Stau în liniștea serii și mă gândesc la citatul acela al lui Antoine de Saint-Exupery „Istoria ne arată că din istorie nu învățăm nimic.” Probabil că nu învățăm nimic din istorie pentru că ni se pare plictisitoare sau pentru că devine trecut și cine mai ține minte trecutul… Probabil că nu învățăm nimic din istorie pentru că ne cere prea multă profunzime, ne cere calcule, să punem totul cap la cap și să facem socoteli cu privire la ani și dinastii… Probabil că nu învățăm pentru că, pur și simplu, ne-a plictisit profesorul. De ce nu ați învățat istoria și de ce nu v-a rămas în minte? Nu, nu vreau să vorbesc despre istorie acum, ci despre un film care, fără să țină cont de istorie, prezintă oameni care iau în seamă doar pasiunile lor, patimile lor, părerile lor, ideile lor, stările lor. Toate de moment. Nimic din istorie.
Am deschis întâmplător filmul Ilegitim, pe Netflix. Nu aveam nicio recomandare, nu aveam nicio idee ce mă așteaptă. Acum, când privești un film, ai experiențele tale anterioare și mai ai și ideea că ai de-a face cu o artă, nu?, pentru că filmul este una dintre cele șapte arte! (Știm cu toții că erau șase și li s-a adăugat cinematografia!) E drept că, așa cum se face câteodată, din artă politică, oricare ar fi acea artă, și din film se face manifest pentru orice. Dacă trebuie să fim feminiști, ridicăm steagul acela, dacă vrem creștinism, găsim subiecte religioase și regizori cu aplecare spre spiritualitate, dacă vrem să câștige alegerile un anumit partid realizăm o peliculă despre nenorocirile provocate de contracandidat. Și, la fel de drept este, că se spune despre filmele românești că aleg cele mai controversate subiecte tocmai pentru a-i șoca pe privitori (evident, nu pe români, că scenariile ne sunt atât de cunoscute!) și a le atrage atenția asupra cinematografiei noastre – sau a existenței unor anumiți actori, regizori, scenariști etc – sigur, toate națiunile fac asta, dar unele pot să se mai relaxeze și să mai redea arta filmului 🙂 pentru că, între timp, au devenit importanți în industrie! Spre deosebire de ei, noi continuăm *și luptă, și dă-i, și dă-i și luptă, neicusorule, puicusorule*!
Nu am vrut să caut absolut nicio informație despre film, nici după ce l-am văzut, pentru a înțelege subtilitățile realizatorilor. Am lăsat doar impresiile mele să curgă, căci am acest drept ca privitor, plătitor și om, trestie gânditoare.
Nu mă deranjează dacă în filme lumea înjură sau e vulgară – mi se pare că facem mare caz de lucrul acesta când e vorba despre filmele românești, dar când ne uităm la cele străine nu reacționăm în niciun fel. Poate pentru că nu știm înjurăturile lor sau pur și simplu pentru că nu ne zgârie atât de mult cuvintele urâte într-o altă limbă decât cea maternă. În schimb, eroii filmului înjură și îl înjură pe tatăl lor, cerându-i socoteală pentru faptul că în epoca de aur nu a fost de acord cu avortul.
