0

Învățare de Tara Westover (1)

Dezavantajată de un astfel de titlu, cartea Învățare a Tarei Westover seamănă mai degrabă cu romanul Castelul de sticlă – Jeannette Walls decât cu un manual. Până la urmă, ce materie te-ar putea învăța un astfel de manual? Până la urmă de ce să înveți despre viață astfel? (E o constatare amară, explicația titlului o veți găsi pe la finalul cărții, dar până să ajungi acolo nici nu deschizi cartea: ai impresia că un astfel de titlu se adresează elevilor – cum să învețe – sau profesorilor – cum să-i determine pe copii să învețe. Poate am eu un defect profesional și, folosind de atât de mulți ani termenii din educație, pe toți îi văd îndreptați spre nișa școlii, dar asta este – încep părerea mea despre carte cu realitatea că nu m-ar fi atras să o citesc după titlu, dacă nu erau persoane care să mă îndemne: citeeeeeește-o!)

Voi continua cu prezentarea pe scurt: o familie de mormoni își crește copiii așa cum crede de cuviință. Lucrul important: tatăl este un extremist ce vede conspirații Iluminati în orice dezvoltare tehnologică. Lucrul care ține hangul acestei situații este atitudinea supusă, umilă a mamei, care-i cântă în strună soțului, în vreme ce își prepară substanțele vindecătoare, pe care le folosește în caz de rănire a celor din jur, din cauză că a merge la doctor este un păcat și o coalizare cu satana al modernizării. Autoarea scrie chiar din începutul cărții: *Această povestire nu este despre Mormonism. Nici despre vreo altă credință religioasă. Între mormoni sunt multe feluri de oameni, unii credincioși, unii, nu; unii buni la suflet, alții, nu. Autorul nu stabilește nicio legătură pozitivă sau negativă între cele două. *

Da, e o realitate – nu poți generaliza după cazul tatălui Tarei și să spui religia aia nu e bună. Pentru că, de fapt, problema acestui bărbat este că este schizofren și bipolar; că toate acestea se aștern peste faptul că a fost educat religios și exagerează totul este amănuntul care face ca nenorocirea să se abată asupra acestor mulți copii născuți în familie, copii fără certificate de naștere, copii cărora părinții nu le știu nici vârsta (astfel ei consideră uneori că eroina principală are cu 5 ani mai mult decât are în realitate! Nu știu de ce mi-am adus aminte deodată că în familia Ceaușescu au fost doi băieți cu numele Nicolae. Tatăl a declarat la primărie numele celui de-al doilea Nicolae convins că nu mai are unul acasă; deci cât de multe cunoștea părintele despre odraslele sale!).

iluCred că pentru a putea înțelege cartea ai nevoie totuși de puțină familiarizare cu sistemul în care gândea tatăl Tarei. Găsești pe parcurs ideile principale – își construia un buncăr în care punea mâncare și benzină pentru a supraviețui clipelor de restriște când conducerea va fi luată de cei ce vor răul acestui pământ. Evident, necredincioșii. Evident, Ilumnati. Evident, cei ce acceptă o societate dezvoltată. Acest tip de gândire nu este foarte cunoscut în țara noastră pentru că noi nu suntem familiarizați cu ideea de conspirație, iar dacă o putem accepta nu e legată de ceva religios, ci de chestiuni financiare, politice. Pentru familia Tarei, totul era o conspirație care ducea la falimentul religiei, țării și lumii. Așa că nu era destul să vorbești la o cafea despre bancherii lumii și să arăți cu degetul spre conducătorii nebuni ai statelor acestei lumi, ci trebuie să te implicit în viața celor din jur, obligându-i să adere la norme morale. Morale, morale, sunt absolut de acord – și societatea noastră este în mare parte de acord că moralitatea este ceva căreia trebuie să îi acordăm atenție! – dar în cazul lui erau și niște aspecte fanatice: femeia este satana și trebuie să aibă grijă, ea să aibă grijă ca nu cumva bărbatul, îngerul, să nu cadă în păcat. Școala este satana și cei ce o urmează sunt demoni. Spitalul este satana și oricine face o intervenție medicală a acceptat parafa demonizării.

Într-o astfel de familie, zicem noi, ai putea să te naști într-o țară înapoiată, din America de Sud, ori din Europa fostă comunistă. Și s-ar fi putut întâmpla aceasta prin anii 1965-1975. Și totuși acestea se petrec în America de Nord, după anul 2000.

