0

Perseverență

Sunt cel mai jalnic exemplu de delăsare. Am citit o carte despre unul dintre cei mai renumiți posesori de IQ înalt, care nu a reușit să facă nimic în viață din cauză că nu era ordonat cu timpul lui.

Și oameni cu IQ pe jumătate (sau chiar cu o treime din al lui!) au ajuns mult mai departe decât el, atât în a oferi lumii din capacitatea lor cât și economic.

Eu – și delăsătoare și cu un IQ nedepistat, de teamă că îl voi descoperi a fi foarte mic 🙂 🙂 🙂 .

Perseverența însă am învățat-o în ultima vreme. O dată din plăcere și o dată din obligație. Eu doar voi explica; dacă aceste experiențe vă pot ajuta, mă bucur, dacă nu – străduiți-vă să le veți avea pe ale voastre, absolut originale, pentru că perseverența este una dintre (puținele) trăsături(le) care aduc multă satisfacție în viață.

Voi începe cu obligația: nu am scris ani la rând, deși simțeam nevoia să fac asta, ba chiar (mă) plângeam peste tot pentru că nu o fac. Eram genul de persoană care știe că are o calitate, dar nu o pune în practică pentru că 1. i s-a spus că oricum n-o să aibă succes, 2. i s-a râs în față că nu din așa ceva se trăiește, 3. nu știa de unde să apuce treaba pe care o avea de făcut… Vă regăsiți?

Și deodată mi s-a cerut din programul de lucru să scriu. Povești. Pentru că de 10 ani scriam rubrici motivatoare. Dar acum trebuia să fiu creativă și originală. (Motivator ești din experiența ta, dar și din multe, multe cărți, de la cele de organizare a timpului până la cele spirituale.) Și am început să scriu. 20 de povești pe lună. 40 de povești la 2 luni… La sfârșitul primului an aveam 240 de povești. Și înregistrate.

Ceea ce eu nu am reușit printr-o mobilizare personală, am reușit printr-o cerință urgentă de la locul de muncă. Îmi iubesc locul de muncă – printre altele și pentru că este partenerul meu de 25 de ani, multă fidelitate de partea fiecăruia dintre noi! – iar unul dintre motive este și acesta – că a reușit să dezvolte în mine lucruri pe care singură nu aș fi reușit să le conturez.

Câte povești am acum, după 3 ani? Asta în contextul acela, al locului de muncă, dar pentru că mi-am rodat mâna cu așa ceva, în timpul concursului NaNoWriMo, la care particip de un an – am reușit chiar să scriu 365 de povești într-o singură lună. (sigur, un cu totul alt format, dar creativitatea și originalitatea sunt aceleași!)

Sfatul meu? Nu fugiți de ceea ce vine ca o obligație căreia credeți că nu îi puteți face față. Că nu aveți trăsătura necesară pentru a o pune în practică – în cazul meu perseverența. Nu mă vedeam scriind zilnic, nu mă vedea scoțând la iveală idei noi, atât de multe și atât de amuzante – pentru că, pentru copii, trebuie să ai și umor!

Să pornesc acum cu cea de-a doua situația din care am învățat perseverența – concursul NaNoWriMo. Căutați locuri în care să fiți provocați, fără a vă compara cu ceilalți. Acest concurs nu are câștigători unici – cei care lucrează serios și depășesc 50.000 de cuvinte, toți, toți, toți, intră în marea turmă a învingătorilor. Nimeni nu-ți cere socoteală despre ceea ce faci, ești tu cu tine, cu intențiile tale și programul tău. Ai mult ajutor pentru a te dezvolta, dar nicio pretenție…

Vedeți dacă în domeniile care vă plac vouă există astfel de posibilități. Sincer, în România, nu cred că suntem 50 de oameni care participăm la așa ceva. Dar sunt convinsă că acest lucru ne-a ajutat pe toți să ne cultivăm stilul și personalitatea. Poate pentru unii nici nu contează acest sistem de scriere – pentru că nu au auzit de el sau pentru că îl disprețuiesc. Dar la noi a funcționat.