Citisem de curând articolul despre generația *fulgi de nea*, a tinerilor hipersensibili, veșnic nemulțumiți și ofensați de cele mai banale lucruri. Merită să parcurgeți explicațiile acelea. Cu ele în minte, urmăriți filmul. Am să mă întorc puțin la istorie – în *89 s-a cerut libertate, considerăm că acum avem libertate și, culmea!, vin puștii și se rățoiesc la tată de ce a făcut ceva anume și de ce nu le-a spus și lor că a făcut lucrul acela. E ușor de pe scaunul tânărului să ceri socoteală maturului, care nu a avut posibilitățile tale de azi și care a avut anumite limite în care a putut să jongleze. Și mai uimitor ceri socoteală chiar dacă omul îți răspunde – Aceasta era părerea mea, că avortul nu este o soluție. Avem libertate? Avem. Poți crede că avortul este o scăpare? Crede. Pot crede că el nu e ceva normal? Eu de ce să nu am acest drept? (Să vă spun o poveste, chiar dacă aceasta este o mică divagație, dar are legătură cu această situație – se duc doi tineri la un cabinet de avocatură și nu-l găsesc pe avocat acolo, secretara le spune că el se întoarce peste 2 ore, să revină, ei revin, avocatul le zâmbește, își cere iertare pentru situație și-i invită la discuție. *Vrem să divorțăm.* – zice tânărul. Avocatul o cercetează din ochi pe asistentă: *Nu le-ai spus?* Ea dă din cap: *Nu mi-au explicat pentru ce vă caută. Au zis că vor să stea de vorbă cu dv. Putea fi despre orice, nu aveam cum să ghicesc ce vor.* Avocatul tușește scurt și grăiește și mai scurt: *Dragii mei, pe motiv de conștiință, eu nu duc la capăt divorțuri.* Cum ar fi fost ca cei doi să-l ia de gât, să dea cu el de pământ, să-l lovească pentru faptul că nu le răspunde pozitiv la cerere, pentru care au mai așteptat și două ore… Omul avea dreptul să refuze, așa cum un ginecolog are dreptul să îngrijească o sarcină și să decline cererea cuiva de a-i face avort! Cu atât mai mult într-o lume ca cea de până în *89. Dar să ne reamintim că doctorul nostru de atunci, tată atunci și acum, chiar nu considera avortul opțiune.)
Cum tinerii îl judecă pe tată, cum încep să-l lovească, (aflăm în timp că exagerează cu băutul și se și droghează!) scena se termină urât, tatăl părăsește casa (care-i aparține, de fapt!) și-și lasă cei patru copii acolo. Copii – adică toți au depășit majoratul, toți la facultate, unul terminase medicina… Și mai vedem o secvență în care doi dintre copii, gemenii, cei cu pretențiile cele mai mari de la părinte, fac sex și-și mărturisesc dragostea, după care se ceartă pentru că ar trebui să se termine odată relația aceasta, deși se iubesc nebunește unul pe altul… Nici nu ne revenim bine din această descoperire că aflăm că tânăra este gravidă și nu cu prietenul ei, ci cu fratele ei, că vrea să renunțe la sarcină și fratele ei insistă să o păstreze pentru că în țările nordice se întâmplă lucrul acesta, este ceva normal și dacă e iubire nimeni nu se poate pune de-a curmezișul. Ea îi dă întruna cu numele actului dintre ei – incest, el nu înțelege sensul ideii de ilegitim.
Dacă trăiești câtva timp în această lume, ajungi să întâlnești fel de fel de situații și nu te mai zguduie nimic. Nu m-a șocat relația dintre cei doi – dormeau în aceeași cameră, că nu aveau spațiu mai mult, erau împreună dintotdeauna, ceilalți doi frați erau mai mari decât ei și nu le-a rămas decât să fie ei doi cei care fac regulile jocului în casă! Dar trebuie să spun că a vedea așa ceva își pune amprenta pe mintea ta și când vezi și auzi despre iubirea și devotamentul gemenilor din familiile cunoscute un gând îți șoptește: *Oare până unde duc iubirea și devotamentul ăstora? Tot ca al ălora?* De asemenea, nu m-a șocat faptul că ea a rămas gravidă – fulgii de nea nu se gândesc la responsabilități, ci numai la plăceri, în vreme ce el era îndrăgostit de băutură, ea le avea cu drogurile, ce aștepți de la astfel de persoane? (dar asta se putea întâmpla și dacă cei implicați în relație nu erau frați de sânge, nu? 🙂 ) În fine, nu m-a șocat decizia ei, de a renunța la copil: deși nu sunt pentru avort și pentru mine bebelușul este cea mai frumoasă creație a acestei lumi, am zis – fata poate face ce vrea cu corpul ei (1. că doar e feministă. 2. cine știe ce malformații ar putea avea copilul. 3. ei doi se iubesc acum, dar peste 3 ani sentimentele vor mai fi aceleași?)
