0

Anii

Nu, nu e vorba despre poanta aceea… *Nicio problemă dacă nu te însori, că oricum te ia Ani.* (mda, era vorba despre cineva care nu se pricepea la gramatică și făcea bâză de altul, care putea crede că e vorba despre prescurtarea de la Anișoara… 🙂 )

Este o scurtă întâmplare despre o mare perioadă de timp…

Profa noastră de aerodance ne-a povestit amuzată cum a realizat coregrafia pe care o folosim cu energie 🙂 pe melodia Coco Jambo: *Pur și simplu, am luat caseta video de la botezul meu și m-am uitat cum dansau atunci invitații…* Atunci – adică în 1996. Când noi eram mai mari decât este ea acum 🙂 .

Ce mai trec Anii… Nu Ani(șoara)! Că dacă era vorba despre ea ziceam: Ce se mai trece și Ani asta! sau Ce s-a trecut Ani asta…

Cam atât despre cele 365 de zile ale vieții noastre ori / (x) vârsta noastră! 🙂 🙂 🙂

Reclame
4

Camp NaNoWriMo 17 iulie 2017

Îți propui ceva și nu ai timp? Adică nu reușești să scrii cât ți-ai dori sau cât ai crezut că vei scrie? Măcar citește. În ce mă privește, am scris ceva, am citit mult, dar cel mai mult m-a impresionat stilul lui Rodari în Aventurile lui Cepelică. Este genul de carte pe care o recomand copiilor oricât de mici ar fi, dar și celor mari, care vor să-și șlefuiască stilul. Are un umor mucalit, folosește toate simțurile cititorului pentru a-l introduce în atmosferă și, dacă vrei să înțelegi naivitatea copilăriei și să o păstrezi ai nevoie de o astfel de carte cu un astfel de subiect – astfel abordat! 🙂

 Amanda Lovelace:

If you’re ever having doubts about the quality of the day’s writing, remember that no piece is ever perfect the first time around. I mean, that’s the whole reason editing exists! Worry about getting your marvelous ideas onto paper first and then worry about going back in with the red pen to tighten them up.

Go back and read a scene, passage, or chapter you wrote that you absolutely love, the one you’re most proud of. Remember what it felt like when those words all clicked into exactly the right place. Remind yourself that, while your writing won’t feel this easy all the time, you know that you can get the rest of your draft to this level with a little time, patience, and editing.

2

Camp NaNoWriMo iulie 2017 Pregătire

Da, cei care scriu și trăiesc doar din asta sunt puțini. Cei mai mulți suntem noi, cei cărora ne place să scriem, dar trebuie să ne câștigăm existența prin altceva decât prin plăcerea noastră profundă. Eu nu am găsit exprimată mai corect dorința pe care o am de a scrie (cu disperări din acelea că, dacă nu stau acum jos pentru a așterne ceva pe computer, îmi pierd *uzul rațiunii* – o prezint așa ca să-i dau o tentă de umor, dar cei care trec prin asta știu că nu e nimic amuzant în a te simți deodată dornic să părăsești compania celorlalți și să intri în transa scrisului!) ca în aceste cuvinte: *Râvna pentru Casa Ta mă mănâncă.* Sunt cuvinte profetice, redau chemarea și disperarea în cazul în care nu te poți ridica la înălțimea așteptărilor. Iar așteptările nu sunt de la noi, ci din altă parte. Cineva care scrie știe despre ce vorbesc: ai impresia că este o persoană căreia trebuie să-i dai socoteală. Da, dacă ar fi după tine, te-ai mai odihni sau ți-ai mai vizita un prieten, dar e după cel căruia îi ești dator. (Cei care nu aveți obsesia scrisului să știți că sunteți fericiți. Și, evident, cei mai nefericiți sunt cei care au această trăire, dar nu-și găsesc segmentul de scriere pe care să meargă, cei care vor să scrie, dar nu știu ce, cei care au cuvintele undeva între vârful limbii și buze, dar și de și-ar pune acolo stiloul tot nu ar putea să le dea jos precum o face simplu țăranul cu paiele lui, pe care le aruncă din pod, cu furca.)

