6

Delicatețe

Am și eu o rugăminte: nu mai comparați persoanele cu lucrurile. În niciun caz.
Citeam ieri despre o persoană care a intrat într-o depresie severă pentru că și-a pierdut tatăl și apoi bunicul. La finalul experienței ei, rostea ceva de genul: cei care pierdeți obiecte, nu vă mai gândiți la ele, e mai ușor să pierzi obiecte decât persoane.
Aș vrea să spun ceva referitor la acest lucru: generalizarea nu e cel mai bun lucru și, cu tot respectul meu pentru persoane, există cazuri când lucrurile sunt esențiale.
Când pierzi o persoană, e o durere fantastică, dar imaginează-ți ce înseamnă să pierzi o casă în care locuiai cu cei 3 copii mici, pe care acum nu mai ai unde să-i duci.

În urmă cu mulți ani, pe când stăteam în gazdă în București, și nu aveam bani ca să-mi plătesc chiria la timp, la ora 23, gazda mi-a pus cele două bagaje care constituiau averea mea în brațe și mi-a zis: pa! Unde să te duci la ora aceea? Aveam o mătușă care îmi spusese că nu are cum să mă ajute cu cazarea, în rest nu știam pe nimeni în oraș. Mi-am luat lucrurile și m-am dus într-un parc.
Dacă fac o socoteală, prin 93, câinii comunitari erau mai mulți și mai periculoși decât vagabonzii, iar aurolacii împânziseră străzile capitalei cu pungile lor, nu numai parcurile. Așa că a pierde un lucru (camera în care locuiam) nu era mai prejos decât a pierde o persoană: pentru că urma, poate, să-mi pierd viața, ținând cont că, din 10 în 10 metri, târând bagajele după mine, mă loveam de haite de câini și de 2-3 băieți cu *fumuri*! (nu, nu mai circula nicio mașină ca să mă adăpostesc în ea… și oricum n-ar fi circulat toată noaptea!)


Nu știu de ce trebuie să comparăm durerile sau pierderile. Fiecare trece prin întâmplări grele și fiecare are necazul lui care-și pune amprenta.

Ar fi culmea, pentru că eu am avut probleme în relația cu tatăl meu, să spun oricui își pierde tatăl: *hai și ce-l plângi atât…?*
Poate ne mai gândim și noi la sensibilitățile celorlalți atunci când ne lăudăm cu durerile noastre… Ce ziceți?

Reclame