0

Septembrie fără zahăr – despre slăbiciuni

Am ales să le zic *slăbiciuni*, pentru că în societatea noastră nu se prea discută despre etică și morală, domenii în care s-ar mai întâlni cuvântul *viciu*.

Îmi amintesc  o poezie de când eram mică, de fapt, îmi amintesc aceste versuri care mă impresionau pe mine cel mai mult: *Că nu-i totuna leu să mori sau câine-nlănțuit*. Având în casă un model de dependență, de sclav la viciu, mi-era mereu clar ce înseamnă *câine-nlănțuit*. Pentru că atunci când cineva deschide ușa casei și-i vezi ochii roșii, când nu poate lega două cuvinte și se învârte de 10 ori pentru că nu reușește să-și dea jos primul pantof din picior, este clar că ai de-a face cu cineva care nu depinde de el, nu mai e sigur pe el, ci e sub papucul aburului de la ceea ce consumase. (Țin minte că eram așa de *versată* încât după mirosul pe care îl emana tatăl meu știam ce anume și cât a băut, căci e ușor să înveți toate astea dacă se repetă zilnic!)

Dacă a fi *câine înlănțuit* nu îmi plăcea, vă spun drept că *a fi leu* nu știam ce înseamnă să fii. De unde învață copilul, de unde-și ia modelele? De la cei mai mari – la noi pe scară, toți bărbații beau, iar femeile, dacă nu-i însoțeau la băută, sigur *o luau pe cocoașă*, ceea ce nu mi se părea în niciun caz a fi stare de leu!

Ce-ar însemna *slăbiciuni*? Eu, cu foarte multele mele scheme, împart slăbiciunile pe mai multe ramuri: slăbiciunile care-ți fac rău ție și cele care le fac rău altora (poți bea, cum era tatăl unei vecine, iar când vii acasă să fii clovnul casei, să se prăpădească lumea de râz; și poți bea, iar când vii acasă să scoți cureaua și să lovești de 40 de ori pe cine are curaj să-ți iasă în cale). Slăbiciunile care se repetă zilnic și cele care apar din an în Paște – știți bine de ce nu poți scăpa zilnic și, dintre cele mai rare, aș putea numi una (în ce mă privește!) – să-mi completez colecția de bufnițe cu un obiect ceva mai scump. Slăbiciunile care te umilesc în fața celorlalți și slăbiciunile pe care le poți ține sub control, departe de ochii lumii. (revin la alcoolism sau ajung la violență – care nu trebuie neapărat alimentată de alcool, ci pentru că nu-ți ții furia în frâu; în paralel cu ceea ce ai în dulap și doar tu știi că mănânci sau faci sau cu ceea ce ai în colecția de dvd-uri și privești)

Slăbiciunile noastre de toate zilele și de câteodată sunt totuși lucruri care ne umilesc. Ok, unii pot spune că lor le fac plăcere. Foarte bine, rămâneți în ele. Alții însă trec prin această experiență: slăbiciunea (viciul lor) le dă peste ochi, le pune piedică, îi tăvălește în noroi.

Sunt persoane care au atâta încăpățânare încât pun în cui ceea ce-i face să devină bătaia de joc a societății. Dar sunt puține. Îmi amintesc de-un prieten care cânta într-o formație de muzică rock: se îmbăta și fuma de-ți era silă să stai la 5 metri de el. Într-o zi a spus: *Gata!* și de atunci n-ai mai văzut la el să se atingă de așa ceva. Când îmi povestea despre asta, parcă îmi amintesc faptul că a spus și de o dimensiune spirituală a lucrurilor: a intrat într-o biserică (el era ateu), s-a dus până la altar, a zis *Dacă exiști, ajută-mă!*, a întos spatele și a plecat. Deși salvat, nu a mai trecut pe la biserică, nu ține sărbătorile, nu are o relație cu Dumnezeu de rugăciune, post sau alt fel.

Dar eu știu oameni care se roagă asiduu, care fac temenele, care se duc în pelerinaje pentru a scăpa de câte ceva rău din comportamentul lor și nu reușesc. Și-atunci? Unde este secretul? Pe unii, chiar impertinenți, Dumnezeu îi ajută și pe alții, insistenți, nu?

