Politeţea şi Virginia Woolf

La Salonul de răsfăţ se stă între 2-3 ore. Ce răsfăţ poate fi mai mare decât să ai şi o carte cu tine, ca în pauze să te delectezi cu ea? Pentru mine, niciunul. Am ales-o pe Virginia Woolf, iar una dintre fete se opreşte lângă mine şi mă întreabă: „Cum este cartea?” „Deosebită. Înseamnă mult pentru mine.” „Da, cred, am auzit de ea!”

Am zâmbit. Nu cred că ai auzit de ea, drăguţa mea. Chiar nu. Pentru că nu este niciuna dintre cărţile ei, căreia să-i fi făcut cineva reclamă! Este un Jurnal de scriitoare. Cum să spun… aşa ceva nu citeşte cel care citeşte de obicei romane. Romanele sunt o categorie, jurnalele altceva. (Era să zic, jurnalele sunt pentru cei cu gusturi rafinate, dar pentru că eu nu mă bănuiesc de aşa ceva, mă rezum la a spune că jurnale citesc cei care scriu jurnal sau au o pasiune deosebită pentru perioada respectivă…)

Dar nu am avut nicio clipă sentimentul că ar trebui s-o ironizez, să-i dau o replică tăioasă sau s-o întreb ce-a auzit despre carte atât de minunat încât e sigură că e bună… Dimpotrivă, am avut o simpatie deosebită pentru ea, pentru că a vrut să fie politicoasă; observa ce-i place fiecărei cliente şi se referea la lucrul respectiv, în aşa fel încât să te simţi bine.

Îmi plac oamenii care se străduiesc să fie drăguţi. Ea n-o făcea pentru bani, pentru că nu primeşte bacşiş, n-o făcea pentru renume. Pur şi simplu, pentru a se simţi parte integrantă din binele tău.

Una dintre vecinele mele de la Salon spunea că ar trebui să-i zic două să nu le poată duce: „ce ştie ea despre cărţi!” Ei bine, vecină, o prefer pe fătuca aceasta politicoasă, decât pe tine… plină de ură şi de răutate… Poate că vreodată ai să te schimbi şi tu; şi politeţea se învaţă, încet-încet!

Prietenie, succes, (ne)fericire

1. Oricine este cineva pentru altcineva este Cineva!

2. Eşecul ar trebui să ne fie profesor, nu gropar. Eşecul înseamnă întârziere, nu înfrângere. Este un ocol temporar, nu o fundătură. – John Maxwell

3. Dacă nu vrei ca adolescenţii să fie tentaţi de apa fierbinte, tot ceea ce ai de făcut este să pui vase murdare în ea 🙂 .

4. Nu e neapărat necesar ca toţi să gândim la fel, dar ar trebui ca toţi să gândim :-).

5. Cele mai bune cadouri sunt împachetate în iubire şi legate cu panglici sufleteşti.

6. Nimeni nu şi-a pierdut vederea pentru că a privit partea bună a lucrurilor.

7. Personalitatea are puterea de a deschide uşi, dar are nevoie de caracter ca să le ţină deschise.

8. Fă-ţi prieteni înainte de a avea nevoie de ei.

9. Nefericirea ta nu se datorează nevoii de bani, de poziţie socială, de faimă sau de vitamine. Ea nu se datorează unei dorinţe de ceva din afara ta, ci unei dorinţe de ceva dinlăuntrul tău. Ai fost conceput pentru fericirea perfectă. Nu-i de mirare că tot ceea ce este fără Dumnezeu te dezamăgeşte.  – Fulton Sheen

Ce (nu) mă interesează pe mine

Pe mine mă plictisesc zilele în care stai doar la televizor sau te duci la coafor şi pedichiură şi mă plictisesc oamenii care vorbesc doar despre celebrităţi şi se dau în vânt după banal.

