1

Testul *Oglinda*

Particip la un curs de dezvoltare personală. Ni se pune întrebarea: *Vă uitați în oglindă. Ce vedeți?* Evident că noi începem, cu logica și raționamentul, o grămadă de întrebări suplimentare: Din ce punct de vedere? La noi sau la ceea ce e în spatele nostru? Și dacă nu vreau să răspund că nu am ce? Crezi că am eu timp să mă uit în oglindă?

O luăm de la capăt: Te uiți în oglindă. La tine. Ce vezi?

Îmi amintesc de mine, cea din copilărie și adolescență. Nu m-am uitat în oglindă până la 17 ani, cred. Nu mă suspectați de minciună, gândindu-vă că trebuia să mă privesc pentru a-mi aranja părul. Eram tunsă scurt, băiețește, părul meu nu se încurca niciodată, nici nu foloseam altceva decât degetele de la mână pentru a îndrepta vreun fir rebel care se suprapusese peste altul. Se poate și așa.

*Ți-a spus cineva că ești frumoasă?* am fost întrebată. *Îmi ziceau câțiva, dar nu din cauză că mă simțeam urâtă nu mă uitam în oglindă. Era un fel de protest. Toate fetele petreceau timpul acolo. Eu nu voiam să pun accentul pe așa ceva. Nu-mi pierdeam timpul cu asta. În plus, nu aveam coșuri, nu aveam nimic după care să mă uit dacă s-a vindecat sau dacă arată mai bine sau mai rău. Îmi era indiferent cum dă la public fața mea. Mie mi se spunea că prin altceva câștig – prin veselie. Și când eram veselă, adăugau toți, fața mi se lumina și strălucea. Ce rost avea să mă uit în oglindă când eram singură, că doar nu râdeam ca proasta propriei fețe, ca să văd dacă într-adevăr strălucesc? Îmi era destul că auzeam cuvinte frumoase apoi, nu mai pierdeam timpul cu oglinda.*

Bine, bine, dar acum, la distanță de două ori plus 10 cum privești lucrurile?

Păi, să spun drept, mă duc din când în când și mă uit în oglindă și-mi zâmbesc. De fericire. Toți îmi spun că arăt mai bătrână de când mi-am aranjat părul așa cum mi-am dorit eu (replica mea foarte sinceră e următoarea: *Adică ce vrei să spui, că în loc să arăt de 25, arăt de 35? Ei bine, tot ies în câștigă pentru că oricum am cu 10 mai mult!* 🙂 )… Am prietene care mă bat la cap să mă întorc la părul meu drept, pentru că ele stau cu placa în mână ore în șir și nu reușesc să aibă ceea ce eu am din naștere. Mai ales că se poartă. Da, se poartă părul drept. Ei și? Dacă eu mi-am dorit dintotdeauna să am părul creț? Și dacă am găsit pe cineva care se pricepe să mi-l pună pe moațe? Ei bine, mă uit în oglindă și îmi spun: *Ce frumușică sunt!*

Unele spun că, uitându-se în oglindă își văd ridurile sau neîmplinirile, pentru că durerea își lasă semne pe chip, altele spun că în oglindă văd cearcănele și chipurile părinților care le ceartă pentru ceea ce nu au făcut cum trebuie în viață. Unele spun…

Voi ce spuneți dacă vă uitați în oglindă?

Mă bucur pentru mine că sunt așa de liniștită uitându-mă în oglindă, așa de mulțumită, așa de încântată. Nu-mi pasă cum mă văd ceilalți. Am avut un vis și mi l-am împlinit, iar mie îmi place de mine așa cum sunt acum, pot ceilalți să-mi zică orice, eu mă iubesc și asta e cea mai importantă emoție de care are nevoie omul în viață.

Mai ales – femeia. (că, da, femeia nu e om 🙂 🙂 🙂 . Mă refeream că e zână!!! 🙂 🙂 🙂 )

Cred că am vorbit destul despre schimbările din mine. Cum e cu voi? Sunteți prieteni cu imaginea din oglindă? Sau vă apucă plânsul atunci când sunteți față în față cu ea?

2

Siv sover vilse – Siv rătăcește în somn

Mi-am dorit să văd filmul Siv Sover Vilse – Siv rătăcește în somn, pentru că era pentru copiii de 5 ani și eram curioasă ce oferă suedezii (în relație cu olandezii) copilașilor. Trebuie să recunosc, a fost un fel de Alice în Țara Minunilor, dar cine mă cunoaște știe că mie nu-mi place această carte, însă… în ceea ce o privește pe Siv, nu a avut parte de stilurile absolut absurde ale personajelor care o înconjurau pe Alice, ci de animale și de veselie. Ceva tensiune, este, dar nu ai spaima lui Alice că-ți taie cineva capul sau că se poate juca golf cu o pasăre pe care ar trebui să o îngrijești.

De fapt, filmul suedez vrea să atragă atenția prin ce trece copilul pe care îl lași prima dată să doarmă într-o casă străină. Chiar și cei buni pot să i se pară răi, chiar și cei simpatici să-I indispună, aceasta pentru că încă nu s-a desprins de cei care i-au dat viață și nu-și dă seama că poate avea rădăcini și fără ei. Cu atât mai mult dacă cei la care merge sunt răi și arțăgoși, șocul poate fi foarte mare.

