0

Docbook – necesar și suficient

Când este vorba despre mers la doctor, în România, oamenii se împart în cele două extreme: cei care merg la control  din orice pleoapă care li se zbate și cei care nu dau deloc pe acolo, pornind de la premisa că nu li s-o întâmpla răul tocmai lor. În ce categorie vă înscrieți?

Sigur, ar mai fi cei care merg pentru un control de rutină la doctor, dar aceia sunt atât de puțini încât s-a considerat necesar să se conștientizeze populația de importanța prevenției. Astfel a apărut Docbook.

În urmă cu 15 ani, mama pleca în Suedia. Era decisă să nu se mai întoarcă, lucru care mă bucura teribil – nu că îmi imaginam că va strânge bani mulți de acolo și mi-i va da mie, ci era fericită pentru că aici singurul sentiment pe care îl trăia era frica de ziua de mâine. Se temea pentru viața ei, tatăl meu amenințând-o mereu cu moartea. Așa că cine nu ar tresări de fericire să știe că e la adăpost persoana pe care o iubește cel mai mult pe lume?

După 6 luni de străduință pe tărâm scandinav, mama mi-a spus sfârșită: *Trebuie să mă întorc acasă. Am greșit mult. Atunci când am plecat, nu mi-am făcut și eu nici măcar un control, să-mi dau seama cum stau cu sănătate. Mi s-a spus deschis că diagnosticul este foarte greu: cancer. Nu mă descurc aici, singură, deși ei sunt bine intenționați și am dreptul la serviciile lor medicale. Vin acasă, mamă. Și nu pentru fericire, ci pentru ce e mai rău.*

După cum spusese, la plecare nu-i trecuse prin minte să facă niște controale de rutină. Câți dintre noi se gândesc să facă un control de rutină pe an, de ziua lor sau din 6 în 6 luni, dacă li se atrage atenția că ar fi mai bine să treacă mai des pe la cabinet? (Sincer, eu am o aluniță despre care doctorița mi-a spus acum 3 ani să o ținem sub observație, an de an… Credeți că am mai fost pe acolo? Dar acum, vorbind cu voi, îmi vorbesc și mie!!!)

Sosind cu primul avion, diagnosticul confirmat, a fost nevoie de radioterapie, pentru a localiza tumora într-un anumit spațiu, apoi a fost îndepărtat țesutul bolnav, după care a urmat chimioterapia. Doctorul care a operat-o pe mama i-a spus: *Ați fost cel mai grav caz al meu care s-a vindecat.* Nu vreau să număr câte dintre prietenele mamei din acel an petrecut în spital mai sunt acum în viață.

Da, mama a scăpat, chiar dacă nu a fost preventiv la doctor, dar acest lucru se întâmplă o dată la 10.000 de persoane. Însă dacă am ajunge preventiv la doctor, ar fi salvate 8999 de persoane din 10.000.

De aceea este nevoie de Docbook și acesta își face datoria pentru toți cei care se gândesc la ei și-și dau seama că degeaba amână: mai bine acum și rămân în continuare lângă cei dragi decât mâine, când e prea târziu și-i vor lăsa pe cei dragi înlăcrimați.

Am scris acest articol pentru că s-a potrivit cu experiența familiei mele, altfel nu aș fi avut ce căuta într-un subiect pe care nu îl stăpânesc.

În perioada 5 – 12 februarie se derulează campania Prevenția salvează vieți, prin care specialiștii își propun să ne atragă atenția asupra importanței controalelor și analizelor regulate, chiar dacă nu există niciun simptom în organism. Campania este inițiată de DocBook, prima aplicație de programări online la doctor. Practic orice persoană se poate programa la ce clinică, la ce medic și la ce oră dorește, direct de pe telefon, tabletă sau laptop.

În încheiere, aș vrea să vă spun ceva, tot din experiența mea: am mers la doctori preventiv și unii dintre ei mi-au râs în nas – *ce, doamnă, vă plictisiți acasă, nu aveți ce face? Sunteți sănătoasă, nu mai bateți ușile cabinetelor*. Nu luați în seamă aceste atitudini (în cazul în care întâlniți astfel de persoane – cred că între timp s-au schimbat, mie ultimul mi-a dat această replică acum 4 ani. În 4 ani se schimbă o generație, nu? 🙂 )!

