De ce sunt diferit? Pentru ca să fiu fericit!

Cred că faptul de-a fi diferit de ceilalţi îi complexează pe mulţi. A, nu vorbesc despre complexele de superioritate pe care le au fata lu’ tata şi băiatu’ lu mama; nu, vorbesc despre amărâtele de defecte pe care le avem noi, muritorii, cei care nu reuşim să semănăm cu restul lumii nici măcar la normal, dar să ne mai şi ridicăm în ochii ei…

Când eram mică, am umblat un an în cârjă, pentru că am adormit pe portbagajul bicicletei unui tip de 16 ani – care mă plimba ca să-mi facă un bine, iar eu l-am distrus, că toţi au dat vina pe el, de parcă el ştia că eu voi băga piciorul în spiţele bicicletei! Eram atât de diferită de ceilalţi copii, cu bastonaşul meu, cu piciorul bun în care mai ţopăiam, ca să nu-l pun în pământ pe celălalt…

Când mergeam la şcoală bătută şi eram singura vânătă din clasa mea, diriginta mă trimitea să fiu de serviciu pe şcoală. S-ar putea spune că mă punea mai în ochii oamenilor, că toţi dădeau cu ochii de elevul de serviciu, dar nu, era o dirigă prea bună (de aceea am iubit-o şi mi-ar plăcea să aibă orice copil o bunătate de om ca ea alături!) – mă trimitea la intrarea profilor, pe unde nu aveau curaj nici părinţii să pătrundă, iar profii erau prea nepăsători faţă de puştoaica ce se ridica instantaneu de pe scaun şi spune: Bună ziua, tovarăşa, tovarăşu’…

La un moment dat, disperată de a fi mereu altfel decât ceilalţi, am vrut să devin absolut banală şi să mă pierd în mulţime, şi a apărut un coleg care, fără să zică ceva, doar trăindu-şi viaţa, complet diferit de a celorlalţi, m-a făcut să înţeleg că e menirea mea să fiu eu, nu să mă complexez pentru că nu sunt el sau ea sau tu sau oricine altcineva. (Mulţumesc şi acum pentru asta, Ovidiu!)

Sunt atât de puţini oameni fericiţi în jur pentru că vor să fie ca ceilalţi; dar ei nu observă că ceilalţi sunt… blazaţi. Şi devin toţi blazaţi. A fi tu însuţi, a decide ce vrei pentru tine, a hotărî cum vrei să fii, a alege ce vrei să urmezi… A inventa ceva ce n-a mai fost până la tine, a strânge tot ce alţii aruncă şi a renova, a aduce ceva nou la ceea ce alţii consideră subiect încheiat… (evident, mă gândesc la toate acestea în spiritul moralităţii, nu invit la anarhie, la destrăbălare, de dragul de-a fi altfel decât normalii!)

Aş vrea să văd oameni fericiţi pentru că sunt ei înşişi, chiar dacă nu sunt perfecţi. Aş vrea să văd oameni cărora nu le e frică să stea cu ei înşişi într-o cameră, aşa că nu deschid televizorul! Aş vrea să văd oameni fericiţi pentru că sunt împăcaţi cu ceea ce au, deşi n-au mult, deşi n-au cine ştie ce…

6 gânduri despre &8222;De ce sunt diferit? Pentru ca să fiu fericit!&8221;

  1. Sursa lubirii dinăuntrul tău.
    Când înveţi să dai iubire fiinţei lăuntrice rănite, începi să-ţi schimbi complet convingerea că valoarea de sine trebuie să se bazeze pe modul în care alţii reacţionează faţă de tine.
    Încetul cu încetul te antrenezi să te preţuieşti aşa cum eşti – aici şi acum – fără condiţii. Nimeni altcineva nu poate face asta pentru tine!

