6

Delicatețe

Am și eu o rugăminte: nu mai comparați persoanele cu lucrurile. În niciun caz.
Citeam ieri despre o persoană care a intrat într-o depresie severă pentru că și-a pierdut tatăl și apoi bunicul. La finalul experienței ei, rostea ceva de genul: cei care pierdeți obiecte, nu vă mai gândiți la ele, e mai ușor să pierzi obiecte decât persoane.
Aș vrea să spun ceva referitor la acest lucru: generalizarea nu e cel mai bun lucru și, cu tot respectul meu pentru persoane, există cazuri când lucrurile sunt esențiale.
Când pierzi o persoană, e o durere fantastică, dar imaginează-ți ce înseamnă să pierzi o casă în care locuiai cu cei 3 copii mici, pe care acum nu mai ai unde să-i duci.

În urmă cu mulți ani, pe când stăteam în gazdă în București, și nu aveam bani ca să-mi plătesc chiria la timp, la ora 23, gazda mi-a pus cele două bagaje care constituiau averea mea în brațe și mi-a zis: pa! Unde să te duci la ora aceea? Aveam o mătușă care îmi spusese că nu are cum să mă ajute cu cazarea, în rest nu știam pe nimeni în oraș. Mi-am luat lucrurile și m-am dus într-un parc.
Dacă fac o socoteală, prin 93, câinii comunitari erau mai mulți și mai periculoși decât vagabonzii, iar aurolacii împânziseră străzile capitalei cu pungile lor, nu numai parcurile. Așa că a pierde un lucru (camera în care locuiam) nu era mai prejos decât a pierde o persoană: pentru că urma, poate, să-mi pierd viața, ținând cont că, din 10 în 10 metri, târând bagajele după mine, mă loveam de haite de câini și de 2-3 băieți cu *fumuri*! (nu, nu mai circula nicio mașină ca să mă adăpostesc în ea… și oricum n-ar fi circulat toată noaptea!)


Nu știu de ce trebuie să comparăm durerile sau pierderile. Fiecare trece prin întâmplări grele și fiecare are necazul lui care-și pune amprenta.

Ar fi culmea, pentru că eu am avut probleme în relația cu tatăl meu, să spun oricui își pierde tatăl: *hai și ce-l plângi atât…?*
Poate ne mai gândim și noi la sensibilitățile celorlalți atunci când ne lăudăm cu durerile noastre… Ce ziceți?

Reclame
1

Planuri de viitor izvorate dintr-un dor…

Așa se încheia unul dintre mailurile Mihaelei Vlad:

*Mulțumesc pentru dorința de a face viețile semenilor noștri un pic mai ușoare! Poate că e mai mult decât ne cere fișa postului, dar oamenii care pierd pe cineva drag au mare nevoie de toți prietenii pe care îi pot găsi pe această lume. Și prin participarea la curs veți deveni membri ai unei comunități frumoase – o familie de oameni care știu ce să spună, cum să se poarte și la cine să apeleze când viața ne ia prin surprindere. Mai pregătiți pentru a naviga împreună prin furtuni, spre un mal cu soare. *

Pentru că emoțiile sunt foarte rar exprimate sau, de regulă, sunt chiar ironizate în Romania, fiecare dintre noi învățand să le ascundă, să le mascheze, să le sugrume, pentru a nu se face de ras în fața celor din jur, ideea de a ține cont de emoții atat de puternice ca cele pe care le ai cand pierzi pe cineva drag m-a impresionat. Și am reacționat.

Am participat la cursul despre care apoi s-a spus, în general:* Ar trebui să organizați mai multe astfel de întâlniri unde noi profesorii și consilierii să învățăm ce să spunem și cum să intervenim când un copil are nevoie de susținere.*

Azi,  9 septembrie 2015, in București s-au întâlnit mai multi specialisti care in activitatea curenta cunosc multi tineri a căror viață este dată pentru cap de pierderea unui membru al familiei.
Activitatea de informare face parte din cadrul proiectului „Succes in viata pentru tinerii cu un singur parinte – program integrat de sustinere psihologica si profesionala”. Daniela Sima este cea care a oferit informațiile în calitate de psihoterapeut și moderator, dar i-a și invitat cu generozitate să vorbească pe cei care aveau experiențe în domeniu.

Proiectul este finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România. Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene, accesaţi: www.eeagrants.org. Vizitați și www.fondong.fdsc.ro

Dacă aveți cunoștințe care trec prin momente dificile, prin pierderea cuiva drag, dacă doriți să lucrați voluntar pentru astfel de tineri, care trebuie să-și refacă viața în lipsa părinților, fraților, prietenilor, apelați la
Mihaela Vlad

Coordonator proiect „Planuri de viitor”

Asociatia „Exista viata dupa doliu”
0745.55.66.02