0

Peppermint 2018

După cum nu-mi place să privesc filme *cu proști* (tineri nepricepuți, dezmățul de prin colegii), nu-mi plac nici filmele cu urmăriri în care sare totul în aer și la final câștigă cel bun. În general. Pentru că există și momente când nu mă ridic din fața televizorului deși nu mă regăsesc niciun pic din punct de vedere al valorilor în ceea ce văd acolo. Este poate curiozitatea celui care scrie și vrea să vadă cum o scoate la capăt scenaristul sau este cârligul acela de idee care seamănă cu viața mea și sunt curioasă alții cum ar proceda, știind deja cum aș vrea eu să procedez.

Peppermint a fost filmul în care am stat cu mâinile pe sus de bucurie, deși acolo ardea totul, deși era incredibil că o femeie poate face singură așa ceva, deși gloanțele o ocoleau și-i nimereau pe dușmanii ei. Poate a fost nevoia aceea de a simți că femeia poate pune lucrurile în ordine, nevoie resimțită din când în când de copilul din mine care n-a avut nimic sub control în timpul adolescenței. Sau poate că a fost satisfacția pe care o simte o persoană care reușește să-și răzbune durerea – pierderea copilului și soțului.

Da, știu, creștinește este să iertăm, nu să ne răzbunăm, da, știu, a lua în mâini viața ta și a-ți face singur dreptate duce la mai multe încâlceli decât dacă L-ai lăsa pe Dumnezeu să conducă lucrurile, tu nefăcând altceva decât să ierți. Da, știu. Dar când vezi că lucrurile oricum merg spre a nu câștiga prea des cel oropsit, te bucuri 2 ore de  o iluzie dintr-un film, apoi te întorci la atitudinea sănătoasă – cel puțin din punct de vedere emoțional, dacă nu sufletesc – de a trece cu vederea când ești nedreptățit, de a aștepta clipa când fiecare o va lua peste bot, nu de la tine, care nu ai cine știe ce putere, ci de la Dumnezeu, Care chiar știe unde să lovească pentru a durea.

Soțul meu mă privea cum jubilam în timpul filmului și la final am avut o discuție – pentru că mie Blonda Atomică mi s-a părut un film jenant: el spunea că Blonda atomică i-a adus aminte de istorie, de comunism, de modul cum se desfășurau lucrurile, deci nu i s-a părut chiar așa de rău, eu ziceam că prefer Peppermint pentru că rezolvă lucruri cu care te întâlnești zi de zi. Politica nu mă atinge atât de rapid în cei 60 de ani cât trăiesc, dar distrugerea unei relații, pierderea unui copil te pot face să simți că nu exiști, chiar dacă apuci 90 de ani.

Ei, fiecare cu gusturile și gândurile și logica și abordarea lui, doar suntem diferiți.

Reclame
0

The Last Word – 2017

Când am ales filmul acesta pentru a-l privi, a contat un singur cuvânt din descrierea lui – era pe acolo o scriitoare. Orice are legătură cu cineva care scrie este imediat deschis, păstrat, respectat – în ceea ce mă privește. Filmul o aduce în atenție pe milionara Harriet Lauler, o femeie de afaceri de succes – deși a avut succes, datorită modului în care a dorit să controleze strict viața celorlalți, a fost îndepărtată de cei mai mulți. Această persoană care își trimite grădinarul la plimbare pentru că nu-i place cum tunde tufișurile și rămâne ea să facă această treabă, iar pe bucătăreasă o dă la o parte pentru că nu-i convine cum îi pregătește masam devine curioasă ce s-ar scrie despre ea dacă ar muri. Cum nu e mulțumită de ceea ce spun cei din jur despre ea, face o statistică despre cum se realizează un necrolog. Sunteți curioși? Personal, am contabilizat cele patru lucruri care trebuie să fie atinse pentru ca să se vorbească despre tine la superlativ (că se vorbește astfel și fără 🙂 , e adevărat, dar dacă vrem să fim sinceri ar fi bine să și trăim astfel)

a. decedații trebuie să fi fost iubiți de cei dragi ai lor

b. să fi fost admirați de colegii lor

c. să fi atins ca pentru modelare viața cuiva din jur (dacă se poate să facă parte dintr-o clasă inferioară sau să fie din categorie defavorizată)

d. factorul neprevăzut

Pentru cei care nu suportați ideea unui necrolog sau sunteți superstițioși, poate fi dificil să vă gândiți la astfel de lucruri, dar eu sunt dintre cei care se duceau noaptea în cimitir și stăteau acolo, colindând pe la morminte, fără nicio teamă, așa că n-am teamă nici de moarte, nici de veșnicia ei (mai ales că veșnicia morții nici nu există, dar asta e altă mâncare de pește).