Atunci când ai loc de muncă și vrei să și scrii e dificil să găsești timp, iar dacă ai timp sigur nu ai liniște și dacă ai și timp și liniște sigur nu ai ideea… De aceea, exercițiul principal între două activități care fac parte din munca zilnică ar trebui să fie căutarea de idei, căutarea de lucruri, sentimente, idei care te compleșesc atât de mult cu importanța lor încât ai vrea să le cunoști și mai bine și le-ai dedica un studiu mai atent… o viață…

Ce este dificil la viața noastră e că nu putem să mergem la lucru și să venim acasă, unde ne așezăm pe scaune și scriem. Venim acasă și trebuie să rezolvăm toate treburile casei, apoi pe ale oamenilor casei sau pe ale omuleților casei… 🙂 Uneori, ne luăm și în plus de la serviciu, pentru că nu am reușit în cele 10 ore de trudă.

Se spune că, dacă vrei să-ți faci un obicei din a scrie zilnic, trebuie să-ți iei 10 minute în care să scrii, fără încetare, fără să-ți pese că ai greșit cuvintele, fără să te intereseze logica frazelor. Nu ești în editare. Ești în elaborare. 10 minute zilnic, fără să citești timp de o lună ceea ce ai scris. Dar după cele 4 săptămâni s-ar putea să-ți fi format un obicei. Acum, dacă 10 minute ajung pentru un obicei, cum se poate numi faptul că există posibilitatea să lucrezi de trei ori pe an, implicat, dedicat, devotat, unei scrieri?

Din 4 în 2 luni, 🙂 ai posibilitatea să dedici 30 de zile, 31, scrisului, iar între aceste perioade de așternere pe hârtie sau ecran, ai ceva vreme să citești, meditezi, culegi informații. Noiembrie, aprilie, iulie – lunile de mobilizare, când tot ceea ce ai strâns poate deveni un monolit interesant.

Nu zice nimeni că trebuie să scrii trei cărți pe an. Nu se așteaptă nimeni să faci lucruri mărețe. Dar dacă ție îți place să scrii, să știi că este cel mai bun exercițiu pentru perseverență și mai ales rezultate.

Pentru acest Camp NaNo, m-am pregătit nu atât cu materiale scrise de mine, cât cu 30 de cărți scrise de alții și citite în goană, pentru a surprinde atmosfera, stilul, modul în care conduc acțiunea, personajele – cum apar, cum sunt descrise… Uneori, mai aveam ceva în plus față de idei – propoziții, pasaje. Acum nu numai că nu am scris nimic. Pur și simplu, mi-a fost frică să scriu ceva – pentru că mi se părea că e prea mare pentru mine ceea ce-mi propusesem.

Dar cum în NaNo îți dau și sugestii cu privire la cum se procedează, am găsit un mesaj în care se cerea pentru o mai bună organizare să împarți pe capitole, să știi cam ce ai vrea să conțină fiecare… Ezitând, am reușit să am o idee despre cele 40 de capitole. Aveam în jurul meu vreo 10 cărți: trebuie să recunosc, atunci când citesc, scot ideile principale din capitol, văd câte linii directoare sunt, unde duce fiecare, unde regăsesc amănuntul acela, care este momentul în care se rezolvă tensiunea declanșată la o anumită pagină… Sigur, asta acum, pentru pregătirea de NaNo. Când parcurg o carte de dragul de a citi și aceasta îmi aparține, scriu direct pe ea ceea ce-mi inspiră. Dar nu mă raportez chiar la toate amănuntele. Pe când, dacă am stabilit că acea carte îmi place ca structură, o disec fără milă și nici nu leșin, cum mi s-ar întâmpla dacă aș fi nevoită să disec un cadavru 🙂 .

Ultima zi înainte de NaNo. Ce dețin?

  • știu ce urmăresc
  • știu câteva personaje (cât de dificil a fost să ajung la ele, nu mai zic: s-au transformat pe măsură ce îmi schimbam părerea despre ceea ce vreau să scot în evidență. De la o clasă de elevi, deci 20 de copii, au rămas 3 copii și vreo 6 animale!)
  • știu ce anume îl caracterizează pe fiecare dintre personaje, i-am găsit ticurile verbale, stilul de adresare (dar, da, nu știu numele decât pentru personajul principal)
  • știu vreo 40 de încercări la care vreau să-i supun (de fapt, nu le știu, 🙂 numai le-am așternut pe laptop și când voi deschide un nou capitol am 3 rânduri cu schiță despre ce urmăresc.

