2

Filmul A decent man – Un om la locul lui

Un bărbat urcă dealul pentru a ajunge la o biserică unde îl întreabă pe popă cum să fie cu nunta. Primul semnal de alarmă în cadrul discuției a fost răspunsul la întrebarea: *Cununia civilă ați făcut-o?* – Nu. Preotul, deși ezitant când află că e gravidă femeia, de data asta este categoric: Asta trebuie făcută.

Oare de ce nu s-au căsătorit cei doi scriptic, dacă am întrebat eu, fără să-mi dau seama că tocmai acesta este subiectul filmului.

Un om la locul lui nu aș numi niciun bărbat din zilele noastre. Expresia mi se pare învechită. Aș spune că e cumsecade, despre un bătrânel de la țară și că e de treabă, dacă e unul de la oraș, ori că e deosebit, dacă este un personaj care m-a impresionat. Un om la locul lui mi se pare din start că nu-și găsește locul printre cei cunoscuți de mine, căci pare din alt timp, din altă eră. Parcă așa și este eroul principal, până ajungi să pricepi cât e de modern 🙂 – se mișcă încet, vorbește rar, se comportă chiar bătrânicios. Ai putea să zici că e de vină faptul că e inginer în pustietate sau poate frigul de afară. Dar nu, după cum afirmă articolele scrise despre film, regizorul a vrut să surprindă în eroul principal – bărbatul obișnuit al zilelor noastre. Își face treaba, are o pereche sexy, se căsătorește curând cu ea și e foarte grijuliu cu lungimea fustei ei: cum că nu ar fi prea moral să poarte atât de scurt o femeie gravidă.

Limbajul de mahala e specific românilor, filmelor românești sau constructorilor? Nu știu să dau răspuns clar, așa că voi sări peste acest capitol – dacă vă dor urechile când se rostesc organe sexuale foarte des, nu urmăriți filmul. Dacă sunteți dintre cei care căutați ceva acțiune, ziceți pass. Căci vă garantez: după cum a participat la Festivalul de Film de la San Sebastian, 2018, în cadrul secțiunii New Directors, dacă ar fi participat la Festivalul de Scenariu cu replici puține – sigur ar fi câștigat. Nu cred că am mai văzut un film atât de tăcut.

Dar vorba românului: Mutu tace și le face.

Dacă aveți totuși timp de pierdut și vă încumetați să vedeți pelicula, să știți un alt lucru: mult din acțiune se petrece pe șantier (dar nu vă imaginați că acțiune înseamnă intrigă. Nu, înseamnă numai niște discuții despre construcții și chestii care oricum nu au legătură cu subiectul filmului 🙂 ). Așa că, dacă asta nu vă place, săriți peste acest film.

Și totuși mie ceva mi-a plăcut – nu filmul, ci criza redată. (mai degrabă ar trebui să citesc romanul pe care e bazat filmul, Firesc – Petru Cimpoeșu, cred că voi căuta cartea, dar sper ca ea să fie mult mai interesantă decât scenariul.)

Zice-se că regizorul Hadrian Marcu afirma așa: „În mod instinctiv, oamenii caută afecțiune, dar afecțiunea vine la pachet cu o altă persoană, ceea ce poate face situația complicată. Câteodată e de preferat singurătatea, dar aceasta nu este o opțiune pe termen lung. Această contradicție creează pentru unii dintre noi o permanentă stare de conflict. Filmul încearcă să redea lupta interioară a unui bărbat și eșecul acestuia de a se înțelege pe sine. Eșecul de a evolua pe plan personal și degradarea cauzată de repetarea inconștientă a greșelilor.” (Un interviu cu regizorul aici.)

“Petru este om singur. Este un om care se autoizolează, un om al cărui adevăr interior este în conflict cu convenția socială și atunci caută locuri mai retrase, unde poate fi lăsat în pace, să fie așa cum își dorește. Laura îi oferă lucrurile care îi lipsesc – căldură, casă, emoție –  în timp ce Sonia îi oferă un alt tip de relaționare, să fie lăsat în pace atunci când are nevoie de asta. În Sonia găsește un prieten și, în același timp, un partener, în timp ce în Laura găsește o femeie și un partener.”, spune Bogdan Dumitrache în ziarul Metropolis despre personajul pe care îl interpretează în filmul “Un om la locul lui”.

Părerea mea despre filmul în sine (cazul lui Petru, sărmănuțul bărbat cu fundul în două luntre, ar trebui analizat în altă parte, psihologic!) se aseamănă cu a celor care au scris acest articol.

Cert este că unuia ca Petru numai titulatura de un om la locul lui nu i se poate pune. Poate mai degrabă – un bărbat iresponsabil sau un bărbat ce tărăgănează sau un bărbat pe care nu ai vrea să-l cunoști.

Despre film – ziceți ce vreți.

 

 

1

Filmul românesc Ilegitim – amintește-ți istoria!

Stau în liniștea serii și mă gândesc la citatul acela al lui Antoine de Saint-Exupery  „Istoria ne arată că din istorie nu învățăm nimic.” Probabil că nu învățăm nimic din istorie pentru că ni se pare plictisitoare sau pentru că devine trecut și cine mai ține minte trecutul… Probabil că nu învățăm nimic din istorie pentru că ne cere prea multă profunzime, ne cere calcule, să punem totul cap la cap și să facem socoteli cu privire la ani și dinastii… Probabil că nu învățăm pentru că, pur și simplu, ne-a plictisit profesorul. De ce nu ați învățat istoria și de ce nu v-a rămas în minte? Nu, nu vreau să vorbesc despre istorie acum, ci despre un film care, fără să țină cont de istorie, prezintă oameni care iau în seamă doar pasiunile lor, patimile lor, părerile lor, ideile lor, stările lor. Toate de moment. Nimic din istorie.

