1

Universul trăirilor emoționale – ghid de autocunoaștere (Monica David)

Era o știre prin ziare despre faptul că muzica tristă este, culmea, un mod în care unii oameni se pot ridica din necazul prin care trec. Dar nu e vorba despre orice fel de om – ci despre cei empatici. Se pun în situația tuturor și trăiesc propria lor viață într-o asemenea identificare încât, deși simt emoții negative, se dezvoltă. Acești oameni (faceți parte dintre ei?) sunt împinși înainte de ceea ce pe alții îi doboară, de ceea ce pe alții îi aduce la depresie.

Secretul stă în empatie.

Uneori, când suntem triști și vedem oameni zâmbind pe stradă, pentru că nu înțelegem de ce ar avea aceștia motiv de veselie, considerăm că … au o problemă psihică. Fără să ne gândim la faptul  că starea de bine se vede pe chipul celorlalți așa cum se simte disperarea în replicile noastre tăioase.

Da, știu, discuțiile acestea despre simțăminte îi obosesc pe cei mai mulți dintre noi. Închidem o carte care vorbește despre ele, schimbăm canalul dacă este un film care ar putea să ne răscolească, ridicăm din umeri cum că nu avem timp, dacă ne roagă cineva să-i ascultăm povestea…

Unii ajung să se cunoască dacă stau de vorbă cu un psiholog. Eu știu persoane care merg de ani de zile la psiholog și tot cu tarele acelea au rămas. Vina psihologului? A clientului? Ce mai contează? Cert este că pacientul rămâne fără bani și specialistul, chiar dacă-și umple contul, are un gust amar că nu reușește să încheie odată cazul respectiv.

În același timp, oameni care citesc o carte reușesc să înțeleagă despre ei și să depășească lucrurile care-i țin pe loc. Alții fac asta printr-un joc.

O carte? Un joc? Nu sunt deloc superficială.

Ați văzut ghidul de autocunoaștere Universul trăirilor emoționale, creat de Monica David? Te apropii mai ușor de tine, te cunoști fără să te simți agresat, pentru că totul vine foarte simplu, ca într-o joacă de copii. Ai o cărticică mică, mai mică decât podul palmei. Pe lângă ea, 48 de carduri ilustrate.

Cum spui despre oamenii scunzi esențe tari în flacoane mici, așa poți spune și despre această comoară – un simplu pas spre mine, o transformare uluitoare.

Monica David, psiholog și psihoterapeut, folosește citatul lui Brene Brown pentru a ne provoca să acceptăm să vorbim despre logica universului emoțional: Vulnerabilitatea nu este despre a pierde sau a câștiga. Ci despre curaj. Este despre a te arăta și a te lăsa văzut atunci când pierzi controlul. Vulnerabilitatea nu este o slăbiciune, ea reprezintă însăși sursa curajului.

Nu cere nimeni să te expui înaintea celorlalți. Începe cu tine însuți, învață să te cunoști, să te înțelegi și apoi vei putea să stai de vorbă cu cei care te pot înțelege, după care vei face față și ironiilor celor care nu te suportă.

Dacă sunteți greu de apucat, ca o oală fierbinte, folosiți o mănușă de protecție pentru început – ghidul de autocunoaștere.

În Universul trăirilor emoționale poți păși, simțindu-te în siguranță, apoi vei ști care e următorul pas pentru a accepta suferința și pentru a înțelege suferința celorlalți.

0

John Hunter cu The World Peace Game la Verita School

Mi-am zis să scriu puțin despre ce înseamnă sensul vieții… Când John Hunter, la sfârșitul prezentării despre fantasticul său The world peace game, a fost întrebat cum ne poate fi un model pentru a reuși și noi ceva de o asemenea anvergură cum este realizarea sa, a răspuns plin de umor: *A, nu, important e tocmai să nu faceți ca mine. Am renunțat la tot, la școală, la lucruri serioase, am reușit în cele din urmă datorită rugăminții mamei mele de a termina ceva… Orice. Și cum eu eram mai ciudat am ales un proiect experențial…*

Seminarul a constat în a înțelege cât de esențial este să schimbăm principiul de predare, dacă dorim să avem copii care să rezolve problemele omenirii, iar snoavele presărate pe colo-colo au demonstrat un singur lucru: dacă e chemarea vieții tale, nu te poți opri din a o trăi.

Jocul consta in amplasarea unei structuri cu 4 niveluri (subacvatic, terestru, aerian si spatial-cosmic) impartita intre 4 tari care isi disputa o serie de conflicte inspirate din situatii reale care sunt de actualitate in lume. In toate cele 4 niveluri se simuleaza 50 de crize care se petrec simultan si pe care copiii impartiti in cele 4 tari trebuie sa le rezolve integral pe parcursul celor 5 zile. Copiii primesc dosare de lucru in care sunt prezentate detaliat aceste crize, scopul jocului fiind stimularea copiilor in identificarea solutiilor viabile in contextul realitatii mondiale care au un impact major asupra celorlalte tari si cu implicatii socio-politice si financiare. Este declarata castigatoare tara care reuseste sa (i) rezolve un numar cat mai mare de crize pe cale cat mai pasnica si (ii) sa sporeasca averea initiala a tarii. In cei peste 30 de ani de cand John Hunter joaca acest joc in intreaga lume cu diverse echipe de copii a existat o singura situatie in care copiii nu au reusit ca in timpul alocat sa rezolve toate cele 50 de crize in timpul alocat de 5 zile.

Un astfel de joc, atât de elaborat, a fost un gând care l-a bântuit într-o seară, l-a trezit din somn și ore în șir a descris ceea ce ar putea fi desfășurarea jocului, a plecat apoi câteva zile pentru a-l gândi foarte bine și, în cele din urmă, l-a realizat fizic cu ajutorul tatălui… De atunci se tot joacă și urmările sunt masive: conducerea SUA i-a medaliat pentru că au idei atât de interesante pentru stoparea problemelor… Și pentru că au identificat marea problemă a lumii: încălzirea globală. Să vă spun ceva: militarii nu se sinchisesc de încălzirea globală c-o să leșinăm noi de cald sau că o să înghețăm, ci știu că, dacă se topesc icebergurile sunt niște căi care rămân libere, pe unde se poate ataca, porțiuni care devin vulnerabile…

Ei, viața asta și jocul copiilor de-a pacea…

John Hunter a zis că a încercat să-l implementeze și printre oamenii mari, doar că i-a fost greu să facă față, că nu e psiholog, iar între oamenii mari sunt orgolii… De aceea nu e nici pace în lume.

Eu sunt fericită că l-am văzut azi pe profesorul John Hunter, invitat al școlii despre care vă invit să aflați mai multe amănunte pentru că se pare că are ce oferi copiilor.

John Hunter, dacă auzi că am făcut o mare minunăție în umătoarele 4 luni, să știi că datorită influenței tale am făcut-o! M-ai convins: nu trebuie să fii cel mai… – ca să ai impact în lume. Trebuie să fii tu și să-ți pese de dezvoltarea celor de lângă tine.