(A, aşa, fără nicio noimă, voi spune că la Salonul de răsfăţ am citit de curiozitate din revista Spy, pentru că altfel nu aş fi pus niciodată mâna pe aşa ceva – n-aş fi cumpărat, iar prietenii mei nu se apropie de aşa maculatură! – şi am ajuns la trei concluzii:

a. angajaţii sunt aduşi dintre cei care stau la porţi, prin sate şi se ocupă cu radio-şanţu’

b. ideile sunt destinate celor care cu greu ajung la un IQ de 18

c. chiar şi cele mai bune subiecte sunt făcute varză cu tăiţei, în care se aruncă apoi nişte carne de şobolan! Poftă bună pentru cei care aveţi astfel de plăceri!)

 

Acum, ca să spun eu de ce sunt interesată, de tot ce e subtil şi adecvat unei vieţi frumoase. De exemplu, acest subiect şi implicaţiile lui:  câte ceva despre gorilă (:-) ) şi urmarea lipsei de avertizare în viaţa noastră.

Aici.

Fotografii şi accidente

Am un respect deosebit pentru cei ce pot face aşa ceva  (evident, mă refer la salvarea sau încercarea de a salva vieţi!). Eu abia am reuşit să fotografiez imaginea următoare… şi am realizat că accidentul s-a produs cu … 10 maşini înainte ca noi să ajungem acolo… şi m-a luat tremuratul – puteam fi noi în coliziune dacă preferam să ne grăbim, în loc să stăm şi să admirăm peisajul.

Mi-am pierdut mulţi prieteni în accidente de maşină sau motocicletă. Unii au fost zdrobiţi de tren.

Nu suport să fie stare de insecuritate când umblu cu maşina. De când eram mică – mică şi am citit cartea lui Victor Beda – Secunde şi vieţi, am decis să nu fiu imprudentă când e vorba despre traficul rutier. Apoi am mai citit şi într-o Supă de pui despre o mamă care, pierzându-şi fiul într-un accident de maşină – din care putea scăpa nevătămat dacă avea centura de siguranţă! – a încercat să-i conştientizeze pe cei din jur despre importanţa ei – iată de ce am devenit o activistă pătimaşă pentru centura de siguranţă.

Totuşi, cineva te aşteaptă acasă. Totuşi, cineva vrea să mai trăieşti!

Această prezentare necesită JavaScript.

Ce numesc eu prietenie

Sună telefonul soţului meu şi o voce cuminte de fetiţă îl întreabă dacă n-a uitat că trebuie să o ia de la aeroport, cu tot cu soţul ei, evident. „Fetiţa” noastră e mireasa de la Târgu Mureş. Părinţii au şi ei luna lor de miere, după evenimentul marcant al vieţii copilei lor, aşa că nu-s în ţară. Soţul meu, care e programat în toate, ştia deja. „Ne iei şi nouă o pâine”, zice ea, sătulă de exotismele din Jamaica. „Albă sau neagră? Cu seminţe sau fără?” (la cât e de riguros, poate a întrebat şi dacă să aibă aripi sau nu! 🙂 )

Nu contează, pâine să fie.

Altceva nu mai vreţi?

Ei, nişte roşii.

Vă iau şi nişte brânză, să vă ospătaţi româneşte; e bine?

Excelent, nu îndrăzneam să-ţi cer.

………

Culmea, nu? Ieri, un coleg avea o delegaţie spre zona unde se odihnea, departe de lumea dezlănţuită, fiul meu. Cum n-ar fi putut niciunul dintre noi să ajungă să-l recupereze, mintea mea a lucrat şi, când l-am privit rugător, colegul, şeful găştii din SAC, zice:

Cu ce te pot ajuta, că ai figură de pisică rugătoare.

Copilul meu e într-un sat pe lângă care tu treci când te întorci…

Şi vrei să te ajut să-l recuperezi? OK. Nimic mai simplu: ţi-l aduc.

 

Un alt coleg când a auzit pe unde ajunge, m-a luat deoparte, complice:

Vrei să spui că se duce acolo şi nu ne aduce şi nouă specialităţi?

Păi, hai să-i cerem, ştii că prietenii nu refuză niciodată.

Şi iată cum aseară, târziu, la poarta casei a fost depus Aborsanul, cu tot cu bagajul jucăricios. În mâinile mele au poposit 3 roţi de plăcintă, două cu brânză dulce, una sărată.