Am deschis întâmplător filmul Ilegitim, pe Netflix. Nu aveam nicio recomandare, nu aveam nicio idee ce mă așteaptă. Acum, când privești un film, ai experiențele tale anterioare și mai ai și ideea că ai de-a face cu o artă, nu?, pentru că filmul este una dintre cele șapte arte! (Știm cu toții că erau șase și li s-a adăugat cinematografia!) E drept că, așa cum se face câteodată, din artă politică, oricare ar fi acea artă, și din film se face manifest pentru orice. Dacă trebuie să fim feminiști, ridicăm steagul acela, dacă vrem creștinism, găsim subiecte religioase și regizori cu aplecare spre spiritualitate, dacă vrem să câștige alegerile un anumit partid realizăm o peliculă despre nenorocirile provocate de contracandidat. Și, la fel de drept este, că se spune despre filmele românești că aleg cele mai controversate subiecte tocmai pentru a-i șoca pe privitori (evident, nu pe români, că scenariile ne sunt atât de cunoscute!) și a le atrage atenția asupra cinematografiei noastre – sau a existenței unor anumiți actori, regizori, scenariști etc – sigur, toate națiunile fac asta, dar unele pot să se mai relaxeze și să mai redea arta filmului 🙂 pentru că, între timp, au devenit importanți în industrie! Spre deosebire de ei, noi continuăm *și luptă, și dă-i, și dă-i și luptă, neicusorule, puicusorule*!

Nu am vrut să caut absolut nicio informație despre film, nici după ce l-am văzut, pentru a înțelege subtilitățile realizatorilor. Am lăsat doar impresiile mele să curgă, căci am acest drept ca privitor, plătitor și om, trestie gânditoare.

Nu mă deranjează dacă în filme lumea înjură sau e vulgară – mi se pare că facem mare caz de lucrul acesta când e vorba despre filmele românești, dar când ne uităm la cele străine nu reacționăm în niciun fel. Poate pentru că nu știm înjurăturile lor sau pur și simplu pentru că nu ne zgârie atât de mult cuvintele urâte într-o altă limbă decât cea maternă. În schimb, eroii filmului înjură și îl înjură pe tatăl lor, cerându-i socoteală pentru faptul că în epoca de aur nu a fost de acord cu avortul.

Citisem de curând articolul despre generația *fulgi de nea*, a tinerilor hipersensibili, veșnic nemulțumiți și ofensați de cele mai banale lucruri.  Merită să parcurgeți explicațiile acelea. Cu ele în minte, urmăriți filmul. Am să mă întorc puțin la istorie – în *89 s-a cerut libertate, considerăm că acum avem libertate și, culmea!, vin puștii și se rățoiesc la tată de ce a făcut ceva anume și de ce nu le-a spus și lor că a făcut lucrul acela. E ușor de pe scaunul tânărului să ceri socoteală maturului, care nu a avut posibilitățile tale de azi și care a avut anumite limite în care a putut să jongleze. Și mai uimitor ceri socoteală chiar dacă omul îți răspunde – Aceasta era părerea mea, că avortul nu este o soluție. Avem libertate? Avem. Poți crede că avortul este o scăpare? Crede. Pot crede că el nu e ceva normal? Eu de ce să nu am acest drept? (Să vă spun o poveste, chiar dacă aceasta este o mică divagație, dar are legătură cu această situație – se duc doi tineri la un cabinet de avocatură și nu-l găsesc pe avocat acolo, secretara le spune că el se întoarce peste 2 ore, să revină, ei revin, avocatul le zâmbește, își cere iertare pentru situație și-i invită la discuție. *Vrem să divorțăm.* – zice tânărul. Avocatul o cercetează din ochi pe asistentă: *Nu le-ai spus?* Ea dă din cap: *Nu mi-au explicat pentru ce vă caută. Au zis că vor să stea de vorbă cu dv. Putea fi despre orice, nu aveam cum să ghicesc ce vor.* Avocatul tușește scurt și grăiește și mai scurt: *Dragii mei, pe motiv de conștiință, eu nu duc la capăt divorțuri.* Cum ar fi fost ca cei doi să-l ia de gât, să dea cu el de pământ, să-l lovească pentru faptul că nu le răspunde pozitiv la cerere, pentru care au mai așteptat și două ore… Omul avea dreptul să refuze, așa cum un ginecolog are dreptul să îngrijească o sarcină și să decline cererea cuiva de a-i face avort! Cu atât mai mult într-o lume ca cea de până în *89. Dar să ne reamintim că doctorul nostru de atunci, tată atunci și acum, chiar nu considera avortul opțiune.)

Cum tinerii îl judecă pe tată, cum încep să-l lovească, (aflăm în timp că exagerează cu băutul și se și droghează!) scena se termină urât, tatăl părăsește casa (care-i aparține, de fapt!) și-și lasă cei patru copii acolo. Copii – adică toți au depășit majoratul, toți la facultate, unul terminase medicina… Și mai vedem o secvență în care doi dintre copii, gemenii, cei cu pretențiile cele mai mari de la părinte, fac sex și-și mărturisesc dragostea, după care se ceartă pentru că ar trebui să se termine odată relația aceasta, deși se iubesc nebunește unul pe altul… Nici nu ne revenim bine din această descoperire că aflăm că tânăra este gravidă și nu cu prietenul ei, ci cu fratele ei, că vrea să renunțe la sarcină și fratele ei insistă să o păstreze pentru că în țările nordice se întâmplă lucrul acesta, este ceva normal și dacă e iubire nimeni nu se poate pune de-a curmezișul. Ea îi dă întruna cu numele actului dintre ei – incest, el nu înțelege sensul ideii de ilegitim.

Dacă trăiești câtva timp în această lume, ajungi să întâlnești fel de fel de situații și nu te mai zguduie nimic. Nu m-a șocat relația dintre cei doi – dormeau în aceeași cameră, că nu aveau spațiu mai mult, erau împreună dintotdeauna, ceilalți doi frați erau mai mari decât ei și nu le-a rămas decât să fie ei doi cei care fac regulile jocului în casă! Dar trebuie să spun că a vedea așa ceva își pune amprenta pe mintea ta și când vezi și auzi despre iubirea și devotamentul gemenilor din familiile cunoscute un gând îți șoptește: *Oare până unde duc iubirea și devotamentul ăstora? Tot ca al ălora?* De asemenea, nu m-a șocat faptul că ea a rămas gravidă – fulgii de nea nu se gândesc la responsabilități, ci numai la plăceri, în vreme ce el era îndrăgostit de băutură, ea le avea cu drogurile, ce aștepți de la astfel de persoane? (dar asta se putea întâmpla și dacă cei implicați în relație nu erau frați de sânge, nu? 🙂 ) În fine, nu m-a șocat decizia ei, de a renunța la copil: deși nu sunt pentru avort și pentru mine bebelușul este cea mai frumoasă creație a acestei lumi, am zis – fata poate face ce vrea cu corpul ei (1. că doar e feministă. 2. cine știe ce malformații ar putea avea copilul. 3. ei doi se iubesc acum, dar peste 3 ani sentimentele vor mai fi aceleași?)

