0

Maria by Callas

Trebuie să spun că am văzut reclama la film în vreme ce așteptam să intru la Mamma mia 2 și singurul meu gând a fost – trebuie să ajung și la Maria! Curând. Nu știu ce mi-am imaginat că va fi, dar nu este nimic din ceea ce ați crede că veți vedea – nu e opulență, nu sunt culori, nu sunt povești de dragoste între personaje superbe. Sunt întâmplări de viață – tumultoasă și tristă.

Lipsa culorilor de pe peliculă, din unele momente vorbește de la sine despre sentimentele încercate. Scrisorile citite dau emoții cum nici la examene nu ai. Sigur că poți citi despre ea – un singur exemplu este articolul de aici – dar cu totul altceva să urmărești totul din ceea ce se numește mărturisire personală.

Mi-a plăcut că a fost sinceră: nu poți fi fericit dacă, fiind copil, ești pus pe treabă ca un om mare și nu de propria alegere, ci de cea a mamei. Mi-a plăcut că era realistă: nu poți împăcat și capra și varza – unde capra este capacitatea de a fi mamă și varza este capacitatea de a fi celebră. Mi-a plăcut că a recunoscut că a suferit și că a avut un drum deloc ușor – poate ar fi vrut să facă altceva, dar intervenția unui părinte care nu admite să faci ce vrei, ci ce trebuie…

Eu i-aș trimite la acest film pe toți părinții care își mână de la spate pe copii, ca pe oi, boi, capre… spre câmpia de pe care ar mânca ei, nu spre ceea ce le-ar face copiilor bine.

Am o cunoștință care mi-a spus că, discutând cu soțul ei, tot dădea înainte că, dacă vor avea copii, îi face alpiniști. Copii nu au avut, dar a auzit, după 40 de ani, că ceea ce-ți place ție ai vrea să recuperezi prin cei cărora le dai viață. Și atunci a mers la cățărat… Și de atunci viața ei s-a schimbat. Nu, nu are copii, dar este fericită cu hobbyul ei de care nu era conștientă…

Mergeți la Maria, cea pe care toți o consideră italiancă, dar ea este născută în SUA și de la 7 ani întoarsă în patria părinților – Grecia. Merită să vedeți filmul. Veți descoperi multe despre efemeritatea vieții și cred că viața vă va fi altfel.

 

Reclame
3

Viața perfectă?

… Poate pe Facebook.

Aceasta este cartea pe care am primit-o acum de la Ana. Am rugat-o să mi-o trimită pentru că eram curioasă cum poate fi o carte scrisă pe telefon, o carte scrisă în goană, în vreme ce eu scriu doar dacă e liniște, dacă pot intra într-o anumită stare, în transă chiar. Cartea scoasă la Editura Coresi este micuță și plină de un farmec din care pornesc sentimente de toate soiurile.

Cartea ei pare un fel de terapie cu tine însuți. Decât să te duci la psiholog, pentru ca la sfârșit, după ce te ascultă, să nu-ți traseze nicio direcție, mai bine stai singur, scrii despre ce ți s-a întâmplat și singur îți găsești calea, după ce rememorezi bune și rele. Înțelegi încotro să mergi – și mai rămâi și cu banii în buzunar. Cum care bani? Cei pe care urma să-i dai la psiholog. Și dacă scrii vreo 10 capitole și economisești banii de terapie, îi bagi într-o carte prin care ajuți și lumea să se regăsească.

Mie mi-a plăcut de Ana de la început, pentru scrisorile pe care le are pe site… Pe unele dintre ele le-am regăsit în carte, pe una – cea care m-a intrigat cel mai mult, nu 🙂 . (Da, Ana, cea pentru soacră! Cum de-ai avut curaj s-o publici? Nu te citește? Ce bine dacă te citește și puteți vorbi atât de deschis!)

Dar scrisoarea care m-a emoționat cel mai mult a fost cea mai trăznită, cea pe care i-a scris-o soțului ei, ca din partea unui chiriaș sărac și dezordonat… Care nu era altul decât bebelușul pe care-l purta în burtă… Pentru acest text, regizorii ar plăti bani serioși unui scenarist… 🙂

Despre celelalte episoade nu vreau să vorbesc pentru a-i face curioși pe cei din jur, să ia cartea și s-o parcurgă. Este scrisă simplu, fără cuvinte mari sau comparații, simboluri, paralele… Este mai degrabă o regăsire a sinelui, după cele două mari experiențe: nașterile și regăsirea iubirii față de soțul ei.

Am regăsit în paginile ei o idee pe care o mai citisem pe FB și care chiar este demnă de reținut:

*Atunci când tragi linie, nu contează cine te-a făcut să plângi, ci acela care-ți arată că poți să zâmbești din nou.*

Și cel mai impresionant pasaj mi s-a părut cel din Scrisoarea către tatăl meu: *Ce lacome am fost! Nu ne mai ajungea oricât de mult te-ai străduit. Am cerut din ce în ce mai mult, în timp ce tu păcătuiai muncind, de parcă ai fi trăit veșnic. .. Să auzi suspinele noastre nesfârșite, că nu am știut să ne oprim din cerut și să te prețuim. Doreai de la noi ajutor la bătrânețile pe care nu le vei cunoaște vreodată…*

O carte despre cum se învinge când îți dai seama că ai o singură viață, când îți știi atuurile și când ești iubită. O carte despre o idee de valoare, pe care multe dintre noi o ignoră: *Dacă mă pierd pe mine, am pierdut tot.*

Citiți cartea și scrieți fiecare despre voi o astfel de carte: pentru voi, pentru ai voștri, pentru cei care nu vă cunosc și care vor fi încurajați prin experiența voastră.

Am înțeles ideea, nu aștept a doua carte, Ana, dar îți doresc să fii fericită cu tot ceea ce ai pentru că te numeri printre persoanele care au apucat cu putere binecuvântarea și nu-i mai dau drumul! 🙂 🙂 🙂