0

Fiicele doctorului March – Louisa May Alcott

Nu că sunt pretențioasă sau mofturoasă, dar recunosc: nu mă uit la filme care vorbesc despre viața de dinainte de anii *80. Desigur, 1980. Deși, dacă e să fiu sinceră, prefer să fie chiar din 2000 încoace. Dacă mai e un film biografic sau ceva despre istoria care mă pasionează pe mine (un anumit segment), scad anii, cu mare plăcere. Dar pentru ceva care nu mă interesează, absolut deloc nu accept acest compromis. Când a venit vorba despre Little Women am trecut peste, datorită notorietății scriitoarei. Cred că oricine ar trebui să știe ce spun străinii despre ea, dar și să asculte rubrica aceasta despre viața ei.

Cel mai mult m-a determinat să fiu atentă la film ca întreg, să nu privesc superficial lucrurile, citatul din deschiderea peliculei – *Am avut multe necazuri în viață așa că scriu povestiri vesele*. Și da, până la urmă, deși situațiile prezentate se schimbă (nu întotdeauna în bine!) scenariul te determină să vezi viața în mod pozitiv. Poate pentru că există unele conjuncturi care simplifică mult dificultățile care se ivesc sau pentru că rămâne mereu pe buzele eroinei principale un zâmbet care i se datorează celui mai bun prieten al ei – scrisul. Oricine te-ar dezamăgi în viața aceasta, de la familia în care te naști până la cei între care evoluezi, de la omul pe care-l iubești până la cei alături de care faci afaceri, dacă ai ceva care e doar al tău și te ajută să te eliberezi de resentimente și de deznădejde, nu ești pierdut. Scrisul este o astfel de rădăcină, care te păstrează 1. Întreg la minte. 2. În viață. 3. Fericit.

Nu s-a schimbat nimic din 1850 până acum în ce privește cărțile. Editorul i-a spus clar scriitoarei: oamenii vor să fie amuzați, nu să li se țină predici, povestirile trebuie să fie scurte și incitante, iar dacă eroina principală este femeie trebuie să moară până la sfârșit sau să fie măritată.

Contrar așteptărilor, filmul nu este slăbuț – în sensul de romantic, siropos. (Romanul, pentru vremea aceea, este foarte filosofic și revoluționar – dar cum e mama, așa e și fiica. Louisa a fost prima la urnă să voteze când li s-a dat voie femeilor să facă lucrul acesta în 1879 – și cât a militat pentru el!, așa că și eroina ei principală este o persoană care luptă cu lumea din jur.)

Se spune despre carte și despre film că sunt feministe.

Dar acum, serios, nu știu de ce ai spune întruna despre cineva că este feministă, doar pentru că prezintă lucrurile în alt fel decât le prezintă societatea. Și dr Ruth, care a revoluționat viața sexuală a americanilor și îi agasează pe mulți pudici cu modul în care abordează acest subiect, afirmă sus și tare că nu e feministă – deși toate feministele, inclusiv fiica și nepoata ei, ar vrea-o în tabăra lor. Dacă ceri dreptul la fericire pentru femei nu înseamnă că ești feministă, așa cum dacă ceri dreptul la o viață demnă pentru un cal nu înseamnă că ești din herghelia lui. După cum, dacă ești doctor și ești obsedat să găsești leacul unei boli, nu ești catalogat ca nebun, ci ca deschizător de drumuri, dacă ești orice (femeie sau bărbat) și lupți pentru drepturile pe care nu le are o femeie, meriți să fii premiat, nu ironizat.

Revenind la film, nu cred că e feminist. E normal ținând cont că e vorba despre multe tipologii de personaje – toate feminine 🙂 . Bărbații nu se pierd în peisaj pentru că le diminuează femeile importanța, ci pentru că 1. Nu există. 2. Nu au personalitate. 3. Vor altceva decât ceea ce sunt aceste fete.

Eu cred că filmul merită văzut, mai ales cu cineva care chicotește când e ceva amuzant și cu cineva care poate aprecia culorile și lucrurile elegante, care abundă într-o anumită parte a filmului.

Eu m-am bucurat de filmul (adus în România de InterComFilm) așa că îl pot recomanda – și repet – nu, nu sunt feministă. 🙂

A mai scris despre film și Rahela (pe larg, cu imagini 🙂 ).

0

Femei cu bărbați – Richard Ford

Când la Clubul de carte s-a votat să citim Cronicarul sportiv al lui Richard Ford, am fost entuziasmată pentru un singur motiv – că era un autor premiat. Dar nu știam nimic despre el. Când am început să citesc romanul, am fost atât de fascinată de scriitura lui, încât l-am terminat rapid. Deși personajul nu îmi era foarte drag, dacă l-aș fi întâlnit nu aș fi fost dintre prietenii lui!, am încercat să-l înțeleg și să călătoresc alături de el în fiecare situație. Nu, nu mi-a fost simpatic și nu, nu mi-a plăcut finalul (știi, domnule Ford, unele fete de 20 de ani se simt jignite când citesc un astfel de roman, nu vor să fie considerate posibile partenere pentru bărbați care le-ar putea fi tată! Sigur, sunt unele care doar la asta visează, dar am întâlnit și persoane vehemente cu privire la acest subiect!), dar modul în care e construită povestea e absolut captivant.

