0

M-am luminat!

Dacă vă spun că mă duc în oraș și caut o bluză cu Pokemon pe ea, pentru cine credeți că vreau să o cumpăr? Mâna sus cine crede că e pentru o femeie – categorie în care sunt inclusă și eu. Acum mâna sus cine crede că e pentru un bărbat – sau un tânăr, fiul meu, de exemplu.

Bun, mi se pare că am văzut mai multe mâini la vot pentru ultima categorie, felicitări, v-ați prins. Nu-mi imaginez nici măcar adolescentele purtând așa ceva, deși de vânat îi vânează… Își pun și ele tricouri cu trandafiri, cu pisici voluptoase, ca să atragă ochii, nu gălbejiții ăia de pokemoni. Și totuși, prieteni, am găsit 6 magazine în care erau tricouri cu pokemoni – 6!!! cu diferite modele!!! – însă toate tricourile erau destinate celei mai frumoase ființe din univers. Doar nu vă imaginați că e bărbatul, nu?

Ei bine, tricouri cu pokemon pentru femei. Întreb și eu în fiecare magazin – de ce?

Da, aveți dreptate, dar noi vindem ce primim, nu putem comanda… Serios? Eu credeam că voi sunteți șefii industriei textile și mi-era toată speranța într-o pilă….

Dar da, acum, după știrile de la radio, am priceput de ce, na, sunt mai deșteaptă decât cele care vând bluze cu Pokemoni la cele 6 – da, 6!!! – magazine.

Au fost prinse mai multe femei jucând pokemoniada, în timpul serviciului. Le-a depistat serverul și le-a spus șefilor. Și n-o să vă vină să credeți – una era din conducerea statului. Când i s-a cerut socoteală pentru că făcea așa ceva, în loc să fie atentă la dezbateri, a spus: noi, femeile, avem atenție distributivă. Așa că știu ce se discuta, mă puteam concentra și pe joc.

Bun, am fost luminată. E nevoie de bluze cu Pokemoni pentru doamne, dar, băieți care conduceți camioanele cu marfă, învățați geografie. Toate acele femei erau din Europa de Vest, până în Norvegia – doamna ministră! Păi, băieți, nouă, care ne ocupăm de cratiță și de citit ne aduceți așa ceva? Hai, încărcați marfa și faceți bine și, la întoarcere, să aveți bluze cu pokemoni pentru băieți, bine?

 

3

Operațiunea Arctic

Film cunoscut și premiat.

Eu l-am găsit la colțul străzii și m-am gandit că, dacă tot e film pentru întreaga familie, și ai un cinema doar al tău, de ce să nu mergem? 🙂

De unde să știu că voi fi pusă față în față cu o ficțiune de la care a pornit realitatea jalnică a Barnevernetului? Eu nu am scris despre acest subiect și nici nu vreau să mă refer la ce s-a întamplat, ci pur și simplu îmi pun niște întrebări pornind de la un film…

Considerat demn de nominalizări și titluri…

Trei copii se descurcă într-un ținut ostil, pentru că au urcat într-un avion și au ajuns aproape de Polul Nord. Cand sunt regăsiți, evident că nu vor fi dați părinților, nu? De ce se îmbrățișează cu ei? De ce nu e Barnevernetul pe acolo, pentru că acei copii n-au fost educați să se înțeleagă între ei, n-au avut realismul de-a se îndrepta spre casă după ce unul dintre ei l-a cotonogit pe-un coleg, ci … spre pista de elicoptere militare…

Povestea e frumoasă, copiii interpretează cat se poate de realist, imaginile sunt impresionante – trucate sau poze… 🙂

Ce vreau eu să spun este că niște norvegieni realizează un film despre niște copii care pleacă de la părinți, dar tot în brațele lor se întorc, deși eu chiar am strigat la final: *V-ați găsit voi, dar nu pentru mult timp, pentru că sigur vă va despărți Autoritatea Tutelară Norvegiană.*

Păi cum să păstreze copiii, dacă aceștia s-au descurcat singuri pentru că părinții i-au lăsat de izbeliște? Sau povești de acest fel sunt bune pentru filme, ca să ia premii și … ochii națiunilor…?

Unul dintre copii spunea la un moment dat, *aș vrea să fiu acasă, iar părinții de fericire că ne văd nici măcar nu vor mai țipa la noi…* Adică altfel ar fi țipat? Vai, cum să țipe norvegienii la copii?

🙂

Filmul mi-a plăcut. Meditația de după el, însă, a fost amară. O nație *evoluată* care o dă cum bate vantul – vantul care-i aduce mai multe comori. Un fel de urs polar, care caută cămara omului, îngropată în zăpadă și o găsește în cele din urmă pentru că băiețelul îi dă un desert de pui 🙂 cățelului și uită ușa deschisă…
Mda, poate e mai bine să vizionezi filme fără să bagi în seamă starea de lucru din respectiva societate. Bine, dar pe ce lume trăim, nu trebuie să fim ancorați în realitate?

🙂

Mergeți la Operațiunea Arctic, alături de copii (să aibă mai mult de 8 ani, ca să nu-i sperie ideea despărțirii definitive de părinți și să nu mai vrea să se depărteze apoi de voi!) și vizitați Norvegia singuri – sau cu odraslele care sunt majore și pot spune că nu le pasă cand ridicați tonul pentru că și ele o fac la voi, fără să vă simțiți lezați! Că așa e cu adolescența asta…