Ar trebui să realizăm o listă cu rudele (mda, unii s-ar putea să aveți rude pe care nu le-ați văzut niciodată sau cărora nu le-ați mai vorbit de 20 de ani – motivele vă interesează personal, nu dați socoteală nimănui!) și una cu cei ce ne-au fost colegi (de la grădi – da, încă am relații cu cei care mi-au fost colegi de grădi, deși îmi pare rău pentru fiul meu că el nu a mai păstrat nicio relație; ei, alte vremuri și alt atașament în epoca de aur, față de epoca de acum!). Ar fi necesar să ne reamintim dacă am făcut vreun gest frumos față de cei în nevoie sau dacă ne-am pus amprenta în viața cuiva care era la un pas de disperare ori deja era disperat și era la un pas de moarte… (cu cât sunt mai mulți, cu atât mai bine – nu că ne-ar aplauda cineva, dar ne-am simți noi mai plini de fericire că viața noastră a contat). În ceea ce privește factorul neprevăzut – dacă nu vă dați seama despre ce este vorba, intuitiv, vedeți filmul, ca să aveți o idee, să primiți o sugestie.

Sunt oameni care n-au auzit de acest film, deși joacă în el Shirley MacLaine și Amanda Seyfried. Sunt oameni care au spus că li se pare pierdere de timp să se uite la asemenea întâmplări. Dar sunt și dintre cei ca mine care au râs cu lacrimi, care au primit încurajare pentru momentele dificile și care au descoperit că sunt pe drumul bun, indiferent cât de mult au greșit.

P.S. Recomand acest film mai ales celor care suferă din cauza celor care sunt obsedați de control. S-ar putea să înțelegeți și punctul lor de vedere și, împreună, să luptați la șlefuire, ei să mai lase, voi să vă mai străduiți… 🙂 🙂 🙂

 

 

 

1

MiniArtShow să startul stagiunii de toamnă

 cu spectacolul Caragiale Express – 6 octombrie, ora 12.

Godot Cafe Teatru

MiniArtShow by Ioana Ginghină vă așteaptă pe 6 octombrie la Godot Cafe Teatru, la spectacolul Caragiale Express. Piesa este o plimbare prin schițele lui Caragiale, adaptată stilului contemporan. Cu toate că personajele reprezintă comportamente și tipologii descrise acum mai bine de 100 de ani, le regăsim și azi fie la oamenii de rând, fie la persoane publice. Regizoarea Diana Păcurar a pus într-un singur spectacol trei schițe: ”Bubico”, “D-l Goe” și “C.F.R. 42”.

Caragiale Express este un spectacol dinamic, ingenios și super modern, pe un text clasic, care să satisfacă pretențiile copiilor din grupa de vârstă a preadolescenților și adolescenților.

Spectacolul oferă o imagine realistă a societății românești, plină de umor. Inedit pe scena teatrului pentru copii este faptul că Bubico, D-l Goe și celebrele doamne ale epocii se întâlnesc cu toții într-un decor multifuncțional, care anulează limitele dintre scenă și sală.

Din distribuție fac parte:

Andreea Mera

Andrei Nedelea

Cezara Munteanu

Vlad Nicolici

Ana-Maria Pop

Daniel Marcu

Regia: Diana Păcurar

Coregrafia: Mariana Gavriciuc

Scenografia: Corina Boboc Giorgescu

REZERVĂRI: 

Online: https://goo.gl/m27WTZ

Tel: 0736 414 244

 

1

Copacul vrajbei noastre

Film islandez. Merg la cinema de cartier, pentru că biletul este ieftin, iar filmele de acolo sunt nu numai dintre cele comerciale, ci și premiate pe la tot felul de festivaluri de artă. Titlul m-a atras mai mult decât orice, pentru că mi-am amintit de Iarba vrajbei noastre, care mi-a plăcut cum rar îmi place ceva.

