0

Cum i-am spart nasul lui Stalin – Eugene Yelchin

Am intrat în bibliotecă și după ce am parcurs cu privirea vreo 3 capitole din acestă carte, am lăsat-o în raftul ei. A doua zi am intrat cu fiul meu, care mi-a zis: *Pe asta o vreau*. Am fost tentată să-l opresc, să-i explic despre ce e vorba, pentru ca să nu-și mai piardă timpul cu ea. O carte scurtă despre un copil naiv care crede în puterea sistemului bolșevic. Acțiunea se desfășoară pe două zile, timp în care copilul trece de la demonstrarea și strigarea iubirii pentru Stalin la alte stări. *Banal*, voiam eu să strig.

M-am oprit și bine am făcut. Fiul meu și-a citit cartea și a fost impresionat de naivitatea lui Sașa Zaichik. Mi-a spus că așa ceva ar trebui citit de un băiat încă din clasa a treia, pentru ca să înțeleagă că nu e singurul naiv din Univers, dar și că trebuie să se schimbe. Să analizeze lucrurile în profunzime. *Știai tu de profunzime în clasa a III – a!* – am ripostat eu. *Nu știam cum îi zice, dar eram în stare să judec sănătos, doar că nu-mi imaginam că există atâta perversitate.*

O carte despre sistemul totalitar și sfințenia cu care este privit el, dacă are de-a face cu o inimă curată. Insist: oferiți-o băieților, nu le-o luați din mână, cum era să fac eu! Bine că știu să mă abțin! 🙂

6

Știm, dar nu înțelegem…

Uneori știm ceva, dar nu realizăm cat de intens este acel aspect, cat de dureroasă este acea realitate. Trebuie să fim conștientizați: să ne trezească o frază! Abia atunci ne dezmeticim. Cine ne aduce la realitate de multe ori ar merita să-i mulțumim… Cu multe alte lucruri viața noastră stă așa cum au stat lucrurile cu adevărul despre care voi vorbi în puține cuvinte acum.

Sună telefonul, de peste Ocean.

*Draga mea, ar trebui să mă prețuiești, sunt singura ta soră în viață. Sunt o supraviețuitoare, deși și eu trebuia să nu mai fiu…*

Capul meu a fost ca un gong pe care îl bați cand se pregătește spectacolul să înceapă: zbang, zbang, zbang…

Doar am văzut cu ochii mei cateva dintre avorturile mamei, pentru că au avut loc în epoca de aur, cand nu avea nimeni voie să le facă, ci totul se petrecea pe ascuns, în casele fiecăruia, unde venea o femeie ca o stafie, care făcea ce știa ea mai bine cu o andrea și distrugea viața care se formase… Doar am dus de cateva ori ligheanul plin cu sange și resturi de trup… Șapte să fi fost? Cam așa…

A, toți aceștia ar fi putut fi frații și surorile mele la ora actuală.

Și totuși, am o unică soră – despre care am aflat de mică, dar niciodată nu am realizat că, da, pană la urmă este o supraviețuitoare, prin miracolul ruperii unui toc… Mama plecase să o avorteze, dar a călcat stramb și pantoful i s-a stricat, nu putea călători cu trenul așa (era cochetă!) și s-a întors. Cand a vrut să plece iar, a plouat, cand a vrut să plece iar… nu știu ce s-a mai întamplat… Și uite așa ea a scăpat, pentru a fi azi cu mine, singura mea soră…

Da, știm multe, dar nu punem lucrurile cap la cap, să descoperim profunzimea din ele.

Poate dacă am fi mai deprinși cu tăcerea proprie, în care medităm la viața noastră, la ceea ce este de preț în lumea aceasta mercantilă…