1

Testul *Oglinda*

Particip la un curs de dezvoltare personală. Ni se pune întrebarea: *Vă uitați în oglindă. Ce vedeți?* Evident că noi începem, cu logica și raționamentul, o grămadă de întrebări suplimentare: Din ce punct de vedere? La noi sau la ceea ce e în spatele nostru? Și dacă nu vreau să răspund că nu am ce? Crezi că am eu timp să mă uit în oglindă?

O luăm de la capăt: Te uiți în oglindă. La tine. Ce vezi?

Îmi amintesc de mine, cea din copilărie și adolescență. Nu m-am uitat în oglindă până la 17 ani, cred. Nu mă suspectați de minciună, gândindu-vă că trebuia să mă privesc pentru a-mi aranja părul. Eram tunsă scurt, băiețește, părul meu nu se încurca niciodată, nici nu foloseam altceva decât degetele de la mână pentru a îndrepta vreun fir rebel care se suprapusese peste altul. Se poate și așa.

*Ți-a spus cineva că ești frumoasă?* am fost întrebată. *Îmi ziceau câțiva, dar nu din cauză că mă simțeam urâtă nu mă uitam în oglindă. Era un fel de protest. Toate fetele petreceau timpul acolo. Eu nu voiam să pun accentul pe așa ceva. Nu-mi pierdeam timpul cu asta. În plus, nu aveam coșuri, nu aveam nimic după care să mă uit dacă s-a vindecat sau dacă arată mai bine sau mai rău. Îmi era indiferent cum dă la public fața mea. Mie mi se spunea că prin altceva câștig – prin veselie. Și când eram veselă, adăugau toți, fața mi se lumina și strălucea. Ce rost avea să mă uit în oglindă când eram singură, că doar nu râdeam ca proasta propriei fețe, ca să văd dacă într-adevăr strălucesc? Îmi era destul că auzeam cuvinte frumoase apoi, nu mai pierdeam timpul cu oglinda.*

Bine, bine, dar acum, la distanță de două ori plus 10 cum privești lucrurile?

Păi, să spun drept, mă duc din când în când și mă uit în oglindă și-mi zâmbesc. De fericire. Toți îmi spun că arăt mai bătrână de când mi-am aranjat părul așa cum mi-am dorit eu (replica mea foarte sinceră e următoarea: *Adică ce vrei să spui, că în loc să arăt de 25, arăt de 35? Ei bine, tot ies în câștigă pentru că oricum am cu 10 mai mult!* 🙂 )… Am prietene care mă bat la cap să mă întorc la părul meu drept, pentru că ele stau cu placa în mână ore în șir și nu reușesc să aibă ceea ce eu am din naștere. Mai ales că se poartă. Da, se poartă părul drept. Ei și? Dacă eu mi-am dorit dintotdeauna să am părul creț? Și dacă am găsit pe cineva care se pricepe să mi-l pună pe moațe? Ei bine, mă uit în oglindă și îmi spun: *Ce frumușică sunt!*

Unele spun că, uitându-se în oglindă își văd ridurile sau neîmplinirile, pentru că durerea își lasă semne pe chip, altele spun că în oglindă văd cearcănele și chipurile părinților care le ceartă pentru ceea ce nu au făcut cum trebuie în viață. Unele spun…

Voi ce spuneți dacă vă uitați în oglindă?

Mă bucur pentru mine că sunt așa de liniștită uitându-mă în oglindă, așa de mulțumită, așa de încântată. Nu-mi pasă cum mă văd ceilalți. Am avut un vis și mi l-am împlinit, iar mie îmi place de mine așa cum sunt acum, pot ceilalți să-mi zică orice, eu mă iubesc și asta e cea mai importantă emoție de care are nevoie omul în viață.

Mai ales – femeia. (că, da, femeia nu e om 🙂 🙂 🙂 . Mă refeream că e zână!!! 🙂 🙂 🙂 )

Cred că am vorbit destul despre schimbările din mine. Cum e cu voi? Sunteți prieteni cu imaginea din oglindă? Sau vă apucă plânsul atunci când sunteți față în față cu ea?

3

Protest – Ștefan Bănică Junior

Ziceam eu așa… fiecare are copilul lui, care cantă. Al meu a cantat de la ora 16. Colinde. Într-un cor de 200 de adolescenți.

Al lui Ștefan Bănică a cantat de la 19.30. L-am onorat cu prezența mea.

🙂

Din 14 concerte, de-a lungul a 14 ani, eu am participat la 10. Acesta mi s-a părut cel mai serios – foarte greu de digerat, dacă venisei ca în ceilalți ani, să le vezi pe covor roșu pe Veta sau Ilenuța… Am căutat prin mintea mea o comparație – hm, da, a fost un concert-manifest!!! Cu alte cuvinte, aseară, Bănică a fost un Pistruiat modern, căruia îi lipsea Calu*, dar, ce să mai!, chitara lui putea fi considerată la fel de credincioasă precum celebrul caine al micuțului activist.
Trebuie să recunosc: melodia Protest a ridicat sala în picioare. Am ales acest clip pentru că el singur recunoaște la început: nu este o melodie pe care să o poți difuza, nici măcar pe radio, cu atat mai puțin la tv!!! Dar clipuri cu introducerile lui de la alte concerte se găsesc pe net și puteți auzi gandurile-i militante cu privire la tabloide, emisiunile de la ora 5 și celebritățile de carton ce se remarcă pentru că amanții lor au bani. Dur? Eu cred că melodia ar trebui învățată și cantată oricui încearcă să tembelizeze națiunea romană.

Cu alte cuvinte, ar trebui să înceapă un al treilea spectacol, după cel de colinde al fiului meu și cel de Crăciun, al fiului lui Bănică – să colindăm cu toții pană cand le intră în cap celor ce spun că tv dă ceea ce cere publicul. Fals: tv ar trebui să educe publicul, în ciuda prostiei lui (să zicem!).

Vă aștept să cantăm împreună!