0

Peppermint 2018

După cum nu-mi place să privesc filme *cu proști* (tineri nepricepuți, dezmățul de prin colegii), nu-mi plac nici filmele cu urmăriri în care sare totul în aer și la final câștigă cel bun. În general. Pentru că există și momente când nu mă ridic din fața televizorului deși nu mă regăsesc niciun pic din punct de vedere al valorilor în ceea ce văd acolo. Este poate curiozitatea celui care scrie și vrea să vadă cum o scoate la capăt scenaristul sau este cârligul acela de idee care seamănă cu viața mea și sunt curioasă alții cum ar proceda, știind deja cum aș vrea eu să procedez.

Peppermint a fost filmul în care am stat cu mâinile pe sus de bucurie, deși acolo ardea totul, deși era incredibil că o femeie poate face singură așa ceva, deși gloanțele o ocoleau și-i nimereau pe dușmanii ei. Poate a fost nevoia aceea de a simți că femeia poate pune lucrurile în ordine, nevoie resimțită din când în când de copilul din mine care n-a avut nimic sub control în timpul adolescenței. Sau poate că a fost satisfacția pe care o simte o persoană care reușește să-și răzbune durerea – pierderea copilului și soțului.

Da, știu, creștinește este să iertăm, nu să ne răzbunăm, da, știu, a lua în mâini viața ta și a-ți face singur dreptate duce la mai multe încâlceli decât dacă L-ai lăsa pe Dumnezeu să conducă lucrurile, tu nefăcând altceva decât să ierți. Da, știu. Dar când vezi că lucrurile oricum merg spre a nu câștiga prea des cel oropsit, te bucuri 2 ore de  o iluzie dintr-un film, apoi te întorci la atitudinea sănătoasă – cel puțin din punct de vedere emoțional, dacă nu sufletesc – de a trece cu vederea când ești nedreptățit, de a aștepta clipa când fiecare o va lua peste bot, nu de la tine, care nu ai cine știe ce putere, ci de la Dumnezeu, Care chiar știe unde să lovească pentru a durea.

Soțul meu mă privea cum jubilam în timpul filmului și la final am avut o discuție – pentru că mie Blonda Atomică mi s-a părut un film jenant: el spunea că Blonda atomică i-a adus aminte de istorie, de comunism, de modul cum se desfășurau lucrurile, deci nu i s-a părut chiar așa de rău, eu ziceam că prefer Peppermint pentru că rezolvă lucruri cu care te întâlnești zi de zi. Politica nu mă atinge atât de rapid în cei 60 de ani cât trăiesc, dar distrugerea unei relații, pierderea unui copil te pot face să simți că nu exiști, chiar dacă apuci 90 de ani.

Ei, fiecare cu gusturile și gândurile și logica și abordarea lui, doar suntem diferiți.

Reclame
0

Fost-am la Carrefour de Mega Mall

… și mi s-au deschis ochii…

Da, da, știu, ochii ni se deschid în fiecare dimineață, în patul personal, dar uneori se mai deschid și în societate… Ia te uită, mi-am zis… Există niște butonașe cu zambețel și încruntățel… Și ia te uită la ce folosesc… Să spui cum este casierul care te-a servit…

Poate aceste butoane sunt și în alte părți, iar eu am avut această revelație acum. Cert este că unii sunt în starea mea de neștiință în continuare pentru că toți ignorau butoanele. O întreb pe vanzătoare: *Pot să mă folosesc de ele?* Pentru că fusese politicoasă, pentru că știa clar pe care voi apăsa, m-a invitat prietenoasă să fac asta.

Merg la altă casă. Nu numai că era o *îmbonghinată* de vanzătoare (cum zicea mama în regionalismele ei), dar era și plictisită și nesuferită… M-am gandit că ar fi foarte simplu să apăs pe *îmbonghinata* față de pe buton, chiar sub ochii ei, să îi ard în felul acesta una peste față, poate așa se îmbujorează și revine la stilul elegant pe care ar trebui să-l aibă cei care lucrează cu publicul.

Dar gandul e unul, inima e alta… 🙂

Ea m-a îndemnat să-i atrag cumva privirea și să apăs pe recompensă, chiar dacă nu merită. Am făcut aceasta și deodată chipul ei s-a înseninat. Mi-a mulțumit și a rămas cu un zambet mare pe față și după ce am plecat.

Mda, de ce să pedepsești omul pentru cum este, cand ai putea să-l ajuți să se transforme…?

În altă ordine de idei, am văzut pe cineva care a apăsat pe încruntățel deși vanzătoarea nu avea nicio vină: avusese pe bandă zeci de obiecte de la cineva, acel cineva și-a adus aminte în timp ce se scria bonul că mai vrea ceva, a fugit și dat ture prin magazin, înconjurandu-l de vreo 3 ori, toți oamenii așteptand nehotărata, în sfarșit hotărată, și … pentru un cumpărător lipsit de bun simț, clientul următor a taxat-o pe cea de la casă…

Hm, discernămant în ceea ce privește vinovăția: cui aparține? Cum să te răzbuni pe cine ai la îndemană doar pentru că cel vinovat nu poate fi tras de ciuf?

Și uite-așa, mi-am adăugat două principii de viață, dintr-o simplă vizită într-unul dintre minunatele locuri de cumpărături din București. Și, da, principiile nu au costat nimic – doar puțină logică, mintea pusă la treabă și inima lăsată să decidă.