9

Cum să crești o furnică, pardon, un copil sănătos

Un om a fost condamnat la 20 de ani de închisoare. Avea timp berechet la dispoziție, dar nu știa ce să facă pentru a-l umple. Atunci a descoperit sub tencuiala spartă a celulei lui niște furnici. Una dintre ele părea deosebit de inteligentă și deținutul a decis s-o învețe de toate: după 5 ani, furnica asculta de ordine, dansa pe un fir de păr bine întins și făcea dublul salt morta. După alți cinci ani, furnicuța știa să cânte toate melodiile câștigătoare (de-a lungul anilor!) la Eurovision și pe cele de pe locurile 2 și 3, dar și pe cele care-i mai plăceau ei dintre cele care trecuseră neobservate. După alți cinci ani, vorbea corect patru limbi și se pregătea să o învețe pe a cincea. Când a fost eliberat, omul nostru și-a luat în buzunar prețioasa furnică. Ea era speranța lui că va face o grămadă de bani, pentru ca să poată trăi de acum înainte. În drum spre televiziune, unde trebuia să o prezinte țării întregi, s-a oprit într-un bar. Nu a rezistat tentației de a etala calitățile petului lui J așa că a pus furnica pe masă și l-a chemat pe chelner:

  • Privește această furnică, i-a zis el, încercând să-i atragă atenția, după care să-l uimească prin știința ei.
  • Vă rugăm să ne scuzați, domnule, a zis chelnerul, strivind furnica fără a pierde nicio clipă. La noi nu există insecte, sigur aceasta s-a rătăcit. Dar nu ne reprezintă.

Părinții sunt uneori ca niște prizonieri ai trecutului lor: vor să stea în pușcăria visului lor de a se împlini prin copii, dacă nu au reușit să se împlinească prin ei înșiși. Și, după ce se implică în educația celor mici, influențând-o în toate direcțiile care li se par lor interesante, pompând informații sau indicații, vine câte cineva care nu știe despre comoara din copil și-l tratează ca pe ceva neinteresant, ceva de care mai bine te desparți decât să-l ai cu tine.

*Chelnerii* din viața copiilor noștri nu sunt numai cei care se poartă violent cu ei, ci și cei care-i pisează emoțional și nu le dau voie să se dezvolte mai mult. Uneori, chelnerii suntem chiar noi, părinții…

Unii spun: nu e destul că i-am dus pe copii să cânte la flaut, că fac gimnastică și că merg la olimpiade, că citesc 2 cărți pe săptămână și că au doar note de 10?

Ce conta câte abilități avea furnica, dacă a întâlnit un chelner care nu se uita la interior, ci doar la exterior?

Ce contează câte talente și abilități au copiii noștri, dacă lumea e plină de chelneri care nu au timp să-i cunoască, ci vor un singur lucru: să nu fie insecte în jur?

Un copil are nevoie de mai mult decât de cunoștințe. Are nevoie să fie o personalitate în interior, chiar dacă nu a câștigat premii și nu e validat de abilități practice care l-ar face o personalitate în ochii celorlalți!

Lucrul acesta se poate rezolva dacă, pe lângă toate calitățile, copiilor li se dezvoltă inteligența emoțională.

  • de ce inteligența emoțională (EQ) e mai importantă decât IQ-ul;
  • cum să îi oferi copilului uneltele pentru a fi un adult inteligent emoțional;
  • cum să îi ajuți pe copii să-și controleze comportamentul;
  • cum să îi înveți pe copii să coopereze fără să țipi, să ameninți, să pedepsești;
  • de ce este important sa iti inveti copilul ce inseamna emoțiile sănătoase.

Răspunsurile la toate aceste întrebări le puteți afla curând. Oricine este interesat, accesând aici descoperă cum poate să-și lumineze mintea și inima pentru a putea să scape de corvoada de a avea un copil-furnică, căruia oricine să-i dea una în cap, pentru a-l reduce la tăcere.

6

Anii de acasă (unde casa înseamnă și grădi)

Credeți că în timp de pace nu există asuprire? 🙂 Vă dau un exemplu: pe vremea când eu eram studentă, era o libertate deplină în România, dar aveam colege care plăteau scump ceea ce erau…

Curioși? 🙂

Cum venea un profesor în sală întreba: *Care dintre voi sunt educatoarea sau învățătoare?* Fetele se ridicau stinghere, disperate. Erau cele care aveau să primească întotdeauna un punct în minus (sau chiar 3) la lucrările scrise și de multe ori erau chemate la examene în toamnă. Spuneau profii universitari: *Să împărțiți cu noi banii pe care-i luați pe nemeritate.*

Nu știți la ce se refereau? Poate că și acum este valabil, dar sper că, între timp, profii au ieșit la pensie și nu se mai răzbună pe sărmanele ființe: educatoarele și învățătoarele care făceau facultate erau plătite ca profesorii, ceea ce era de neacceptat pentru invidioșii formatori de personal pentru Ministerul Învățământului.