Da, știu, nu e normal să fac atâtea paranteze, dar simt nevoia să dau un exemplu (și cred că aveți și voi mii) – am cunoscut un tânăr care la 17 ani a început o relație cu o femeie de 30, care avea o fiică de 13 ani. Relația a durat 3 ani, timp în care toată lumea a încercat să-i explice că în puțină vreme mai degrabă își va îndrepta atenția spre fiică decât spre mamă, pentru că aceasta este realitatea hormonilor, dar el nu a crezut și a vrut să meargă înainte. Era gata de căsătorie, dar părinții lui au intervenit și, în ciuda chinului lui sufletesc, l-au despărțit de ea. Adulta și-a găsit repede un bărbat de-o seamă cu ea și s-a căsătorit, a făcut un copil și tânărul nostru rămas de-acum singur – nu, nu s-a împrietenit cu adolescenta care ar fi putut să-i fie fiică vitregă 🙂 ! – nu știa cum să le mulțumească părinților pentru că, odată căzut valul patimii de pe ochi, începi să fii rațional și să privești sănătos lucrurile.

Revenind la filmul nostru – sărind peste toate celelalte întâmplări! – tânăra din gemeni apare cu burtica mare, mângâindu-și fratele – tatăl copilului, bunicul este fericit că are o nepoată pe care o iubește ca pe ochii din cap și toată familia face o poză de final care vrea să ne explice cât de bine o duci după ce iei astfel de decizii.

Nu știu dacă ați studiat situația aceasta, a relației sexuale dintre frați. Poate că ați auzit că se face distincție între vârstele pe care le au frații (dacă sunt majori să aibă dreptul de a face sex). Poate că ați citit și studii despre faptul că nu e nicio problemă dacă sunt implicate relațiile sexuale dintre frați, de vreme ce nu apar copii (care, din istorie știm, că ar putea avea malformații și ar duce la degenerarea societății!). Las aici un articol simplu – dar sunt atât de multe și în alte părți.

Filmul Ilegitim ne vorbește despre ce înseamnă să faci un lucru bun – păstrezi un copil, nu iei o viață, adică urmezi principiul tatălui tău care nu a ajutat nicio femeie în epoca de aur să facă avort – determinându-le în felul acesta pe cele mai multe să apeleze la andrele sau alte metode băbești care le-au distrus viața! – pornind de la un pas lipsit de responsabilitate – să faci sex pentru a vedea cum e sau pentru că ai lângă tine cea mai apropiată persoană în fratele tău geamăn. Etica e profund scuturată și dacă îndrăznești să spui ceva ți se ripostează că de fapt s-a lucrat ca la carte păstrându-se copilul, dar s-ar ridica o întrebare: Fulgi de nea, ați putea să vă canalizați energia sexuală de la adolescență spre fapte mărețe și nu spre sexualizarea fraților voștri?

E o seară liniștită pentru mine și știu că nici măcar o,1% dintre români nu se confruntă cu această situație. Realizez că cinematografia română a luat un scenariu cât se poate de complicat emoțional pentru a da posibilitatea talentelor noastre să se producă pe marele ecran. Îmi amintesc multe alte povești reale și grele de-ale cunoștințelor mele. Mi-l amintesc pe micuțul copil care-a crescut sub ochii mei și toată lumea spunea că de fapt tatăl lui este unchiul lui… Și întrebările pe care și le-a pus copilul după ce a aflat căci cei mari mai țin secretele, dar cei mici imediat le dau drumul să circule printre ei…

Stau în liniștea serii și mă gândesc la citatul acela al lui Antoine de Saint-Exupery  „Istoria ne arată că din istorie nu învățăm nimic.” Istoria ne tot repetă că imperiile nu au căzut din cauza lipsei forței militare, ci din cauza lipsei caracterului. Iar caracterul se formează dacă lupți cu ceea ce pare plăcut, dar îți dăunează, dacă reziști la ceea ce te tentează, chiar dacă simți că-ți cade cerul pe umeri și te bagă sub pământ. Caracterul nu găsește scuze nici în sentimente, nici în faptul că nu ies copii în urma relațiilor sexuale. Caracterul înseamnă să-ți pese și de ziua de mâine, dar mai ales de cea de peste 3 ani, căci, nu-i așa?, cel mai la modă citat din zilele noastre este … dragostea durează 3 ani… (ce se întâmplă apoi – vai de noi!)

Poate că unii dintre noi vor învăța totuși câte ceva din istorie și-și vor clădi un caracter.

 

0

Food Bloggers Conference 2019

Evenimentul care are azi loc la JW Marriott Bucharest Grand Hotel începe la ora 10.

AGENDA
10.00 – 11.30 – sesiunea I – EAT SHARE LOVE
12.30 – 14.00 – sesiunea II – BLOGGING UPGRADE
15.00 – 16.30 – sesiunea III – FOOD TALK
Versiunea actualizata a programului poate fi consultata pe site: http://www.foodbloggers.ro/program.php#top

VESTEA BUNĂ:
Evenimentul va fi transmis live, pe www.foodbloggers.ro!
Pentru a fi mai aproape de eveniment si noutatile sale, puteți urmări pe Facebook | https://www.facebook.com/FoodBloggers.ro/ si pe INSTAGRAM | https://www.instagram.com/evensysro/.
Hashtag-ul oficial al Food Bloggers Conference 2019 este #foodbloggers19.

1

Peppermint 2018

După cum nu-mi place să privesc filme *cu proști* (tineri nepricepuți, dezmățul de prin colegii), nu-mi plac nici filmele cu urmăriri în care sare totul în aer și la final câștigă cel bun. În general. Pentru că există și momente când nu mă ridic din fața televizorului deși nu mă regăsesc niciun pic din punct de vedere al valorilor în ceea ce văd acolo. Este poate curiozitatea celui care scrie și vrea să vadă cum o scoate la capăt scenaristul sau este cârligul acela de idee care seamănă cu viața mea și sunt curioasă alții cum ar proceda, știind deja cum aș vrea eu să procedez.

Peppermint a fost filmul în care am stat cu mâinile pe sus de bucurie, deși acolo ardea totul, deși era incredibil că o femeie poate face singură așa ceva, deși gloanțele o ocoleau și-i nimereau pe dușmanii ei. Poate a fost nevoia aceea de a simți că femeia poate pune lucrurile în ordine, nevoie resimțită din când în când de copilul din mine care n-a avut nimic sub control în timpul adolescenței. Sau poate că a fost satisfacția pe care o simte o persoană care reușește să-și răzbune durerea – pierderea copilului și soțului.