Restul este truda zilelor de iulie, când vreau să termin NaNo cu 35.000 de cuvinte. Această lună este și a teatrului în stradă pe care vreau să-l urmăresc, dar și a renunțării la plastic – iar în cadrul evenimentelor am și eu ceva de realizat cu cei mici. Este luna în care se desfășoară #smforparents17 (puteți solicita o invitație aici ) , pe 19 și în care pe 20, noi, cele care vrem să meargă bine cu educația copiilor, ne întâlnim cu #ParentingPR pentru a afla mai multe despre SEO (dacă ești interesat de lucrul acesta, poți să li te adresezi, s-ar putea să te accepte să participi!)

P. S. Despre renunțarea la plastic au mai scris și

https://www.cristinaotel.ro/iulie-fara-plastic/

https://mamicaurbana.ro/iulie-fara-plastic/

Pe cât de mult îmi place să scriu, pe atât de mult îmi doresc să existe o planetă curată. Lucrăm pentru amândouă împreună?

 

9

Cum să crești o furnică, pardon, un copil sănătos

Un om a fost condamnat la 20 de ani de închisoare. Avea timp berechet la dispoziție, dar nu știa ce să facă pentru a-l umple. Atunci a descoperit sub tencuiala spartă a celulei lui niște furnici. Una dintre ele părea deosebit de inteligentă și deținutul a decis s-o învețe de toate: după 5 ani, furnica asculta de ordine, dansa pe un fir de păr bine întins și făcea dublul salt morta. După alți cinci ani, furnicuța știa să cânte toate melodiile câștigătoare (de-a lungul anilor!) la Eurovision și pe cele de pe locurile 2 și 3, dar și pe cele care-i mai plăceau ei dintre cele care trecuseră neobservate. După alți cinci ani, vorbea corect patru limbi și se pregătea să o învețe pe a cincea. Când a fost eliberat, omul nostru și-a luat în buzunar prețioasa furnică. Ea era speranța lui că va face o grămadă de bani, pentru ca să poată trăi de acum înainte. În drum spre televiziune, unde trebuia să o prezinte țării întregi, s-a oprit într-un bar. Nu a rezistat tentației de a etala calitățile petului lui J așa că a pus furnica pe masă și l-a chemat pe chelner:

  • Privește această furnică, i-a zis el, încercând să-i atragă atenția, după care să-l uimească prin știința ei.
  • Vă rugăm să ne scuzați, domnule, a zis chelnerul, strivind furnica fără a pierde nicio clipă. La noi nu există insecte, sigur aceasta s-a rătăcit. Dar nu ne reprezintă.

Părinții sunt uneori ca niște prizonieri ai trecutului lor: vor să stea în pușcăria visului lor de a se împlini prin copii, dacă nu au reușit să se împlinească prin ei înșiși. Și, după ce se implică în educația celor mici, influențând-o în toate direcțiile care li se par lor interesante, pompând informații sau indicații, vine câte cineva care nu știe despre comoara din copil și-l tratează ca pe ceva neinteresant, ceva de care mai bine te desparți decât să-l ai cu tine.

*Chelnerii* din viața copiilor noștri nu sunt numai cei care se poartă violent cu ei, ci și cei care-i pisează emoțional și nu le dau voie să se dezvolte mai mult. Uneori, chelnerii suntem chiar noi, părinții…

Unii spun: nu e destul că i-am dus pe copii să cânte la flaut, că fac gimnastică și că merg la olimpiade, că citesc 2 cărți pe săptămână și că au doar note de 10?

Ce conta câte abilități avea furnica, dacă a întâlnit un chelner care nu se uita la interior, ci doar la exterior?

Ce contează câte talente și abilități au copiii noștri, dacă lumea e plină de chelneri care nu au timp să-i cunoască, ci vor un singur lucru: să nu fie insecte în jur?

Un copil are nevoie de mai mult decât de cunoștințe. Are nevoie să fie o personalitate în interior, chiar dacă nu a câștigat premii și nu e validat de abilități practice care l-ar face o personalitate în ochii celorlalți!

Lucrul acesta se poate rezolva dacă, pe lângă toate calitățile, copiilor li se dezvoltă inteligența emoțională.

  • de ce inteligența emoțională (EQ) e mai importantă decât IQ-ul;
  • cum să îi oferi copilului uneltele pentru a fi un adult inteligent emoțional;
  • cum să îi ajuți pe copii să-și controleze comportamentul;
  • cum să îi înveți pe copii să coopereze fără să țipi, să ameninți, să pedepsești;
  • de ce este important sa iti inveti copilul ce inseamna emoțiile sănătoase.