Mda, prietenia mai înseamnă şi să ai încredere că omul de lângă tine nu vede un moft în rugămintea ta sau, chiar dacă vede  🙂 , oricum îţi împlineşte moftul… Mulţumesc, şeful găştii, după cum sigur micuţa noastră mireasă îi mulţumeşte soţului meu!

Sunt mare, mare proprietar

Ştiu eu de ce pledez pentru prietenie. Prietenia este ceva care te ajută să rezolvi probleme, de la cele sufleteşti la cele materiale. Şi cum nu eram şi eu proprietar şi cum nu plăteam şi eu statului pentru că am proprietate, dar îmi doream atât de mult să plătesc, o, da, atât de mult, m-am gândit cum să-mi sting focul dorinţei, împlinind-o, nu ignorând-o.

Şi iată, salvatorul meu, prietenul mai nou (vezi, nu trebuie să fii cine ştie de când prieten cu cineva, e destul să fii prieten şi gata deţii tot ce are şi el!) mi-a împlinit visul, pur şi simplu, vânzându-mi (pardon, că mi l-a dat gratis, de vreme ce era pronunţat în virtual!) pontul.

Trebuie să recunosc, am stat mult pe gânduri, că aveam de ales în 8 zone pământul. Hai că de 6 am scăpat, dar între două am cerut ajutor şi păsărilor şi munţilor şi reptilelor, să se străduiască şi să-mi spună spre ce să înclin… Nu a fost nimeni binevoitor, de unde am înţeles că natura nu e frate cu omul când trebuie ca el să ia decizie, ci doar când omul plânge sau râde, cu alte cuvinte, e cam schimbătoare, la alte sentimente, doar două dintre ele le bagă în seamă! (ruşine, natură!). Aşa că mi-am luat curaj şi-am decis, iar când am decis toate, de la muscă la ciupercă, mi-au strigat: vezi de ce am tăcut noi, nu că nu te iubim, ci pentru că te-am fi pus să alegi altceva, ceva ce nu erai tu… Bine, dragele mele elemente ale naturii, vă mulţumesc pentru lipsa amestecului şi sper să ne mai întâlnim curând, nu pentru a decide în legătură cu pământul, ci pentru a vă admira, că sunteţi atât de reuşite…

Somn uşor, puişor!

 

Lacul Sfânta Ana – informaţii

Hai acasă, hai cu mine… Oricum, acasă este oriunde te simţi bine, iar în România te poţi simţi excelent prin Ardeal. Cât despre zona în care este Lacul Sfânta Ana… iată ce ne spun afişele de pe-acolo!

Această prezentare necesită JavaScript.

Pentru ca foarte multi au accesat acest post, incercati si

Lacul Sfanta Ana

Lacul Sfanta Ana – poveste de dragoste si ura

Lacul Sfanta Ana – splendoare

Lacul Sfanta Ana – origine    🙂

 

 

Barajul Vidraru – limita

Pe vremuri, apa se ridica până acolo unde se termină culoarea albicioasă. Multe se întâmplau pe vremuri… 🙂

Ce înseamnă prietenia?

Intru eu în redacţie şi mă îndrept spre biroul meu „propriu şi personal”. Fac ceva slalom, mă strecor în „garsonieră” (aşa i se spune dumnealui!) şi mă aşez pe scaun. Încă o dată acasă! 🙂

Mă uit în jur şi, deşi niciodată n-a fost ordine desăvârşită acolo, observ că e ceva în plus. Ceva ce? A, ciocolata aceasta. Prietena mea de vreo 10 ani încoace are biroul faţă în faţă cu al meu. Era la computerul ei: ridic privirea şi-o întreb.

– Cine-a fost pe-aici, cu atâta generozitate?

– La ce te referi?

– Mi-a lăsat o ciocolată.

– De unde ştii că nu sunt eu vinovată de aşa gest?

– Pentru că tu nu mi-ai fi lăsat niciodată ciocolată cu alune, ştiind că n-o sufăr!