Da, știu, creștinește este să iertăm, nu să ne răzbunăm, da, știu, a lua în mâini viața ta și a-ți face singur dreptate duce la mai multe încâlceli decât dacă L-ai lăsa pe Dumnezeu să conducă lucrurile, tu nefăcând altceva decât să ierți. Da, știu. Dar când vezi că lucrurile oricum merg spre a nu câștiga prea des cel oropsit, te bucuri 2 ore de  o iluzie dintr-un film, apoi te întorci la atitudinea sănătoasă – cel puțin din punct de vedere emoțional, dacă nu sufletesc – de a trece cu vederea când ești nedreptățit, de a aștepta clipa când fiecare o va lua peste bot, nu de la tine, care nu ai cine știe ce putere, ci de la Dumnezeu, Care chiar știe unde să lovească pentru a durea.

Soțul meu mă privea cum jubilam în timpul filmului și la final am avut o discuție – pentru că mie Blonda Atomică mi s-a părut un film jenant: el spunea că Blonda atomică i-a adus aminte de istorie, de comunism, de modul cum se desfășurau lucrurile, deci nu i s-a părut chiar așa de rău, eu ziceam că prefer Peppermint pentru că rezolvă lucruri cu care te întâlnești zi de zi. Politica nu mă atinge atât de rapid în cei 60 de ani cât trăiesc, dar distrugerea unei relații, pierderea unui copil te pot face să simți că nu exiști, chiar dacă apuci 90 de ani.

Ei, fiecare cu gusturile și gândurile și logica și abordarea lui, doar suntem diferiți.

0

The Last Word – 2017

Când am ales filmul acesta pentru a-l privi, a contat un singur cuvânt din descrierea lui – era pe acolo o scriitoare. Orice are legătură cu cineva care scrie este imediat deschis, păstrat, respectat – în ceea ce mă privește. Filmul o aduce în atenție pe milionara Harriet Lauler, o femeie de afaceri de succes – deși a avut succes, datorită modului în care a dorit să controleze strict viața celorlalți, a fost îndepărtată de cei mai mulți. Această persoană care își trimite grădinarul la plimbare pentru că nu-i place cum tunde tufișurile și rămâne ea să facă această treabă, iar pe bucătăreasă o dă la o parte pentru că nu-i convine cum îi pregătește masam devine curioasă ce s-ar scrie despre ea dacă ar muri. Cum nu e mulțumită de ceea ce spun cei din jur despre ea, face o statistică despre cum se realizează un necrolog. Sunteți curioși? Personal, am contabilizat cele patru lucruri care trebuie să fie atinse pentru ca să se vorbească despre tine la superlativ (că se vorbește astfel și fără 🙂 , e adevărat, dar dacă vrem să fim sinceri ar fi bine să și trăim astfel)

a. decedații trebuie să fi fost iubiți de cei dragi ai lor

b. să fi fost admirați de colegii lor

c. să fi atins ca pentru modelare viața cuiva din jur (dacă se poate să facă parte dintr-o clasă inferioară sau să fie din categorie defavorizată)

d. factorul neprevăzut

Pentru cei care nu suportați ideea unui necrolog sau sunteți superstițioși, poate fi dificil să vă gândiți la astfel de lucruri, dar eu sunt dintre cei care se duceau noaptea în cimitir și stăteau acolo, colindând pe la morminte, fără nicio teamă, așa că n-am teamă nici de moarte, nici de veșnicia ei (mai ales că veșnicia morții nici nu există, dar asta e altă mâncare de pește).

Ar trebui să realizăm o listă cu rudele (mda, unii s-ar putea să aveți rude pe care nu le-ați văzut niciodată sau cărora nu le-ați mai vorbit de 20 de ani – motivele vă interesează personal, nu dați socoteală nimănui!) și una cu cei ce ne-au fost colegi (de la grădi – da, încă am relații cu cei care mi-au fost colegi de grădi, deși îmi pare rău pentru fiul meu că el nu a mai păstrat nicio relație; ei, alte vremuri și alt atașament în epoca de aur, față de epoca de acum!). Ar fi necesar să ne reamintim dacă am făcut vreun gest frumos față de cei în nevoie sau dacă ne-am pus amprenta în viața cuiva care era la un pas de disperare ori deja era disperat și era la un pas de moarte… (cu cât sunt mai mulți, cu atât mai bine – nu că ne-ar aplauda cineva, dar ne-am simți noi mai plini de fericire că viața noastră a contat). În ceea ce privește factorul neprevăzut – dacă nu vă dați seama despre ce este vorba, intuitiv, vedeți filmul, ca să aveți o idee, să primiți o sugestie.

Sunt oameni care n-au auzit de acest film, deși joacă în el Shirley MacLaine și Amanda Seyfried. Sunt oameni care au spus că li se pare pierdere de timp să se uite la asemenea întâmplări. Dar sunt și dintre cei ca mine care au râs cu lacrimi, care au primit încurajare pentru momentele dificile și care au descoperit că sunt pe drumul bun, indiferent cât de mult au greșit.

P.S. Recomand acest film mai ales celor care suferă din cauza celor care sunt obsedați de control. S-ar putea să înțelegeți și punctul lor de vedere și, împreună, să luptați la șlefuire, ei să mai lase, voi să vă mai străduiți… 🙂 🙂 🙂

 

 

 

1

MiniArtShow să startul stagiunii de toamnă

 cu spectacolul Caragiale Express – 6 octombrie, ora 12.

Godot Cafe Teatru

MiniArtShow by Ioana Ginghină vă așteaptă pe 6 octombrie la Godot Cafe Teatru, la spectacolul Caragiale Express. Piesa este o plimbare prin schițele lui Caragiale, adaptată stilului contemporan. Cu toate că personajele reprezintă comportamente și tipologii descrise acum mai bine de 100 de ani, le regăsim și azi fie la oamenii de rând, fie la persoane publice. Regizoarea Diana Păcurar a pus într-un singur spectacol trei schițe: ”Bubico”, “D-l Goe” și “C.F.R. 42”.

Caragiale Express este un spectacol dinamic, ingenios și super modern, pe un text clasic, care să satisfacă pretențiile copiilor din grupa de vârstă a preadolescenților și adolescenților.