Dv v-ați rezolvat situația și știți că sunteți în regulă, iar ei n-au decât să fie mustrați de propria conștiință pentru că, în loc să încurajeze prevenția, o descurajează. Mergeți înainte, considerând că prevenția este cea mai bună prietenă a celor ce trăiesc îndelung pe acest pământ. Cu prevenția mână în mână, s-ar putea să-i plictisiți pe cei din jur, dar dv nu vă veți plictisi niciodată – căci viața are mereu câte ceva frumos de oferit.

Anunțuri
3

#Septembriefărăzahăr la final

Sunt fericită. Nu pentru că a trecut luna și mă pot înfrupta din dulce. Nu pentru că am reușit să mă țin de promisiune. Pentru că 1. a trecut septembrie, dar eu voi rămâne cu ideea că zahărul e dușmanul meu, deci mă străduiesc să renunț la el cât mai mult. 2. nu sunt dintre cei cu rezistență forte sau care fac ce-și propun: de 6 ori am călcat peste promisiune. Dar din 30 de zile, eu, care mănânc o tavă de prăjituri, să cedez doar în 6, personal, mă aplaud.

Iar ceea ce am făcut în această perioadă a fost, pur și simplu, să mă monitorizez, să mă urmăresc: nu am cedat niciodată dacă eram singură și plângeam de dorul dulcelui 🙂 , însă am cedat dacă eram între prieteni (și nu cu 2-3, că atunci rezistam, ci între 20-30). Am descoperit că, dacă-mi tai rondele sau sticksuri de morcovi și le ronțăi ca desert, e un fel de a mă recompensa, care reușește să-mi mintă corpul o vreme… Cred că cei care vor să facă o schimbare trebuie să se studieze și să se cunoască foarte bine pentru a preîntâmpina orice situație delicată. Iar dacă ea vine să nu ajungă la concluzia că nu mai pot și gata, mai bine renunță, că un nou stil de viață, sănătos, nu e pentru ei, că ei sunt neputincioși. Nu. Pur și simplu, s-a întâmplat, au căzut și acum o iau de la capăt, că, dacă fiecare zi e un nou început, de ce să nu fie un nou început și pentru sănătate, în orice moment?

Acum aș dori să că recomand un articol

https://retetecugust.com/2012/09/10/10-pasi-simpli-si-eficienti-pentru-a-ti-stapani-poftele/

pe care îl puteți printa și chiar învăța pe dinafară, adăugând la el descoperirile care țin de persoana voastră, în așa fel încât să puteți să duceți o viață fără dependențe (a apărut de curând un film – nu vreau să-i fac reclamă pentru că mi se pare foarte slab! – dar eroina se ocupă cu drogurile, le produce în Cambodgia și, când oferă zahăr cuiva, spune: e de 5 ori mai nociv decât drogurile mele, te apropie de moarte de 16 ori mai mult decât drogurile mele, dar e legal… ).

În încheiere, luând câteva idei de aici aș vrea să insist pe ideea că, dacă tot vrem să trăim mult și bine, ar fi cazul să fim stăpâni pe noi înșine. Ori *a fi stăpân pe tine* înseamnă a rezista tentațiilor. Noi nu prea luptăm cu ele pentru că (ciudat și de-a dreptul închizător de cerc!) zice: o viață avem, și în asta să ne reținem de la ce ne place?

Deci, vrei să renunți la ceva?

a. Privește lucrul la care renunți ca la ceva de care nu ai nevoie. Găsește-i înlocuitorul. Cel mai potrivit. Cel mai sănătos. Consultă-te cu cei care se pricep. Oferă-i organismului tău ceva care să-l bucure, dar să-i aducă și sănătate. (Știu că pare pueril, dar când ți se spune: nu mai bea cafea, și ai la dispoziție atâta cafea de orz pe piață, încearcă schimbarea – poate la început nu-ți va plăcea, dar lasă timpul să treacă și te vei obișnui cu ea.)