Dacă ar fi să mă uit strict la scenariu, ar trebui să spun cuvintele Eclesiastului – nimic nou sub soare, ce a fost va mai fi și ce este acum a mai fost cândva… Absolut previzibil ca o relație care începe cu sex nebunesc să ducă la nașterea unui copil, fără cunoașterea dintre cei doi, iar după aceea fiecare dintre cei doi să-și găsească refugiul în te miri ce. Oricăruia dintre noi i s-a întâmplat să-i lipsească ceva și să dea vina pe cineva care i se pare suspect, pentru ca apoi să descopere obiectul sau să-și dea seama că în niciun caz cel bănuit nu era vinovat. Nimeni n-a scăpat de dispariția cuiva care i-a fost drag, fără să fie marcat și să tot aibă impresia că ar putea oricând să revină.

Cam acestea sunt ideile din cadrul filmului, dar finalul este atât de sângeros și de dement încât singura concluzie este *hai să comunicăm. Las de la mine, chiar dacă sunt în pierdere, pentru că e preferabilă această stare decât să-mi pierd viața…*

Nu știu de câte ori se va zice în fața unor astfel de expresii… *las de la mine* – ce a fost va mai fi. Poate că se exclamă asta așa de rar, de aceea există și atâta neînțelegere și tristețe…

0

Maria by Callas

Trebuie să spun că am văzut reclama la film în vreme ce așteptam să intru la Mamma mia 2 și singurul meu gând a fost – trebuie să ajung și la Maria! Curând. Nu știu ce mi-am imaginat că va fi, dar nu este nimic din ceea ce ați crede că veți vedea – nu e opulență, nu sunt culori, nu sunt povești de dragoste între personaje superbe. Sunt întâmplări de viață – tumultoasă și tristă.

Lipsa culorilor de pe peliculă, din unele momente vorbește de la sine despre sentimentele încercate. Scrisorile citite dau emoții cum nici la examene nu ai. Sigur că poți citi despre ea – un singur exemplu este articolul de aici – dar cu totul altceva să urmărești totul din ceea ce se numește mărturisire personală.

Mi-a plăcut că a fost sinceră: nu poți fi fericit dacă, fiind copil, ești pus pe treabă ca un om mare și nu de propria alegere, ci de cea a mamei. Mi-a plăcut că era realistă: nu poți împăcat și capra și varza – unde capra este capacitatea de a fi mamă și varza este capacitatea de a fi celebră. Mi-a plăcut că a recunoscut că a suferit și că a avut un drum deloc ușor – poate ar fi vrut să facă altceva, dar intervenția unui părinte care nu admite să faci ce vrei, ci ce trebuie…

Eu i-aș trimite la acest film pe toți părinții care își mână de la spate pe copii, ca pe oi, boi, capre… spre câmpia de pe care ar mânca ei, nu spre ceea ce le-ar face copiilor bine.

Am o cunoștință care mi-a spus că, discutând cu soțul ei, tot dădea înainte că, dacă vor avea copii, îi face alpiniști. Copii nu au avut, dar a auzit, după 40 de ani, că ceea ce-ți place ție ai vrea să recuperezi prin cei cărora le dai viață. Și atunci a mers la cățărat… Și de atunci viața ei s-a schimbat. Nu, nu are copii, dar este fericită cu hobbyul ei de care nu era conștientă…

Mergeți la Maria, cea pe care toți o consideră italiancă, dar ea este născută în SUA și de la 7 ani întoarsă în patria părinților – Grecia. Merită să vedeți filmul. Veți descoperi multe despre efemeritatea vieții și cred că viața vă va fi altfel.

 

0

Despre creierul nostru

În fiecare an, pe 22 iulie, Federația Mondială a Neurologiei (WFN) celebrează Ziua Mondială a Creierului. Aproximativ 120 de organizații din întreaga lume participă la această inițiativă de creștere a conștientizării. Accentul în anul 2018 este pus pe un subiect care crește din ce în ce mai mult ca importanță, ca rezultat a mai multor studii științifice recente: efectele negative ale nivelului ridicat de poluare a aerului asupra creierului. „Aer curat pentru sănătatea creierului” este tema din acest an. Asociația Pacienților cu Afecțiuni Neurodegenerative din România se alătură astfel numeroaselor organizații internaționale pentru a sprijini această campanie de conștientizare.

Impactul poluării mediului asupra sănătății, și al poluării aerului în particular, crește continuu. Estimări recente indică un număr anual de decese atribuibile aerului poluat de 9 milioane în întreaga lume.