Spectacolul oferă o imagine realistă a societății românești, plină de umor. Inedit pe scena teatrului pentru copii este faptul că Bubico, D-l Goe și celebrele doamne ale epocii se întâlnesc cu toții într-un decor multifuncțional, care anulează limitele dintre scenă și sală.

Din distribuție fac parte:

Andreea Mera

Andrei Nedelea

Cezara Munteanu

Vlad Nicolici

Ana-Maria Pop

Daniel Marcu

Regia: Diana Păcurar

Coregrafia: Mariana Gavriciuc

Scenografia: Corina Boboc Giorgescu

REZERVĂRI: 

Online: https://goo.gl/m27WTZ

Tel: 0736 414 244

 

2

Copacul vrajbei noastre

Film islandez. Merg la cinema de cartier, pentru că biletul este ieftin, iar filmele de acolo sunt nu numai dintre cele comerciale, ci și premiate pe la tot felul de festivaluri de artă. Titlul m-a atras mai mult decât orice, pentru că mi-am amintit de Iarba vrajbei noastre, care mi-a plăcut cum rar îmi place ceva.

Dacă ar fi să mă uit strict la scenariu, ar trebui să spun cuvintele Eclesiastului – nimic nou sub soare, ce a fost va mai fi și ce este acum a mai fost cândva… Absolut previzibil ca o relație care începe cu sex nebunesc să ducă la nașterea unui copil, fără cunoașterea dintre cei doi, iar după aceea fiecare dintre cei doi să-și găsească refugiul în te miri ce. Oricăruia dintre noi i s-a întâmplat să-i lipsească ceva și să dea vina pe cineva care i se pare suspect, pentru ca apoi să descopere obiectul sau să-și dea seama că în niciun caz cel bănuit nu era vinovat. Nimeni n-a scăpat de dispariția cuiva care i-a fost drag, fără să fie marcat și să tot aibă impresia că ar putea oricând să revină.

Cam acestea sunt ideile din cadrul filmului, dar finalul este atât de sângeros și de dement încât singura concluzie este *hai să comunicăm. Las de la mine, chiar dacă sunt în pierdere, pentru că e preferabilă această stare decât să-mi pierd viața…*

Nu știu de câte ori se va zice în fața unor astfel de expresii… *las de la mine* – ce a fost va mai fi. Poate că se exclamă asta așa de rar, de aceea există și atâta neînțelegere și tristețe…

0

Maria by Callas

Trebuie să spun că am văzut reclama la film în vreme ce așteptam să intru la Mamma mia 2 și singurul meu gând a fost – trebuie să ajung și la Maria! Curând. Nu știu ce mi-am imaginat că va fi, dar nu este nimic din ceea ce ați crede că veți vedea – nu e opulență, nu sunt culori, nu sunt povești de dragoste între personaje superbe. Sunt întâmplări de viață – tumultoasă și tristă.

Lipsa culorilor de pe peliculă, din unele momente vorbește de la sine despre sentimentele încercate. Scrisorile citite dau emoții cum nici la examene nu ai. Sigur că poți citi despre ea – un singur exemplu este articolul de aici – dar cu totul altceva să urmărești totul din ceea ce se numește mărturisire personală.

Mi-a plăcut că a fost sinceră: nu poți fi fericit dacă, fiind copil, ești pus pe treabă ca un om mare și nu de propria alegere, ci de cea a mamei. Mi-a plăcut că era realistă: nu poți împăcat și capra și varza – unde capra este capacitatea de a fi mamă și varza este capacitatea de a fi celebră. Mi-a plăcut că a recunoscut că a suferit și că a avut un drum deloc ușor – poate ar fi vrut să facă altceva, dar intervenția unui părinte care nu admite să faci ce vrei, ci ce trebuie…

Eu i-aș trimite la acest film pe toți părinții care își mână de la spate pe copii, ca pe oi, boi, capre… spre câmpia de pe care ar mânca ei, nu spre ceea ce le-ar face copiilor bine.

Am o cunoștință care mi-a spus că, discutând cu soțul ei, tot dădea înainte că, dacă vor avea copii, îi face alpiniști. Copii nu au avut, dar a auzit, după 40 de ani, că ceea ce-ți place ție ai vrea să recuperezi prin cei cărora le dai viață. Și atunci a mers la cățărat… Și de atunci viața ei s-a schimbat. Nu, nu are copii, dar este fericită cu hobbyul ei de care nu era conștientă…

Mergeți la Maria, cea pe care toți o consideră italiancă, dar ea este născută în SUA și de la 7 ani întoarsă în patria părinților – Grecia. Merită să vedeți filmul. Veți descoperi multe despre efemeritatea vieții și cred că viața vă va fi altfel.

 

0

Despre creierul nostru

În fiecare an, pe 22 iulie, Federația Mondială a Neurologiei (WFN) celebrează Ziua Mondială a Creierului. Aproximativ 120 de organizații din întreaga lume participă la această inițiativă de creștere a conștientizării. Accentul în anul 2018 este pus pe un subiect care crește din ce în ce mai mult ca importanță, ca rezultat a mai multor studii științifice recente: efectele negative ale nivelului ridicat de poluare a aerului asupra creierului. „Aer curat pentru sănătatea creierului” este tema din acest an. Asociația Pacienților cu Afecțiuni Neurodegenerative din România se alătură astfel numeroaselor organizații internaționale pentru a sprijini această campanie de conștientizare.

Impactul poluării mediului asupra sănătății, și al poluării aerului în particular, crește continuu. Estimări recente indică un număr anual de decese atribuibile aerului poluat de 9 milioane în întreaga lume.

Studiul asupra implicațiilor globale ale bolii, efectuat de o echipă internațională care a utilizat date din 188 țări, a constatat faptul că peste 30% din povara globală a accidentului vascular cerebral se datorează poluanților din aer„, a explicat Prof. Mohammad Wasay din Karachi, purtător de cuvânt WFN în cadrul Zilei Mondiale a Creierului. „Acesta a fost motivul din spatele deciziei de a selecta un aspect al poluării mediului ca temă pentru Ziua Mondială a Creierului din 2018„, adaugă expertul.
O problemă globală complexă

Legătura dintre gazele nocive și particulele din aer și sănătatea creierului este o problemă la nivel mondial și, de asemenea, una complexă. Potrivit profesorului Jacques Reis, șef al Grupului de Cercetare Aplicată a Neurologiei de Mediu a Federației Mondiale a Neurologiei: „Poluarea aerului se referă la o contaminare difuză, adesea invizibilă, cu bioaerosoli dăunători care conțin polen, spori, particule și substanțe toxice. Poluanții pot proveni din surse naturale sau se pot datora activității umane.“

Problema este diferită în orașele mari comparativ cu zonele rurale. Unii poluanți din aer au impact local sau regional, dar efectele altora pot fi la nivel internațional„, adaugă expertul.