Da, știu, nu e normal să fac atâtea paranteze, dar simt nevoia să dau un exemplu (și cred că aveți și voi mii) – am cunoscut un tânăr care la 17 ani a început o relație cu o femeie de 30, care avea o fiică de 13 ani. Relația a durat 3 ani, timp în care toată lumea a încercat să-i explice că în puțină vreme mai degrabă își va îndrepta atenția spre fiică decât spre mamă, pentru că aceasta este realitatea hormonilor, dar el nu a crezut și a vrut să meargă înainte. Era gata de căsătorie, dar părinții lui au intervenit și, în ciuda chinului lui sufletesc, l-au despărțit de ea. Adulta și-a găsit repede un bărbat de-o seamă cu ea și s-a căsătorit, a făcut un copil și tânărul nostru rămas de-acum singur – nu, nu s-a împrietenit cu adolescenta care ar fi putut să-i fie fiică vitregă 🙂 ! – nu știa cum să le mulțumească părinților pentru că, odată căzut valul patimii de pe ochi, începi să fii rațional și să privești sănătos lucrurile.
Revenind la filmul nostru – sărind peste toate celelalte întâmplări! – tânăra din gemeni apare cu burtica mare, mângâindu-și fratele – tatăl copilului, bunicul este fericit că are o nepoată pe care o iubește ca pe ochii din cap și toată familia face o poză de final care vrea să ne explice cât de bine o duci după ce iei astfel de decizii.
Nu știu dacă ați studiat situația aceasta, a relației sexuale dintre frați. Poate că ați auzit că se face distincție între vârstele pe care le au frații (dacă sunt majori să aibă dreptul de a face sex). Poate că ați citit și studii despre faptul că nu e nicio problemă dacă sunt implicate relațiile sexuale dintre frați, de vreme ce nu apar copii (care, din istorie știm, că ar putea avea malformații și ar duce la degenerarea societății!). Las aici un articol simplu – dar sunt atât de multe și în alte părți.
Filmul Ilegitim ne vorbește despre ce înseamnă să faci un lucru bun – păstrezi un copil, nu iei o viață, adică urmezi principiul tatălui tău care nu a ajutat nicio femeie în epoca de aur să facă avort – determinându-le în felul acesta pe cele mai multe să apeleze la andrele sau alte metode băbești care le-au distrus viața! – pornind de la un pas lipsit de responsabilitate – să faci sex pentru a vedea cum e sau pentru că ai lângă tine cea mai apropiată persoană în fratele tău geamăn. Etica e profund scuturată și dacă îndrăznești să spui ceva ți se ripostează că de fapt s-a lucrat ca la carte păstrându-se copilul, dar s-ar ridica o întrebare: Fulgi de nea, ați putea să vă canalizați energia sexuală de la adolescență spre fapte mărețe și nu spre sexualizarea fraților voștri?
E o seară liniștită pentru mine și știu că nici măcar o,1% dintre români nu se confruntă cu această situație. Realizez că cinematografia română a luat un scenariu cât se poate de complicat emoțional pentru a da posibilitatea talentelor noastre să se producă pe marele ecran. Îmi amintesc multe alte povești reale și grele de-ale cunoștințelor mele. Mi-l amintesc pe micuțul copil care-a crescut sub ochii mei și toată lumea spunea că de fapt tatăl lui este unchiul lui… Și întrebările pe care și le-a pus copilul după ce a aflat căci cei mari mai țin secretele, dar cei mici imediat le dau drumul să circule printre ei…
Stau în liniștea serii și mă gândesc la citatul acela al lui Antoine de Saint-Exupery „Istoria ne arată că din istorie nu învățăm nimic.” Istoria ne tot repetă că imperiile nu au căzut din cauza lipsei forței militare, ci din cauza lipsei caracterului. Iar caracterul se formează dacă lupți cu ceea ce pare plăcut, dar îți dăunează, dacă reziști la ceea ce te tentează, chiar dacă simți că-ți cade cerul pe umeri și te bagă sub pământ. Caracterul nu găsește scuze nici în sentimente, nici în faptul că nu ies copii în urma relațiilor sexuale. Caracterul înseamnă să-ți pese și de ziua de mâine, dar mai ales de cea de peste 3 ani, căci, nu-i așa?, cel mai la modă citat din zilele noastre este … dragostea durează 3 ani… (ce se întâmplă apoi – vai de noi!)
Poate că unii dintre noi vor învăța totuși câte ceva din istorie și-și vor clădi un caracter.
Plec spre radio și, până să ajung în statie, trec cele 3 mijloace de transport pe care aș putea să le iau.
Dacă il stie cineva, să ridice mâna sus, să nu am falsa impresie ca eu l-am inventat!)
Despre sufletul meu 