Una dintre prințesele din clubul de carte a dat semnal – Vedeți că organizează Editura Vellant la Cărturești un eveniment cu Ford. Mi-am zis că nu pot pierde așa ceva – deși sunt consemnată în casă pentru iunie, prietenii știu de ce! Așa că am ajuns, cu toată curiozitatea cititorului entuziasmat de primul volum și nepăsător față de cel de-al doilea – pentru că m-am străduit să citesc 200 de pagini din Ziua Independenței, dar nu m-a mai prins, așa că am considerat că i-am acordat destul credit și m-am oprit.

Atmosfera evenimentului a fost destinsă, la masa rotundă aflându-se scriitorul Radu Paraschivescu, Vali Florescu – traducătoarea actualului volum de povestiri Femei cu bărbați și scriitorul Marius Chivu. Câteva întrebări până în ora 19, la care Ford intra în direct pe Skype, și … interviul.

În ceea ce privește titlul cărții pe care o lansează editura Vellant, Femei cu bărbați, Radu Paraschivescu a făcut o bună observație că uneori *cu* în limba română înseamnă *împotriva*. M-am mirat – de unde a scos-o? Păi, da, că dacă întrebi *cine joacă azi*? *Rapid cu Dinamo*… nu înseamnă că cele două echipe se iau în brațe și se drăgălesc, ci dimpotrivă – Rapid e împotriva lui Dinamo. Și, continuă cel care deja a parcurs cartea, exact cum titlul este un fel de pistă falsă, cartea în sine curge ca o deltă de povești cu momeli care ar părea că duc undeva, dar te duc în altă parte. Un personaj interesant sesizat de Paraschivescu este distanța, (sună bine!) iar lucrul care i se pare uimitor este că personajul, în loc să fie fericit cu ceea ce are, vrea acea fericire de cândva sau de când era cu cineva/altcineva. Marius Chivu a adăugat ideii de distanță că există și distanțe emoționale, dar și distanțe fizice, vorbindu-se mult la telefon – carte care vorbește despre societatea noastră, nu?

Am rămas marcată de o expresie – *Scriitorii buni sunt cei care au personaje cariate, în stare de avarie*… Cu alte cuvinte, scriitorii se deosebesc de dentiști – cei din urmă sunt buni doar dacă scot cariile, primii doar dacă le scot … în evidență…

Traducătoarea Vali Florescu a apreciat faptul că multe dintre întâmplări se petrec la Paris sau sunt presărate cuvinte în franceză, ceea ce i se pare un lucru bun pentru că cei care au fost acolo se vor regăsi și vor dori cartea, cei care nu au fost vor lua cartea pentru că au speranța că vor ajunge cândva.

Richard Ford întâlnire cu cititorii

Din cadrul interviului acordat de Richarad Ford celor prezenți la lansarea cărții *Femei cu bărbați*, aș rămâne la un singur aspect, care probabil e și cel mai controversat – pentru că restul au răspunsuri ușor de prevăzut. Ford consideră că, pentru a fi un scriitor bun, trebuie să nu ai copii. Și mi-a plăcut foarte mult că a spus – *în cazul meu*. Îmi e milă de cei care ori iau ca literă de lege ce spune cineva și devin copiile acelor personaje, pentru ca apoi să le pară rău că și-au pierdut viața fiind miniX, dar și de cei care se apucă la ceartă cu cineva care face o afirmație – nu, nu ai dreptate, nu e ca tine. Ei bine, e ca Ford, în cazul lui a fost mai bine fără copii. Eu știu scriitoare cu 3 copii și 10 cărți, scriitoare cu 4 copii și 15 cărți – dar, dacă experiența lui Ford și a altora a fost alta, de ce ar trebui să ne ofuscăm? (Da, sigur, mai este și cazul când poți spune: *Bun, mai bine nu-mi iese o carte genială, dar am și un copil.* Excelent pentru tine, că poți suporta așa ceva: fă cum ai considerat. În ce-l privește pe Richard Ford, el a observat că nu poți avea totul în viață, nu există fericire fără a renunța la ceva și el la copii a renunțat.)

Vreau să închei articolul de astăzi (voi reveni la subiect după ce voi citi *Femei cu bărbați*) cu o altă caracteristică a lui Ford – își dedică soției toate cărțile. Pentru unii e plictisitor, pentru alții e penibil, pentru unii e fals, pentru alții e romantic. El spune că a făcut lucrul acesta pentru că oricine ar face așa ceva dacă o persoană ar munci pentru ca tu să-ți împlinești pasiunea – cum că ea a muncit toată viața ca el să scrie. Citind biografia scriitorului, mi se pare că mai mereu a avut burse și susțineri financiare, așa că nu a fost chiar întreținutul familiei, deci argumentul acesta e de domeniul umorului. Ar rămâne cel al romantismului… Ceea ce îl face și mai enigmatic pe Ford, ale cărui personaje nu sunt nici fidele, nici mature…

3

Gest de Oltenia

Treceam cu microbuzul spre Slatina și observam cu dragoste câmpurile de rapiță. Ador galbenul, evident, dar câmpurile de rapiță au și altă semnificație în inima mea. Melancolică, priveam, priveam … Deodată, observ ceva! Nu, nu era iepure. Nici căprioară. Nici fazan. Deși le-am văzut și pe acestea. 🙂

Era o mașină parcată în lanul de rapiță și un bărbat îmbrăcat într-un costum elegant, culegea rapiță. Bucată cu bucată. El și cravata lui făcuseră un buchet arătos de flori ca soarele –  și nu cred că avea de gând 🙂 să facă ulei din ele sau să le vândă la piață.

Așa-i, doamnă, că v-a plăcut romantismul dumnealui?