    Oamenii te pot susţine şi încuraja, dar nimeni nu te poate învăţa cum să te iubeşti pe tine însuţi
    Când te privezi de iubire, îi atragi în viaţa ta pe alţii care fac acelaşi lucru. Experienţa iubirii necondiţionate începe în inima ta, nu în inima altcuiva!
    Nu condiţiona capacitatea de a te iubi pe tine însuţi de capacitatea altcuiva de a te iubi. Nu-ţi pune încrederea în condiţiile impuse iubirii sau în forma în care ea se prezintă, căci acestea sunt tranzitorii şi supuse vicisitudinilor vieţii de zi cu zi. Iubirea reală nu se schimbă. Ea există independent de forma prin care se exprimă. Sursa acestei Iubiri eterne, omniprezente, lipsite de formă, este înăuntrul tău. Acolo trebuie să-ţi pui încrederea, căci această Iubire este mai certă decât orice vei cunoaşte vreodată; atunci când Ea este ferm aşezată în inima ta, nu vei mai avea nevoie să cauţi fericirea în afara ta.
    În viaţa ta, oamenii vor veni şi vor pleca. Unii se vor purta frumos cu tine. Alţii se vor purta urât. Vei accepta iubirea care ţi se oferă şi vei privi lipsa de iubire drept ceea ce este: un strigăt de ajutor al cuiva care suferă. Îi vei încuraja pe alţii să găsească şi ei Sursa Iubirii înăuntru – aşa cum ai făcut şi tu – ştiind prea bine că nu le poţi rezolva micile probleme. Iar cel ce dăruieşte ştie întotdeauna când şi cui să dea darul. Nu e nimic complicat în actul iubirii. Totul devine complicat numai atunci când cineva începe să țină iubire pentru el – iar atunci, ceea ce oferă nu se mai poate numi iubire. Cel ce se iubeşte pe sine însuşi nu se teme să fie singur. Căci a fi singur este un prilej de a te iubi şi de a te accepta tot mai profund. Cel ce iubeşte fără condiţii nu impune nici o limită libertăţii sale şi nici libertăţii altcuiva. El nu încearcă să păstreze iubirea – întrucât a încerca să o păstrezi, înseamnă a o pierde. Iubirea este un dar care trebuie oferit în mod constant, întrucât este cerut în fiecare clipă. Iubirea nu ia ostatici, nu se târguieşte şi nu poate fi compromisă de frică! Orice obstacol în calea iubirii sălăşluieşte în inimă – şi acolo trebuie el dizolvat. Nu aştepta că cerul să vină că să-ţi răspândească iubirea. Fă-o tu acum!

    PAUL FERRINI

    Fugiti de singuratate si egoism–-ucid le……………nt dar, sigur!
    http://www.trilulilu.ro/alex4311/89b09112812713

    http://www.trilulilu.ro/anaysaaa/04a257860e00fb

  2. Pingback: Q:Poti trai fara telefon? A:Nu, Nu pot!!!:)) « Andreea Si Atat

  3. Superb articolul, cred că mai curând l-am simţit decât l-am citit!
    Felicitări!
    Ce mi se pare straniu e cum pune Viaţa, oamenii faţă în faţă!
    Am ajuns pe această pagină, căutând să descopăr în ce măsură canalul meu video poate fi găsit de oameni…
    Abia acum am văzut că Monica, mi-a luat-o înainte, dar am şi remarcat că ne-am întâlnit aici!
    Există „întâmplare”? În sensul de manifestare a unui eveniment, adică, „s-a petrecut”, cred că da. Altfel…
    Mi-a plăcut articolul, poate şi pentru că m-a făcut să îmi revăd copilăria, anii de şcoală, felul în care eram privit de unii profesori, de alţii, de colegi…
    Personal, sunt de acord cu teza expusă. Şi cred că fiecare trebuie să înveţe să fie el însuşi, dincolo de „ce zice lumea”!
    Dacă Edison s-ar fi luat după ce ziceau profesorii despre el, sau Einstein, am îndoieli serioase că mai auzeam (şi!) astăzi despre ei!
    Beethoven, s-a născut cu probleme, într-o familie cu 7 fraţi cu probleme „tehnice”!
    Dacă s-ar fi luat după „gura lumii”, mai auzeam astăzi „Imperialul”?
    Închei cu un dar din partea mea, pentru tine şi toţi cei care te preţuiesc:
    O compoziţie recentă a mea, „Studiu în Fa # Major”, pe care am folosit-o într-o împrejurare dragă mie:

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s