0

Crețolino

Nu sunt dintre cele care să vorbească despre modă sau beauty. De regulă, mă machiază personalul calificat, dacă am de filmat o emisiune, în rest, nu pun farduri pe chipul meu. Am plecat de la filmări odată direct la sport și, deși mă demachiasem, produsele de calitate își spuneau cuvântul, mai erau așa, ca o umbră pe chipul meu. Prietenele de la sala de sport nu se puteau abține din a-și manifesta consternarea: *Ce frumoasă ești. Ce frumoasă ești.*

Una dintre ele, ca să dreagă busuiocul zice: *Nu că nu ești frumoasă de obicei, dar acum parcă ești waw…*

Poate; dar decât să fiu waw și să pierd 45 de minute în fața oglinzii, mai bine sunt normală. Nu am nevoie să întoarcă nimeni capul după mine.

Dar, de când mă știu, mi-am dorit și eu să fiu creață. Părul meu, drept, pisicos, niciodată încurcat, e atât de plictisitor… Iar eu sunt adeptă, doar în această privință 🙂 !!! , a principiului – dacă se poate complicat, de ce să ne bucurăm de simplu? 🙂 🙂 🙂

Da, știu, e dificil de întreținut un păr creț, dar mi l-am dorit și plec eu în căutare de frizerie în care să se mai facă așa ceva… *creț în spirală*. M-am simțit precum Făt Frumos pornit la luptă cu vajnicul zmeu căci am întâlnit în cale doar bariere: a. nu se poartă creț, deci nu sunt oameni pregătiți pentru așa ceva. b. a, păi de ce, doamnă, creț, vă ardeți părul etc etc (grija asta ascundea de fapt același motiv – nu se pricep să folosească bigudiurile). c. eu parcă aș ști – zice o alta – dar cât vă fac pe dv creață, aranjez 4 la păr cu noul stil, așa că nu pierd eu bacșișul de la 4 persoane pentru unul de la una singură. (Adevărul este că atunci când am început procesul și am văzut că a durat 4 ore, am declarat-o pe acea persoană o eroină!!!) d. acest tip de coafură nu se mai predă la școlile de specialitate dintr-un motiv clar: ce nu e la modă, nu se învață. Ce a fost la modă, când va reveni, se va învăța din mers. Așa că s-a purtat acum 25 de ani… nu e niciun semn că ar reveni moda… sănătate, taică, și noroc.

Ajung la un centru modern cu 10 angajați. Dintre cei de acolo, o singură persoană se pricepea la creț în spirală, dintr-un motiv foarte simplu: era de vârsta mea, un fel de mamă a celorlalți din jurul ei. S-a ocupat de mine cu migală. Toți colegii veneau din când în când să vadă procedeul extraordinar de migălos și se mirau de răbdarea ei. *Și cum o să iasă? Chiar vorbești serios? Va fi creț frumos sau un creț oarecare?*

Difuzorul e secretul, îi lămurea doamna care se ocupa de mine. Nu, nu difuzorul acela de pe vremuri în care se auzea cum cântă orchestra din aparatul de radio 🙂 , ci obiectul acela pe care îl primești odată cu uscătorul de păr, obiect gigantic, de care nu prea ai nevoie și poate chiar îl arunci – dacă nu ești ca mine, să vrei să fii creață…

Plecând de acolo, mi-am dat seama de ce unii ajung departe, iar alții, nu. Pentru că știu ceva în plus față de cei din jur. Cum era fata aceea care nu avea nicio trăsătură fantastică, nu avea nicio calitate dintre cele pe care le aveau colegii. I s-a spus… *Măcar învață o limbă străină.* S-a apucat de japoneză. Asta da limbă străină. Într-un an o stăpânea perfect și și-a găsit mai repede de lucru decât cei care păreau avantajați de creierul lor maaaare și taaaaare…

Nu vă speriați când vi se pare că nu vă pricepeți la ce se pricepe toată lumea. Căutați nișa și veți trăi mai bine decât oricine, căci da, eu i-am dat frizeriței ca bacșiș mai mult decât i-ar fi lăsat cei patru clienți la care ar fi lucrat în timpul cât s-a ocupat de mine…