Archive for the ‘Despre Oameni’ Category

Atelier de shopping personalizat cu Gabi Urda

12 aprilie, ziua pentru care am primit invitația Anei, de la #ParentingPR, pentru a participa la o astfel de întâlnire. Am plecat de acasă cu 90 de minute înainte, pentru a reuși să ajung la #AuchanTitan, locul unde se desfășura interesantul eveniment. După ce am schimbat 3 mijloace de transport în comun, după care am alergat la fel ca leopardul înfometat după pradă, am străbătut întreg centrul pentru a găsi scaunele pe care să mă odihnesc în următoarele 90 de minute. Ei, se pare că știau organizatorii ce știau! Dacă m-ar fi adus la shopping personalizat așa cum a fost cazul 1 și 2, după aventura mea de luat tot orașul la stat într-un picior în troleu, autobuz și tramvai, nu-mi mai făcea față corpul. Se pare că lucrurile se cunosc (nu neapărat de către cel care le trăiește, ci de către cei din exterior 🙂 ), așa că am primit cadoul de a mă odihni, ascultând ceea ce avea să spună consultantul de imagine Gabi Urda.

Haideți să intrăm în subiect: câte haine aveți în dulap? Pe vremuri, surorile mai mari le lăsau celor mai mici (sau frații mai mari, celor mai mici), hainele care le/îi strângeau. Acum lucrurile nu mai pot sta astfel pentru că la joacă sau la aniversări, cămașa, bluza, pantalonul, una dintre piesele costumației, se strică și ceea ce oferi e o simplă piesă, care nu se asortează cu nimic din ce are ruda ta; ori asta înseamnă că o va ține de muzeu în casă sau că e obligată să cumpere ceva care să se potrivească… Ei, când eram eu și mică și adolescentă și tânără, până pe la vreo 35 de ani, nu mă întreba nimeni dacă mă asortez și nici eu nu-mi dădeam seama că lucrul acesta este necesar, ținând cont că ochii mei erau mai degrabă îndreptați spre cărți decât spre oglindă. Acum, însă, este o adevărată artă să apari în societate, la școală sau la serbări, așa că toată lumea trebuie să fie informată cu privire la ce și cum să poarte, cum și când să facă acele cumpărături necesare.

Câteva idei care mi s-au părut mie esențiale (restul le găsit pe FB la Gabi sau pe site):

  1. Stilul nu se poate crea de la o vârstă mică, atunci impune turma sau oferă magazinele din care cumpără toată lumea, pentru că-s *la modă*. Stilul este ceva care vine odată cu trecerea anilor și acumularea de experiențe care-ți spun cine ești și ce vrei să știe cei din jur despre tine.
  2. La cumpărături nu se merge însoțit de cineva, ci se merge singur – o dată pentru că cine este alături de tine poate să insiste să-ți iei un lucru care să nu ți se potrivească doar pentru că și l-ar dori și nu și-l poate permite și atunci simte că-l are măcar prin faptul că este în garderoba ta, de unde îl poate împrumuta oricând, a doua oară pentru că persoana de alături se poate grăbi, iar tu, pentru a nu o ține din treaba ei, vei lua decizii nepotrivite (de regulă, cele nepotrivite sunt când cumperi ceva de care nu ai nevoie sau nu ți-e necesar, nu simplul fapt că pui marfa la loc pe umeraș)
  3. Hainele nepurtate din garderoba noastră au proveniență interesantă: a. le-am cumpărat pentru că ne-au plăcut, dar nu le-am probat ca să vedem că nu ne stau bine (aici intervine modelul bărbătesc de a proba haine – bărbatul se așază, se întinde, face mișcări dintre cele mai naturale, pentru că e conștient că o haină trebuie să facă față oricăror situații. O femeie se uită în oglindă, se admiră și nici măcar nu ridică mâinile, ca o gâscă ce dă din aripi, pentru a descoperi dacă nu cumva o strânge obiectul pe care a pus ochii.) b. am uitat de ele (vă dați seama ce dragi ne sunt dacă am uitat de ele, când criteriul adevăratului interes pentru o haină este: aș vrea să plec îmbrăcată cu ea acum acasă sau mâine sigur o port!) c. am cumpărat prea multe deodată și pentru unele am făcut pasiune, pentru altele, nu – de unde și uitarea lor într-un colț oarecare. d. le-am primit cadou de la persoane care nu ne plac sau care nu ne cunosc.