Ceea ce mă face să mă trezesc la realitate și să-mi spun că, dacă eu am trăit într-o familie dezechilibrată a anului 1985 în România, am avut parte de o mare binecuvântare față de ceea ce li se întâmplă acum unora dintre copiii din cea mai dezvoltată țară… Aceasta în cazul în care un părinte este bolnav psihic și îmbină această trăsătură de care nu este el vinovat, că doar nu a cerut-o, cu o exagerare religioasă.

Spunem că avem libertate într-o lume modernă ca a noastră, dar se pare că libertatea este doar a adultului – copilul, cel care depinde de adultul ce are libertate, s-ar putea să nu aibă libertate și aceasta să ducă la vieți ca cea despre care e vorba în carte.

Mai multe amănunte despre carte într-un articol viitor.

2

Pentru când durerea bate la ușă

Râdem noi, glumim, dar când ne așteptăm mai puțin vine un diagnostic. Țin minte când mama a fost nevoită să se întoarcă din Suedia pentru că doctorul i-a spus: *Aveți cancer*. Și-a zis: *Cum să mor, mamă, departe de casă? Trebuie să vin acasă.* Nu, nu a murit pentru că lupta cu cancerul are și sorți de izbândă în mai multe situații:

  • dacă lupți
  • dacă folosești și oferta medicală și alte idei naturiste (nu numai una dintre ele!)
  • dacă ai un scop pentru care să te ții cu dinții de viață
  • dacă te rogi
  • dacă nu ți-ai terminat misiunea pe pământ
  • dacă l-ai descoperit la timp
  • dacă nu dai înapoi de la a crede în minuni

Ultimii ani mi-au fost marcați de prieteni bolnavi de cancer. Ultimul caz m-a topit. De 10 ani, cel mai vesel coleg al meu așteaptă să devină tată. Acum, când soția mai are 7 luni până să nască gemenii, el face chimioterapie pentru că are o boală agresivă. (Da, aș zice eu, așa, deodată, ca una care a trecut pe la multe spitale pentru a îmbrățișa bolnavii, orice necaz ai avea, dacă ești sănătos, fă-ți suferința să tacă și bucură-te de viață.)

Unora dintre noi li se întâmplă lucruri rele și cei mai mulți nu știu ce se întâmplă în spatele acestor nenorociri. Specialiștii spun că doar 25 % dintre cancere au drept cauză stilul de viață neglijent, 5 % sunt genetice, celelalte 70 % lovesc aleatoriu, neexistând o explicație coerentă pe care să o oferi sărmanului pacient care poate a trăit mâncând sănătos, fără să fumeze sau să se atingă de alte droguri. O posibilă explicație pentru lupta aceasta crâncenă în care suntem implicați cu toții din momentul în care ni se pune un diagnostic dureros este următoarea întâmplare:   

Fiii lui Dumnezeu au venit într-o zi* de s-au înfăţişat înaintea Domnului. Şi a venit şi Satana în mijlocul lor şi s-a înfăţişat înaintea Domnul. Domnul a zis Satanei: „De unde vii?” Şi Satana a răspuns* Domnului: „De la cutreierarea pământului şi de la plimbarea pe care am făcut-o pe el*. Domnul a zis Satanei: „Ai văzut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pământ. Este un om fără prihană* şi curat la suflet. El se teme de Dumnezeu şi se abate de la rău. El se ţine tare** în neprihănirea lui, şi tu Mă îndemni să-l pierd† fără pricină. Şi Satana a răspuns Domnului: „Piele pentru piele! Omul dă tot ce are pentru viaţa lui.

Dar ia întinde-Ţi* mâna şi atinge-Te de oasele** şi de carnea lui, şi sunt încredinţat că Te va blestema în faţă.

Domnul* a zis Satanei: „Iată, ţi-l dau pe mână: numai cruţă-i viaţa. Şi Satana a plecat dinaintea Domnului. Apoi a lovit pe Iov cu o bubă rea, din talpa* piciorului până în creştetul capului. Şi Iov a luat un ciob să se scarpine şi a şezut pe cenuşă*

Nevastă-sa i-a zis: „Tu rămâi* neclintit** în neprihănirea ta! Blestemă pe Dumnezeu şi mori! Dar Iov i-a răspuns: „Vorbeşti ca o femeie nebună. Ce, primim* de la Dumnezeu binele şi să nu primim şi răul?” În toate** acestea, Iov n-a păcătuit† deloc cu buzele lui.