Studiul asupra implicațiilor globale ale bolii, efectuat de o echipă internațională care a utilizat date din 188 țări, a constatat faptul că peste 30% din povara globală a accidentului vascular cerebral se datorează poluanților din aer„, a explicat Prof. Mohammad Wasay din Karachi, purtător de cuvânt WFN în cadrul Zilei Mondiale a Creierului. „Acesta a fost motivul din spatele deciziei de a selecta un aspect al poluării mediului ca temă pentru Ziua Mondială a Creierului din 2018„, adaugă expertul.
O problemă globală complexă

Legătura dintre gazele nocive și particulele din aer și sănătatea creierului este o problemă la nivel mondial și, de asemenea, una complexă. Potrivit profesorului Jacques Reis, șef al Grupului de Cercetare Aplicată a Neurologiei de Mediu a Federației Mondiale a Neurologiei: „Poluarea aerului se referă la o contaminare difuză, adesea invizibilă, cu bioaerosoli dăunători care conțin polen, spori, particule și substanțe toxice. Poluanții pot proveni din surse naturale sau se pot datora activității umane.“

Problema este diferită în orașele mari comparativ cu zonele rurale. Unii poluanți din aer au impact local sau regional, dar efectele altora pot fi la nivel internațional„, adaugă expertul.

În luna mai a acestui an, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a constatat că nouă zecimi din populația lumii respiră aer poluat. Și trei miliarde de oameni folosesc combustibili nocivi în casele lor pentru gătit și / sau încălzire.

Înţelegerea efectelor toxice a crescut

În ultimii ani, oamenii de știință au descoperit dovezi semnificative ale modului în care poluarea aerului afectează creierul și cum acest lucru este dăunător sănătătii creierului în întreaga lume. Prof Reis explică: „Poluanții intră în organism prin intermediul tractului respirator și digestiv. Ei provocă inflamații și ajung la creier fie prin fluxul de sânge, fie prin tractul respirator superior. Prejudiciul cauzat microbiotei intestinale poate, de asemenea, avea un impact asupra creierului.

Lista de efecte potențiale este lungă: ateroscleroză, stress oxidativ, inflamații în tot corpul, vase de sânge afectate, tensiune arterială, nefuncționarea mecanismului de protecție a barierei sânge-creier, precum și probleme cardiace, toate ar putea fi legate de poluarea aerului. De asemenea, a fost identificată o posibilă deteriorare a celulelor creierului, cum ar fi celulele microgliale și astrocitele. La nivel celular, poluanții atmosferici interferează cu mitocondriile – adesea menționate ca „centre de putere” – și materialul genetic ca ADN-ul. Poluanții aduc schimbări epigenetice și scurtează telomerii, capace de protecție de la capetele cromozomilor. Aceasta din urmă este văzută ca un semn al îmbătrânirii celulare.
Nu este o supriză atunci că poluarea aerului este suspectată de a face parte dintr-un număr tot mai mare de sindroame și boli neurologice. Rezultatele inițiale sugerează că ar putea juca un rol în autism, tulburări de atenție la copii, demență și dezvoltarea bolii Parkinson, deși date fiabile nu sunt încă disponibile.

Provocate de om – dar modificabile

Schimbări decisive în comportament ar putea reduce semnificativ riscurile prezentate de factorii de mediu ce conduc la deteriorarea sănătății creierului. „Prevenirea afecțiunilor neurologice nu este doar un motiv de îngrijorare pentru fiecare individ în parte; măsuri trebuie să fie luate și la nivelul societății. Acest lucru este valabil mai ales în ceea ce privește impactul omului asupra mediului, lucru pe care omenirea îl influențează. Aceștia sunt factori importanți de risc pentru bolile care afectează vasele de sânge din creier, precum și afecțiunile neurodegenerative.„, a declarat Prof.Wolfgang Grisold, Secretar General al WFN.

Această problemă de sănătate publică la nivel mondial impune politici de mediu și sănătate eficiente ce vizează reducerea poluării aerului și în România. Nu este doar o problemă de sănătate pulmonară, ci a celui mai important organ, cel ce ne face oameni: creierul nostru„, declară Dragoș Popescu, președinte APAN România.

Un apel de trezire la realitate a comunității internaționale

Vorbind despre Ziua Mondială a Creierului de anul acesta, președintele WFN, Prof. William Carroll, consideră că există o singură interpretare a datelor științifice despre sănătatea creierului: “Fiecare din noi, fiecare țară din această lume și întreaga comunitate internațională trebuie să interpreteze aceste date ca un apel urgent de trezire la realitate. Este nevoie de mai multă implicare pentru a găsi un tratament pentru afecțiunile neurologice. Sănătatea creierului trebuie să devină o prioritate la nivel internațional și este nevoie de alocarea de fonduri adiționale.”