 

b. Bucură-te de victoriile mici pe care le ai. A avea așteptări mari de la tine, în situații în care ești așa de slab, nu e înțelept. Eu m-am aruncat la o lună pentru că am avut alături un grup, oameni care mi-erau alături și care mă susțineau. Dacă ești singur și vrei să învingi ceva, mai bine stabilești ținte pe durate scurte decât să te lauzi cu jumătate de an. Când ai o ispită, îi cedezi într-o secundă, nu mai ții tu cont că ți-au mai rămas 5 luni, 22 de zile și 29 de secunde. De aceea, ți-ai programat o zi fără un anumit lucru, ziua aceea este importantă, îți aduni puterile, te controlezi, te urmărești, ești concentrat pe ceea ce faci. Seara, dacă vezi că a fost destul de bine, iei decizia ca și ziua următoare să o dedici aceluiași scop. Și în fiecare zi lupți pentru atunci! Pe mine mă omoară ideea de a rezista 5 luni și a ceda în ultima, așa că prefer să număr victoriile cu zilele, decât să pierd chiar înainte de final.

Și, repet, ai căzut? Ce-ar fi dacă bebelușii nu s-ar mai ridica după prima căzătură și ar zice: *Eu nu voi putea niciodată să merg?* Dacă ei au curaj, noi de ce nu am avea?

c. ia-ți prietenii ca martori pentru schimbările pe care vrei să le faci. Ori ești într-un proiect cu cineva, ori acel cineva a trecut prin așa ceva, ori te cunoaște atât de bine și știe de ce anume ai nevoie să auzi în anumite momente pentru a nu te lăsa păgubaș.

Dacă ești dintre cei care sunt motivați de așa ceva, poți chiar să joci un joc – dacă cedez, trebuie să renunț la… (de la bani la lucruri care-ți sunt foarte necesare! S-ar putea ca lucrul acesta să te determine să mai reziști încă puțin, iar, în contextul tentațiilor, *puținul* e esențial – pentru că mai ai timp apoi să respiri, încurajat de noua victorie.

d. Gândește acțiunile tale în sistem de *ce vreau să se întâmple azi*! Dacă reușești azi să faci un lucru pe care-l vei repeta și mâine, ești mult mai încântat decât dacă te gândești că ți-ai propus să slăbești 20 de kg – și e așa de greu, să renunți la lactate – și brânza aia miroase așa de frumos încât azi ai rezistat, dar mâine… etc…

e. fii permanent viu – da, știu e o idee care pe mulți îi face să râdă, dar e o idee foarte importantă. Știți cum zicea Eminescu: *Un mort frumos, cu ochii vii…* Noi acționăm din inerție, de multe ori. (Eu, dimineața, nici nu deschid lumina, când trebuie să mă pregătesc pentru lucru. Mă duc la dulap, iau un pantalon, iau o bluză și le îmbrac, apoi intru în pantofi. Mi s-a întâmplat de câteva ori să mă văd în oglindă îmbrăcată în niște culori așa de fistichii… Pentru că pentru mine nu conta, obosită fiind, ce pun pe mine ci că pun pe mine. Nu mă mai gândeam la culoarea lucrurilor, ci la faptul că am corpul acoperit și asta contează, nu?) Ei bine, e cazul să fim permanent conștienți de faptul că trăim și că faptele noastre au influență asupra vieților noastre. Dacă vorbim despre mâncare acum, ar fi interesant să alcătuim un caiet în care să scriem de fiecare dată ce anume am ronțăit. Ia încercați o săptămână, fără să vă rețineți, să scrieți cum vă hrăniți. La ce oră, cu ce anume, cât, pe unde apucați, cât dați pe fiecare gustare, pe fiecare chestie de care aveți chef. După aceea analizați.

