4

Cum se completează Mulțumesc și Te apreciez

De când e mic îl înveți pe copil să spună două lucruri: Te rog și Mulțumesc. Mă rog, îl înveți dacă ai ceva idee despre ce înseamnă o viață politicoasă, dacă îți dorești ca el să fie un om plăcut în societate. Evident, spui și tu. Îmi povestea tata că, pe vremea când nu ne avea pe noi, fiicele lui, avea nepoți și, cu niciun chip, unul nu aprecia ceea ce făceai pentru el. După ce l-a încheiat o dată la șiret, tata i-a dat o palmă după cap și i-a zis: Spune, mulțumesc, măgarule. Nepotul i-a răspuns zâmbitor: Mulțumesc, măgarule!

Da, lupți mult să-l faci pe copil să zică Mulțumesc ori nu lupți și-atunci luptă el, în viață – ori la locul de muncă, unde colegii îl disprețuiesc pentru că e prost crescut, ori în familie, unde sunt neînțelegeri din cauza indiferenței lui, ori în societate, unde ești taxat imediat pentru conduită necioplită.

*Mulțumesc* este cuvântul pe care îl spui atunci când:

– ai avut nevoie de ceva și ai primit

– ți s-a oferit ceva neașteptat

– te-ai străduit să rezolvi ceva și, în cele din urmă, nu tu, ci o cunoștință a intervenit

– ești plin de elan pentru că s-a împlinit dorința pe care i-ai încredințat-o singurului care o putea duce la capăt

Cu alte cuvinte, *Mulțumesc* este recunoștința pe care o ai pentru că ai obținut ceva ce ai visat sau nici măcar nu ai sperat, dar te-ai trezit deodată posedând.

Cu #Teapreciez este altceva. Pot aprecia și pe cineva care nu-mi face un serviciu. Pot aprecia și pe cineva care nu m-a ajutat și nu mă va ajuta niciodată în viață. Pot aprecia și pe cineva care mi-a luat slujba pe care o doream – da, dacă ești sincer și vezi că omul are calitățile necesare, iar examenul a fost dat *pe bune* nu s-a intrat *pe pile*, de ce să nu respecți calitățile omului? Pot aprecia pe cineva care trece pe lângă mine și miroase frumos sau are haine vesel colorate, ori pe cineva care-mi oferă locul în mașină, deși nu sunt gravidă, nici bătrână și nici frumoasă. 🙂 Pot aprecia pe cineva care, deși e roșu la semanfor, iar eu trec strada pentru că mă gândesc în altă parte, se oprește, fără să mă injure și, când îmi cer iertare, dă din mână, ca și când ar zice: Te înțeleg. Se mai poate întâmpla.

 Noi nu spunem #Teapreciez; avem motive foarte adânci pentru a admira pe cineva, dar nu avem curaj s-o spunem. Cine suntem noi să o facem? Ce contăm noi? Dacă omul ăsta e atât de mare, ce mai contează că spun eu sau nu aceste cuvinte?

Într-un fel, avem dreptate. Am văzut persoane cărora nu le-a plăcut modul în care un om simplu le-a spus că le apreciază, au dat din mână a lehamite, *bine, bine, altceva, că de-asta sunt sătul*… Dar pentru că unii sunt prost crescuți nu înseamnă că trebuie să ne tacă gura, dacă inima ne e prea plină…

#Teapreciez este ceea ce spui când ai observat ceva minunat, ori poate foarte simplu, dar pe care tu nu l-ai fi putut face sau care nu ți-ar fi trecut prin cap. #Teapreciez este ceea ce spui când ai descoperit la cineva un alt mod de a se raporta la oameni, când cineva nu-ți dă o idee, în sine, dar o poți fura din zbor și o poți integra în viața ta. #Teapreciez este darul de care are nevoie cineva care a făcut totul bine – da, munca în sine e răsplata sa, dar și recunoașterea ei printr-un te apreciez e cel mai mare alint.

#Teapreciez nu e răsfăț, dar oferă atât de multă bucurie celui curat, care-l aude încât se decide să nu te dezamăgească niciodată.

De aceea e nevoie de #Teapreciez pe lângă Mulțumesc.

