0

De 19 ori Katherine – John Green

O poveste trebuie să aibă dragoste, aventură, morală – acestea înseamnă totul. Da, noi știam că o poveste trebuie să conțină introducere, cuprins și încheiere, dar se pare că în fiecare dintre acestea trebuie să se afle cele trei aspecte – totul! – pentru ca să fie interesantă. Cel puțin așa susține Lindsey, prima prietenă de-a lui Colin pe care nu o cheamă Katherine.

V-ați făcut vreodată inventarul prietenilor/prietenelor? Au avut ceva în comun? De regulă, fizicul – se pare că ne cam uităm după același model. Dar la Colin, copilul-minune (nu ca Adi, căruia nu știu de ce-i zice astfel, Colin chiar știa limbi străine și toată materia de la școală de pe când era la grădiniță!), ceea ce contează e numele – a fost de 18 ori cu o Katherine… De ce zice totuși de 19 ori? Vor afla cei care vor citi cartea. 🙂

Recunosc: în ultimul timp sunt inspirată mai mult de umor decât de crize; pe vremuri urmăream filmele franțuzești ca să învăț ceva, acum prefer să citesc ceva scris ironic sau amuzant. Lucru pe care îl reușește de minune John Green, dând naștere unor personaje ca cele amintite anterior sau ca Hassan. Sunt autentice; poate nu foarte obișnuite pentru noi – doi adolescenți care vin din familii cu bani și nu sunt populari, dar autentice pentru că trăsăturile lor sunt bine schițate conform  descrierii inițiale.

În zilele noastre, când în vreme ce unii tineri intră în depresie pentru că nu iau la facultate, există și dintre cei foarte buni cărora li se întâmplă ceva și nu mai vor să meargă mai departe cu învățatul. Un personaj care ar vrea să fie geniu, să facă ceva pentru a nu fi uitat de oameni și unul delăsător (Colin și Hassan) reușesc să ne instruiască prin discuțiile lor și despre istorie (primul război mondial) și despre matematică (teorema Părăsitorilor și a Părăsiților) și despre… schimbare.

Dacă n-aș avea principiul de a nu citi de două ori aceeași carte, cu siguranță că pe aceasta aș reciti-o!

P. S. Este cartea pe care trebuie să o citească și cei care sunt pe cale de a deveni părinți. Nu de alta, dar vor afla (și vor descoperi) că diferența dintre un copil – minune și unul care învață într-un ritm obișnuit nu este foarte mare după 20 de ani. Mai ales în ce privește fericirea!!! Nu-i stânjeniți pe copii cu îndemnul de a face și a drege (cei care aveți această înclinație exagerată! Nu e vorba despre cei care îi încurajați să se pună pe treabă pentru că ei sunt puturoși 🙂 !) , căci veți regreta. Și ei!

Reclame
0

Povestea fără sfârșit – Michael Ende

Despre carte sunt date mult mai multe detalii aici. Și-apoi este una dintre cele mai cunoscute, este esențială în dezvoltarea vocabularului, imaginației, nu mai este nevoie să mai povestesc eu despre ea. Dar o semnalez pentru cei care vor să scrie. Da, sunt o sumedenie de copii care-și propun să scrie și se apucă să inventeze… roata. Pentru că, dacă nu citești ce a scris Ende în Povestea fără sfârșit, sigur îi iei vreo 10 personaje și apoi ești considerat vinovat de plagiat. De aceea e bine să citești: pentru a vedea că s-au spus destule despre cele care-ți vin ție acum în minte…

A, da, știu, lucrul acesta este, într-un fel, tragic. Uite-așa aduc eu o veste rea. Devin vrăjitoarea cea nesuferită care oprește copilul de la a scrie. Nu-i chiar așa. Prin acest lucru, vreau doar să încurajez lectura, înainte de a te apuca de scris: pentru că, odată ce vezi că lucrurile despre care doreai tu să scrii, există de multă vreme, ai să-ți pui mintea la contribuție și vei dibui amănunte sofisticate, de zeci de ori mai interesante decât ideile pe care le-ai avut la început.

Există multe tipuri de scrieri pentru copii. Dar dacă dorești să redai o călătorie a unui erou, o luptă implicată pentru transformarea nu numai a unuia, ci a tuturor celor din jur, este esențial să citești Povestea lui Ende.