Inconștient, noi facem lucruri pentru care nu ne simțim vinovați și de care nici nu vrem să auzim, dacă suntem lucizi. Dar, dacă vom conștientiza, s-ar putea să ne dorim să scăpăm de ceea ce pune stăpânire pe noi: viciul acesta care ne dă bătaie de cap sau kg în plus.

Când ești viu, așa cum propuneam 🙂 , ești atent la ceea ce faci și la ceea ce se întâmplă, ești pe fază, nu lași mâna să lucreze pe cont propriu, așa cum nu lași piciorul să se ducă în locuri unde nu ai avea ce căuta. Te autocunoști, observi ce-ți face rău și ce-ți face bine și capeți demnitate. Respectul de sine crește. Specialiștii spun astfel:

 

*Observă de la ce începe un viciu. Dacă vrei cafea, observă cum gura îți lasă apă. Află unde se află această  necesitate în gura sau în stomac? Ce gânduri îți apar în cap? Când organismul începe să acționeze? Când apare sentimentul de satisfacție: atunci când bei cafeaua sau după ce ai băut-o?*

A fi conștient de ceea ce se întâmplă cu tine înseamnă a te putea controla. A fi viu înseamnă a putea să faci schimbări pentru că ești conștient ce doare și ce mângâie.

f. Din punct de vedere emoțional, acum:

  • când urmează o perioadă grea sau în singurătate, normal că trebuie să ai mai multă grijă față de tine, asta înseamnă că s-ar putea să fii mai predispus la căderi decât atunci când ești liniștit sau când ești între oameni.
  • găsește-ți un prieten cu care să te poți deschide pe tema aceasta – și acum nu mă refer neapărat la un om – poate fi și un jurnal sau un alt sistem de mărturie (scrii pe foi și le pui în plicuri, păstrând scrisorile într-un cufăr ca dovadă că ai avut de trecut peste încercări, dar le-ai biruit sau scrii pe hârtii cărora le dai foc, dacă ți se pare că în felul acesta ești eliberat de tensiunea care te îndeamnă să calci peste ceea ce nu-ți dorești să faci)
  • oferă-ți mici cadouri – dar nu o ciocolată, dacă reziști 5 zile fără zahăr! 🙂 Poți avea o colecție a victoriei, pe care o alcătuiești special cu această ocazie. E nevoie să fie și puțin costisitoare acele lucruri, pentru ca banii pe care-i economisești renunțând la viciu să nu-i dai pe … darurile că renunți la el 🙂 .
  • fă-ți un caiet cu motivele pentru care ai luat decizia de a face ceea ce faci. Acolo adaugi zi de zi, alte idei, ori de acolo le citești pe cele vechi și-ți reamintești motivația; ori pur și simplu scrii același lucru de mii de ori pentru ca să-ți intre în cap și să-ți fugă dorința de a călca strâmb. (aici este vorba tot despre responsabilitate – față de tine, față de viitorul tău)

După cum spuneam, din 30 de zile, 6 am cedat. Edison a avut nevoie de 1000 de încercări pentru a reuși ceva. Probabil că și noi avem nevoie de a repeta de sute de ori un lucru pentru a deveni obicei. Faptul că greșim o dată nu înseamnă că nu suntem în stare sau că nu e de noi acel nou obicei, ci că am bătut de prea multe ori cărările anterioare și e cazul să insistăm cu cele noi.

Nu vă lăsați, dacă ați luat decizii importante pentru sănătatea voastră.

Succes. Sau sport(t) 🙂 ,  cum zic eu.

 

2

Responsabilitatea la volan

Trăind printre adolescenți în ultimele 3 zile, dacă mi-ar cere cineva să-i definesc printr-un verb acesta ar fi – a brava. Cum oamenii fac tot felul de conexiuni, acest verb mi-a adus aminte de Victor Beda și ale lui *Secunde și vieți*.