Necesar când pleci la cumpărături, în afară de amintitul principiu (fii singură), este să:

  1. faci cumpărături cu banii jos – dacă ai card, faci cu 25% mai multe cheltuieli
  2. probează
  3. nu ai nevoie numai de prima impresie – haina de pe umeraș, ci și de cea de-a doua – când umerașul devii tu
  4. fie timpul favorabil pentru această activitate – ești odihnită, ca să nu dai înapoi de la a proba, ești pozitivă, ești atentă, ajungi la deschiderea magazinului, când e puțină lume și vânzătoarele se vor ocupa cu atenție de tine
  5. ai o listă de necesități la tine, pe care le urmărești
  6. te relaxezi, nu să fii obsedată să vânezi ceva, că nu te așteaptă nimeni acasă cu prada, ci este destul că ai observat lucruri de care nu ai nevoie sau lucruri care ți-ar fi plăcut, dar chiar nu se potriveau pentru tine
  7. știi cât de mult îți place să calci – da, da, altfel vei cumpăra lucruri dificil de călcat și îți vei blestema alegerile făcute; dar dacă e o pasiune să stai cu fierul în mână, de ce să nu iei cele mai șifonabile lucruri (acum, fără glumă, eu calc cel mai mult la unele dintre cămășile pe care scrie non iron, deci trebuie să fii circumspectă și cu etichetele care-ți promit relaxare totală!)
  8. nu te temi de oglindă și de lumina proastă care cade în cabina de probă, ceea ce înseamnă că va trebui să ieși de acolo și să te plimbi prin magazin pentru a mai găsi vreo oglindă, două
  9. te privești și din spate, pentru că puțini ne văd doar din față, unii ne mai observă și din spate – iar lucrurile pentru care optăm pentru că-s minunate pentru ochii noștri din față pot fi așa pentru că le tragem pe spate și acolo fac mii de cute. 🙂 Haide, nu mii, dar vreo câteva sute tot fac! 🙂
  10. nu cumperi toate lucrurile tale din aceleași magazine – chiar dacă ai o pasiune pentru respectivul loc, s-ar putea ca acolo să găsești lucruri asemănătoare, nu dintre cele care să se completeze și să formeze un tot.

Mulțumesc, Gabi, mulțumesc, #ParentingPR pentru invitație.

Acum să le vorbesc și eu puțin celor care sunt ca mine, adică nu și-ar cumpăra sub nicio formă culorile neutre recomandate pentru a fi purtate cu orice altceva. Suntem câteva care nu ne-am atinge de crem, bej, bleumarin, gri. Suntem câteva care optăm pentru culori puternice și nu ne pasă că nu suntem în tendințe sau că izbim privirea celor din jur. 🙂 Suntem destul de puține, aș zice eu, pentru că dintre prietenele mele doar pe mine mă știu așa, însă asta nu mă determină să renunț la stilul meu. Chiar dacă se spune că, odată cu înaintarea în vârstă există piese la care ar fi bine să renunți, nu voi asculta niciodată acest sfat și, așa cum port căciulă cu urechi de bufniță, portocaliu și violet sau muștar și verde, mă voi bucura de ceea ce pun pe mine.

Probabil că stilul clasic sau elegant este pentru anumite persoane, dar mai sunt și trăznite ca mine, care trec prin viață bucurându-se de lucrurile original-amuzante, un fel de *operă bufă* a vestimentației. Dacă, adolescentă fiind te cunoști destul de bine, dacă tânără fiind nu poți lupta cu părerea cunoștințelor, dacă spre maturitate ajungând te temi de penibil, când ești tu însuți/însăți, nu-ți mai pasă cine te privește și ce gândește. Te bucuri să fii cu tine și să duci culoarea/culorile tale peste tot, așa că nu vei da înapoi de la a te prezenta oamenilor în ținute care pun în valoare ceea ce gândești.

Dacă faceți parte dintre aceste persoane, dacă semănați măcar puțin cu mine, lăsați-mi un mesaj, să facem schimb de idei, pentru că m-aș bucura să-mi găsesc parteneri de discuție pe această temă.

Pe de altă parte, voi încheia cu un sfat oferit de Gabi Urda

Nu-ți cunoști stilul? Fă-ți cont pe Piterest și dă căutare pe fashion. Urmărește 2 săptămâni imaginile de acolo și vezi cu care te identifici mai bine, de ce și apoi încearcă să cauți prin magazine ceea ce ai descoperit că te reprezintă.

