6

Vreau să scriu. Vreau să fiu scriitor

Oamenii visează să ajungă ceva. Unii ajung la vârste înaintate și nu știu ce le-ar plăcea să fie, dar alții chiar știu de pe la 4 ani ce vor face în viață. Pentru cei care s-au hotărât să scrie, am să las mai jos niște scrisori de-ale lui Gustave Flaubert, în care povestește cum a redactat el capitole din Madame Bovary. (Evident, ca să se poată înțelege ce spune el, ar fi bine dacă s-ar citi cartea, dar și fără a o citi ajungi la niște concluzii!)

Cu plăcere, în caz că ziceți că v-a fost de folos ceea ce am adunat eu aici. 🙂

*În proză, o propoziție cu adevărat bună trebuie să fie ca un vers bun într-o poezie, ceva ce nu poate fi schimbat, la fel de ritmic pe cât este de sonor.*

*Ce pacoste e Bovary a mea. Această scenă de la han mi-a luat trei luni din câte îmi amintesc. Câteodată mă simt pe marginea prăpastiei – atât de puternic îmi simt neajutorarea. Dar prefer să-mi explodeze creierul decât să-mi ratez scena. Trebuie să plasez simultan, în aceeași conversație cinci sau șase persoane care vorbesc, alte câteva despre care se vorbește, întreaga regiune, descrieri ale persoanelor și lucrurilor și, în mijlocul tuturor acestora, trebuie să prezint un domn și o doamnă care încep să se îndrăgostească pentru că au gusturi asemănătoare. Și măcar dacă aș avea spațiu. Fapt e că scena trebuie să fie rapidă, dar nu seacă, amplă, dar nu la grămadă.*

*Tocmai compun conversația despre literatură dintre o femeie tânără și un bărbat tânăr, mare, munți, muzică și alte așa zise subiecte poetice. S-ar putea înțelege că am creat-o pentru un cititor mediocru, dar de fapt intenția mea este grotescul. Va fi prima dată    într-un roman, cred, când este ironizată doamna principală cu tânărul ei. Dar ironia nu diminuează patosul – dimpotrivă, ironia subliniază latura patetică.*

15 ian 1853 – *Mi-a luat cinci zile ca să scriu o pagină. Ce mă nemulțumește la cartea mea este absența așa-numitului element amuzant. Este puțină acțiune. Dar continui să afirm că imaginile sunt acțiune. Este mai greu să susțin în felul acesta interesul pentru carte, iar dacă nu reușesc, vina este a stilului. Am scris cinci capitole din partea a doua în care nu se întâmplă nimic. Este o imagine continuă a vieții dintr-un oraș mic și a unei povești romantice inerte, a unei povești mai dificil de zugrăvit, pentru că este în același timp timidă și adâncă, dar vai, fără niciun pic de pasiune internă sălbatică. Leon, tânărul meu îndrăgostit, este un om temperat. Deja, în prima parte a cărții am avut ceva de felul acesta: soțul își iubește soția cam în același fel în care o face și iubitul. Amândoi sunt niște mediocrități în același mediu și totuși ei trebuie diferențiați. Dacă reușesc, va fi ceva minunat pentru că va fi culoare peste culoare și fără tonuri bine diferențiate.*

Aprilie 1853: *În sfârșit, pot să întrevăd o rază de lumină în acel blestemat dialog din scena cu preotul paroh… Vreau să exprim următoarea situație: micuța mea femeie, într-o stare potrivită emoției religioase, se duce la biserica satului. La ușă îl găsește pe preotul parohiei. Deși prost și vulgar, acest preot al meu este un bun, chiar excelent prieten, dar mintea lui își reprezintă perfect lucruri palpabile (nevoile săracilor, lipsa hranei sau a lemnului de foc), însă nu percepe tortura morală, aspirațiile mistice, este foarte cast și își îndeplinește toate îndatoririle. Episodul trebuie să aibă cel mai mult șase sau șapte pagini, fără nicio reflecție sau explicație de la autor – totul în dialog direct.*

15 iulie 1853: *În noaptea asta, am făcut schița preliminară a scenei târgului de țară, va fi uriașă – aproape 30 de pagini de manuscris. Iată ce vreau să fac. În timpul descrierii târgului (în care apar, vorbesc și acționează toate personajele secundare), voi urmări, printre detaliile ei și pe scena principală, dialogul continuu dintre o doamnă și un domn care își revarsă farmecul asupra ei. Și mai am, în timpul discursului solemn al unui consilier, la sfârșit ceva ce aproape am terminat de scris, adică articolul de ziar al lui Homais, care dă o relatare a festivităților în cel mai bun stil progresist, poetic și filozofic.* (cele 30 de pagini i-au luat 3 luni)

7 septembrie *Ce dificil este. Un capitol greu. Am aici toate personajele cărții amestecate în dialog și acțiune și un mare peisaj care îi învăluie pe toți. Dacă reușesc va fi foarte simfonic.*

12 octombrie: *Dacă valorile unei simfonii ar putea să fie transformate vreodată în literatură, asta se va realiza în acest capitol al cărții. Va fi o tonalitate vibrantă de sunete. Ar trebui să se audă simultan mugetul taurilor, murmurul dragostei și frazele politicienilor. Soarele strălucește peste ei și sunt rafale de vânt care pun în mișcare bonetele mari albe. Obțin mișcări dramatice doar din întrepătrunderea dialogurilor și contrastul personajelor.*

23 dec 1853 *Astăzi, bărbat și femeie, iubit și amantă în același timp, în gând, călăream printr-o pădure, într-o după amiază de toamnă sub frunzele galbene și eu eram caii, vântul, cuvintele care se schimbau și soarele de purpură și cei doi îndrăgostiți ai mei…*

….

Succes la a ajunge scriitori!

 

 

Reclame