Las deoparte adolescenții din viața mea și rămân în atmosfera acestei cărți pe care orice persoană trebuie să o citească atunci când decide să dea examenul pentru a fi șofer. Este titlul unei cărți pe care am citit-o în 1985, atunci când a apărut și pe care eu o consider un fel de *Supă de pui pentru suflet* românească, doar că nu se adresează sănătății emoționale, ci sănătății fizice. Pentru că din acea carte am înțeles ce înseamnă să te afli la volan și ce înseamnă să nu fii conștient de responsabilitatea pe care o ai când te urci pentru a conduce.

Azi ne întorceam din tabăra de la Brașov și eu mă aflam pe unul dintre scaunele din spatele șoferului. El conducea atent, grijuliu – așa cum nu am întâlnit niciun alt șofer! –  și ne povestea nouă, celor din jurul lui care îl puteam auzi, despre accidentele pe care le-a întâlnit de-a lungul timpului pe șosea.

Unul dintre ele m-a lăsat fără grai: un bărbat conducea o balastieră cu nisip, cu 80 Km/h, pe un drum cu gropi. Cum anume și de ce nisipul a început să se scurgă deodată nu s-a putut stabili, cert este că tonele din interior s-au revărsat deodată pe autovehiculul din spate, în care se aflau patru medici care mergeau la un congres medical. Oamenii au murit pe loc, striviți de unitatea firelor de nisip, pe care, dacă le privești, luate în parte, nu dai doi bani și de care nu te temi.

Pe scaunul de lângă mine, în autocar, se afla un bărbat care trecuse printr-un accident îngrozitor: o mașină mică a intrat pe sensul lui de mers, ciocnindu-l frontal. Era o oră din noapte, iar eu a doua zi îl așteptam să lucrăm la o emisiune pe care o realizăm împreună de … 12 ani. Când am ajuns la radio, am început să mă impacientez, n-am înțeles cum de întârzie, el fiind tot timpul punctual. Încă 4 luni avea să nu calce pe acolo pentru că nu se știa dacă poate fi recuperat – la început fiind în comă indusă, apoi cu incertitudinea că va scăpa cu viață.

Îl priveam acum, după această discuție, așa cum l-am privit în fiecare săptămână după ce s-a reîntors la serviciu, ca pe o minune a lui Dumnezeu, ca pe un Lazăr întors dintre morți, un om neînsemnat, dar care a avut această șansă de a fi Lazăr, pentru că au fost destui care s-au dus, fără a mai ști nimic din ceea ce a rămas după ei. Unul dintre aceștia ar putea fi, de pildă, fiul omului care a intrat cu mașina în colegul meu: se afla în dreapta tatălui său, nu purta centură de siguranță, iar în urma impactului a trecut prin parbriz, murind pe loc. Șoferul mașinii scăpate de sub control, vizitându-și victima la spital o singură dată după coliziune, cel care era să ucidă un necunoscut și care și-a omorât fiul, a găsit de cuviință să spună: *Ce pot face eu acum? De obicei conduc mai bine decât atunci. Și-apoi, am plătit destul că mi-a murit copilul.*

Da, chiar așa, cum să mai ai vreo pretenție să-și asume responsabilitatea pentru ceea ce a făcut, dacă deja a plătit… altul pentru el, cineva apropiat, și era cât pe ce să plătească și un oarecare?

Mi-l amintesc pe tata, care conducea doar beat. Deși am cumpărat cu greu mașina, în 2 ani, mama a decis să vândă mașina pentru că se temea pentru viața noastră. Nu i-a păsat că avea să fie dificil să ne deplasăm de colo-colo. Mai bine stăm într-un perimetru de 1 km și suntem în siguranță, decât să ne plimbăm și să fie ultima noastră clipă, datorită imposibilității tatălui meu de a trăi fără alcool.

Vezi o mașină și te gândești ce bine este că a fost inventată pentru ca apoi să-ți dai seama că o asemenea binecuvântare trebuie însoțită de asumarea responsabilității – cel ce a inventat-o nu a dat și asigurarea că totul va fi în ordine, indiferent de starea ta. Tu trebuie să ai permanent o stare de luciditate care să te ajute să ajungi întreg acasă și să-i salveze și pe ceilalți, cărora le-ai putea face rău prin neatenția ta.

