3

When love is not enough

Despre cum a început AAA… Asociația Alcoolicilor Anonimi…

Filmul este intens, arătând cum se cade și cum se recade în patima băuturii. Având pe viu în casă un astfel de personaj, mi s-a părut chiar simpluț – una este să bei și să nu ai copii și alta este să bei și să ai! Una este să bei, iar soția să lupte doar punându-te să juri pe Biblie că nu o mai faci (iar tu să juri senin, crezând asta, dar apoi să reiei obiceiul, știind că Biblia e aproape și mai juri o dată, ce, doar n-o fi foc!!!) și alta este să bei și să-ți bați copilul pe care nu-l suferi și soția, pur și simplu pentru că nu ești tu cel împlinit.

Și nu ești împlinit pentru că nu te străduiești, nu pentru că nevasta sau copilul îți pun piedici, că doar ce-ar avea cu tine!!!

Lucrul care mi se pare impresionant este rezolvarea – nu iubirea și iertarea celor de lângă tine te ajută, ci prietenia cu cei ca tine, care decid ca și tine să iasă din mizeria alcoolului. Un film pe care îl recomand părinților care au adolescenți tentați de acest obicei – pot să-l vadă împreună și să stea apoi de vorbă. Ce e de făcut. Cu ce se poate înlocui alcoolul în viața celui care pare nefericit sau mult prea fericit și nu mai are nimic altceva de făcut decât să-și adoarmă simțurile?

Un film pentru soțiile alcoolicilor. Este impresionantă secvența ultimă, când ies din mașini ele, martirele care fie că o încasau, fie că nu aveau niciun ban, din cauza viciului soțului, dar erau alături de ei, aducându-i la întâlnirile AAA.

Ținând cont cât de mare e plăcerea pentru alcool a românului ar trebui să fie un trafic fantastic pentru acest film – sunt sigură că nu oricine îl va privi. Cei mai mulți spun că noi, cei din exterior exagerăm, noi, cei din exterior, le vrem răul…

Pe biletul de adio, când tatăl meu s-a sinucis scria așa: *M-am apucat iar de vodkă. Nu pot nici cu ea, nici fără ea. Mai bine așa.*

Nu doresc niciunui copil să-și găsească tatăl înfrânt de băutură, după ce el, copilul, a suferit din cauza acestui viciu – adică a fost bătut de câte ori (zilnic) tatăl se oprea pe la Zahana, la una mică ce se transforma în 10 mari. Nu doresc niciunui om să se pună în ștreang din cauza unui lichid căruia poți, pur și simplu, să-i întorci spatele și să-i spui: locul tău e pe canal, nu pe gâtlejul meu.

Vedeți filmul…. E special!

0

Eternul răspuns și eterna problemă: prietenia

În copilăria mea era un cantec: Prietenia la nevoie se cunoaște. Îl cantam cu un anumit sentiment la 15 ani și încerc un cu totul altul acum. Desigur, după 60 de ani, iarăși se vor schimba emoția și senzația inspirate de cei de la Cromatic.

Vorbind despre prietenie, ce se mai laudă romanii că sunt amabili, atenți, cu bunăvoință și solicitudine, ospitalieri și că, la randul lor, au la cine apela la greu… Ce se mai laudă romanii cu asta și apoi îi acuză pe occidentali că sunt răi și că nu se bagă în seamă, că nu-și deschid ușile unii altora, că sunt respingători și își petrec viața în singurătate.

Mai zilele trecute am aflat despre un întreg etaj al unui bloc din Romania în care, de-a lungul a 2 ani, 5 bătranii pensionari au fost găsiți morți la nu știu cat timp, după miros, nu pentru că ar fi fost cineva de treabă, deschis, gata să schimbe o vorbă cu vecinul…

Sigur, în același timp, am aflat despre prieteni care în fiecare dimineață se sună. La aceeași oră. Știu că au probleme cu inima și, ca o probă că nu s-a întamplat nimic, la 8.15 minute telefonul sună. Cel bolnav nu pleacă de langă telefon la acea oră, pentru a nu-l speria pe cel ce sună, iar cel ce sună nu lasă să treacă niciun minut peste ora fixată.

Dar astfel de relații există și la nemți, și la belgieni, și la suedezi…

Dacă sunt prieteni!

Nu *neamul* te face să ții cont de celălalt, ci atașamentul de el.

Nu romanii sunt minunați, ci aceia pentru care contează omul de alături!!!