P.S. Mulțumesc din suflet Firului de iarbă pentru că mi-a oferit posibilitatea să meditez la acest lucru, în cadrul campaniei #Teapreciez.

Anunțuri
2

Septembrie fără zahăr, ziua 5

Pentru cine nu știe, sunt îndrăgostită de bufnițe – de la cele reale, la cele de jucărie sau desenate. Pentru cei care nu mă cunosc: am o cutiuță întreagă plină de nasturi în formă de bufniță, de toate culorile și formele. E o *cutiuță*, dar are cel puțin 70 de bucăți 🙂 . Mi-am propus ca de câte ori simt nevoia pe zi să mănânc ceva dulce – și dacă aș avea o bomboană lângă mine aș mânca-o!!! 🙂 – să scot o bufniță de la locul său și să o pun pe masă, lângă mine, la locul unde mă aflu în acel moment. Un fel de:

Nu-i așa că tu nici nu-ți dai seama cât de mult ai băga în tine, dacă ar fi posibil să posezi o fabrică de ciocolată?

Am făcut acest experiment dintr-un motiv foarte simplu: *ciugulitul* poate fi numit oricum, dar prietenul omului, în niciun caz. Iar ciugulitul de *ceva bun* (a se citi: cu zahăr) – cu atât mai puțin îți este aliat.

La cât se ridică dorința mea de dulce într-o zi, începând de la trezire, plecat de acasă, călătorit în autobuze, metrou, stat la birou, mers în oraș, întâlnit cu prietenii, a, da, să nu uit – mersul la mall, la film (da, da, acolo se ronțăie vârtos, mai ales că, și dacă nu-ți permiți să cumperi scumpeturile lor de la intrare, iei de la magazinele de alături de mall un săculeț cu ciocolată, bombonici, ruladă, drajeuri etc)… ???

Am fost eu, cea obișnuită, adică, fără să mă rețin – când am văzut cât începe să se adune sau fără să exagerez, doar stimulată de ideea de a ajunge la o cifră năstrușnică. Am simțit imboldul, am știut că am posibilitatea să ronțăi – am făcut-o 🙂 (mă rog, am simulat, da? 🙂 ).

Cât oare s-a strâns la sfârșitul zilei?

35 de bufnițe colorate mă priveau zâmbitoare. Acelea ar fi fost bucățele de ciocolată, jeleuri, mini prăjiturele, cornulețe, lingurițe de gem… orice altceva mi-ar fi căzut în mână. În mână pentru a ajunge în gură. În gură pentru a-mi crește glicemia.

Acum, nu zice nimeni că, dacă te duci la munte, trebuie să stai departe de o ciocolată – :-). Nu zice nimeni că nu trebuie să mănânci nimic dulce. Dar faceți un joc de acest fel și descoperiți dacă mâncați ceva dulce sau (ca mine) balotați ceva dulce.

Varianta jocului, pentru cine nu are bufnițe sau e prea serios pentru a-și lua cutia cu bufnițe de acasă sau prea comod:

Purtați o foaie de hârtie și rupeți bucățele din ea, de câte ori ați *crănțăni* ceva… Sau – asta pentru un impact mai mare – luați o trusă de ace cu gămălie alături de voi și (nu, nu vă cer să vă înțepați, de câte ori simțiți nevoia! 🙂 ) extrageți din ea câte un ac pe care îl înfigeți într-o perniță specială (în formă de inimioară sau ce-o mai fi 🙂 , da, de bufniță! 🙂 ). Apoi uitați-vă cum ar arăta stomacul vostru, dacă ați da curs *ronțăitului* permanent de zahăr. Ronțăitului la impuls. Ronțăitului de răsfăț. Ronțăitului pentru că există în casă destule bunătăți sau le primiți pentru un serviciu pe care-l faceți.

Gata cu *chiț-chiț* din mine. 🙂

La final am să vă las câteva articole care vorbesc, în alt fel, despre această idee: #SeptembrieFărăZahăr.

  1. Scap de dependența de dulce

2. Aleg bine din iubire de sine

3. Amintiri din copilărie, cu zahăr

4. Zahărule nesuferit

5. O provocare

Începe să-mi placă să lupt cu mine însămi și e posibil pentru simplul fapt că am început să conștientizez automatismele.

Succes tuturor.