1

Parenting PR – de 15 luni pentru educația celor ce educă părinți

Lucrez de 26 de ani în radio, iar lucrul acesta este o mare bucurie pentru că simt mereu că sunt aproape de oameni. Da, sunt jurnaliști care lucrează pe teren și jurnaliști care stau la birou – fac parte dintre cei din ultima categorie. Oare cum pot să simt astfel că sunt aproape de oameni? Prin simplul fapt că merg în grupuri pe care le respect sau de care sunt interesată. În felul acesta, cunosc gândirea unora și am despre ce să scriu mai apoi.

Unul dintre evenimentele care mi-au dat posibilitatea să cunosc oameni, dar și să înțeleg ce înseamnă bloggingul și social media este cel organizat de Parenting PR – pentru comunitatea Digital Parents Talks: Scrierea textelor care generează engagement.

În cadrul ediției cu numărul 15 (da, atât de multe au fost, lunar se desfășoară!), au fost mai multe invitate care să vorbească decât de obicei pentru că a fost vorba despre două dezbateri: din prima am aflat cum se scrie, din cea de-a doua – cum să fii pentru a putea să scrii pentru social media.

Subiectele abordate au fost interesante, dar și foarte multe, așa că nu poți să te referi la toate acele lucruri într-un articol simplu – mai ales că, pe lângă gândurile celor care vorbesc în față, le mai ai și pe ale tale care vin să confirme sau să infirme ceea ce auzi.

Cum ne place nouă să alcătuim sau să citim liste cu număr de ordine – de parcă nu ne-am săturat să fim niște numere și-n viața de toate zilele, vrem să fim și formați în doi timpi și trei mișcări, prin etape clare și ordonate, am ales să scriu despre 5 idei. Și să vă invit să le citiți pe toate celelalte prietene care au participat la evenimentul organizat de Parenting PR.

  1. A avea blog înseamnă a scrie. De ce scrii? Pentru că îți place, pentru că dorești să transformi pasiunea într-o posibilitate de a face bani. Uneori, îți iese, alteori, nu. Te-ai împăcat cu ideea că, de cele mai multe ori, nu? Atunci fă lucrul acesta cu talent – dacă nu-l ai, e dificil (dacă nu ai studii, nu e mare lucru, dar talentul trebuie să existe!) și vei fi fericit pentru că, și dacă nu ai bani din ce scrii, sigur îți faci prieteni. Și prietenii sunt mai valoroși decât banii.
  2. Întotdeauna vei avea success dacă vei înțelege vremurile pe care le trăiești – lumea nu are răbdare să citească un milion de cuvinte pentru ca tu să ajungi la miez. Blogul cere să scrii scurt și pe înțelesul omului – nu te gândi că te citesc doar doamnele rasate dintr-un oraș mare; pe lângă ele pot fi 39878 de puștoaice de la țară, că și ele au net.
  3. Articolele care apar pe aceeași nișă pornesc de la aceleași nevoi – a crește un copil este într-adevăr un lucru unic – pentru părinte, dar foarte comun – pentru societate! E minunat să fii prietenă cu toate celelalte mame care scriu despre educație, dar dacă vrei să fii citită trebuie să ai ceva aparte. (Că e vorba despre stilul de-a scrie, despre umor sau despre imagini, că e vorba despre emoție sau despre scurtimea textului ori despre rubrici Știați că… e decizia ta!)
  4. De unde iei idei? Sigur că din experiența ta, dar trebuie să fii atentă și la ceea ce e în jur, la ceea ce dezbate pe forumuri, la ceea ce spun știrile că se mai întâmplă prin țară – cam care sunt problemele oamenilor.
  5. Te ajută sau nu cariera din jurnalism? A fost o întrebare. Eu nu am făcut Jurnalism, ci Filologie, dar am urmat o sumedenie de cursuri. Voi spune că dacă e ceva care îi determină pe oameni să arunce cu pietre în cei din nișa de parenting este tocmai întrebarea: ce-mi pasă mie ce-mi spune X, dacă nu e documentată. Ori jurnalismul îți spune că trebuie să existe surse – și nu una, ci trei – care să confirme. Atunci când vorbești doar ca mamă și nu ai un specialist (a, nu, trei!) care să te secondeze – lasă-i pe ei să se bată cap în cap și cele ce vor citi se vor dumiri ce vor să aleagă! – s-ar putea să fii considerată apă de ploaie.