Nu cred că e vorba despre Dumnezeu aici; ci despre decizia personală. Pentru că atunci când ți-a ajuns cuțitul la os și faci toți pașii, inclusiv să te duci și la Cel în Care nu crezi, e clar că ai de gând să nu mai repeți. Dar dacă tu ești unul care te-ai jucat de-a credința și ai tot negociat cu Dumnezeu de ani de zile: *hai că azi e ultima dată, hai că m-ai iertat și data trecută, iartă-mă și azi…* – e clar că tu te eschivezi.

Despre slăbiciuni, vom mai vorbi pentru că – și dacă lumea tace cu privire la asta – în interiorul ei țipă, de groază că trebuie să se supună la atâtea vicii!

Deocamdată un articol despre tentația de care vreau eu să scap și care aduce destule boli în societatatea noastră.

http://carmenradu.ro/nutritie-eu-si-copilul-meu/e-dulce-e-gustos-creeaza-dependenta/

Anunțuri
1

Septembrie fără zahăr, experiment

Cred că trebuie să ai ceva bani sau stăpânire de sine ca să faci ceea ce propun eu acum, dar cine se încumetă la așa ceva va avea de învățat.

Ce să zic? Am inventat metoda aceasta privindu-l pe tatăl meu, care, alcoolic fiind și făcând dezalcoolizare după dezalcoolizare, reușea câte 6 luni să nu bea și să nu fumeze (de fapt, de fumat se apuca mai devreme, i se părea că fără pachetul de tutun moare mai repede decât fără vodkă!). De vreme ce 6 luni nu cheltuia banii pe alcool și tutun, pensia era intactă – nu plătea nimic pentru că locuia cu noi, așa că mâncare și cazarea erau asigurate. Din momentul în care se întorcea la vechile lui vicii, într-o singură lună, toți banii economisiți se cheltuiau.

Așa că am tras o învățătură din experiența lui. Ceva de felul următor: cheltui pe dulciuri, da? Ei bine, am de ales între două lucruri.

Primul: cum am chef de ceva bun, mă duc în oraș, văd cât costă lucrul respectiv, scot banii din portofel, mă prefac a plăti și a mânca, iar banii îi pun într-o pușculiță specială. Zi de zi repet acest lucru. Nu, nu mă las dusă de val, să cumpăr, în momentul în care sunt în fața galantarului. Pur și simplu, scot banii și-i pun deoparte.

Ghiciți cam câți s-ar strânge într-o lună?

Pe de altă parte, un test stil Oprah. Îți place ceva, îți cumperi, dar nu mănânci. Îl pui într-o pungă, unde zi de zi adaugi tot ceea ce ai cumpărat. Dar, repet, nu te atingi de nimic. La sfârșit de lună, te uiți și-n buget, cât ai cheltuit și te uiți și la punga sau pungile care-ar fi trebuit să fie în corpul tău, observând cam cât și ce ai fi vârât în trupul tău care, o, da, trebuie să te mai care mult și bine, între 20 și 50 de ani!

Nu știu ce test ați alege dintre cele două – vă spun drept, eu eram numită Hârcioguța acasă, pentru că tot strângeam și strângeam, așa că sigur aș opta pentru primul. Nu aș suporta să fiu și cu banii dați și cu lucrurile nefolosite.

Dar poate pentru alții șocul ar fi mai mare dacă ar proceda ca în cel de-al doilea caz și atunci ar fi mult mai sigur că ar face pace cu ideea de a-și îngriji și veniturile și sănătatea.

4

Adolescenții de lângă și din noi

Mă întreb, uneori, copil de bărbat alcoolic și violent fiind, ce s-ar fi ales de mine dacă aș fi avut un tată căruia să-i pese de mine. Și în copilărie și în adolescență.

Am descoperit zilele acestea un sistem al unui tată și soț care, fără a avea vicii, punea chemarea meseriei deasupra familiei și atunci era tot ca și când distanțe infinite se puneau între el și familia lui.