Nu stați după metodele tradiționaliste nici în domeniile voastre. Scotociți pe internet în căutare de soluții și în interiorul vostru, iar când descoperiți ceva revoluționar nu dați înapoi pentru că *alții n-au mai făcut*. Milionari au devenit cei care-au adus ceva complet altfel decât era pe piață sau au integrat ceva ce alții au ignorat! (Nu cei care au urmat rețetele altora.)

Vă doresc un an cât mai rodnic și, dacă perseverența era problema voastră, să vă ocupați de altceva de acum, pentru că pe aceasta ați rezolvat-o! 🙂 🙂 🙂

Anunțuri
0

Magia lucrurilor simple – Estelle Laure

Am luat cartea de la bibliotecă. Mi-a plăcut că editura Epica precizase faptul că este pentru copiii de + 14 ani. Și mi-a mai plăcut întrebarea de pe copertă: Poți să te îndrăgostești când totul în jurul tău se destramă?

După ce începi să citești, îți dai seama că cele două fete au de înfruntat plecarea părinților; trebuie să se descurce cum pot pentru a nu fi prinse de asistența socială. Chiar mă întrebam – nu chiar TOTUL în jur se destramă, pentru că uite, găsește de muncă, are cine să o ajute… Cu cât înaintezi în carte apar însă alte două aspecte care răvășesc și emoțiile tale, cu atât mai mult ale sărmanei fete ce se apropie de 18 ani și trebuie să plătească facturi… Prima e dată de atracția spre fratele geamăn al cele mai bune prietene, a doua e dată de căderea de pe stâncă a celei mai bune prietene. Confruntarea cu prietena celui iubit nici nu mai contează pe lângă cea cu mama lui sau cu angajatorul care-i propune un fel de armistițiu: fii fata mea și rezolvă totul pentru că te apreciez. Mult.

Citind, mi-am dat seama că nu mă simt confortabil datorită unor cuvinte folosite în vorbirea curentă: acum, serios, câți dintre voi ați folosi cuvântul onctuos în dialogul cu prietenii? NU mai vreau să dau alte amănunte, însă neologismele, cuvintele pompoase m-au determinat să simt că personajul principal nu e real; mi se părea fals.

I-am spus lucrul acesta soțului meu și el a râs: *Nu trage concluzii rapide când e vorba despre trăsăturile unui om. Îl mai ții minte pe X, despre care colegii lui spuneau că e enervant tocmai pentru că întrebuința cuvinte copleșitor de stranii pentru vârsta lor?* Din negura amintirilor, l-am revăzut și pe Y, acel Y pe care cunoscuții mei  îl disprețuiau pentru că folosea doar cuvinte greu de înțeles și chiar imposibil de a fi de ajutor problemei despre care pe care o aveau ei de înfruntat, în speță, povestei despre care se vorbește în carte.

Da, ai dreptate, un personaj este reprezentat de vocabularul scos in burtică, așa cum altul este reprezentat de frazele scoase din cărți – una zbura cu neologisme, alții cu citate din cărți cunoscute – mai mult de cei care le-au citit, nu aveau cum să le știe cei ce nu poartă aceleași poveri…

Dacă la începutul orei de citit am avut o maaaare dezamăgire, descoperind și pleonasme și exprimări absolut  ciudate… spre final, am reușit să accept ideea că *niciun om nu se repetă*, nu are identitatea altuia și nici nevoile lui, așa că nu am avea de ce să le scoatem ochilor celor din jur pentru că suntem siguri că asta le e personalitatea.

Și eu nu sunt singura care a trecut la acceptare, deși eram gata să desființez repertoriul… Eu mai și scriu, ar trebui să-mi pară că viața, cu fel de fel de culori, e greu de  acceptat, dar ea există și e plină de originalitate. În inima, mintea și comportamentul fiecăruia.