Răspunsurile la toate aceste întrebări le puteți afla curând. Oricine este interesat, accesând aici descoperă cum poate să-și lumineze mintea și inima pentru a putea să scape de corvoada de a avea un copil-furnică, căruia oricine să-i dea una în cap, pentru a-l reduce la tăcere.

6

Micul librar – Printre litere

Am participat azi la cea de-a doua ediție a proiectului Micul librar. (Prima ediție a fost organizată cu ocazia Zilei Internaționale a Cititului Împreună – 16 februarie – eveniment sărbătorit în 100 de țări!)

Scopul proiectului Micul librar este acela de a-i introduce pe copii într-un mediu cultural, pentru a conştientiza importanţa şi plăcerea cititului, dar şi pentru a le dezvolta abilităţile de comunicare şi de interactiune. Micul librar se realizează lunar în librăriile Diverta şi este o campanie subsidiară Clubului de lectură Printre litere, proiect naţional de stimulare a cititului în rândul elevilor.

La cea de-a doua ediție, Charlize, Smaranda, Sofia, Inia, Teo, Diana, Cristian au fost cei care au prezentat cărțile pe care le-au ales pentru a le citi. Laura Frunză a moderat evenimentul.

Pentru învățătoarele și profesorii care încă nu au aflat, Printre litere este un proiect național de stimulare a lecturii destinat elevilor de școală primară, gimnazială și de liceu. În fiecare lună, copiilor li se prezintă cărți menite să-i inspire și să le dezvolte plăcerea de a citi. Unii se nasc având această plăcere, alții pot fi stimulați prin faptul că cineva de vârsta lor le prezintă o carte.

Pentru ca cei mici să fie interesați să citească, este bine să

  • îți poată alege singuri cărțile;
  • înțeleagă ideea de dezvoltarea proprie, care se poate face cu ajutorul culturii;
  • simtă necesitatea de a avea un vocabular cuprinzător – acesta se poate forma citind și întâlnind cuvinte noi în anumite contexte sau cuvinte deja cunoscute sub forma unor exprimări interesante, sofisticate, alese;
  • fie încurajați să nu renunțe la cărțile pe care le-au început, chiar dacă sunt ocupați cu teme sau chiar dacă sunt cuvinte pe care nu le înțeleg;
  • aibă alături persoane cu răbdare și perseverență, care îi îndrumă cu blândețe să continue ce au început;
  • le explicați că lectura cărților le formează diverse abilități și îi ajută să devină ceea ce vor să fie;
  • contorizeze timpul dedicat activităților lor: cât dedică școlii, învățatului acasă, televizorului sau internetului, telefonului, lecturii;
  • observe că pentru unele lucruri bune pe care le fac primesc recompense, dar pentru faptul că au citit – deja! – și-au luat recompensa – starea de bine pe care ți-o dă faptul că ai intrat într-o lume nouă, plină de lucruri interesante, la care nu ai fi ajuns dacă nu ți-o descria autorul acelei cărți.

Cum se apropie ziua de 2 aprilie, Ziua Internațională a Cărții pentru Copii, poate n-ar fi rău dacă ați face cadou unui copil care vă e drag (sau care nu vă e apropiat, dar are drag de citit!) o carte – poate îi va schimba viața. Și ce satisfacție mai mare poți să ai decât să vezi că ai influențat spre bine un omuleț? 🙂

 

