2

Sperietorul – Philip Pullman

Când am luat cartea în mână, mi-am dat seama că o voi termina în 4 ore. Cel mult. Poate fi citită de la 9 ani. Și terminată într-o săptămână, dacă pe cel mic îl prinde acțiunea. Mie nu mi-a plăcut în mod deosebit atunci când am început-o, dar pe parcurs m-a prins. Pentru că, pe cât de neinteresantă mi s-a părut situația la început – o sperietoare care e de fapt bărbat, deci Sperietor, se împrietenește cu un băiețel și împreună pornesc să colinde prin împrejurimi. Sperietorul este politicos, dar absolut nerealist, băiețelul este inteligent și mereu înfometat. Un fel de cum aș vrea să fiu – ca Sperietorul, care trăiește într-o lume perfectă – și cum sunt de fapt – un individ care trebuie să tragă ponoasele atât pentru cei răi care există în lume (tâlhari, soldați, artiști ambulanți – fiecare are un anumit procent de răutate, nu?), cât și pentru cei de treabă (Sperietor).

Cartea devine dulce și pentru că de fapt este un comentariu mai mare al unei expresii pe care o folosește la un moment dat Sperietorul: *păsările trebuie să le sperii din nou în fiecare zi, dar, în cazul acestor tâlhari, e de ajuns o singură dată*.

Cu fiecare experiență, cei doi se apropiau de niște rezolvări, lăsând în urmă totul ca la carte. Pe de altă parte, în paralel cu experiența lor, mai este o întâmplare, căreia fiecare capitol îi acordă nu mai mult de o pagină – cineva îl caută pe Sperietor.

Dacă vă interesează de ce un Sperietor este în atenția oamenilor – când mai degrabă ești tentat să faci o altă sperietoare decât să te atașezi de una mai veche, nu? – citiți cartea.

 

Anunțuri
1

Bucureștiul păsărilor

Dimineața, aștept 301 în stație la ASE. Și-mi cantă păsările de zici că sunt în pădure. În copacul din fața casei mele erau pițigoi albaștri, mari și mici. Dansau continuu, cantau și se distrau fără să țină cont de amenințarea din celălalt copac: aflat la 3 m, era copacul pisicilor vagaboande din care ele vanau păsările.

Azi am fost la targul de la Casa Universitarilor, Bounty Fair. Producători romani, designeri romani, oameni creativi, cu ateliere pentru copii. Am fost și eu unul dintre copii, petrecand 4 ore la decorarea unei căsuțe de păsărele, la standul Clubului Morișca. Alți copii s-au ocupat de decorarea hrănitoarelor sau pur și simplu a unor lucrușoare pe care se puteau bucura.

A fost o plăcere să mă delectez vorbind despre păsări – atat cu șefa Moriștii, cat și cu celălalt deținător al standului, Cosmin Mihai. Îl știam de la grupurile de iubitori de păsări de pe FB, ceea ce îi dă credibilitate în tot ceea ce întreprinde pentru *drăgălirea* lor, în orice anotimp. Încep să mă îndrăgostesc de Hortieco, și ce e mai dificil e că dacă faci pasiune pentru ceva care mai e și de folos chiar nu te mai oprești din acest vartej… 🙂

Mi-am promis că la fiecare targ voi cumpăra cate ceva care să mangaie viața păsărilor sălbatice… Cand a zis Domnul Hristos:  „Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră şi nici nu strâng nimic în grânare, şi totuşi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte.” – cred că se gandea și la faptul că le face condiții să trăiască prin mana oamenilor care iubesc natura…