7

Septembrie fără zahăr – Ziua 1

Începe  #SeptembrieFărăZahăr .

Am intrat în această campanie dintr-un motiv pe care-l regăsesc ușor într-o poantă. La fiecare masă festivă, merg la colțul cu dulciuri și-mi umplu farfuria (evident, înainte de a mânca restul!). Dacă mă întreabă cineva cum pot mânca atât de mult eu spun: *E pentru toți cei care suntem în acel colț*. Dar nu-i adevărat. E doar o scuză. Dulciurile sunt doar pentru mine.

Au fost singurele mele prietene când luam bătaie, când luam note mici, când pierdeam un examen, când mă despărțeam de cineva, când mă răsplăteam pentru cineva.

Acum am alți prieteni. Nu le mai vreau. În această lună, chiar deloc. Și, dacă mă voi putea obișnuit să-mi iau mângâierea dulce doar din fructe, nu mă mai întorc la dulciuri.

E un vis.

Vă voi spune zilnic evoluția stării mele, pentru că va fi precum a alcoolicului ținut pe patul de spital, legat cu funiile acelea, pentru că face crize de sevraj – și știu la ce mă refer când vorbesc despre alcoolic, doar l-am văzut pe tatăl în meu în vreo 4 astfel de încercări.

Deci succes mie – și tuturor celor care vă alăturați acestei campanii.

În prima zi, pur și simplu voi fi foarte atentă la fiecare lucru pe care îmi vine să-l cumpăr, voi face o listă cu ceea ce aș fi mâncat dacă nu eram în această încercare și o listă cu ceea ce am mâncat.

P.S. Pentru cei care vor să afle mai multe despre campanie, inițiatoarea a scris articolul http://www.noidoisibebe.ro/incepe-septembriefarazahar-facem-gasca/ , iar părerea mea este că ea va avea niște demoni mai dificili de înfruntat decât ai mei, ținând cont de stresul continuu în care va trăi în această lună, stress în care îți vine să întinzi mâna spre o bombonică pentru alinare.

P.S. Vă voi spune și dacă nu mă țin de programul serios. Nu trișez. 🙂 🙂 🙂

Succes nouă.