0

Cum să țin de bani? – Școala de bani

Dintre cele 144 de țări care au fost analizate din punct de vedere al educației financiare, România se află pe locul 121, alături de Sudan. Cu alte cuvinte, 20% din populație are economii, dar lucrul acesta e realizat în depozite simple sau sub saltea – adică în casă! 🙂

Cam așa arată statistica, ea, drăguța, incluzându-mă și pe mine între cei care nu au absolut nimic. Nici acumulări, dar nici datorii. (Sunt o fericită – nici nu trebuie să-mi fie frică de vreun atac din partea hoților care m-ar vedea că o duc bine, nici nu mă așteaptă la colț de stradă cămătarii!!!)

Aceste date le-am aflat în cadrul cursului Școala de bani – SEIF, organizat de BCR, în parteneriat cu Radio Itsy Bitsy (Armonie în familie – și cu privire la partea economică, da? 🙂 ). Din partea partenerului media a vorbit Luiza Ciupag – există și rubrici de educație financiară a familiei, așa că cei interesați ascultați Itsy Bitsy!

Ce înseamnă de fapt educația financiară? O planificare inteligentă a vieții economice, pe termen lung. Există o inteligență financiară înnăscută – la puțini, însă există (altfel nu se explică saltul pe care îl fac oameni fără nicio perspectivă, indiferent de câte ori cad!), dar și una care poate fi învățată.

Cei de la BCR au avut un set de materiale interesante pe care s-a lucrat efectiv – a fost interesant să urmărești nu numai cuplurile, care aveau totul la comun, dar și fiul și mama, care se consultau în unele privințe, dar în altele erau fiecare pe cont propriu. În cei 7 pași propuși de specialiști, îți analizezi situația financiară actuală, îți stabilești obiective și termene, pentru a ajunge la independență financiară. Cu cât începi mai devreme cu atât mai bine!

Nota 10 pentru un curs gratuit care a reușit să mă familiarizeze cu termenii din lumea financiară, lucru pe care soțul meu, economist, nu l-a reușit niciodată.

Eu, floarea-florilor, absolut absentă la aspecte care țin de bani, cheltuind pe bufnițe și eșarfe colorate (desigur, atunci când nu-mi iau cărți sau cadouri pentru prieteni), am fost absolut impresionată de materialele puse la dispoziție și mai ales de ceea ce am descoperit despre mine, la cel de-al treilea dintre cei 7 pași care sunt discutați în ședința de două ore.

Pasul trei îți atrage atenția că trebuie să stabilești o serie de obiective generale și financiare, îți oferă 10 posibilități, cărora le dai note de la 1 la 10. Dar nota nu trebuie să se repete. Cele mai neînsemnate mi s-au părut: să rambursez creditele (pentru că nu am!), să acumulez o avere pe care să o las moștenire urmașilor și să permit familiei să-și mențină standardul de viață, în eventualitatea decesului meu. Sigur, pot părea iresponsabilă. Dar pe locurile 1-4 stau frumos aranjate: să am bani pentru cheltuielile de rutină din prezent, să am un fond de rezervă pentru educația copilului, să public (în locul jalnicei idei 🙂 – să-mi cumpăr o casă de vacanță! 🙂 ) și să merg în vacanță în fiecare an – ideea de vacanță a fost estimată, în grup, la 8000 euro. Cum eu obișnuiesc să cheltui mai modest, dar de 3 ori pe an, prefer să păstrez acest ritm. 🙂

Poate că pe voi v-ar interesa menținerea standardului de viață la pensie, să faceți față unei perioade în care nu ați avea salariu, să aveți bani puși deoparte sau o asigurare bună în caz de îmbolnăvire.