DESPRE ASOCIAȚIA PACIENȚILOR CU AFECȚIUNI NEURODEGENERATIVE

Asociația Pacienților cu Afecțiuni Neurodegenerative (APAN România) reprezintă comunitatea care oferă tuturor persoanelor afectate de bolile neurodegenerative posibilitatea de a-și trăi viața la cel mai înalt potențial și de a asigura sprijinul de care au nevoie, până când un tratament va fi, în cele din urmă, găsit.

APAN România reprezintă și apără drepturile persoanelor cu afecțiuni neurodegenerative în țara noastră. Misiunea asociației este să ofere acces la informații inovatoare, să educe toate părțile interesate cu privire la nevoile persoanelor cu afecțiuni neurodegenerative și să faciliteze accesul echitabil la tratament și terapii de înaltă calitate, pentru îmbunătățirea calității vieții.

APAN România își dorește să devină principala voce a persoanelor cu afecțiuni neurodegenerative din România și să se asigure că pacienții au o voce puternică în stabilirea propriilor obiective și priorități.

Detalii:
Cristina Vlădău
Vicepreședinte APAN România

Asociația Pacienților cu Afecțiuni Neurodegenerative
E: info@afectiuni-neurodegenerative.ro
http://www.afectiuni-neurodegenerative.ro
http://www.facebook.com/APANRomania

0

De 19 ori Katherine – John Green

O poveste trebuie să aibă dragoste, aventură, morală – acestea înseamnă totul. Da, noi știam că o poveste trebuie să conțină introducere, cuprins și încheiere, dar se pare că în fiecare dintre acestea trebuie să se afle cele trei aspecte – totul! – pentru ca să fie interesantă. Cel puțin așa susține Lindsey, prima prietenă de-a lui Colin pe care nu o cheamă Katherine.

V-ați făcut vreodată inventarul prietenilor/prietenelor? Au avut ceva în comun? De regulă, fizicul – se pare că ne cam uităm după același model. Dar la Colin, copilul-minune (nu ca Adi, căruia nu știu de ce-i zice astfel, Colin chiar știa limbi străine și toată materia de la școală de pe când era la grădiniță!), ceea ce contează e numele – a fost de 18 ori cu o Katherine… De ce zice totuși de 19 ori? Vor afla cei care vor citi cartea. 🙂

Recunosc: în ultimul timp sunt inspirată mai mult de umor decât de crize; pe vremuri urmăream filmele franțuzești ca să învăț ceva, acum prefer să citesc ceva scris ironic sau amuzant. Lucru pe care îl reușește de minune John Green, dând naștere unor personaje ca cele amintite anterior sau ca Hassan. Sunt autentice; poate nu foarte obișnuite pentru noi – doi adolescenți care vin din familii cu bani și nu sunt populari, dar autentice pentru că trăsăturile lor sunt bine schițate conform  descrierii inițiale.

În zilele noastre, când în vreme ce unii tineri intră în depresie pentru că nu iau la facultate, există și dintre cei foarte buni cărora li se întâmplă ceva și nu mai vor să meargă mai departe cu învățatul. Un personaj care ar vrea să fie geniu, să facă ceva pentru a nu fi uitat de oameni și unul delăsător (Colin și Hassan) reușesc să ne instruiască prin discuțiile lor și despre istorie (primul război mondial) și despre matematică (teorema Părăsitorilor și a Părăsiților) și despre… schimbare.

Dacă n-aș avea principiul de a nu citi de două ori aceeași carte, cu siguranță că pe aceasta aș reciti-o!

P. S. Este cartea pe care trebuie să o citească și cei care sunt pe cale de a deveni părinți. Nu de alta, dar vor afla (și vor descoperi) că diferența dintre un copil – minune și unul care învață într-un ritm obișnuit nu este foarte mare după 20 de ani. Mai ales în ce privește fericirea!!! Nu-i stânjeniți pe copii cu îndemnul de a face și a drege (cei care aveți această înclinație exagerată! Nu e vorba despre cei care îi încurajați să se pună pe treabă pentru că ei sunt puturoși 🙂 !) , căci veți regreta. Și ei!