Elemente fantastice cu grămada, unele mai ciudate sau mai amuzante ca altele:

a.

  • Luati-vă sabia, izbuti să spună Hysbald, și retezați lanțurile.
  • Nici sabia nu pot să mi-o scot, spuse Bastian, Sikanda trebuie să-mi sară singură în mână. (Sikanda era sabia)
  • Hm, mârâi Hydorn, asta-i partea proastă cu săbiile fermecate. Atunci când ai nevoie de ele sunt încăpățânate.

b.

  • Voiam să te întreb ceva, Xayide (o vrăjitoare), spuse Bastian, privind gânditor la uriașii în platoșele lor de insecte negre și care purtau lectica în pași absolut identici.
  • Sclava ta te ascultă.
  • Când am luptat cu uriașii tăi în armură, a ieșit la iveală că nu sunt alcătuiți decât din platoșe, iar pe dinăuntru sunt goi. Cum se face că se mișcă totuși?
  • Datorită voinței mele. Tocmai fiindcă sunt goi ascultă de voința mea. Tot ce e gol poate fi condus de voința mea.

c.

  • Îți place oare mai mult să călărești un catâr bătrân decât să fii purtat de plăsmuiri mișcate de propria ta voință, întrebă vrăjitoarea.
  • I-Ha mă poartă cu plăcere, spuse Bastian oarecum ursuz, se bucură că i se îngăduie să mă poarte.
  • Prin urmare o face de dragul ei?
  • De ce nu? Ce e rău în asta?
  • O, nimic stăpâne, cum ar putea fi rău ceva ce faci tu?
  • Ce vrei să spui, Xayide?
  • Te gândești prea mult la ceilalți, domnul și stăpânul meu, șopti ea. Dar nimeni nu merită să-ți sustragă atenția de la propria ta propășire, atât de importantă. Dacă nu te superi pe mine, o, stăpâne, îndrăznesc să-ți dau un sfat: gândește-te mai mult la desăvârșirea ta.
  • Și ce-are a face asta cu bătrâna I-ha?
  • Nu mult, stăpâne, aproape nimic. Doar atât: nu-i un animal de călărie demn de cineva ca tine. Mă doare să te văd pe spinarea unui animal atât de … umil. Toți tovarășii tăi de drum se miră. Numai tu, domnul și stăpânul meu, ești singurul care nu știi ce-ți datorezi ție însuți.

d. Din cauza lui Xayide îi dă drumul lui I-ha, o alungă, găsind un pretext, că e spre binele ei. *Bastian privi lung în urma ei, cum tropăia depărtându-se și nu se simțea prea bucuros că o alungase. Intră în cortul său de gală, se culcă pe pernele cele moi și privi țintă în tavan. Își repeta mereu că îndeplinise cea mai arzătoare dorință a lui I-ha. Dar faptul nu-i alunga proasta dispoziție. Căci depinde foarte mult de momentul și de motivul pentru care îi faci cuiva o plăcere.*

e. Vrăjitoarea îi dă o cingătoare Gemmal, mai degrabă pentru a-l supune decât pentru a-l face puternic.

  • Primejdia se află în tine însuți și de aceea e greu să fii apărat de ea, spuse Xayide.
  • Ce vrei să spui cu asta – în mine însumi? întrebă Bastian.
  • Înțelepciunea constă în a te ridica deasupra lucrurilor, fără să urăști pe nimeni și fără să iubești pe nimeni. Dar tu, stăpâne, încă mai ții la prietenie. Inima-ți nu e rece și nepăsătoare ca un pisc de munte înzăpezit și astfel cineva ar putea să-ți facă vreun rău.

Elementele sunt fantastice, dar se vorbește deslușit despre dezvoltarea interioară a eroului, chiar dacă se pune accent pe războiul cu tot felul de ființe – asta mai mult ca să te determine să nu lași cartea din mână pentru că are prea multă morală și emoție…

Rămâne să descoperiți și celelalte obiecte magice, care amintesc despre sentimentele copiilor și cum anume se pot depăși obstacolele copilăriei și adolescenței (și ținând cont că oamenii maturi de azi sunt doar niște adolescenți întârziați… 🙂 )…