2

Camp NaNoWriMo 16 Iulie 2017

Sunt puține cărți prin bibliotecile de stat care să mai aibă izul trecutului – și când spun asta mă refer la cărțile de până în Revoluție. Deși erau interesante și, culmea, ceva mai realiste (trebuie să recunoaștem că ceea ce văd azi copiii la televizor sau urmăresc pe jocurile lor nu are nimic de-a face cu pregătirea pentru viața care-i așteaptă, în schimb acele cărți aveau un fel de-a aborda viața reală care te făcea să fii curios pentru ce va fi când vei fi mare.)

Pentru că nu am găsit dintre cărțile preferate ale copilăriei, am ales una de Basme – Vladimir Colin. Da, știu, există cărți de basme atât de frumos colorate încât nu se desprind degetele copiilor de ele și le cer, le cer, le cer, pentru ca apoi să vezi că ditamai editura a lăsat greșeli peste greșeli în text. Cum se face că în 1979, editura Ion Creangă nu a îngăduit nici lipsă de litere, nici agramarea vreunui editor?

Cartea despre care vorbesc eu este cea care conține două rânduri de Basme – cele din 1953 și Basmele omului din 1958. Îmi place informația pe care o conține una dintre primele foi: Pentru scrierea acestor basme, autorul a folosit motive caracteristice folclorului din patria noastră.

În general, nu recomand basmele. Acesta este principiul meu – basmele îmi par penibile (da, știu, unii le folosesc drept povești vindecătoare, considerând că arhetipurile vor vorbi foarte clar copiilor cu probleme emoționale care le vor asculta sau citi – e ok, putem avea păreri diferite!). Dar basmele lui Colin intră în altă categorie. Sunt cu mult deasupra basmelor altor popoare și la fiecare idee pe care o abordează chiar îți dau aripi. Da, efectiv, te învață să trăiești sau să te ferești de anumite lucruri pe care tu le-ai putea considera atrăgătoare. Cu basmele lui Colin chiar că aș defila fără să mă rușinez.

Consider că un părinte sau un adult care ia acest volum în mână a făcut o investiție în dezvoltarea personală, dar și în cea emoțională. N-ar fi rău dacă v-ați face timp să le citiți – o poveste pe seară ar însemna să le terminați deja într-o lună (deși sunt sigură că nu v-ați opri la una, mai ales că nu sunt nici lungi și nici plictisitoare!).

Spor la citit.

…….

Și-acum să vedem ce mai facem cu Camp NaNo iulie, de care trebuie să ținem cont pentru că a trecut de jumătate.

Poet Amanda Lovelace *Feeling insecure about your writing? From time to time we all think that our poems aren’t good enough, aren’t original enough, or aren’t enough like the work of a particular poet we admire. Don’t worry—your writing voice will develop over time with a combination of patience and practice. If you ever find yourself comparing your writing to the writing of someone else, keep in mind that the reason why those writers are so beloved is because of their unique take on things. We need your voice, not somebody else’s. Push the limits and do something you’ve never seen done before!


  • Follow @NaNoWordSprints on Twitter for daily writing sprints, prompts, and community throughout the month of July.
  • Want to contribute to the NaNoWriMo blog? Fill out this form to let us know what kind of blog posts you’d be interested in reading or writing!

Today’s Writing Challenge

Think about how your writing voice has changed since you began writing—then, try writing in the voice of Past You. Growing older, trying new experiences, and learning more about writing can all be factors that influence your voice. For example, you could write a chapter in the style of an elementary school diary entry, or look up an old writing assignment and use it to draft your project.

………

Prin folosirea acestor sfaturi pe care le primește orice persoană *înrolată* în scriere la camp NaNo, am vrut să vă arăt că aveți pe cineva care vă poate înțelege sentimentele, atunci când scrieți și nu vă aveți de partea voastră nici măcar pe voi, cu pretențiile voastre. Poate aveți nevoie de un grup, de ceva din exterior. Nu ezitați să-i contactați pe cei de la NaNoWriMo din România.

0

Îi lași să aleagă?

Poate că uneori îi mai lași pe cei din familie să aleagă între două lucruri cu care ești de acord. Dar dacă ei înclină spre unul singur – și acela nu este dintre cele pe care le vrei tu? Reacția ta care este? Și cât de vehement ești? Asculți argumentele lui?

Eu recunosc: multe dintre alegerile mamei mele m-au agasat și mi-am spus punctul de vedere foarte vocal, aceasta pentru că am avut sentimentul că, prin suferința pricinuită de alegerea ei din copilărie, de a ne ține lângă un asemenea tată, mi-am câștigat dreptul de a o struni – pentru că, da, nu știe cum e mai bine să trăiești, doar mi-a demonstrat atunci – și la fel va fi mereu!

Mama e genul de om care cheltuie aiurea – și eu sunt la fel, dacă luăm în considerare faptul că investesc în jucării, deși chiar și copilul meu se apropie de majorat (cu atât mai mult eu ar trebui să fiu matură, nu?) și în cărți. Probabil când strigam la mama pentru că făcea o anumită achiziție, strigam 89% pentru mine, ca să aud, să mă văd în ea și să mă potolesc.

Țin minte că am încetat să mai am pretenții să aleagă bine (adică așa cum vreau eu 🙂 ), chiar dacă într-adevăr alege rău 🙂 , atunci când mi-a spus, șoptit: *Dar eu nu am avut niciodată așa ceva* – și depășise 60 de ani. Sau a recunoscut, tot așa, șoptit: *Ție nici nu pot să-ți spun ce mă bucură că mereu mă critici.*

Să sărim peste criticat 🙂 , să ne întoarcem la *eu nu am avut niciodată așa ceva*. Sigur că este singurul motiv pentru care putea să mi se înmoaie inima. Pentru că și eu îmi cumpăr jucării zâmbitoare pentru că în copilărie am înclinat spre citit și pentru că nu aveam jucării, pentru că banii se duceau în altă parte (a se observa ce ploaie de *pentru că* există aici).

Acela a fost momentul care a provocat schimbarea de gândire. Mi se pare excelent că am făcut pasul spre a-i accepta mamei să-și facă mofturile (deși, credeți-mă de multe ori după ce mă burzuluiam la ea și nu lua lucrul respectiv, venea și-mi mulțumea: ai avut dreptate, ce bine că nu m-ai lăsat!), dar nu-i așa că e foarte egoist (de parcă egoist ar primi grad de comparație! 🙂 ) să accepți un drept natural al unui om numai prin comparație cu tine și experiența ta? Până la urmă, cineva are dreptul să ia decizii nu pentru că tu îl înțelegi, ci pentru că el își trăiește viața și și-o construiește din drumul pe care îl urmează – ceea ce înseamnă decizie după decizie.

Mama, de vreo câțiva ani ți-am dat dreptul să faci ce vrei tu… (dar, te rog, nu profita de el, fii rezonabilă! 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 )

P.S. Am o categorie numită *Ca părinte*. Când m-au bântuit ideile acestea, mi-am dat seama că ar trebui să adaug o categorie *Ca fiică*. Dar tot ce-am scris se aplică și fraților între ei și cumnaților, și soacrelor… Așa că trec gândurile mele la categoria *Despre oameni* în speranța că fiecare se va regăsi și-i va oferi celuilalt șansa să suporte consecințele alegerilor lui – pentru că, odată cu alegerea, vin și rezultatele.