Inima lui nu putea să tânjească la dragoste și dor pentru familie decât atunci când el îi îngăduia. Mi-a dezvăluit și mie procedeul. În munca pe care o îndeplinea, nu-și putea permite nicio clipă ca atenția să-i fie abătută sau sustrasă de sentimentul iubirii; și își crease o metodă proprie.

Dimineața, numai dacă nu era smuls din somn de vreo alarmă militară, își consacra gândurile și sufletul familiei sale. Se gândea la fiecare, pe rând: îi vedea ca și când i-ar fi avut în față; îi mângâia, asigurându-i de toată dragostea lui. Parcă ar fi scos dintr-o vitrină niște lucruri de mare preț, unul câte unul, privindu-l pe fiecare, pipăindu-l, sărutându-l, așezându-l la loc; în cele din urmă, le adresa un scurt rămas-bun și încuia vitrina. Totul dura o jumătate de oră, dacă avea atâta timp. După aceea nu mai trebuia să se gândească la ei toată ziua. În felul acesta putea netulburat de gânduri și sentimente contradictorii să-și dedice întreaga capacitate muncii pe care trebuia s-o îndeplinească: uciderea oamenilor. Era cel mai capabil ofițer pe care l-am avut.* (John Steinbeck – Iarna vrajbei noastre)

Că ai pe cineva căruia nu-i pasă de tine, că ai pe cineva care nu-și poate permite să-i pese de tine și se gândește la tine ca la un bibelou, dar în absența ta, iar tu nu vei afla niciodată despre iubirea lui – este același lucru. Iubirea tot lipsește, iubirea tot nu se demonstrează.

Îmi imaginez că unii dintre noi nu suntem nici alcoolici, nici căpitani. Suntem doar timorați de faptul că nu știm să ne arătăm sentimentele față de cei din jurul nostru – și să nu uităm că fiecare dintre noi are în interiorul său un adolescent, poate nu am rămas la mintea copilului de grădi, dar sigur suntem suspendați într-o perioadă a anilor 14-20. E nevoie să ni se dea voie să plecăm de acolo, iar lucrul acesta se poate face doar dacă ne cunoaștem bine.

Cursul pe care îl propune Oana Moraru, deci, nu este numai pentru părinții cu adolescenți sau cu perspectiva adolescenței la un an distanță, ci și pentru cei ca mine care nu se pot desprinde de cei 16 ani la care s-au întâmplat toate lucrurile frumoase și pe care nu-i poți lăsa în urmă pentru că ți se pare că acum nu mai este distracția de acum. Cursul Oanei  (organizat de Vocea Părinților) este despre maturizare proprie sau despre cum să ne ajutăm copiii să se maturizeze din timp, nu peste 58 de ani.

Dintre subiectele abordate duminică, 28 mai, când avem posibilitatea să ne întâlnim, lucru care mie mi se pare excelent:

Este adolescența doar un mit?
– să am sau nu încredere în copilul meu?
– cum mă apropii de el când nu mai comunică?
– cum să îl ajut să evite excesele?
– cum mă asigur că încă îi pot ghida alegerile?
– cum îl ajut dacă nu mai învață, dacă a renunțat la școală?
– cum îl ajut să aibă încredere în el?
– cum îl sprijin într-o lume a presiunii sexului comercial, a snobismului, a influențelor proaste și a manipulării?
– ce rol are școala în viața lui și ce tip de profesor i se potrivește adolescentului?
– care sunt, cu adevărat, nevoile lui la școală? Cum arată o școală pentru mintea și inima tânărului în formare?
– cum îl ajut să își găseasă vocația?

Evenimentul se desfășoară între orele 10 – 15, la DoubleTree by Hilton Bucharest Unirii Square. 3A Nerva Traian Street, 031041 București. (incluzând prezentările și masa de prânz)

Cei care se înscriu prin intermediul acestui articol, vor trimite mail la voceaparintilor@gmail.com cu codul ParentingPR_despresufletulmeu.

În acest caz, prețul biletului se va reduce la 200 lei.