Hm, știți ce nu s-a amintit deloc? Despre hainele făcute pentru tine, la croitorie. Asta pentru că cele mai bune croitorese ale noastre au plecat în străinătate, ca să facă bani mulți stând cu bătrânii popoarelor din Vest sau pentru că  e o coaliție împotriva acestei bresle? 🙂 Era o glumă! S-a amintit un singur lucru: când cumpărați ceva, nu luați obiecte care să necesite prea multe transformări pentru că vi se face lehamite de atâtea intervenții și nu veți căuta croitoreasă, nici nu vă va mai interesa haina respectivă, ci o veți arunca într-un colț al dulapului.

Mda, sunt multe de spus despre personalizarea garderobei. Apelați la specialiști sau căutați o gașcă în care să vă manifestați așa cum sunteți, chiar dacă nu aveți nimic de-a face cu vreun stil. Evident, după ce treceți prin faza a doua, amintită anterior, înaintând în vârstă, tot la prima fază ajungeți.

Deci este nevoie de persoane ca Gabi Urda.

Charlotte Lowenskold – Selma Lagerlof

Cartea se citește ușor, pentru că nu are multă filosofie în ea, nici urmă de idei asupra cărora să meditezi. Ea urmărește un destin, al lui Karl-Artur, fiul iubit al unei mama pline de savoare atât în conversație cât și în atitudine, o mamă de multe ori mai preferată decât fiicele ei, care erau lipsite complet de personalitate. Fiul este eroul principal, deși primele capitole se ocupă în mod deosebit de mama lui, dintr-un motiv foarte simplu: pentru a scoate în evidență curăția sufletească a acestuia. Greșește față de ea folosind un ton ridicat, nu-și cere iertare, dar pentru că are un examen și se teme că nu-l va lua pentru că Dumnezeu e supărat pe el pentru acea atitudine față de mama lui, pornește spre casă, preferând să piardă examenul, dar să se împace cu ea decât să se prezinte și să nu-l ia, din cauza vinovăției sau să îl ia, fără să fie în pace cu cea care îi dăduse viață.

Acesta este momentul când înțelegem că, de fapt, există un misticism ciudat în cei doi, iar Karl îi va da curs mult mai adânc: va merge pe calea arătată de prietenul lui, pietistul, și va deveni preot, își va găsi o logodnică și va dori să fie cu ea toată viața, dar…va afla că aceasta l-a refuzat pe un mare bogătaș, nu pentru că nu era interesată de el, ci pentru că își imagina că mult mai departe va ajunge Karl – decan, episcop, așa că va fi mult mai importantă în societate decât ca soție de industriaș…

Din acest moment, Karl ia decizia să se căsătorească aleatoriu, cu prima fată necăsătorită care-i va ieși în cale.

Vă las să descoperiți care sunt posibilitățile de care va avea parte, vă invit să vă puneți în situația lui și să răspundeți cu mintea voastră… Dacă ați fi în aceste zile și ați avea orgoliul lui Karl, rănit de așa declarație de iubire din partea Charlottei, ce ați face?

Vă avertizez, însă, că tot ce pare că o acuză pe eroina principală este doar în mintea lui Karl, că ea nu are nicio vină, iar lipsa de comunicare dintre ei este cea care stârnește și mai mult disprețul lui Karl pentru ea.

Îmi vine să râd, dar voi folosi această întrebare pentru a vă motiva să citiți cartea: Vi se pare că relația cu partenerul de viață este luptă cu morile de vânt, pentru că una spuneți și alta înțelege? Ei bine, cartea despre aceasta este, deci citiți-o – și, dacă se poată să o faceți împreună, cu atât mai bine. Mai ales după mijlocul romanului – ce se întâmplă până atunci, povestiți-i. 🙂

Eu vă spun sincer că am un capitol preferat intitulat Dorințe, un capitol pe care mi l-am copiat special, pentru că aduce în discuție foarte multe idei omenești despre cât de potrivite sau nepotrivite sunt dorințele, despre cât de mult se joacă omul cu focul, crezând că, dacă e la adăpost, într-o căsuță de fier, focul n-o să ajungă niciodată la el…

Haterii. Sunt un soi de huni, vandali, gepizi

Dacă scrii pe un blog, dacă scrii și mergi la un cenaclu, dacă vorbești în public, dacă faci ceva nou și, indiferent ce realizezi, expunându-ți punctul de vedere, cineva se ia de tine, dă de pământ cu tine, te lovește cu vorbele și apoi te amenință (sau chiar și fără amenințări) se numește că ești agresat de un hater.