Astăzi, la cursul Oanei Moraru, dedicat copiilor între o zi și 6 ani, #aniidegrație, am auzit un cu totul alt discurs: *Educatorii ar trebui să fie plătiți cu salariul chirurgilor pe creier (desigur, din Occident! 🙂 ) pentru că ei sunt cei care modelează creierul copilului, în perioada cea mai importantă din viața lui.*

Câteva lucruri interesante aflate pe parcursul celor 8 ore:

(pe care le recomand cu căldură oricui își dorește să se îmbogățească într-un timp scurt cu experiența de 25 de ani a unui dascăl important în România de azi: părinți sau educatori!)

1.Copiii lăsați să se plictisească în doze normale, ajung buni cititori.

2. Când copilul nu reușește să-și însușească ceva, se dă vina pe profesioniști, pentru că părinții sunt mai aproape de cei cărora le-au dat viață decât de educatori, nu? Însă ar fi bine dacă părinții ar ține cont nu numai de faptul că vor să-și împlinească golul prin realizările copiilor lor, ci mai ales de faptul că educatorii îi cunosc altfel pe copii decât îi cunosc ei! (sunt alte condiții, alte situații în care îi văd aceste două categorii)

3. Părinții trec ușor de la o extremă la cealaltă când e vorba despre copiii lor: ori îi văd ca pe cei care vor ajunge curând la cufărul cu aur, cei care vor rupe gura târgului, ori se tem că vor ajunge homeless, imediat ce află că nu au reușit să deseneze, să execute o mișcare sau să asculte instrucțiunile date de  educatori.

4. Reproșul pe care îl facem copiilor noștri – că le-am luat atât de multe! – este complet neîntemeiat: noi le-am luat mai mult decât ne-au cerut ei, iar când ei și-au dorit ceva nu eram obligați să le spunem Da, am făcut-o din proprie decizie. A le cumpăra nu înseamnă că au o datorie față de noi, iar faptul că le scoatem ochii nu-i ajută să ne iubească mai mult, ci să ne ceară mai mult! (e un cerc vicios pe care îl vom conștientiza la un moment dat, dar ar fi bine să facem aceasta mai devreme, nu după ce se scurg anii!)

5. Pentru ca atenția copilului să nu fie distrasă de la activitățile pe care le are de făcut, în țările din Nordul Europei, aspectul hotelier al grădinițelor este bej-neutru, în vreme ce la noi totul trebuie să fie cât mai colorat (lucru care strigă copiilor 🙂 și le atrage atenția spre altceva decât lucrurile pe care ar trebui să se concentreze. (Pentru că subiectele din această întâlnire nu sunt rețete simple, ce să faci, ce să nu faci, am să redau și unul dintre subiectele atinse în mod tangențial: Într-un mod care poate fi ciudat pentru cei care privesc din exterior, în locurile unde există cea mai bună educație există cea mai mare rată de sinucideri – există un fel de fericire, dar Fericirea nu este atinsă. Fericirea înseamnă mai mult decât să ai de toate sau să fii educat înseamnă a-ți fi bine cu tine însuți, nu a depinde de ceilalți, așa că lipsa ei este eșecul personal, nu al unui sistem de învățământ! Educația te formează pentru viitor; ceea ce trăiești este rezultatul a ceea ce faci tu din tine, în împrejurările în care ești pus.)

6. Cei 6 ani ai începutului sunt importanți pentru dezvoltarea celor 3 CO ai multinaționalei care este viața umană: autoreglarea impulsurilor, autoreglarea emoțiilor și atenția. (În materialele primite odată cu prezența la curs primiți o sumedenie de idei sau de soluții. Toate acestea nu sunt dezbătute, de vreme ce le putem citi acasă. Subiecte întâlnite în viața de zi cu zi sunt disecate și analizate!)

7. Copilul este ca… cititorul de carduri. Scanează emoțiile părinților și știu exact ce e în interior (suma pe care o are cardul! :)). Așa că emoțiile negative ale celor mari sunt ușor de intuit și de … manipulat…

Sunt foarte multe de spus cu privire la lucrul acesta, dar nu vreau să vă lipsesc de oportunitatea pe care o veți avea, peste ceva timp, de a afla de la sursă despre toate amănuntele importante ale anilor de grație. Urmăriți-i activitatea Oanei Moraru și veți putea să o ascultați personal.

Participând la seminarul ei primiți 7 scenarii diferite, pentru cele 7 zile ale săptămânii!
• Informații documentate științific despre cele mai importante pietre de hotar în dezvoltarea preșcolarului;
• Tehnici de conștientizare a obiectivelor pentru fiecare interval de vârstă care marchează un salt cognitiv, fizic sau emoțional;
• Strategii, jocuri și activități pentru stimularea inteligențelor, a atitudinii față de învățare și a operațiilor gândirii;
• Modalități specifice de a coopera cu cel mic, de a regla comportamentele nedorite și a le întări pe cele pozitive;
• Setul de 7 scenarii zilnice pentru stimularea tuturor ariilor de dezvoltare hotărâtoare pentru succesul școlar de mai târziu;

Suportul de curs conține toate informațiile, grafice și orare posibile ale activităților cu copiii – atât pentru educatoare, cât și pentru părinți. Plecați acasă cu un portofoliu și bibliografie pe termen lung!

Nu ezitați să o contactați sau să vă informați de la sursă cu privire la activitatea ei.

Eu vă pot spune că este liniștitor să nu regreți, privind în urmă, modul cum ți-ai crescut copiii!!!