0

Septembrie fără zahăr, a patra zi

Când am acceptat această provocare nu am făcut-o pentru că aș vrea să slăbesc. Adică nu mi-am propus *să dau bine vizual*. Nu-i cazul. Am kg puține. Pentru cine a făcut-o, felicitări, dar argumentele mele vin din altă parte – fiecare dintre prietenele mele care vorbesc împotriva zahărului au experiențele lor și acestea susțin opțiunea noastră.

#SeptembrieFărăZahăr de aici azi vă vorbește pe care noi îl etichetăm cam așa: *Nu mi se poate întâmpla mie.*

Ești sănătos, plin de viață și mănânci orice îți place, chiar faci excese; ești gurmand, în ce privește prăjiturile – îți pregătești cele mai sofisticate rețete pentru că ai o pasiune pentru asta. Dar, când îți faci analizele, totul est în ordine. Știi că există acest personaj? Poate ești chiar tu. *Există oameni în vârstă care au avut parte de o astfel de viață, cu zahăr din belșug și nu li s-a întâmplat nimic*, veți zice și vă veți agăța de experiențele lor.

Dar nu sunt singurii din Univers: prietena mea căreia zahărul nu i-a ridicat glicemia a ajuns totuși la diabet – zahărul nu este singurul care aduce așa ceva. Supărarea, stressul, disperarea, criza, depresia – oricare dintre acestea te duc în pragul bolii. Și din acel moment trebuie să lupți cu … zahărul.

E bine dacă ești pregătit să-l ții departe de tine. Cât de pregătit poți fi.

E bine dacă ești precaut și, pe lângă faptul că nu-ți îmbuibi organismul cu zahăr, nu-l lași distrus nici de gânduri rele, nici de tristețe, nici de mânie…

Este un argument la care am putea să ne gândim.

 

0

Pestriții – împreună pentru prima dată

În tabăra de vară la care am participat în cea de-a doua săptămână, unii instructori veneau cu tinerii lor, alături de care petreceau tot restul anului. Eu am avut în grupa mea dintre cei care nu locuiesc în România, tineri care s-au născut în străinătate, din părinți români, și pentru care părinții consideră că e bine să aibă măcar câteva zile de vorbit în limba română pentru că, oricum, toată școala o fac în limba țării în care stau, iar în casă rar reușesc să-i convingă să se exprime în română.

Din 17 tineri, am avut un canadian, o franțuzoaică, trei din Spania, unul din Italia; chiar și ceilalți români, necunoscându-se anterior, au fost ca un fel de … vorbitori de limbi străine între ei, pentru că nu găseau un numitor comun. Din start. Timpul a făcut însă ca aceștia să se unească, mai ales jocurile i-au atras, dar trebuie să recunosc, mie cel mai mult mi-a părut că s-au deschis datorită unui joc pe care l-am avut la mine și l-am folosit cu totul altfel decât în mod normal.

Poate că ați jucat până acum DIXIT. Fără a lua tabla de joc și iepurașii care înaintează, fără a urma regulile jocului, am întins cărțile cu fața în sus și le-am spus să aleagă o carte (erau tot felul de desene interesante pe cartonașe). Aceasta trebuia să redea o situația din viața lor sau un principiu de viață.

Fiecare a ales: dintre ei, vreo 4, deși au ales, nu au explicat, doar au arătat ce i-a impresionat. Dar chiar și cei care au tăcut la început de drum, pe parcurs s-au deschis și am reușit să comunicăm. Fetița care nu a scos niciun cuvânt, la finalul taberei, pe cartea de amintiri, mi-a scris în franceză: *Îmi veți lipsi. O să-mi fie dor de dv.*

Uneori, oameni care nu au nimic de-a face unii cu alții, puși în același context, pot să-și scoată ochii sau pot să devină una.

Sunt fericită pentru dedicația unei tinere studente la medicină din Spania, care și-a cerut scuze că se exprimă atât de greu în română, dar m-a rugat să înțeleg dincolo de cuvintele ei stângace (nu mi s-au părut deloc, ce să vrei mai mult decât atât?):

*Vreau să-I mulțumesc lui Dumnezeu pentru că a creat o făptură minunată precum ești tu. Tot binele pe care îl faci e incredibil și mă bucur că Dumnezeu te-a ales pe tine pentru a realiza această lucrare: cuvintele tale pot salva vieți.*

Cred eu că se referea și la faptul că nu am lăsat pe nimeni în urmă pe trasee dificile și am încurajat fiecare copil care spunea că nu mai poate să ajungem la obiectele de geocaching sau la stânca de rappel ori pe traseul spre fantastica Tamina, o cascadă de care prea puțini au auzit… Dar mai cred că se referea și la faptul că, dacă observam că cineva e dezamăgit sau are o nostalgie, reușeam să-i schimb starea: e destulă vreme de tristețe acasă. În excursie, e cazul să ne bucurăm, nu?

Le-am spus copiilor mei *Pestriții* pentru că erau din atâtea locuri și, în acealași timp, erau atât de asemănători. Mi-am amintit de prepelițe și mai ales de Sandy, al lui Al. Brătescu Voinești. Adevărul este că atunci când ai grijă de cineva și vede lucrul acesta, se dezvoltă. Dacă se încăpățânează să facă doar ce-i pare lui corect, s-ar putea să rămână fără o aripă.

Pestriții mei au reușit nu numai să-și folosească aripile, ci și să mai facă rost de altele – ne tot împrumutam aripile de la unii la alții, la greu.

4

Câte kg de dragoste porți?

Se spune că în căsnicie există 16 kg de dragoste.

Vezi câte kg aduci tu în relație:

Eu spun că în căsnicie există 16 kg de dragoste.

Vezi câte kg aduci tu în relație:…..

(condițiile sunt prezentate când pentru el, când pentru ea, ca să nu se simtă nimeni lăsat pe dinafară 🙂 , dar fiecare trebuie să le îndeplinească pe toate)

1 kg dacă îi iubești rudele care nu te suportă

2 kg dacă te porți frumos cu prietenele ei de care nu-ți place

3 kg dacă organizezi petreceri pentru colegii lui pe care nu-i suferi

4 kg dacă petreci timp cu ea, deși la lucru ai proiecte urgente

5 kg dacă îl asculți când se plânge de aceiași șefi bosumflați

6 kg dacă o ajuți la treburi din obligație

7 kg dacă o ajuți la treburi de bunăvoie

8 kg dacă o ajuți la treburi pe care ai jurat că nu le vei face niciodată; și o ajuți cu plăcere

9 kg dacă îi accepți pasiunile

10 kg dacă o încurajezi să-și împlinească pasiunile

11 kg dacă te străduiești să-i îndepărtezi tristețea, când e nesuferit

12 kg dacă ai grijă de copii, ca ea să poată merge cu prietenele în oraș

13 kg dacă îl îngrijești când e bolnav

14 kg dacă o asculți cu răbdare

15 kg dacă știi să-l faci să vorbească

16 kg – ei, aici e aici, dacă interesul tău personal cade pe locul 2, pentru ca interesul relației să fie triumfător, dacă te poți sacrifica pentru celălalt, chiar dacă nu are nici măcar un kg de dragoste pentru tine…

Acest text a fost un pamflet… și trebuie tratat ca atare.

Sau poate nu!