1

Testul *Oglinda*

Particip la un curs de dezvoltare personală. Ni se pune întrebarea: *Vă uitați în oglindă. Ce vedeți?* Evident că noi începem, cu logica și raționamentul, o grămadă de întrebări suplimentare: Din ce punct de vedere? La noi sau la ceea ce e în spatele nostru? Și dacă nu vreau să răspund că nu am ce? Crezi că am eu timp să mă uit în oglindă?

O luăm de la capăt: Te uiți în oglindă. La tine. Ce vezi?

Îmi amintesc de mine, cea din copilărie și adolescență. Nu m-am uitat în oglindă până la 17 ani, cred. Nu mă suspectați de minciună, gândindu-vă că trebuia să mă privesc pentru a-mi aranja părul. Eram tunsă scurt, băiețește, părul meu nu se încurca niciodată, nici nu foloseam altceva decât degetele de la mână pentru a îndrepta vreun fir rebel care se suprapusese peste altul. Se poate și așa.

*Ți-a spus cineva că ești frumoasă?* am fost întrebată. *Îmi ziceau câțiva, dar nu din cauză că mă simțeam urâtă nu mă uitam în oglindă. Era un fel de protest. Toate fetele petreceau timpul acolo. Eu nu voiam să pun accentul pe așa ceva. Nu-mi pierdeam timpul cu asta. În plus, nu aveam coșuri, nu aveam nimic după care să mă uit dacă s-a vindecat sau dacă arată mai bine sau mai rău. Îmi era indiferent cum dă la public fața mea. Mie mi se spunea că prin altceva câștig – prin veselie. Și când eram veselă, adăugau toți, fața mi se lumina și strălucea. Ce rost avea să mă uit în oglindă când eram singură, că doar nu râdeam ca proasta propriei fețe, ca să văd dacă într-adevăr strălucesc? Îmi era destul că auzeam cuvinte frumoase apoi, nu mai pierdeam timpul cu oglinda.*

Bine, bine, dar acum, la distanță de două ori plus 10 cum privești lucrurile?

Păi, să spun drept, mă duc din când în când și mă uit în oglindă și-mi zâmbesc. De fericire. Toți îmi spun că arăt mai bătrână de când mi-am aranjat părul așa cum mi-am dorit eu (replica mea foarte sinceră e următoarea: *Adică ce vrei să spui, că în loc să arăt de 25, arăt de 35? Ei bine, tot ies în câștigă pentru că oricum am cu 10 mai mult!* 🙂 )… Am prietene care mă bat la cap să mă întorc la părul meu drept, pentru că ele stau cu placa în mână ore în șir și nu reușesc să aibă ceea ce eu am din naștere. Mai ales că se poartă. Da, se poartă părul drept. Ei și? Dacă eu mi-am dorit dintotdeauna să am părul creț? Și dacă am găsit pe cineva care se pricepe să mi-l pună pe moațe? Ei bine, mă uit în oglindă și îmi spun: *Ce frumușică sunt!*

Unele spun că, uitându-se în oglindă își văd ridurile sau neîmplinirile, pentru că durerea își lasă semne pe chip, altele spun că în oglindă văd cearcănele și chipurile părinților care le ceartă pentru ceea ce nu au făcut cum trebuie în viață. Unele spun…

Voi ce spuneți dacă vă uitați în oglindă?

Mă bucur pentru mine că sunt așa de liniștită uitându-mă în oglindă, așa de mulțumită, așa de încântată. Nu-mi pasă cum mă văd ceilalți. Am avut un vis și mi l-am împlinit, iar mie îmi place de mine așa cum sunt acum, pot ceilalți să-mi zică orice, eu mă iubesc și asta e cea mai importantă emoție de care are nevoie omul în viață.

Mai ales – femeia. (că, da, femeia nu e om 🙂 🙂 🙂 . Mă refeream că e zână!!! 🙂 🙂 🙂 )

Cred că am vorbit destul despre schimbările din mine. Cum e cu voi? Sunteți prieteni cu imaginea din oglindă? Sau vă apucă plânsul atunci când sunteți față în față cu ea?

Anunțuri
3

Blonda atomică – fugi de ea!

Faceți-vă un serviciu: scutiți și banii, economisiți și timpul. Nu vă pierdeți vremea cu filmul acesta. Rămâneți cu impresia incitantă pe care o face clipul de reclamă și atât. Nu mai scormoniți. Finalul previzibil este cel mai simplu dintre toate neajunsurile. Masochiștii s-ar putea să găsească ceva plăcere în scenele de bătaie, dar te învăluie straturile de râs din sală când se folosesc tirbușoane, chei în obraz și alte chestii, cu care îi pui la pământ pe cei care sunt fără număr, fără număr, iar tu rămâi în picioare. Cum se spuneau poante cu Chuck Norris, în curând se vor spune cu blonda atomică pentru că totul nu numai că pare ireal, dar pare de prost gust.

Da, știu, am fost contrazisă de mulți când am mai făcut antireclamă unor filme în care joacă mari actori. E părerea mea și mi-o susțin. Să adaug ceva: oricine are dreptul la o gafă în viața sa profesională, cu atât mai mult când e personaj principal și producător.

Acum, dacă vreți un lucru bun, în afară de faptul că filmul e plin de clișee… Se poate discuta cu cine nu știe istoria comunismului despre acea perioadă. Cum fiul nostru are peste 18 ani am putut merge împreună (limita e de 15) și, de vreme ce nu a înțeles nimic din subtilitatea istoriei, din cauza derulării rapide a bătăilor), am avut 2 ore de discuții istorice după.

Dar puteți evita să dați bani și să vedeți o banalitate cu sânge, ținând pur și simplu o carte de istorie în față.

Asta-i părerea mea, a celei care și-a dorit să vadă filmul și-a insistat să-l vadă chiar la premieră – de ce? Pentru că am fost atrasă de reclamă! Care e dulce și incitantă într-un mod copilăros, pentru ca apoi să ți se ia de faze penibile.