3

*Sacrificii*

Ceea ce scriu acum nu este pentru oamenii perfecți.

Ascultam odată o emisiune dedicată mamelor și specialistul spunea că simplul fapt că te-ai enervat o dată – sau de mai multe ori 🙂 – pe bebelușul care plânge fără explicație, fără ca să poți să-ți dai seama ce are și cum îl poți ajuta… nu este vinovăție, pe care să o resimți cum că nu ești mamă bună…

Aseară, eram cu 6 familii, două dintre mame spuneau că nu ar putea trăi să nu aibă zi de zi copiii cu ele. Eu și o alta ne-am depărtat puțin de grup pentru a vorbi și despre cazul  nostru – care desigur că ar fi fost judecat de celelalte. Noi ne-am crescut copiii și avem și locuri de muncă, ea a apelat mereu la ajutor din exterior pentru copii, eu aș fi făcut același lucru, dacă aveam la cine apela – 🙂 – dar nu am avut, însă principiul mi-era același!

Aseară, am realizat pregnant că, pentru fiul meu, am făcut 2 sacrificii mari, mari de tot, anulându-mi ființa umană, pentru ca el să poată să se dezvolte; nu am vrut eu să ajung în starea aceea, de a decide dacă fac sau nu pasul, mi-a fost greu să pun în cumpănă binele meu sau al lui, așa că am preferat să consider din start că el e mai important.

Însă pentru prima dată am avut revelația de la ce am scăpat alegând sacrificiul – și acum 15 ani și acum un an…  Am văzut ca într-un film pe ecran lat ce s-ar fi întâmplat rău – nu pentru el, ci pentru mine – dacă mi-aș fi pus interesul deasupra iubirii de mamă…

Și mi-am dat seama că întotdeauna, oricât ar fi de greu, este recomandabil să faci *ce e bine* decât să faci ceea ce ți-e mai simplu, ce îți dă ghes inima și ce ai visat pentru tine…

Sigur, femeile care nu au avut parte de astfel de episoade vor murmura în barbă (Câtă frunză, câtă iarbă 🙂 ) , însă eu cred că cele care au trecut prin situații ca ale mele nu numai că mă înțeleg, dar se și bucură că primesc o confirmare – că renunțarea la ele e mai sănătoasă chiar și pentru ele, nu numai pentru cei pentru care se sacrifică.

Singurul lucru pe care îl am de făcut este să-i mulțumesc fiului meu – nu cu voce tare, evident! – pentru că, pe lângă veselia și dragostea pe care le-am împărțit, eu nu-i sunt cu nimic superioară: i-am dat viață, dar și el mi-a dat viață, salvându-mă de la două episoade de posibilă ratare…