În luna mai a acestui an, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a constatat că nouă zecimi din populația lumii respiră aer poluat. Și trei miliarde de oameni folosesc combustibili nocivi în casele lor pentru gătit și / sau încălzire.

Înţelegerea efectelor toxice a crescut

În ultimii ani, oamenii de știință au descoperit dovezi semnificative ale modului în care poluarea aerului afectează creierul și cum acest lucru este dăunător sănătătii creierului în întreaga lume. Prof Reis explică: „Poluanții intră în organism prin intermediul tractului respirator și digestiv. Ei provocă inflamații și ajung la creier fie prin fluxul de sânge, fie prin tractul respirator superior. Prejudiciul cauzat microbiotei intestinale poate, de asemenea, avea un impact asupra creierului.

Lista de efecte potențiale este lungă: ateroscleroză, stress oxidativ, inflamații în tot corpul, vase de sânge afectate, tensiune arterială, nefuncționarea mecanismului de protecție a barierei sânge-creier, precum și probleme cardiace, toate ar putea fi legate de poluarea aerului. De asemenea, a fost identificată o posibilă deteriorare a celulelor creierului, cum ar fi celulele microgliale și astrocitele. La nivel celular, poluanții atmosferici interferează cu mitocondriile – adesea menționate ca „centre de putere” – și materialul genetic ca ADN-ul. Poluanții aduc schimbări epigenetice și scurtează telomerii, capace de protecție de la capetele cromozomilor. Aceasta din urmă este văzută ca un semn al îmbătrânirii celulare.
Nu este o supriză atunci că poluarea aerului este suspectată de a face parte dintr-un număr tot mai mare de sindroame și boli neurologice. Rezultatele inițiale sugerează că ar putea juca un rol în autism, tulburări de atenție la copii, demență și dezvoltarea bolii Parkinson, deși date fiabile nu sunt încă disponibile.

Provocate de om – dar modificabile

Schimbări decisive în comportament ar putea reduce semnificativ riscurile prezentate de factorii de mediu ce conduc la deteriorarea sănătății creierului. „Prevenirea afecțiunilor neurologice nu este doar un motiv de îngrijorare pentru fiecare individ în parte; măsuri trebuie să fie luate și la nivelul societății. Acest lucru este valabil mai ales în ceea ce privește impactul omului asupra mediului, lucru pe care omenirea îl influențează. Aceștia sunt factori importanți de risc pentru bolile care afectează vasele de sânge din creier, precum și afecțiunile neurodegenerative.„, a declarat Prof.Wolfgang Grisold, Secretar General al WFN.

Această problemă de sănătate publică la nivel mondial impune politici de mediu și sănătate eficiente ce vizează reducerea poluării aerului și în România. Nu este doar o problemă de sănătate pulmonară, ci a celui mai important organ, cel ce ne face oameni: creierul nostru„, declară Dragoș Popescu, președinte APAN România.

Un apel de trezire la realitate a comunității internaționale

Vorbind despre Ziua Mondială a Creierului de anul acesta, președintele WFN, Prof. William Carroll, consideră că există o singură interpretare a datelor științifice despre sănătatea creierului: “Fiecare din noi, fiecare țară din această lume și întreaga comunitate internațională trebuie să interpreteze aceste date ca un apel urgent de trezire la realitate. Este nevoie de mai multă implicare pentru a găsi un tratament pentru afecțiunile neurologice. Sănătatea creierului trebuie să devină o prioritate la nivel internațional și este nevoie de alocarea de fonduri adiționale.”

DESPRE ASOCIAȚIA PACIENȚILOR CU AFECȚIUNI NEURODEGENERATIVE

Asociația Pacienților cu Afecțiuni Neurodegenerative (APAN România) reprezintă comunitatea care oferă tuturor persoanelor afectate de bolile neurodegenerative posibilitatea de a-și trăi viața la cel mai înalt potențial și de a asigura sprijinul de care au nevoie, până când un tratament va fi, în cele din urmă, găsit.

APAN România reprezintă și apără drepturile persoanelor cu afecțiuni neurodegenerative în țara noastră. Misiunea asociației este să ofere acces la informații inovatoare, să educe toate părțile interesate cu privire la nevoile persoanelor cu afecțiuni neurodegenerative și să faciliteze accesul echitabil la tratament și terapii de înaltă calitate, pentru îmbunătățirea calității vieții.

APAN România își dorește să devină principala voce a persoanelor cu afecțiuni neurodegenerative din România și să se asigure că pacienții au o voce puternică în stabilirea propriilor obiective și priorități.

Detalii:
Cristina Vlădău
Vicepreședinte APAN România

Asociația Pacienților cu Afecțiuni Neurodegenerative
E: info@afectiuni-neurodegenerative.ro
http://www.afectiuni-neurodegenerative.ro
http://www.facebook.com/APANRomania

0

De 19 ori Katherine – John Green

O poveste trebuie să aibă dragoste, aventură, morală – acestea înseamnă totul. Da, noi știam că o poveste trebuie să conțină introducere, cuprins și încheiere, dar se pare că în fiecare dintre acestea trebuie să se afle cele trei aspecte – totul! – pentru ca să fie interesantă. Cel puțin așa susține Lindsey, prima prietenă de-a lui Colin pe care nu o cheamă Katherine.

V-ați făcut vreodată inventarul prietenilor/prietenelor? Au avut ceva în comun? De regulă, fizicul – se pare că ne cam uităm după același model. Dar la Colin, copilul-minune (nu ca Adi, căruia nu știu de ce-i zice astfel, Colin chiar știa limbi străine și toată materia de la școală de pe când era la grădiniță!), ceea ce contează e numele – a fost de 18 ori cu o Katherine… De ce zice totuși de 19 ori? Vor afla cei care vor citi cartea. 🙂

Recunosc: în ultimul timp sunt inspirată mai mult de umor decât de crize; pe vremuri urmăream filmele franțuzești ca să învăț ceva, acum prefer să citesc ceva scris ironic sau amuzant. Lucru pe care îl reușește de minune John Green, dând naștere unor personaje ca cele amintite anterior sau ca Hassan. Sunt autentice; poate nu foarte obișnuite pentru noi – doi adolescenți care vin din familii cu bani și nu sunt populari, dar autentice pentru că trăsăturile lor sunt bine schițate conform  descrierii inițiale.