Obiectivele oricui sunt așezate frumos în tabel, în dreptul căsuțelor cu termen scurt, mediu (3-5 ani), lung (5-10 ani) și foarte lung (mai mare de 10 ani). Cui îi plac tabelele să știe că planificarea financiară este o adevărată splendoare, pe luni și ani. Eu prefer să nu privesc splendorile în ochi, așa că voi evita ciocnirea frontală cu acest departament, însă oricum instruirea de azi m-a învățat câteva lucruri de care voi ține cont:

  • Să rezist la presiunea că nu am ceea ce-mi doresc (hm, nu simt nicio presiune a societății, ci mai ales internă – de exemplu, îmi doresc tot timpul să-mi dezvolt colecția de bufnițe și am făcut o socoteală: în această iarnă, bufnițele m-au costat mai mult decât hainele, în contextul în care hainele mă învelesc, pe când bufnițele nu răcesc stând aliniate pe etajere, când eu dârdâi!)
  • Să ajustez cheltuielile acolo unde pot – se vorbea despre o persoană care, renunțând la țigări, a reușit cu banii din primul an să meargă într-o vacanță pe care și-o dorea de multă vreme, dar care îi era inaccesibilă. (referitor la lucrul acesta, chiar ar fi interesant de citit acest articol )
  • Să scot banii de pe card și să-i văd cum se duc, pentru că dacă tot folosesc de pe card nu realizez că se strâng cheltuielile și se golește avutul.

Prezentatoarea cursului, referent bancar Adriana Istrate, a dat dovadă de răbdare și a așteptat până când cei prezenți au dus calculele la final, și-a luat timp pentru întrebările fiecăruia (dar dacă nu aveați întrebări nu era obligatoriu să găsiți una!) și a pus accent pe ideea de *sacrificiu*. Fiind maratonistă, știe despre ce vorbește atunci când aduce în discuție faptul că sunt lucruri la care trebuie să renunți, că este necesar să discerni între ceea ce e necesar și ceea ce e doar un moft și că poți avea doar dacă te străduiești să ai și te străduiești să și păstrezi ceea ce ai acumulat.

Felicitări pentru inițiativă, iar pe cei care sunt curioși să ajungă la cursurile organizate de Itsy Bitsy și BCR îi încurajez să facă lucrul acesta! Merită să vă țineți finanțele sub control!

0

Agonie și extaz – Grațian Sonu

Eu am un cult pentru cuvinte. Eu folosesc foarte atentă cuvintele, grele sau amuzante, spumoase sau regionalisme. Când găsesc articole ale căror cuvinte să mă mulțumească, aproape că-mi vine să-i caut pe autori și să-i strâng în brațe, că, în sfârșit, mă regăsesc în gândurile cuiva.

Când am văzut titlul conferinței lui Grațian Sonu, nu mi-am putut abține zâmbetul: era mai potrivit pentru o carte filosofică, decât pentru o conferință gratuită, la sfârșitul căreia, de obicei, se propun alte seminare pe bani mulți… Aceste două cuvinte alăturate vorbesc și despre relația de cuplu, dar … doar pentru sangvini. Ceilalți n-ar rosti aceste cuvinte, nici la 3-5 ani, dar în fiecare zi, referindu-se la cum se înțeleg cu partenerul de viață.

Adevărul este că, ajungând la hotelul unde s-a desfășurat seminarul, recepționerul s-a uitat la mine și m-a întrebat: *Sunteți cu agonia și extazul?* Eu i-am zâmbit, atât cât știu eu să zâmbesc și i-am răspuns: *Eu sunt cu extazul după cum îmi vedeți umbrela colorată intens și păpușa veselă din brațe!*

Sincer vorbind, așteptam mai multă concizie din partea celui mai mare specialist în relații de cuplu: s-a pierdut în introduceri, de-mi venea să-mi iau bagajul și să plec.

A spus cele două aspecte care unesc două persoane: un proiect comun (care vine dintr-o viziune comună, obiective comune) și angajament.

A mai spus și că lucrurile merg bine dacă te respecți pe tine, dacă ai grijă de tine, dacă știi cine ești și, în același timp, dacă pui fericirea celuilalt ca țintă pentru viața ta.

Cam toți avem aceste informații, nu?

M-au impresionat, dintre toate cuvintele înșiruite acolo, două fraze:

  1. Copiii sunt fericiți cu joaca lor. Când cresc și nu se mai pot juca, nu le mai rămâne nimic, de aceea e nevoie de dragoste, ca să fie totul.
  2. Lângă un bărbat puternic, stă o femeie fericită. Lângă un bărbat slab, stă o femeie puternică.

Dacă-l recomand? Din ce am ascultat în acea seară, nu. Dar poate că nu a fost cea mai bună seară a lui. Așa că treceți peste scepticismul meu, în cazul în care sunteți curioși…