O mașină este necesară, dar și tu ai obligația de a te privi ca pe un salvator când o folosești, nu ca pe unul care e gata să dea pe spate participanții la trafic. Pentru că oamenii sunt prea ocupați cu ei înșiși ca să fie dați pe spate, metaforic vorbind, iar viața ta este prea scurtă pentru a o irosi dincolo de gratii, dacă-i dai pe spate, la propriu.

A brava în cuvinte, așa cum fac adolescenții, nu-i mare păcat; constituie o etapă. A brava în fapte când te urci la volan este o imprudență pentru care ești taxat.

Și așa și trebuie, chiar dacă nu ai intenționat, chiar dacă nu ai premeditat… Ideea e că ai o responsabilitate și trebuie să ți-o asumi!

5

Food Revolution Day, la Conac, 20 mai 2017

Când l-am cunoscut pe Mihai, cel care avea să-mi devină soț peste 6 luni, am aflat despre el mai multe amănunte care m-au făcut să mă întreb dacă ne potrivim. Când e fericit, dacă schițează un zâmbet, când se uită la o comedie la care eu râd în hohote, lui i se luminează ochii și atât, când mănâncă un biscuite, din care eu aș rupe de 3 ori, el îl bagă pe tot în gură. Oare e de bine sau de rău să vezi asta la viitorul tău partener de viață? Lucrul care nu m-a șocat însă suna așa: sunt vegetarian. 1.86 m de bărbat care a renunțat la carne din ianuarie 1995 și n-a fost tentat niciodată de nimic din ceea ce are miros insistent, chiar dacă este impregnat cu cele mai plăcute condimente arăbești (el adoră condimentele! E un foarte bun bucătar și simte din ochi dacă mâncarea merită făcută sau poate fi lăsată deoparte!).

Când ne-am căsătorit, răspunsul meu la întrebarea lui: cum ai vrea să fiu copilul nostru?, a fost – băiat, frumos ca tine și vegetarian tot ca tine. E identic. De 18 ani în curând, copilul nostru nu s-a atins de carne, nu-i știe gustul, iar mirosul ei îl face să-i fie rău.

Mihai a renunțat la carne datorită problemelor de sănătate din familia lui – bunica și tatăl decedând la 50 de ani pentru același motiv, iar el seamănă cu ei pe linie genetică. A considerat că în felul acesta își ajută organismul să lupte în cazul în care este atacat de aceeași boală.

Copilul meu este încântat că nu mănâncă ceea ce adoră: animalele. El vrea să fie etolog și, dacă asta nu se va putea, măcar medic veterinar, așa că el nu-și prăjește prietenii, ci le face poze și le păstrează pentru totdeauna în inima lui.

Pe de altă parte, mâncarea sănătoasă nu înseamnă (numai) renunțarea la carne. Mai ales în cazul copiilor. Noi cei mari ne abținem de la fast-food sau junk-food, fiecare din motivul lui (eu, recunosc, uneori, mă abțin datorită prețurilor prea mari 🙂 ), copiii n-ar prea avea logică, idei, plăcere să renunțe la ceea ce-i impresionează prin tot ceea ce voi spune mai departe.

Organizația Mondială a Sănătății face eforturi deosebite pentru a se asigura că toți copiii sunt protejați de campaniile agresive de marketing și publicitate la alimente și băuturi cu conținut ridicat de sare, zahăr și grăsimi. Copiii sunt expuși la forme ingenioase de promovare a produselor alimentare și băuturilor ‘junk’. Măsurile voluntare s-au dovedit a fi ineficiente în schimbarea mediului global de promovare pentru aceste produse. Ca atare, campaniile de educare și politicile sănătoase sunt necesare pentru a proteja copiii de aceste practici dăunătoare pentru ei.