O bloggeriță mi-a spus despre o cititoare care, orice ar fi scris ea, o ironiza așa că a cerut să-i fie urmărit I.P.-ul, s-a descoperit că folosea computerul de la lucru, că făcea activitatea asta inclusiv în timpul serviciului și … a fost dată afară.

Dar nu tot timpul se rezolvă așa crizele de neînțelegere, cu o răzbunare cât de mică sau de mare. Uneori, rămâi cu buza umflată, adică bătut și neajutat să te ridici de jos. Acum, să fim sinceri, dacă ai cerut-o cu dinadinsul, ai încasat-o și trebuie să fii atât de demn încât să recunoști că a fost și vina ta.

Dacă,însă, observi sau crezi că ai dreptate, e părerea ta, dorința ta, acțiunea ta, nu ai de ce să renunți, nu are sens să lași totul baltă doar pentru că unul e împotriva ta. Conducătorii mondiali (e un exemplu cam exagerat, dar e greu!!!) și-au urmat visul până la capăt, chiar dacă nu numai un om sau 1000, ci zeci de țări au fost împotriva lor.

A renunța la pasiunea ta pentru un hater înseamnă slăbiciune și asta se tratează cu iubirea și încurajarea prietenilor.

Câțiva dintre bloggerii de parenting au fost la o conferință dedicată acestui fenomen : Haterul și criza de imagine… Am adunat la un loc câteva dintre articolele lor și sper să vă fie de folos.

http://daddycool.ro/haterii-cine-sunt-si-cum-ii-gestionam/

https://talentedenazdravani.eu/blog/2017/02/27/sunt-hater-dar-ma-tratez/

http://www.blogdefamilie.ro/2017/03/cum-ne-descurcam-cu-haterii.html

http://www.revelatiideparinte.ro/2017/03/hater-trol-cusurgiu-spune-mi-cum-vrei-ca-tot-om-sunt-by-irina-schmitz.html

http://www.printesaurbana.ro/2017/03/critica-ura-si-conflictele-online-crizele-de-imagine-si-cum-le-gestionam.html

http://carmenradu.ro/experiente-de-mamica/acum-un-nici-macar-nu-stiam-ca-haterii-exista/

http://iulianaroca.ro/2017/02/28/viata-este-ceea-ce-vrei-sa-traiesti/

http://www.go-big.ro/2017/02/digital-parents-talks-sau-ceaiurile-mele/

Celor care lucrează handmade

Cos, tricotez, realizez obiecte manuale. Nu am un mare talent, dar am spus lucrul acesta pentru a vă da seama că am habar despre activitatea și costul unei munci. Ceea ce urmăresc eu acum are legătură cu o observație personală, după ce am vizitat târgul Bounty Fair și tarabele celor de la Piața Romană.

Unii dintre creatori se adresează în mod deosebit unei clase – celei cu bani. Alții știu să conceapă produse diferite pentru categorii diferite de consumatori. Poți face un lucru mic, în timp ce te delectezi și să-l vinzi cu o sumă pe care să o aibă și unul mai fără bani, poți lucra ceva în care investești mai mult și pentru care ceri mai mult.

Bine, dacă ești pornit să satisfaci doar o piață de elită, felicitări dacă reușești. Dar nu uita că pe cel care nu are nu numai că îl mulțumești cu ceva ieftin, dar îl și determini să rămână în continuare consumator de artă. Îl educi. Dacă vrei să faci ceva și pentru comunitate, nu numai pentru buzunarul tău, ține cont că ai o datorie față de cei din jur – aceea de a-i păstra aproape de fenomenul contemplării și interiorizării frumosului.

 

Fii tu însuți versus Mă scoți din sărite așa cum ești

Cred că nu am auzit cuvinte mai mângâietoare decât: Îmi place cum ești!, iar acestea nu se refereau la fizic, ci la modul de a privi lucrurile, la comportament, la atmosfera pe care o cream în jur. În același timp, nu am auzit cuvinte mai derutante ca Fii tu însăți, când, în inima mea și în gândurile mele, eram complet confuză, fără niciun reper. