, nu se bat cap în cap. Acestea aduc ceva nou în viața fiecăruia dintre cei doi, fiecare luând un plus de la celălalt și oferind de la sine cât mai mult.

Cât despre modul cum trebuie ajutați copiii să învețe, nu vorbesc acum pentru profesori, (ei nu vor avea timp să facă lucrul acesta, din nefericire!, la clasă), ci pentru părinți: trebuie cunoscute valorile copiilor – cele trei mari valori – și când au câte o sarcină de îndeplinit trebuie implicate toate aceste trei valori în așa fel încât copilul să fie satisfăcut că și-a împlinit dorința de a fi în zona lui de bine, iar informația, învățătura i-a rămas în creier, i s-a imprimat printr-o activitate care l-a satisfăcut.

Mda, aceasta înseamnă să fii părinte – vă spun eu, mai bine renunțați la ideea de a face copii! 🙂 🙂 🙂

Închei cu un gând care ar putea să îi ajute pe cei ce cred că nu e locul lor pe acest pământ: *Oamenii nepotriviți schimbă lumea; cei care se conformează și intră în cutiile pe care le-a realizat lumea pentru ei nu fac altceva decât să tragă o ușă după ei și să stea acolo, cuminți. Ceilalți se străduiesc să-și realizeze și ei propriile cutii, iar aceste cutii sunt lucrurile care transformă realitatea prin originalitatea lor.*

P.S. #Teapreciez, Camelia, pentru că mi-ai făcut cadou acest seminar, la care știai că vreau să ajung și nu-mi puteam permite. De asemenea, vă apreciez pe toți cei care ați făcut față de mine astfel de gesturi, daruri mai mari sau mai mici, prin care mi s-a împlinit un vis; dar îi apreciez și pe cei care au făcut aceasta pentru cunoscuții lor – chiar dacă aceștia sunt pentru mine *necunoscuți*. Bunătatea unora aduce lumină în viața altora și lumina este cea care ne ajută să vedem frumusețea; nu întunericul!

A, și să nu uit. Aprecierile mele merg și spre Olympus, care ne-a oferit produsele sale ecologice; lapte, kefir și iaurt de vanilie. Ați fost foarte generoși!  (nu numai că ne-au dat să mâncăm acolo, dar ne-au oferit și pachețele pentru acasă) Drăguții de voi! 🙂

A mai scris despre acest eveniment și Ana.

Anunțuri
5

Sportul, ca medicament

A doua lecție de spinning , coordonată de Radu Restivan, s-a terminat cu vizita dr. Alin Popescu, care a acceptat bombardamentul de întrebări al bloggerițelor-mame, unite sub umbrela Parenting PR și SECOM.

Niciun răspuns nu m-a surprins atât de mult ca cel despre cea mai gravă boală: *Nu, nu este cancerul. Nici leucemia. Nici infarctul. Cea mai gravă boală este depresia. Cred că ai fi de acord să-ți piezi orice organ, dar să-ți păstrezi mintea. Ai prefera să te doară piciorul, decât să ai probleme cu mintea. Ori în societatea noastră, cu depărtarea asta și înstrăinarea asta, cei mai mulți suferă de depresie. Și sportul este o soluție. Un medicament. Nu numai pentru cei tineri, care fac sport pentru pătrățele, ci și pentru cei vârstnici, care nu ar vrea să se atingă de aparatele de sport – ca să nu se facă de râs.*

Radu Restivan, care coordonează proiectul 321, (căutați pe FB, veți descoperi cea mai frumoasa si responsabila comunitate de sport din Romania), ne-a povestit că are proiecte legate de sport atât pentru cei tineri cât și pentru copii. A reușit chiar să facă ceva pentru cei în vârstă. I-a adunat pe cei care erau în parc, a pus niște muzică și a făcut cu ei câteva mișcări de dezmorțire a oaselor, după care a avut în față alți oameni. De fapt, bătrâneii spuneau despre ei înșiși că sunt alții – se simțeau mai bine fizic, dar și emoțional. Râseseră împreună. Boxa răsunase pentru ei, iar faptul că erau mai mulți îi făcea să poată să țină piept privirilor ironice ale celorlalți care treceau pe acolo…

🙂 Care priviri, oricum, numai răutăcioase nu erau, ci dimpotrivă toți erau încântați, amuzați, chiar invidioși că, iată, cei în vârstă au parte de așa ceva, iar ei trebuie să-și vadă de drum, de locul de muncă, de treabă…

Am observat de ceva vreme că viitorul nu este al celor care se închid în turnul de fildeș și-i resping pe cei din jur, ci al celor care-și caută prieteni cu aceleași pasiuni și încep să meargă peste tot împreună. Inclusiv la sport.

Depresia e mare și tare, dar are o slăbiciune: nu suportă endorfinele. Care ajung în corp odată cu iubirea (relaționarea dintre oameni) și mișcarea fizică. Dați tare cu endorfine în propriile persoane pentru că ele constituie  singurul bombardament care nu distruge, ci clădește!

Dacă vreți să vedeți cum fugea depresia de noi, chiar dacă noi eram pe biciclete… aici.

0

Despre alegeri

Am întrebat odată, dacă există un sistem logic, un chestionar sau un raport științific, după care să se facă alegerile în viață. Oare sunt singura care a avut această curiozitate? (acum, curiozitate este un cuvânt blând, este mai degrabă un chibrit pe care îl ai între degete, un vulcan care izbucnește în casa ta sau un cutremur care dă cu tine de pământ de nu te vezi!)

Cum anume se fac alegerile, în așa fel încât să nu le regreți, încă nu am aflat (știe cineva o rețetă? Vă rog să-mi dați și mie răspunsul, aici sau pe adresa blogului despresufletulmeu@yahoo.com), dar știu de acum ce nu trebuie făcut. Am aflat zilele trecute când eram în parcul de aventuri de la Neptun. Cei interesați veți înțelege într-o clipă despre ce e vorba.

Fiecare dintre cei care pleacă pe traseu este echipat cu 2 carabine care se folosesc pentru siguranța personală, în timp ce evoluezi pe sârmă, între cei doi copaci. Când ajungi la postul tău, de unde trebuie să pleci la altul, evident, te așezi cu picioarele pe scândurile de lemn și iei pe rând carabinele de pe sârma de siguranță și le pui pe sârma colorată cu galben, din jurul copacului. Cum pot sta cel mult două persoane pe acel loc de popas și cum cel mai bine ar fi ca cele două să nu-și intersecteze drumurile, vopseaua galbenă este de o parte și de alta a copacului. Acum, imaginați-vă, ce ar fi dacă ați pune o carabină de o parte și alta de cealaltă parte a copacului, în loc să le puneți pe amândouă în același loc!

Mda, cel mai bun lucru ar fi să îmbrățișați copacul, care nu vă dă voie să treceți. Ar mai fi o soluție, dar nu sunteți ciocănitoare: să faceți toc-toc-toc și să ajungeți de cealaltă parte a copacului care vă barează plecarea…

Cele două carabine care trebuie să fie împreună, ori pe stânga, ori pe dreapta, vă asigură posibilitatea să înaintați spre finalul traseului de aventură. Cele două carabine care trebuie să joace pe același picior în alegerile pe care le facem noi sunt mintea și inima. Dacă una e într-o parte și cealaltă în alta… ori nu ajungi nicăieri, ori ajungi la spital (pentru că dai cu capul în scoarța tare, iar capul nostru nu e ca un topor, așa cum e ciocul păsării mai sus-amintite!).

Bine că așa e viața noastră (adică rău, dar ce mai poți face?) – să nu ai răspunsuri potrivite, ci să știi doar ce să nu faci…

Poate totuși există acel test magic ce ne ajută să luăm decizii… Măcar e cineva care se poate apuca de acum să-l realizeze, pentru generațiile viitoare?

🙂