0

Hjem til Jul – Casă pentru Crăciun

Home for Christmas – serial norvegian la Netflix. Am ajuns în Stockholm pe 8 decembrie, eu deja văzusem serialul, iar pe pereții metroului suedez i se făcea reclamă de zor. Poate pentru că vecinii scandinavi înțeleg cel mai bine problematica filmului, de vreme ce trec prin aceleași întâmplări – de la luatul casei foc din cauza lumânărilor prin care vor să dea o atmosferă plăcută până la distracția soților pentru a-și păstra căsnicia: fiecare găsește pe altul.

Sezonul 1 are doar 6 episoare, și acelea de 30 de minute! De cum o vezi pe frumușica asistentă pe care o amenință singurătatea în seara de Crăciun, alături de familia ei perfectă în care fiecare are pe fiecare și copii, ești decis să nu te dai bătut și să afli dacă va reuși să aducă un bărbat în viața ei în 20 de zile. Și câte nu face pentru a se ține de această promisiune – de la întâlniri în cadrul unui joc de bar până la ieșit în oraș cu un tinerel suedez…

Naivitatea ei, față de agresivitatea unei lumi care pare să tragă de ea (pentru a-i oferi marele bine de a fi în cuplu!), ne conduce prin multe locuri care ne pot deschide ochii cu privire la specificul zonei.

Și, în cele din urmă aduce la întâlnirea de Crăciun, un bărbat – dar nu pentru ea, ci pentru prietena ei care i-a ars casa 🙂 și pe încă cineva de la care a avut mult de învățat de-a lungul poveștii. Cine? Veți afla privind filmul.

Faptul că, pe lângă toți aceștia, la final, mai sună cineva, te pune pe gânduri că ar exista un al doilea sezon.

Filmele scandinave care vorbesc despre problemele societății de azi (Hjem – Norvegia, Bonusfamiljen – Suedia și Rita – Danemarca) sunt foarte realiste și, deși exagerat de sexualizate, îți dau o imagine a realității pe care o pot trăi *cei dezvoltați*. Filmele noastre, cu mult sex, cu subiecte agresive și vulgaritate, nu-ți dau nicio speranță, în vreme ce ale lor, cu toate necazurile provocate și prostiile făcute, te scutură bine și te trezesc la viață – hai, să mergem înainte. Nu au nici optimismul prostesc al filmelor americane *it*s ok, all it*s ok*, dar nici tragismul filmelor noastre prin care-i învățăm pe privitori că suntem un neam ce-și taie singur creanga de sub picioare.

0

Cum i-am spart nasul lui Stalin – Eugene Yelchin

Am intrat în bibliotecă și după ce am parcurs cu privirea vreo 3 capitole din acestă carte, am lăsat-o în raftul ei. A doua zi am intrat cu fiul meu, care mi-a zis: *Pe asta o vreau*. Am fost tentată să-l opresc, să-i explic despre ce e vorba, pentru ca să nu-și mai piardă timpul cu ea. O carte scurtă despre un copil naiv care crede în puterea sistemului bolșevic. Acțiunea se desfășoară pe două zile, timp în care copilul trece de la demonstrarea și strigarea iubirii pentru Stalin la alte stări. *Banal*, voiam eu să strig.

M-am oprit și bine am făcut. Fiul meu și-a citit cartea și a fost impresionat de naivitatea lui Sașa Zaichik. Mi-a spus că așa ceva ar trebui citit de un băiat încă din clasa a treia, pentru ca să înțeleagă că nu e singurul naiv din Univers, dar și că trebuie să se schimbe. Să analizeze lucrurile în profunzime. *Știai tu de profunzime în clasa a III – a!* – am ripostat eu. *Nu știam cum îi zice, dar eram în stare să judec sănătos, doar că nu-mi imaginam că există atâta perversitate.*

O carte despre sistemul totalitar și sfințenia cu care este privit el, dacă are de-a face cu o inimă curată. Insist: oferiți-o băieților, nu le-o luați din mână, cum era să fac eu! Bine că știu să mă abțin! 🙂