6

Bacul 2018

Fac parte dintre părinții despre care este scris în acest articol. Dacă n-aș avea meseria pe care o practic de 25 de ani, ar trebui să fiu profesoară de română. Dar îmi este destul de greu să explic fiului care se pregătește de bac unele concepte din Iona sau Plumb – deși eu pe Bacovia îl ador, însă în Iona chiar nu mă pot regăsi. Fiul meu spune mereu: *Cu ce mă ajută pe mine toate durerile ăstora? Și n-au nicio rezolvare la el în afară de sinucidere sau de rămânere în chin? Iar eu trebuie să știu să argumentez de ce sunt ei așa?*

Să vă spun drept, bacul ăsta nu se arată ca ceva roz la orizont – copilul meu nu tocește; lui îi place să gătească, să se joace cu cei mici și să îndeplinească orice sarcină serioasă primește. Dar și dacă nu va lua note bune, băiatul meu este cea mai mare împlinire a mea. Știți de ce?

Pentru că e om. Și nu se va altera nimic în el și nici drojdia despre care vorbesc operele studiate la clasă nu va prinde să crească în el.

Reclame