1

Mănăstirea Sucevița

Aflată în renovare, mănăstirea nu duce lipsă nici de vizitatori, nici de credincioși care să serbeze de toate pe pămantul sfințit. Locul este relaxant, atata doar că nu există toaletă pentru public, lucru destul de greu de digerat de părinții care au venit cu copii mici pentru a-i învăța despre Doamne-Doamne. Pe scări, spre ziduri nu se poate urca, în schimb poți vizita noul muzeu, deschis de puțină vreme, în care găsești lucruri ce te uimesc – de la hainele fețelor bisericești pană la cărțile spirituale ale vremilor de mult apuse și chiar pană la armele demult folosite.

Prin faptul că e mănăstire de măicuțe, Sucevița se remarcă prin curățenia desăvarșită și liniștea, ordinea, eleganța locului. Mana de femeie, dom*ne!

Răuvoitorii povesteau stand pe un buștean despre lacul din spatele mănăstirii pe care l-au secat în epocă, pe cand era mănăstirea de maici și … taici, și ceea ce au găsit acolo i-a determinat să-i despartă. Dar cine-i ia în seamă pe răuvoitori? Chiar dacă sunt din partea locului, chiar dacă au participat la deshumarea sutelor de copii avortați? Nici nu vreau să mă gandesc.

Religia nu este ceva ce fac sau se spune că fac niște călugări, ci este iubirea lui Dumnezeu pentru omul pierdut. Unde omul pierdut este fiecare dintre noi.

Sucevița este singura mănăstire pe care n-o vizitasem, dar acum am ajuns și la ea. De-acum aștept Catedrala Neamurilor.

Anunțuri