0

Scriere creativă – din nou despre

Duminică, 19 martie, am ajuns la Hidden, un loc drăguț, unde poți să bei ceva – sau să comanzi mâncare de oriunde dorești, dar măcar să bei ceva acolo (ceea ce în altă parte nu se poate!)!!! Un loc deosebit, de poveste, în care poți organiza o petrecere intimă sau un cenaclu literar, ori un seminar de scriere creativă, așa cum a fost cel pentru care am ajuns noi acolo. Eram cu Rahela și alte două cunoștințe și-am ascultat-o pe Andreea vorbindu-ne despre cele 9 principii pe care le consideră ea importante în scriere.
În cazul în care sunteți curioși care sunt aceste principii recomandate de ea:
1. Show, don*t tell – descrie în așa fel încât cititorul să înțeleagă ce vrei să spui, nu spune direct. Cu alte cuvinte, nu face ca părinții noștri care, pe vremuri, ne mestecau mâncarea și apoi ne-o băgau în gură – asta se făcea pe vremuri, acum nu cunosc vreun părinte care să mai facă așa ceva.
2. Pune-i întrebări personajului tău – pentru a cunoaște cât mai multe amănunte despre cel care va deveni eroul tău, stai de vorbă cu el, așa cum ai sta cu un prieten. Și ca să fii sigur că știi cum se face, ia-ți un prieten și descoase-l cu privire la un lucru care ți se pare interesant la el, apoi scrie despre acesta și confruntă-l pe prieten, să vezi dacă a ieșit ceea ce a spus el (sigur, ideea e că, dacă nu-ți place chiar tot ce a zis sau vrei să transformi și să păstrezi doar unele amănunte, o poți face, dar dacă realizezi exercițiul și trebuie să redai doar ce a zis el, fii foarte atent la amănunte și la stil: el e personajul, tu doar scribul!)
3. Importanța exercițiului (cineva a întrebat-o pe Andreea dacă ar trebui să scrii zilnic. Acum, Andreea, la cei 22 de ani ai ei, nu este chiar cel mai potrivit personaj pe care să-l întrebi cu privire la asta. A scris o carte despre cum și-a pierdut iubirea și cât suferă după ea, o carte în care mii de femei s-au regăsit, dar aceasta nu înseamnă că are experiența unui scriitor. Din tot ce am citit eu despre scriitori – și vă invit să citiți cartea *111 romane celebre într-o singură carte!* – cei mai mulți scriitori nu numai că au scris zilnic, dar au și renunțat la locuri de muncă pentru a scrie zilnic, adică da, se scrie zilnic, dacă vrei să ajungi undeva, nu se scrie doar când ai un sentiment; sau mă rog când îl pierzi…)
4. Descrierea cu toate simțurile (da, e pătrunzător pasaj în care ți se descrie acțiunea prin toate cele 5 simțuri; încercați voi să redați o poveste de dragoste… sau măcar momentul îndrăgostirii folosindu-vă de cele 5 simțuri… s-ar putea să retrăiți acea clipă, chiar dacă … hm, au trecut 30 de ani de atunci!)
5. Scrie 10 minute fără să te oprești, chiar dacă ți se pare că nu ai ce – disciplinarea scrisului (revenim la ideea că trebuie să scrii zilnic) începe cu măcar 10 minute. Să stai lipit de laptop sau de hârtie 10 minute, străduindu-te să scoți din tine cuvinte, e o bravură uneori, de aceea înainte de a face acest exercițiu, poate te gândești să studiezi un dicționar și-ți alegi niște cuvinte, îți găsești un subiect despre care să scrii… Dar, după cum spuneam, acestea vin pe parcurs, prima dată începi cu *eu nu știu ce să scriu pe foaia asta, mă doare că simt atâtea și nu reușesc să le scot din mine etc etc…*. Jurnalul neputinței te ajută să ajungi la cunoașterea limitelor și la consolidarea stilului personal.
6. Să scrii nu te învață nimeni – e vorba despre talent sau despre, adaug eu după ceva ani de viață!, experiențe trăite și văzute. Sunt oameni fără prea mult talent care au fost martori la atât de multe încât odată ce-au început să vorbească nu se mai opresc și spun lucruri interesante.
7. Naratorul nu este același cu personajul principal – da, mulți scriitori dau greș manevrând personajul ca pe o păpușă, în loc să-l lase să se manifeste singur, cu propria-i personalitate.
8. Lasă ceva timp între sfârșitul a ceea ce ai scris și revederea materialului – cât se poate de mult, pentru că altfel ești încă sub influența lui și ai impresia că e bun și că trebuie să-l păstrezi pe tot, în vreme ce ar fi nevoie să schimbi 50% și să refaci 30% 🙂
9. Citește, dar nu te lăsa influențat de autorii preferați – adică nu te lăsa influențat de stilul scriitorilor consacrați, nu te grăbi să-i copiezi pentru că au plăcut altora și pentru că te copleșesc pe tine cu ceea ce sunt. Reformulez: găsește-ți o voce prin care să te impui, nu te bucura că ai vocea asemănătoare cu a lui Pavarotti…
Cel de-al 10-lea principiu de scriere, Andreea ne-a invitat pe noi, pe fiecare să-l spunem. Eu vă invit pe voi să vă gândiți, din experiența voastră de scriere, care este modul cel mai plăcut sau mai la îndemână în care vă apucați să așterneți cuvinte! Sau care este clipa care vă provoacă la scris, ori pur și simplu cum vi se pare că ar trebui să arate cartea perfectă pe care ați vrea s-o citiți – subiect, poate copertă, poate personaje…