Marketingul pentru copii include o gamă largă de tactici pe care companiile le folosesc pentru a-și promova produsele, cum ar fi: ambalaje atractive, plasarea alimentelor ‘junk’ în locații strategice din magazine și pe rafturi, cadouri gratuite și cupoane, vedete care recomandă produsul, plasarea produselor în filme, desene animate sau emisiuni TV populare destinate copiilor, sponsorizarea de tabere, echipe sportive, activități și programe pentru copii, acordarea de diplome, amplasarea de logo-uri în școli, sms-uri, promoții distractive și interactive, încorporarea produselor sau logo-urilor în jocurile online, jocurile video sau site-uri.

În cazul unei dorințe de schimbare în viața ta, trebuie să știi despre FOOD REVOLUTION, programul implementat de Jamie Oliver la nivel mondial și care are ca scop educația alimentară a copiilor ca un fundament pentru o viață sănătoasă.

FOOD REVOLUTION DAY este ziua în care în întreaga lume Ambasadorii acestui proiect sărbătoresc alimentația sănătoasă organizând evenimente publice si ateliere de gătit sănătos pentru copii și părinți.

Pe 20 mai 2017, Centrul de Recreere şi Dezvoltare Personală „Conacul Golescu Grant’, compartiment subordonat Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia  Copilului sector 6 (str. Aleea Tibleş, nr. 64), își deschide porțile pentru ceea ce organizează cei 10 ambasadori ai hranei sănătoase.  Monumentul istoric ce a purtat în trecut denumirile de “Palatul Belvedere” şi “Palatul Grant” pune la dispoziția participanților la eveniment 12 săli pentru activităţi, o sală de aşteptare pentru părinţi şi una destinată consilierii psihologice a copiilor/tinerilor. Locaţia dispune de o curte generoasă, unde este amenajată o sală de sport multifuncțională şi un loc de joacă pentru copii.

S-ar putea ca tu să nu ai copil, dar o prietenă sau un prieten ar putea avea și nu se poate învoi de la lucru în acea zi. N-ai vrea să faci un gest frumos și să însoțești copilul pentru ca să afle cum trebuie să-și îngrijească sănătatea?

(Pentru adulți, vor fi prezenți partenerii evenimentului, de la Revvolution Powered by Valentin Vasile pentru că și sportul este important în viața noastră, nu?)

Eu m-am alăturat acestei campanii pentru că am un stil de viață sănătos și ar fi culmea să vorbească despre revoluția în mâncare cei care-și bat joc de corpul lor. Cea care mi-a deschis ochii cu privire la acest proiect este Andreea, la care ar fi bine să apelați dacă ați dori să vă implicați cu ceva sau dacă doar sunteți interesați să participați. Fiind unul dintre cei 10 ambasadori ai proiectului Food Revolution by Jamie Oliver, merită să ajungeți direct la sursă.

Vă doresc nu numai un 20 mai antrenant și amuzant, educativ și informativ, ci și o viață sănătoasă apoi, prin faptul că decideți ce anume să nu mai facă parte din mâncarea voastră și ce anume să vă dea culoarea din obraji, cu vitaminele lor…

Mai vorbim despre aceasta, pentru că mai este timp.

food

0

Skin Novels

A fost odată un concurs: care dintre organele corpului era cel mai lung. Cine să câștige, cine să câștige? Evident că Pielea: un conglomerat de peste 3 milioane de celule, având între 100 și 300 de glande sudoripare, 150 de terminații nervoase și aproximativ 1 kilometru de vase de sânge. Ea măsoară aproape 7 metri pătraţi. Într-o viață, omul își reînnoieşte de cel puţin 1000 de ori stratul de piele, loc unde găzduiește peste 30 de milioane de bacterii diferite. Pielea ar putea fi sora mai mare a rinichilor deoarece contribuie la reglarea necesarului de apă al organismului şi la eliminarea toxinelor prin transpiraţie.
O astfel de regină ar trebui abordată cu respect, creativitate și posibilitatea de a-i prelungi sănătatea…
Ceea ce s-au gândit să facă cei de la
Mai mult decât orice, pe pământ, îmi place Povestea. Despre povestea celor care au grijă de piele, atât de o parte, cât și de alta a organismului 🙂 aici.
Încercați și apoi spuneți ce nu vă place.
Pentru că se va ține cont de părerea voastră.