În zilele noastre, când în vreme ce unii tineri intră în depresie pentru că nu iau la facultate, există și dintre cei foarte buni cărora li se întâmplă ceva și nu mai vor să meargă mai departe cu învățatul. Un personaj care ar vrea să fie geniu, să facă ceva pentru a nu fi uitat de oameni și unul delăsător (Colin și Hassan) reușesc să ne instruiască prin discuțiile lor și despre istorie (primul război mondial) și despre matematică (teorema Părăsitorilor și a Părăsiților) și despre… schimbare.

Dacă n-aș avea principiul de a nu citi de două ori aceeași carte, cu siguranță că pe aceasta aș reciti-o!

P. S. Este cartea pe care trebuie să o citească și cei care sunt pe cale de a deveni părinți. Nu de alta, dar vor afla (și vor descoperi) că diferența dintre un copil – minune și unul care învață într-un ritm obișnuit nu este foarte mare după 20 de ani. Mai ales în ce privește fericirea!!! Nu-i stânjeniți pe copii cu îndemnul de a face și a drege (cei care aveți această înclinație exagerată! Nu e vorba despre cei care îi încurajați să se pună pe treabă pentru că ei sunt puturoși 🙂 !) , căci veți regreta. Și ei!

5

Pungile de plastic – dușmanul care fâșâie

Pungile de plastic reprezintă o problemă majoră pentru mediu și omenire. Statistici:

▷ 200: numărul de pungi de unică folosință aruncat anual de fiecare cetățean european;

▷ 500 de miliarde: numărul de pungi generat anual la nivel global;

▷ 1 milion: numărul de pungi de plastic consumate în fiecare minut;

🌱Plasticul nu dispare🌱

Din cauza pungilor, mor anual cel puțin 🐟 100.000 de viețuitoare marine și 🐦 1 milion de păsări. Apoi, din oceane, plasticul ajunge înapoi în 🍴 farfuriile noastre, prin 🍞 hrana consumată.

💚Ce este Ziua fără Pungi de Plastic💚

Ziua fără Pungi de Plastic este o zi în care ni se cere să acționăm pentru a stopa folosirea pungilor din plastic. Mișcarea a fost inițiată acum nouă ani în Barcelona, de către Organizația Rezero. Treptat, i s-au alăturat numeroase organizații la nivel internațional.

De Ziua fără Pungi de Plastic au loc numeroase acțiuni: refuzul pungilor de plastic, realizarea de instalații artistice din pungi de plastic, distribuirea de pungi reutilizabile etc.

Zero Waste Romania propune o acțiune menită să atragă atenția într-un mod constructiv atât cetățenilor, cât și comercianților, asupra impactului pe care îl au pungile de plastic asupra mediului. Pentru asta, am creat provocarea #fărăpungideplastic, susținută de Iulie fără plastic, Atelierul de Pânză, ALTERNATIVE, REDU, Greenpeace Romania.

În data de 3 iulie 2018, voluntarii îi vor încuraja pe clienții magazinelor și ai piețelor să achiziționeze cele necesare folosind cât de puține pungi de plastic reușesc.

Veți fi dintre cei care vor renunța la pungile de plastic?

Eu, da!

2

Iulie fără plastic

Un proiect al celor cărora le pasă de natură.

Da, nu e deloc plăcut să auzi că ceea ce-ți face viața interesantă este lucrul la care trebuie să renunți. Îmi amintesc ce plăcere avea fiul meu să bea din pai – și cât de necesar era, pentru început, când nu știa să soarbă. Dar eu de atunci eram eco – același pai! A, da, știu, cu o floare nu se face primăvară. Dar știți că, dacă refuzați să luați hârtia de la bancomat, care atestă că ați retras bani, salvați de-a lungul timpului 6 copaci? Cât salvăm dacă nu folosim paie? Păi, tot ce vine de sus – adică de pe pământ și din aer – trebuie să ajungă tot jos, pe și în pământ.

Cam câte paie consumă România anual? A, scuzați, dar nu dă nimeni publicității așa ceva. În schimb, suntem informați – că americanilor puțin le pasă de ceea ce fac ei sau că sunt judecați pentru asta! – că se folosesc 500 milioane de paie de plastic – pe zi, da, pe zi, nu pe săptămână sau pe lună. Pe zi. Și 100.000.000 de animale marine sunt ucise pe an de plasticul care ajunge în mare.

Eu nu cred că trebuie să mai explic de ce militez pentru o lună fără plastic și apoi pentru atenție mărită asupra lucrurilor din plastic din viața noastră.

Iubesc natura, animalele și pot să-mi păstrez și un pai refolosibil, dacă țin neapărat!

1

Clubul femeilor dezlănțuite

Și filmul se numește Book Club. De ce trebuie românii să explice din titlu despre ce este vorba? Poate că și-au dorit să le aducă în sălile de cinema pe femeile care se regăsesc în titlu; cum că despre cluburi de carte se știe prea puțin în România sau, chiar dacă se știe, nu i se pare nimănui că ar fi ceva atractiv acolo. Dar Clubul femeilor dezlănțuite… Muamă… Vor sparge ușile toate cele care spun despre ele că ar fi așa – ei, da, chiar se îngrămădeau clientele. Coadă ca de sirenă – pe două rânduri – nu era, pentru că era coadă ca de caracatiță – pe 8 direcții… Uneori, se despletea și în coadă de copac bătrân, cu 15 ramuri…

Ei, aș. În toată sala am fost 11 persoane. Dintre care doi băieței. Unul de 10 și altul de 15 ani. Adică exact persoanele care n-ar trebui să ajungă la acest film. Eu merg de regulă cu soțul și fiul la film, dar acum am zis că ar fi mai bine dacă mi-aș lua o prietenă – copilul nu înțelege nici ciudățenia de întâmplare de pe 21 septembrie – se mărită bunica lui. Nu este de acord cu așa ceva pentru că celor tineri nu li se pare coerent că viața continuă chiar dacă pielea se lasă și oasele se târâie… O să descopere cu anii, nu trebuie să-l oblig acum să priceapă, cu atât mai puțin să-l supun să vadă un film despre 4 femei care au aventuri amoroase, deși au depășit 65 de ani.