Aș dori ca, după ce am intrat în intimitatea acestei scene, să scoatem ideile principale pentru că ele ne pot fi de folos în momentele în care noi sau cineva drag trecem/trece prin asemenea situații:

  1. discuțiile dintre Dumnezeu și fiii Săi sunt frecvente și sunt convinsă că de cele mai multe ori ele se ocupă de binele nostru;
  2. fiii lui Dumnezeu au venit și s-au înfățișat înaintea Lui… și a venit și Satana. Într-un fel, pare că unii fac parte dintr-o categorie, în vreme ce Satana face parte din alta, însă chiar și așa: de vreme ce are acces în incintă împreună cu ei demonstrează că Satana este acceptat, așa cum orice om deosebit lasă să fie în jurul său chiar și dintre cei mai puțin de treabă, special pentru a-i întoarce pe calea cea dreaptă. Așa cum într-o școală sunt pe lângă cei buni și derbedei, într-o familie sunt pe lângă cei iubitori și cei ce strică bunul ei nume.
  3. Dumnezeu i se adresează lui Satana, pentru că știe că el se plimbă, el cutreieră – aceasta este o lecție pentru noi. Niciunul nu este scutit de prezența celui rău pentru că se află pe vreun vârf de munte sau ascuns pe vreo insulă, ori după vreo stâncă la mare. Satana cutreieră și încearcă să debusoleze pe oricare dintre noi.
  4. Dumnezeu Se laudă cu ceva în acest univers. Nu cu perle, nu cu bogății, nu cu ceea ce are și noi nu vom avea niciodată, ci cu oameni ca Iov. Domnul a zis Satanei: „Ai văzut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pământ. Este un om fără prihană şi curat la suflet. El se teme de Dumnezeu şi se abate de la rău. El se ţine tare** în neprihănirea lui şi tu Mă îndemni să-l pierd fără pricină.” Poate că ar trebui să citim această caracterizare în fiecare dimineață, atunci când plecăm spre locul de muncă pentru a ne reaminti să fim asemenea lui Iov, pentru că doar un astfel de om este bucuria lui Dumnezeu și mai ales un astfel de om se pune în postura de a fi apărat de Dumnezeu, indiferent prin ce va trece…
  5. Satana este impertinent și cere îmbolnăvirea omului până la pragul de pierdere a vieții. Spunem greșit: *dacă Domnul a vrut așa…* *O vrea Domnul să-i aibă la El pe cei mai buni… * Greșit, fals… Cel care se joacă de-a haideți în gașca mea este Satana. Să înțelegem astfel cine ne e dușmanul și cum se desfășoară lucrurile.
  6. Durerile fizice de multe ori vin asupra noastră îngăduite de Dumnezeu, dar se are în vedere vindecarea noastră holistică. De aceea, când suntem năpădiți de o boală pe care nu am adus-o noi asupra noastră prin neglijență sau impertinență, ar trebui să avem încredere în ceea ce va veni, pentru că minunile sunt specialitatea lui Dumnezeu. De multe ori cedăm nervos și atunci boala se poate manifesta mult mai puternic, dar credința într-un Dumnezeu care e gata să ne salveze, să ne vindece este adevărata, singura cale prin care ar trebui să acționăm.
  7. Dacă aveți în jur persoane care vă descurajează încercând să vă ațâțe, să vă stârnească împotriva lui Dumnezeu pentru ceea ce este în viața dv, amintiți-vă că atitudinea cea mai potrivită este – nu primim numai binele, ci și răul pentru că El chiar știe cum să-l extragă din mâna noastră. Îl va lua mult mai repede decât ne imaginăm noi, dacă avem încredere în El, în schimb, dacă nu ne raportăm la El, rămâne singuri în fața vitregiilor vieții.

Acestea fiind zise, meditați asupra adevărurilor ce se află în spatele unei nenorociri care se abate asupra dv sau a unor prieteni. Spun asta pentru că m-am săturat de toate bolile prietenilor mei și, mai ales, pentru că cei mai mulți dintre ei au învins, iar doctorii le-au spus: *Mare v-a fost credința. Nu am crezut că scăpați.*