Mai jos aveți articole foarte cuprinzătoare despre ce înseamnă a scrie, a avea blog, a putea ieși în social media cu rezultatul creațiilor voastre:

https://prescolar.ro/cum-a-fost-la-digital-parents-talks-15/

https://mamicaurbana.ro/social-media-si-comunitati/

https://mamicaurbana.ro/cum-sa-scrii-articole-care-sa-genereze-engagement/

https://meritopoveste.ro/2018/07/22/cum-a-fost-la-digital-parents-talks-15/

http://iulianaroca.ro/scriu-pentru-voi-din-suflet-nu-dupa-o-reteta/

https://www.revistamargot.ro/digital-parents-talks-15-o-captivanta-calatorie-informationala/

https://casutaoliviei.ro/2018/07/25/cum-sa-scrii-texte-care-sa-genereze-engagement/

https://plecinlume.ro/2018/07/despre-texte-frumoase-si-povesti-la-scoala-de-blogging-pentru-parinti-digitali/

https://carmenradu.ro/recomandari/cum-si-pentru-cine-scriem/

http://www.simoneciel.ro/digital-parents-talks-15/

Evenimentul la care au participat peste 50 de bloggeri a fost sponsorizat de Lidl, Lupilu și OK Center.

 

Reclame
5

Sportul, ca medicament

A doua lecție de spinning , coordonată de Radu Restivan, s-a terminat cu vizita dr. Alin Popescu, care a acceptat bombardamentul de întrebări al bloggerițelor-mame, unite sub umbrela Parenting PR și SECOM.

Niciun răspuns nu m-a surprins atât de mult ca cel despre cea mai gravă boală: *Nu, nu este cancerul. Nici leucemia. Nici infarctul. Cea mai gravă boală este depresia. Cred că ai fi de acord să-ți piezi orice organ, dar să-ți păstrezi mintea. Ai prefera să te doară piciorul, decât să ai probleme cu mintea. Ori în societatea noastră, cu depărtarea asta și înstrăinarea asta, cei mai mulți suferă de depresie. Și sportul este o soluție. Un medicament. Nu numai pentru cei tineri, care fac sport pentru pătrățele, ci și pentru cei vârstnici, care nu ar vrea să se atingă de aparatele de sport – ca să nu se facă de râs.*

Radu Restivan, care coordonează proiectul 321, (căutați pe FB, veți descoperi cea mai frumoasa si responsabila comunitate de sport din Romania), ne-a povestit că are proiecte legate de sport atât pentru cei tineri cât și pentru copii. A reușit chiar să facă ceva pentru cei în vârstă. I-a adunat pe cei care erau în parc, a pus niște muzică și a făcut cu ei câteva mișcări de dezmorțire a oaselor, după care a avut în față alți oameni. De fapt, bătrâneii spuneau despre ei înșiși că sunt alții – se simțeau mai bine fizic, dar și emoțional. Râseseră împreună. Boxa răsunase pentru ei, iar faptul că erau mai mulți îi făcea să poată să țină piept privirilor ironice ale celorlalți care treceau pe acolo…

🙂 Care priviri, oricum, numai răutăcioase nu erau, ci dimpotrivă toți erau încântați, amuzați, chiar invidioși că, iată, cei în vârstă au parte de așa ceva, iar ei trebuie să-și vadă de drum, de locul de muncă, de treabă…

Am observat de ceva vreme că viitorul nu este al celor care se închid în turnul de fildeș și-i resping pe cei din jur, ci al celor care-și caută prieteni cu aceleași pasiuni și încep să meargă peste tot împreună. Inclusiv la sport.

Depresia e mare și tare, dar are o slăbiciune: nu suportă endorfinele. Care ajung în corp odată cu iubirea (relaționarea dintre oameni) și mișcarea fizică. Dați tare cu endorfine în propriile persoane pentru că ele constituie  singurul bombardament care nu distruge, ci clădește!

Dacă vreți să vedeți cum fugea depresia de noi, chiar dacă noi eram pe biciclete… aici.