Am râs amândouă.

– Ai dreptate, a zis ea, nici nu m-aş uita la aşa ceva, dacă ar trebui să-ţi cumpăr ciocolată. Pentru că ştiu că nu-ţi place, iar tu ştii că ştiu. De la mine ai avea alte pretenţii, nu?

Până la urmă am aflat cine adusese dulcele, unul dintre colegi tocmai se întorsese din Germania şi cum ne înţelegem bine a decis să mă răsplătească – gestul a fost excelent. Dar noi două, prietenele, încă o dată ne-am dat seama ce implică prietenia – cunoaştere, în primul rând. Nici eu nu i-aş pune mărar în mâncare, dacă aş invita-o la masă… 🙂

Şi pentru că tot suntem la capitolul prietenie, zilele trecute simţeam că-mi lipseşte ceva… Mă uitam de colo-colo… Când am dat cu ochii de-al doilea telefon, am înţeles. L-am luat special pentru a vorbi cu draga de Cuminţenia Pământului, dar, cum ea este de o lună în Maroc, nimeni nu sună pe el. La fiecare săptămână am tot suspinat: ce-o face, ce-o face, dar acum chiar eram exasperată. Când filosofam eu mai cu nădejde despre tristeţea de-a fi departe de prieteni, cine mă apelează pe mess? Cuminţenia, desigur. Asaltată de zeci de cereri în căsătorie, sătulă de colţul acela de lume, se mai bucură pentru o săptămână de Franţa şi apoi revine în ţară. Biiiiiiiiiiiiiiiiiiineeeeeeeeeeeeeeeee! Pentru că mie mi s-a luat de neîmpărtăşit ce citesc. De regulă, ea era cea cu care comentam cele mai multe dintre scrierile parcurse, poezie sau proză, nu contează, noi dansăm pe acelaşi picior! 🙂

Aşa că am un nou prilej de meditaţie: prietenia înseamnă nu numai să simţi lipsa, ci şi să se rezolve această problemă. 🙂

Veste bună, veste bună: veţi citi obligaţi, dacă n-aţi vrut să ascultaţi de vorba bună!

Lectura va fi reintrodusa obligatoriu in gimnaziu din toamna, dupa ce sondajele au aratat ca unul din doi tineri cu varsta de 15 ani citeste, dar nu intelege. Fenomenul se regaseste atat la romana, ci si la alte discipline: matematica, istorie sau geografie.

„Unul din doi tineri de 15 ani citeste si nu intelege. Este analfabetism functional”, a mentionat secretarul de stat in Ministerul Educatiei, Oana Badea.
In acest context, aceasta a sustinut ca reintroducerea lecturii in clasele I – VIII este obligatorie, relateaza MEDIAFAX.

In invatamantul primar, ora de lectura va fi trecuta explicit, iar pentru ceilalti ani va fi o ora a lecturii nu numai la limba romana, ci si la matematica, fizica sau alte materii.
„In esenta, cand vorbesti despre ameliorarea rezultatelor la citit, matematica si stiinte, rezultatele se evalueaza la grupa de varsta 15 ani, adica vorbesti in general despre invatamantul obligatoriu. Ca sa avem perfomante pe acest obiectiv, in 2020 trebuie sa produc efecte in sistem incepand de azi si incepand de la fiecare elev, incepand cu cel care intra la gradinita, la primar, gimnazial”, a precizat Oana Badea.

Potrivit acesteia, toate inspectoratele isi dezvolta planurile individuale si toate scolile isi schimba planurile de dezvoltare institutionala pornind de la acesti indicatori.

Obiectivele pentru invatamantul in Romania  vizeaza reducerea abandonului scolar la 11,3% si cuprinderea in invatamantul obligatoriu a 95% dintre copiii din prescolar, in prezent fiind 73,4%, precum si ameliorarea rezultatelor la testele internationale.

