0

Dezvoltare personală

Avem un club al nostru. Desigur, de dezvoltare personală. Ne-am numit Licuricii. Ne întâlnim o dată pe lună, la Galeria Occidentului, și discutăm despre anumite teme care sunt importante pentru viață, pentru emoțiile noastre. Azi a fost despre creativitate.

Jocurile pe care le-am avut pentru această ocazie ne-au învățat multe despre noi:

  1. Scrie câte o propoziție cu fiecare literă a cuvântului IMAGINE… Nu despre orice, evident, ci care să reprezinte părerea voastră despre creativitate. (Chiar sunt curioasă, dacă vi s-ar cere așa ceva cum ați reacționa. Cât de greu v-ar fi? Ar fi fost poate mai ușor dacă în loc să încep ultima propoziție cu NU, aș fi zis: Va fi așa de simplu, căci vor reprezenta părerea voastră despre creativitate! Dacă am început cu NU, ați fost speriați de sarcină? Dacă formulam altfel ar fi fost mai ușor? V-ați pus întrebări în legătură cu ceea ce se așteaptă de la voi? Dacă să începeți cu subiect, predicat, atribut sau complement? V-ați gândit ce așteptări au de la voi cei care vor citi acele cuvinte? V-a fost ciudă că nu vă vin rapid ideile? Sau v-au curs ideile rapid, ca apa pe Niagara?)
  2. Uitați-vă prin cameră și alegeți 10 lucruri care vi se par interesante. Dintre ele, faceți-l câștigător pe cel mai interesant, chiar ciudat. Realizați o poveste despre el. 🙂
  3. Luați o hârtie și împărțiți-o în multe bucăți. Rugați pe cineva să vă scrie 30 de cuvinte pe acele petice și apoi porniți la treabă: a. definiți termenul scris acolo, descriindu-l. b. definiți termenul de acolo printr-un sinonim – sau orice vorbuliță, dar să fie una singură! c. mimați ca cineva de alături să-și dea seama ce e așternut pe hârtie. (Da, uneori, ne e greu în sfera verbalizării, alteori în a limbajului trupului. Cum să definești *conștient*? Dar cum poți spune printr-un cuvânt: pisică? A, da, zici Miau, dar când e de mimat pisica în ce mod realizezi? Pentru că nu trebuie să deschizi gura? Ar cam fi de lins lăbuța, de arcuit spatele, stând în patru labe… Sunteți ok cu manifestarea unor astfel de gesturi?

Personal, am descoperit, când ni s-a cerut să evaluăm când ne-a fost cel mai greu, că nu-mi plăcea faptul că aveam tendința să realizez aceleași gesturi pe care le făceau ceilalți, când ajungeam pe un teren străbătut deja. Eram exigentă. Voiam neapărat să mă manifest altfel, nu să copiez. Nu să mă las influențată, inspirată de ceea ce fusese anterior. Bine, acesta poate fi un lucru bun – de aici poate veni originalitatea. Cauți să descoperi ceva ce altuia nu i-ar trece prin cap, dar trebuie să ne gândim – atunci când avem aceste sentimente! – care este așteptarea clipei: pentru că, dacă nu ni se cere în mod special să fim altfel, nu ar trebui să simțim presiunea de a inova. Ne complicăm singuri. Lucru care s-ar putea să ne facă să nu prea ne placă viața… căci simțim presiunea prea mare de a face orice altfel, ori – după cum spune înțeleptul – *ce-a fost va mai fi, nu e nimic nou sub soare…*

Trebuie să învățăm să facem distincție între momentul care cere trudă și cel în care ne putem relaxa – nu furăm de la ceilalți, ci doar luăm ceea ce, oricum, dacă eram noi primii ne-ar fi trecut prin cap exact la fel să procedăm, iar ei – 🙂 – ar fi copiat după noi.

Succes în a vă spori creativitatea… Eventual, haideți cu noi la cursul de dezvoltare personală. 🙂

Reclame
1

Fata cu portocale – Jostein Gaarder

Am urmărit niște discuții între adolescenți care-și recomandau unii altora cărți. Aceasta a apărut în mod deosebit între preferințele băieților. Ieri am auzit de ea, azi am luat-o de la bibliotecă și da, cu siguranță că nu numai băieții, dar și tații, bărbații, o pot considera una dintre puținele cărți adresate lor.

Așa că tați, știți ce carte să vă cumpărați și ce carte să le oferiți băieților voștri.

Este o carte scurtă, dar profundă, parcă scrisă dintr-o suflare: o scrisoare de la un tată pentru fiul său (v-ați săturat, nu, de scrisorile mamelor pentru copii, siropoase și lungi. Să vedem ce are de zis un bărbat în fața morții!)

Un fragment simplu și pătrunzător din carte – *Un cerb se ivește deodată dintr-un crâng și te privește intens o secundă, apoi dispare. Ce suflet pune animalul în mișcare? Ce forță colosală decorează pământul cu flori în toate culorile curcubeului și împodobește cerul nopții cu o dantelă somputoasă de stele scânteietoare?

Nu veni să-mi spui că natura nu e un miracol. Nu veni să-mi spui că lumea nu este o aventură. Cel care nu a înțeles acest lucru este în pericol să înțeleagă numai în momentul când aventura este pe punctul de a se termina. Atunci are o ultimă șansă să se frece la ochi de uimire, o ultimă posibiltate de a se abandona acestui miracol de la care acum își ia rămas bun, pentru că îl va părăsi.*

Și nu mă pot abține să nu-l redau și pe al doilea – *Viața este scurtă pentru toți cei care reușesc într-adevăr să înțeleagă că într-o bună zi întreaga lume se isprăvește de tot. Nu toți oamenii înțeleg acestea. Nu toți au capacitatea de a pricepe ce înseamnă în realitate să dispari pentru totdeauna. Este prea multă zarvă și trudă oră de oră și minut de minut, pentru ca oamenii să-și dea seama de aceasta.*

Cu siguranță că fetele și mamele vor citi cartea, din inerție, datorită numelui, dar nu uitați – trebuie să ajungă la băieți și bărbați.

P.S. Treceți peste copertă! Poate dv nu vi se pare urâtă, dar mie chiar mi se pare. Și asta era să mă determine să n-o citesc… Dacă reușiți să depășiți imaginea, cartea vă va fascina.