Mda, am râs de mine, cea care tăia dreptul la replică unor oameni, pentru că trebuie să ne rămână în minte acest aspect – suntem unici și o singură trăsătură schimbată dă un alt om, o singură experiență în plus sau minus ne aduce o altă persoană în fața ochilor, o singură trăsătură fizică ce diferă de a altora ne arată originalitatea…

Cartea merită citită, chiar dacă veți avea aceleași lupte pentru a accepta stilurile oamenilor, pentru că până la urmă este atractivă acțiunea, este pasionantă.

0

Fii tu însuți versus Mă scoți din sărite așa cum ești

Cred că nu am auzit cuvinte mai mângâietoare decât: Îmi place cum ești!, iar acestea nu se refereau la fizic, ci la modul de a privi lucrurile, la comportament, la atmosfera pe care o cream în jur. În același timp, nu am auzit cuvinte mai derutante ca Fii tu însăți, când, în inima mea și în gândurile mele, eram complet confuză, fără niciun reper. Pe de altă parte, nu e nimic mai dureros decât să auzi cuvintele: Mă scoți din sărite așa cum ești, când tu știi cum ai luptat pentru a ajunge într-un anumit punct al dezvoltării, dar nimeni nu vede anereușista, ci toți te compară cu alții sau cu ceea ce și-ar dori de la tine pentru a le fi lor bine.

Imaginează-ți ce fericit e un adolescent care e condus doar de hormoni și de sentimente când aude: *Fii tu însuți*. Asta-l salvează de la a se controla și de la a gândi lucrurile în profunzime; iar în 97% dintre cazuri deciziile pe care le va lua fiind el însuși îl vor duce la o nereușită.

Imaginează-ți ce fericit este un om căruia îi zici: *Mă scoți din sărite așa cum ești* – dacă are defecte și e orgolios nu se va schimba niciodată, chiar dacă aceasta îl va duce în zid; dacă nu are defecte și tu îl critici, te va ignora sau se va schimba cum vrei tu, devenind cu totul altceva decât ar trebui să fie, doar pentru a-ți fi ție pe plac.

De-a lungul timpului, mi-am pus o întrebare: ce înseamnă să fii tu și unde se oprește minunea de a fi tu?

Am zis de multe ori: Asta-s eu, chiar de nu-ți place, alta mama nu mai face!

Rezultatul?

Oamenii au plecat de lângă mine, pentru că eram nesuferită, nu pentru că erau ei pretențioși.

Eu însămi nu m-am mai putut suferi cu defectul respectiv și m-am străduit să mă schimb. (după multă suferință și mulți oameni răniți sau pierduți!)

Am regăsit încăpățânarea asta la cei cu care relaționam: ori că se formase pentru că învățaseră de la mine, ori că se întărise datorită atitudinii mele, care le fusese exemplu (negativ).

Ce NU înseamnă

Fii tu:

  1. poartă-te așa cum ești, chiar dacă asta îi jignește pe oameni (Analizează-ți comportamentul – dacă vezi că cei din jur sunt sensibili fără temei e treaba lor, dar s-ar putea să fie foarte răbdători, iar tu să întreci orice limită! Dar dacă tu rănești oamenii prin modul în care-I abordezi, dacă tu ești tăios cu ceilalți, nu ei sunt vinovați, ci faptul că nu ai fost expus la o astfel de situație, așa că trebuie să înveți cum să faci față unor noi situații, adică să te șlefuiești. Asta nu înseamnă să îți anulezi personalitatea, ci să o faci accesibilă celor lângă care trăiești!)
  2. ești bine oricum ai fi (Nu, nu ești bine oricum ai fi, dacă ai sechele din copilărie, dacă nu ai citit codul bunelor maniere, dacă nu ești politicos, dacă nu ai învățat regulile de bază dintr-o comunitate în care evoluezi, dacă nu te străduiești să interiorizezi atitudini care țin de cultura pozitivă a acelor locuri pe unde ai ajuns. Dacă acestea sunt amănuntele pentru care ți se spune: ești bine oricum ai fi, să știi că cei ce glăsuiesc sunt absolut nepotriviți pentru a-ți fi alături, dacă vrei să ajungi departe. Dacă vrei să rămâi în înapoiere, bucură-te că te lasă în nepricepere, că te încurajează în nesimțire și indiferență. Dar dacă vrei să te dezvolți, fugi cât mai repede de acești indivizi! Caută să rezolvi emoțiile pe care nu ți le înțelegi și le verși pe alții, caută să găsești o cale de rezolvare a conflictelor chiar și cu cei nesuferiți, caută un mod de a te face plăcut fără să treci de principiile și valorile tale, bucurându-i pe ceilalți chiar și prin simpla ta apariție.)
  3. nu te schimba orice ar fi (*Rămâi așa! Nu învăța și nu adapta nimic!*– E drept că ne place să stăm mai mult decât să muncim, că ne place să câștigăm bani mulți făcând lucruri simple, decât să intrăm într-un proces complex de activități. Dar această idee este echivalentă cu a crede că poți să fii încântător, dacă te îmbraci după ultima modă, dar nu te speli pe sub braț și nici pe dinți; că poți să impresionezi juriul unui concurs de frumusețe dacă nu-ți aranjezi părul după ce te-a ciufulit furtuna sau dacă te înfățișezi cu haine care nu se asortează, pentru că ce mai contează aparențele – nu se vede că strălucești?)

Cu alte cuvinte FII tu nu înseamnă să rămâi vulgar, necioplit, lipsit de acomodare cu timpul tău, ci a fi tu cel unic, original, creativ. Slăbiciunile tale nu afectează pe nimeni sau sunt cunoscute doar de cei care te vor accepta cu ele, dorințele tale nu rănesc emoțional sau fizic pe cei care-ți stau alături.

Și atunci ce înseamnă

Fii tu?

  1. să-ți pui în evidență trăsăturile unice
  2. să se vadă caracteristicile tale datorate vieții prin care ai trecut, culturii în care ai crescut (și care sunt demne de a fi purtate mai departe!) și culturilor prin care ai ajuns
  3. folosirea talentul sau talentelor tale pentru a-ți câștiga pâinea, dar și pentru a-i ajuta pe cei din jur.

Pe de altă parte, ce înseamnă

Mă scoți din sărite așa cum ești:

  1. eu am un ideal și tu nu semeni cu el
  2. ceea ce ești tu este nedesăvârșit, iar eu caut perfecțiunea
  3. ai o influență negativă asupra mea, deci ești nesuferit/ă
  4. și dacă aș fi singurul pe care îl enervezi cu stilul tău sau simpla ta prezență, ar trebui să faci ceva pentru a te schimba pentru că ceea ce-mi place mie contează, nu ceea ce crezi tu că e bine!

Învățați-i (sau rugați-i) pe cei din jur să vă spună, în loc de Fii tu însuți:

  1. Mulțumesc pentru că ești alături de mine
  2. Sunt recunoscător că am pe cineva ca tine
  3. Mă completezi
  4. Sunt unele lucruri pe care nu le pot înțelege la tine, dar îmi dau seama că fac parte din tine și mă străduiesc să le accept
  5. Este ceva în comportamentul tău care contravine dorințelor și imaginilor mele despre întreg. E vorba despre … Ce facem cu lucrul acesta?
  6. Te iubesc așa cum ești și voi rămâne cu tine, indiferent cât te străduiești să nu-mi placi cu chestia asta (slăbiciunea ta, defectul tău)

Diferența nu e mare între Fii tu însuți când ești absolut neputincios și n-ai habar ce să faci mai departe și Mă scoți din sărite așa cum ești când ai o personalitate puternică minunată, care nu convine celor slabi.

Important este să te cunoști atât de bine încât să nu accepți să ți se știrbească originalitatea, să-ți aperi și să-ți păstrezi personalitatea.