Mi-au plăcut amănuntele care nu le-au scăpat scenografilor: fetița care avea părinți era foarte feminină, pe când fata crescută de tată era îmbrăcată doar în bleumarin, gri, crem. Odată cu împrietenirea cu această fetiță feminină, dar și ea cu defectele ei, pe care le poate lăsa deoparte ca să-și continue prietenia cu Siv, amândouă personajele mititele reușesc să se dezvolte, așa cum trebuie să se întâmple într-o prietenie adevărată – nimeni să nu stea pe umerii celuilalt, umilindu-l, în vreme ce el este dornic să fie observat de toată lumea.

Bătaia cea mai mare este pe turta dulce – și între copii și între animăluțe. Liniștiți-i pe copii dv, nu e mare lucru de gustul ei și vă asigur că, după ce vor lua o gură, o vor arunca, cerând eugenii sau napolitane. Asta este – fiecare țară cu gusturile ei.

KINOdiseea mi-a oferit un film minunat prin Siv rătăcește în somn, așa că cei de 5 ani și peste știți unde să vă duceți cu prima ocazie când vreți să ieșiți în oraș. (Filmul are subtitrare în engleză și română și mai e și dublat. O nebunie de pregătire, doar să fie pe placul tuturor.)

0

At eye level – Așa tată, așa fiu

Kinodiseea – Organizatorii au scris clar că e un film pentru 9 ani și mai mult. Cinemateca era populată cu puștime de la 5-7 ani. Ce înseamnă lucrul acesta? Când este pentru cei de 9 ani, filmul este subtitrat, când este pentru cei de 5 ani – este dublat. Ei bine, educatoarele nici măcar nu le-au citit copiilor, i-au lăsat pe ei să înțeleagă ce vor, dintr-un film care este absolut impresionant, dar din care ei au priceput frânturi.

La sfârșit era producătoarea filmului și unul dintre pitici a întrebat: De ce e filmul atât de trist? Uimită, ea reacționează: Trist? Nu e deloc trist. Pe măsură ce trece timpul, lucrurile se îndreaptă și la final…

Era o doamnă deșteaptă care vorbea cu un puști inteligent de 5 ani, doar că fiecare avea experiența lui de viață. Copilul văzuse un băiat de care toți râdeau, un băiat care spera că și-a găsit tatăl și când a înțeles cine e a preferat să se întoarcă la cămin, alături de ceilalți orfani, doar că acolo a fost atât de batjocorit din cauza tatălui încât a alergat la tatăl respins.

Eu sunt foarte încântată de modul cum au pus problema, de o asemenea situație pe care au scos-o la iveală – nu, filmul nu este adevărat, este o istorie inventată, însă a fost filmat în 7 săptămâni, a plouat continuu și eu se prefăceau că e soare și se încălzeau de la câte o cană de ceai, apoi întrerupeau filmările pentru a merge la toaletă, tatăl era american și nu știa o boabă nemțește, dar trebuia să spună textul în germană, iar copilul nu știa niciun pic de engleză și trebuia să se înțeleagă între ei, cum își dau replicile și cum să se lovească sau să se distreze…

Filmul vorbește despre lumea dificilă a singurătății copilului de la azil, despre interiorul îndurerat al oamenilor care nu arată prefect, despre prietenia pe care o poți avea deodată, pentru că cineva insistă, despre descoperirea metodelor de educație, deși te trezești că ai un băiat de 9 ani, la 40, iar tu nu ai fost tată niciodată.

Merită văzut, repet însă – pentru cei peste 9 ani, care pot să-și citească siguri, alături de care poți apoi dezbate fiecare moment de tristețe sau veselie.

 

0

Bună dimineața!

Părinții au devenit furnici care adună tot ce au nevoie elevii pentru grădi sau școală.
Nu vă pot garanta că veți găsi rechizite ieftine,
dar vă dăruiesc o poezie pe care o foloseam eu
ca să-mi conving copilul să se ridice din pat – pentru că, și dacă nu-i plăcea să doarmă,
cand era vorba să se ducă la grădi…
îl apuca o toropeală….
Dar cu un  cantec voios, mămicesc, se lăsa repede învins.
Un an bun de grădi și școală, tuturor celor care se vor mai delecta
catva timp cu învățămantul romanesc.
*Bună dimineața!
mă salută Viața.
Bună dimineața, îi răspund voios,
Hai să facem împreună
Un castel frumos.
Nu suntem la mare,
să fie din nisip sau scoici micuțe.
Nu suntem la munte
să rupem din brazi crenguțe,
Nu suntem pe lună,
doar să ne plimbăm,
Castelul noi din veselie-l înălțăm.
Eu voi zambi spre tine,
Tu îmi vei mulțumi.
Ne vom juca-mpreună,
Și fericiți vom fi.
Bună dimineața,
iar îmi spune Viața,
Să plecăm acum, pe mare sau în zbor,
și pentru toate să-ți fiu recunoscător…
Bună dimineața, bună dimineața,
viața e un dar, care îmi șterge fața,
de lacrimi, de tristețe
și să zambesc mă-nvață:
de-acum pană spre seară, va fi tot dimineață..
 Și o melodie – cine o mai canta în afară de această solistă? 🙂
Bună dimineața!