0

Chimie perfectă – Simone Elkeles

*Oricât aș vrea, nu pot să-l uit. Am citit undeva că peștișorii aurii nu-și amintesc decât ce au făcut în ultimele cinci secunde. Îi invidiez. Amintirea lui Alex, iubirea mea față de el, mă vor urmări toată viața.*

Mărturia unei blonde – fată de zăpadă – cu privire la mexicanul care-a trecut prin viața ei, pentru că a făcut un pariu. Sau poate doar pentru că profesoara de chimie i-a pus împreună în bancă pentru a duce la capăt un proiect. Sau poate pentru că ea trebuia să învețe să nu mai disprețuiască oamenii din alte culturi, așa cum făceau cei din jurul ei. Sau poate pentru că e nevoie de oameni în viața noastră care să ne ajute să fim noi înșine, să fugim de teatrul pe care îl jucăm pentru a împlini nevoia celorlalți de perfecțiune.

Șefa majoretelor Brittany făcea să se alinieze planetele prin faptul că era prietena echipei de fotbal a liceului. Era scris în stele că ei trebuie să fie împreună. Dar până la stele, te împiedici de propria-ți inimă. Care nu este împovărată de tendințele tale, cât de bunătatea ta. Brittany voia să pară superficială în ochii colegilor, pentru ca nu cumva să se întrebe dacă acea profunzime pe care ar fi arătat-o vine din suferință… Și nu, ca adolescent nu vrei să se știe că suferi. Nu vrei să se știe că există durere în zilele tale. Sau insatisfacție. Și-apoi cu ce îi ajută pe ceilalți să afle că ai o soră paralizată pe care o iubești și pentru care te sacrifici? Mai bine să fii o poză care să placă tuturor și ei să nu-și pună întrebări cu privire la tine; iar din invidie să nici nu îndrăznească să se apropie de tine.

Fără ca această carte să fie originală, fără să fie ceva despre care să nu se mai fi auzit, este una dintre puținele cărți despre nevoile reale ale adolescenților. Fără lupi, vampiri sau strigoi. Deși, uneori, am putea să numim sentimentele de inadaptare – lup, vampir sau strigoi… 🙂

Ținând cont că acest cuplu *băiat rău, fată cuminte* constituie scheletul primului volum dintr-o trilogie, mă bucur să le spun celor care vor să știe cum este lumea în care vor intra – și nu lumea imaginară! – că au posibilitatea să găsească mai multe amănunte și pe net: http://www.perfectchemistrythebook.com și http://www.simoneelkeles.net

Lectură plăcută.

0

Maggie*s plan, 2015

Când am început să văd filmul, nici nu m-am uitat la distribuție. M-a cucerit descrierea și privirea nu mi-a alunecat spre cei care interpretează. Și am avut surpriza să fie și actorul meu preferat… (la această oră! 🙂 )!!!

Se zice bine *ai grijă ce-ți dorești că s-ar putea să și primești* – și poate primești mai mult decât te aștepți. Maggie vrea un copil și primește mai mult decât un copil – o familie. Doar că nu realizează nicio clipă că relația ei se duce de râpă nu neapărat datorită faptului că nu poate să o păstreze, cât pentru faptul că prea poate să o ghideze, prin toate sinapsele zilei și anilor.

Perfecțiunea ei atrage dorința celorlalți de a se ridica la nivelul ei, iar prietenul ei bun spune bine ce spune… *micuța quaker care vrea să fie totul bine – după planul ei*! Ai impresia că e fragilă, e puternică, ai impresia că o să tacă, vorbește, ai impresia că nu se descurcă, ei, lasă că iese și din asta…

Este un film excelent pentru cei obsedați de control: chiar dacă au intenții bune, mai trebuie să țină cont și de cei din jurul lor.

1

Sully – Miracolul de pe râul Hudson

Când vorbesc despre un film, de regulă, eu îl recomand pentru scenariu, pentru ideile care ar putea porni dintr-o anumită replică. Nu sunt critic de specialitate, sunt doar o persoană care se oprește uneori să înțeleagă lucrurile din jurul ei, lucruri care, de data aceasta, au apărut în imaginile filmului și nu au fost povestite de vreun prieten.

Filmul chiar are distribuție generoasă, 🙂 însă nu mă voi opri asupra ei, ci asupra faptului că ceea ce apare pe ecran s-a întâmplat în realitate și că, dacă-l vedeți, asistați la o minune – nu s-a întâmplat niciodată, în afară de acea ocazie, ca un pilot să amerizeze și să scape viața tuturor oamenilor.

Procesul de după – e acuzat că putea ateriza pe 2 piste! – e un fel de bonus: să intri în intimitatea sistemului aviatic a fost copleșitor și pentru mine, care nu sunt interesată de tehnică – îmi dau seama cum este pentru bărbați!

Oricum, filmul are la bază două tensiuni: cea dintre tehnologie și … păsări, dar și – cea mai importantă – cea dintre perfecțiunea invocată de juriu și factorul uman.

Ideea *factorului uman* trebuie urmărită în tot filmului, nu numai în pilot: și fără responsabilitatea a 155 de vieți, toți cei din jurul lui, (că-l acuză, că sunt entuziasmați de el) își arată laturi absolut omenești.

Doar el este judecat, pentru că el trebuia să fie robot… 😦