 

sursa aici

Lacul Sfânta Ana – natura nu e Dumnezeu, dar e sigur de la El

La Lacul Sfânta Ana se ajunge uşor, totuşi. La un moment dat, se pune bariera şi eşti informat că ai de ales între a plăti 10 lei pentru a-ţi lăsa maşina acolo sau 20 pentru a o lua cu tine, la botul calului, pardon, la malul lacului. Pentru cei care au timp, merită o plimbare prin pădurea respectivă – sunt şi locuri de belvedere, sunt şi copaci numai bun de îmbrăţişat, sunt şi păsări care cântăăăă de nu-ţi mai trebuie disco! Dar dacă vă grăbiţi, drumul e de 1,5 km, aşa că mai bine luaţi frumuşel maşina sub braţ şi coborâţi cu ea. Nu de alta, dar trebuie să economiseşti secundele pentru a admira înălţimile care străjuiesc lacul şi să te dai cu barca… (nu mai spun de grătărel – deşi e posibil! – şi de înot, pentru că astea sunt specifice românilor, aşa că sunt de la sine înţelese!)

Această prezentare necesită JavaScript.

Transfăgărăşanul, spre Vidraru

La fel de spectaculos, dar, de data aceasta, mai abordat… Adică grătărei, fripturele şi maşini oprite pentru a se odihni oamenii. Unii nici nu voiau să ajungă sus… Aveau doar nevoie de un loc unde să se apuce de mâncat, pentru ca apoi, cu burta plină sau poate doar cu  gura să se întoarcă acasă.

Această prezentare necesită JavaScript.

Saschiz – cetate, biserică, muzeu

Când ne-am întors de la nunta de prinţesă, am venit prin Sighişoara. Cum treci de Sighi, începe să curgă cu biserici evanghelice fortificate. Am zis că vom veni special pentru ele odată; dar cred că trebuie multă muncă să-i găseşti pe net pe cei care le îngrijesc, pentru că, nefiind la şosea, nu cred că sunt deschise zilnic (în fine, să nu ne facem gânduri de pe acum – să aşteptăm:  fiecare excursie, cu aventura ei!).

Dar când am ajuns la Saschiz, fiind şi în şosea biserica veche, ne-am oprit. Cred că uneori ştim mai multă istorie despre alte state decât despre ţara noastră. Şi e păcat!

Această prezentare necesită JavaScript.

Din ciclul „Să spălăm obiectul muncii”

şi „Cu drumuri proaste ca la noi, nu vă puteţi lăuda voi!”

Nu m-am dumirit în cele 4 zile cât am stat în Jabeniţa ce căuta namila aceea în râu, din când în când. Poate era din serialul de copii Cars şi avea viaţă, năduşea şi avea nevoie de-o baie… Poate! Sau poate depăşea 1,5  tone, cât putea accepta podul pe care treceai pentru a intra în sat… şi o lua pe de-a dreptul!

Sau poate era mânuit de-unul care, ca şi mine, ţine minte dictonul… Trebuie să spălăm obiectul muncii! – aşa ni se spunea când eram la practică (prin uzine, evident, fiind la electro am făcut practica în domeniu – dar stau şi acum şi mă minunez ce obiect al muncii aveam noi, la electro, de trebuia spălat? 🙂 La artă, da, pensula, dar la noi? Că doar nu spălam şurubelniţele?)

P.S. Oricum, drumurile noastre toate… Proaste sunt de nu se poate!

De când ne ducem pe-acolo, am ajuns în sat trecând prin Solovăstru, dar cred că militarii de la cazarmă şi-au luat liber de la bec şi au trecut prin tot satul, evident cu mine (substantiv, nu pronume, da?), şi au lăsat crater lângă crater… Aşa că trebuie să intri de-acum în sat pe altă parte… Primind noi instrucţiunile, la miez de noapte, când am ajuns, soţul meu mă trezeşte din dulcele somn pe care-l dă aerul de Ardeal: „Şi-acum? Că am ajuns la un pod de lemne… Pe unde trecem noi?” Pun mâna pe telefon şi Cris mă linişteşte… Ţine, ţine, doar că pare vulnerabil!

Ce bine ar fi dacă fiecare dintre noi ar fi cam ca podul acesta… doar să pară vulnerabil, dar să aibă rezistenţă! 🙂