Cum ziceam, cei doi băieței – unul a venit cu trei prietene de la școală. Cred că nu au văzut trailerul, pentru că nu ar mai fi ajuns. Sperau ca dezlănțuitele să fie cineva de vârsta lor! Oricum, el nu a scos un cuvânt – a se citi hohot de râs. În schimb celălalt, cel chiar mic, era venit cu mama și la toate obscenitățile aceasta râdea în cavalcadă, iar el o însoțea cu voce de băiat încă neschimbată. Era puțin penibil.

Nu cred că poți face educație unui copil despre ce înseamnă o femeie ducându-l la un astfel de film. Dimpotrivă, va fi deranjat că există așa ceva – cu ce-și pierde el timpul, cu filme care bagă în delir locuitorii de la azilul de bătrâni, în niciun caz tinerețea înfloritoare.

Cât despre film – e amuzant. Bine, totul e previzibil, au mai existat astfel de filme – ori din fiecare femeie s-a făcut câte un caz, ori mai multe cazuri la un loc, dar era nevoie de acesta pentru a te bucura de prestația unor actori așa de mari, la un loc… Pe de altă parte, e nevoie și pentru a ajuta disperații care cred că de la 60 de ani nu te mai bucuri să înțeleagă că viața e făcută pentru fericire până în ultima clipă. Nu în ultimul rând, era nevoie pentru a le readuce aminte femeilor că și ele au inimă, nu numai bărbații lor care se reculeg după divorț și pornesc într-o altă viață… Apoi alta, dacă iar nu le iese… Și alta… Bărbații sunt ca vikingii – cuceresc întruna, iar femeile precum albinele – ia las-o doar pe matcă să se ocupe de puit; noi facem treburi gospodărești.

Nu spun cine interpretează, nu dau detalii despre scenariu – zic doar atât – de ai nevoie să râzi puțin (mai mult), fă drumul la cinema.

A, și uitați-vă pe trailer, oameni buni – și ca să mergeți acolo și ca să nu mergeți (cu cine nu trebuie)!!!

5

Opțiunea mea pentru un (nou) partener (definitiv)

Mai nou, Facebook are niște informații pentru cei care-l folosesc. Sigur, dacă s-ar întâmpla să primești un telefon de la cineva care să-ți spună cuvintele acelea sau dacă ai primi un mesaj anonim, ai intra în panică. Dar cum vine de la FB, ești liniștit: da, frate, nu e un spion, nu e un descreierat care mă urmărește pe furiș, e cineva căruia eu i-am încredințat datele mele. Ei bine, butonul apăsat te duce la *Top recomandări în zona ta*. Și, da, fără nicio rezervă spun că domnii mi-au arătat produse de la toate magazinele din jurul blocului meu. Adică nu ne jucăm aici, da? Știu unde sunt, știu că pot ajunge rapid – nu am nicio scuză dacă nu mă duc să mă împodobesc din oferta lor.

Cel care a creat lanțul de hoteluri Hilton a avut o prezentare în care a spus că cele mai importante lucruri pentru un consumator sunt: salutul de început și final și personalizarea produsului, ca să i se potrivească.

Bravo, FB, l-ai studiat pe om, mă saluți dimineața, îmi reamintești ce am zis în urmă cu un an sau chiar cu 10 (nici cei mai dragi ai mei nu mai țin minte cât de deșteaptă am fost eu acum 6 ani, zicând anumite cuvinte, tu mă faci să mă simt bine și că ai reținut, dar și că sunt inteligentă 🙂 ) , îmi oferi evenimente care să se plieze pe interesele mele – desprinse din ceea ce public, pentru că explicit nu ți le-am formulat, ceea ce îți aduce un miliard de puncte (ce om pricepe cine ești din ceea ce sugerezi, fără ca tu să-i precizezi: mie îmi place chestia asta, vezi nu uita de asta, eu nu suport asta!!!!)…

Dar, dragul meu, se poate și mai bine – azi, la recomandări mi-ai trimis un corset (minunat, în forul lui intim 🙂 ) și ai precizat mărimi doar XXL. Se poate? Nu ai intuit că port XS? Și tocmai mă bucuram că știi despre personalizare…

A, dragul de tine, știi că am prietene care ar putea fi fericite dacă le fac un astfel de cadou?

Ei, da, la asta nu m-am gândit, dar tu, cu algoritmii tăi, m-ai lăsat mască. Felicitări, dragule, tu, facebookule, care ne cunoști mai bine decât partenerii de viață, decât prietenii de la grădiniță și chiar decât noi înșine (păi, da, mai ții minte când mi-ai sugerat ceva ce eu nu aveam nici prin cap să fac, dar la îndemnul tău mi-am dat seama că dintotdeauna visasem asta și nu îndrăznisem să verbalizez sau să caut sau să sper?). Măi, minunatule, măi, deosebitule, măi feisbucule, ești ideal – nu te putem trece din virtual în real și să-ți dăm viață? Nu de alta, dar toată lumea ar să trăiască doar cu tine, iar lumea nu e una singură, ci e alcătuită din miliarde; nu te poți împărți numai tu tuturor, așa că ai nevoie de dubluri, tripluri, clone, :-), ca să mulțumești pe toată lumea că ești doar al său…

Of, minunatule fe(i)s(buc)… 🙂

P.S. Știți nu? … Aceste rânduri sunt un pamflet și trebuie tratate ca atare… 🙂 Inclusiv titlul! 🙂

0

Anii

Nu, nu e vorba despre poanta aceea… *Nicio problemă dacă nu te însori, că oricum te ia Ani.* (mda, era vorba despre cineva care nu se pricepea la gramatică și făcea bâză de altul, care putea crede că e vorba despre prescurtarea de la Anișoara… 🙂 )

Este o scurtă întâmplare despre o mare perioadă de timp…

Profa noastră de aerodance ne-a povestit amuzată cum a realizat coregrafia pe care o folosim cu energie 🙂 pe melodia Coco Jambo: *Pur și simplu, am luat caseta video de la botezul meu și m-am uitat cum dansau atunci invitații…* Atunci – adică în 1996. Când noi eram mai mari decât este ea acum 🙂 .

Ce mai trec Anii… Nu Ani(șoara)! Că dacă era vorba despre ea ziceam: Ce se mai trece și Ani asta! sau Ce s-a trecut Ani asta…

Cam atât despre cele 365 de zile ale vieții noastre ori / (x) vârsta noastră! 🙂 🙂 🙂