De ce sunt diferit? Pentru ca să fiu fericit!

Cred că faptul de-a fi diferit de ceilalţi îi complexează pe mulţi. A, nu vorbesc despre complexele de superioritate pe care le au fata lu’ tata şi băiatu’ lu mama; nu, vorbesc despre amărâtele de defecte pe care le avem noi, muritorii, cei care nu reuşim să semănăm cu restul lumii nici măcar la normal, dar să ne mai şi ridicăm în ochii ei…

Când eram mică, am umblat un an în cârjă, pentru că am adormit pe portbagajul bicicletei unui tip de 16 ani – care mă plimba ca să-mi facă un bine, iar eu l-am distrus, că toţi au dat vina pe el, de parcă el ştia că eu voi băga piciorul în spiţele bicicletei! Eram atât de diferită de ceilalţi copii, cu bastonaşul meu, cu piciorul bun în care mai ţopăiam, ca să nu-l pun în pământ pe celălalt…

Când mergeam la şcoală bătută şi eram singura vânătă din clasa mea, diriginta mă trimitea să fiu de serviciu pe şcoală. S-ar putea spune că mă punea mai în ochii oamenilor, că toţi dădeau cu ochii de elevul de serviciu, dar nu, era o dirigă prea bună (de aceea am iubit-o şi mi-ar plăcea să aibă orice copil o bunătate de om ca ea alături!) – mă trimitea la intrarea profilor, pe unde nu aveau curaj nici părinţii să pătrundă, iar profii erau prea nepăsători faţă de puştoaica ce se ridica instantaneu de pe scaun şi spune: Bună ziua, tovarăşa, tovarăşu’…

La un moment dat, disperată de a fi mereu altfel decât ceilalţi, am vrut să devin absolut banală şi să mă pierd în mulţime, şi a apărut un coleg care, fără să zică ceva, doar trăindu-şi viaţa, complet diferit de a celorlalţi, m-a făcut să înţeleg că e menirea mea să fiu eu, nu să mă complexez pentru că nu sunt el sau ea sau tu sau oricine altcineva. (Mulţumesc şi acum pentru asta, Ovidiu!)

Sunt atât de puţini oameni fericiţi în jur pentru că vor să fie ca ceilalţi; dar ei nu observă că ceilalţi sunt… blazaţi. Şi devin toţi blazaţi. A fi tu însuţi, a decide ce vrei pentru tine, a hotărî cum vrei să fii, a alege ce vrei să urmezi… A inventa ceva ce n-a mai fost până la tine, a strânge tot ce alţii aruncă şi a renova, a aduce ceva nou la ceea ce alţii consideră subiect încheiat… (evident, mă gândesc la toate acestea în spiritul moralităţii, nu invit la anarhie, la destrăbălare, de dragul de-a fi altfel decât normalii!)

Aş vrea să văd oameni fericiţi pentru că sunt ei înşişi, chiar dacă nu sunt perfecţi. Aş vrea să văd oameni cărora nu le e frică să stea cu ei înşişi într-o cameră, aşa că nu deschid televizorul! Aş vrea să văd oameni fericiţi pentru că sunt împăcaţi cu ceea ce au, deşi n-au mult, deşi n-au cine ştie ce…