0

Avioane de hârtie – Dawn O*Porter

*Ar trebui s-o încurajez, dar nu pot să mint. Oricât de răutăcios ar suna, cred că e în regulă să fii sinceră în legătură cu rolul oamenilor în viața ta. Te salvează pe tine sau pe ei de la dezamăgire, dacă nu poți să continui cu minciuna. Când mi-am dat seama că nu aveam să fiu niciodată la fel de importantă pentru Carla și Gem, cum sunt ele una pentru cealalată, a fost una dintre cele mai mari revelații din viața mea. Nu vreau s-o duc de nas pe Margaret. Știu că prietenia noastră nu va trece dincolo de Tudor Falls. Suntem oameni diferiți.*

Adolescenții din zilele noastre – marea lor masă! – nu se gândesc la viață, ci la distracție, spunea cineva. Poate pentru că ceea ce li se dă să consume este distracție. Atâta vreme cât sunt îndoctrinați cu ceea ce nu există și mintea lor ne e făcută să viseze la vârcolaci și fantome, nu se vor putea ocupa serios de relații și responsabilități.

Deși pentru unele gusturi *Avioane de hârtie* este o cartea cam fără perdea, ar fi preferabil să fie citită de un adolescent decât … (aici intră toate titlurile cărora li se face reclamă că ar fi cărți pentru copii, dar care nu sunt realiste!)

De ce merită citită?

  • pentru că atinge subiecte sensibile (divorțul și moartea) arătând nu numai care este reacția fiecăruia dintre cei implicați, ci și emoțiile nespuse
  • poți observa cu luciditate consecințele distracției *la disperare* sau iubirii nestăpânite
  • ai impresia că ești la un meci de ping-pong, lucrurile se schimbă rapid – cartea e realizată ca o mărturie a mai multe persoane, trecându-se de la una la alta ca într-un documentar de bună calitate
  • urmărești cu interes punctele de vedere ale fiecăreia dintre fetele implicate, observând cât de diferit pot percepe ceilalți faptele celor din jur și cum le pot judeca, înșelându-se sau având dreptate
  • înțelegi importanța comunicării, atât în prietenie cât și în familie
  • îți vine să te apuci să scrii bilețele și să faci avioane de hârtie din ele, să le trimiți celor dragi – lucru foarte bun, de fapt, pentru că acesta este unul dintre trucurile recomandate de specialiști și pentru părinți și pentru partenerii din cuplu – să lase bilețele pentru copii sau iubiți, ca semn de apreciere

Și, de parcă toate acestea nu erau de ajuns, apare și lucrul care mi-a plăcut mie cel mai mult – cele trei planuri ale iubirii – obsesie. Mama lui Flo, Tușa Jo și Renee sunt trei ipostaze foarte interesante, pe care poți face studiu de caz. În vreme ce prima nu reușește să învețe să uite, cea de-a doua învinge spaima de singurătate la mijlocul vieții, iar Renee se dezmeticește înainte de 16 ani. Pentru o societate în care toți suspină după *prima iubire*, această carte este un semnal de alarmă: maturizați-vă și căutați respectul, nu numai senzația.

 

Reclame
4

De sezon

Noi nu mai avem mașină de ceva vreme. Dar avem loc de parcare plătit în continuare, în speranța că *ne-om mai lua și noi vreodată o chestie pe patru roți*. Locul nostru de parcare e vânat des în timpul zilei, ignorat complet în timpul nopții.

Ce să-i faci dacă a nins odată cu lăsarea serii și nu era o mașină acolo? S-a pus zăpada. A doua zi, niciunul dintre tipii care se bat pe locul respectiv n-a vrut să dea la lopată, așa că parcarea a devenit impracticabilă. Vecinii noștri – stânga, dreapta – au plătit niște persoane să le dea jos zăpada de pe mașini și persoanele au aruncat zăpada pe locul neocupat. 🙂

Iată că suntem de mare folos: datorită lipsurilor noastre, zăpada are unde să stea, dacă tot n-o ridică mașinile primăriei.

Privind pe geam, m-am gândit că aș scrie o povestire scurtă despre o ninsoare cumplită, despre o domnișoară singură care stă în casă și se gândește cum va scoate ea a doua zi mașina din parcare. În mintea ei, confruntarea cu zăpada ar putea deveni un coșmar – despre lucrul acesta și visează, oricum, groaza accentuându-se odată cu trezirea din somn. De spaimă, nici nu are curaj să se uite pe geam. Știe că ar putea să observe care e situația în teren, dar teama de a descoperi o realitate crudă o face să refuze asta. Dimineața, se îmbracă în costum de ski, ia lopata și când ajunge în fața mașinii rămâne perplexă – se întreabă cine oare a avut grijă de ea, când toate celelalte erau abandonate de stăpâni: nu făcuseră față la a da zăpada și plecaseră, care cu ce apucase… Uluită, nu-i poate bănui pe vecini, deși erau unii pe care i-ar fi dorit ca salvatori, (dar cum să-i crezi în stare de atâta bunătate, dacă ei nu sunt în stare să aibă grijă de ale lor?) așa că începe să se gândească la un admirator ascuns. Îi urmărește pe toți cei pe care i-ar vrea interesați de ea 🙂 , dar niciunul nu dă niciun semn că ar avea de făcut această confesiune, cu ochi de îndrăgostit: *Eu ți-am purtat de grijă.*

Sărmana, rămâne cu întrebarea în minte, mai ales după a doua ninsoare când se așteaptă să fie curată mașina și o găsește înzăpezită, ca toate celelalte. Se întreabă cu ce a greșit, cum l-a îndepărtat pe cel care i-a făcut bine prima dată…

Și cu obsesia greșelilor ei rămâne, fără să știe că, la prima ninsoare, 4 puști jucaseră cărți pe perechi, doi dintre ei pierduseră și au primit ca poruncă – să ia zăpada de pe o mașină, oricare dintre cele din prima parcare care le iese în față, iar cei care câștigaseră îi filmaseră și puseseră clipul pe internet – mă rog, erau două pedepse aici, dar așa e între tineri, se iau cu poantele și nu văd că sunt unii exagerat de umiliți și alții excesiv de șefuleți… (Ea oricum nu are timp de petrecut pe youtube, iar, dacă aș pune-o să deschidă totuși linkul și să vadă deszăpezirea mașinii ei, aș spune că cei doi care filmau au ocolit numărul mașinii, iar ea era indiferentă la ceea ce se petrecea sub ochii ei pentru că voia să creadă că unul singur, unul special s-a ocupat de *Drumărica* ei, în niciun caz 2 puști de 13 ani.)

Am stat și m-am gândit dacă e corect să scriu o asemenea povestire și mi-am dat seama că lumea ar rămâne cu un gust amar, chiar dacă eu aș vrea-o amuzată. Toți s-ar gândi cu durere că, da, nici pe ei n-o să-i ajute cineva de dragul lor, ci dintr-o prostie, dintr-un pariu, dintr-o întâmplare… Și, poate, mulți dintre cei care ar citi-o ar ajunge la concluzia că ei fac parte dintr-o categorie neglijată, că ei nu au niciun loc pe pământ, că trăiesc fără sens…

Cred că, dacă toți scriitorii ar sta să-și imagineze modul în care sunt afectați cititorii de ceea ce scriu ei, 78% dintre cărți n-ar fi scrise. Și m-a apucat tocmai pe mine lucrul acesta! Dar ce să-i faci, unii sunt creați să țină cont de ceilalți, alții, nu!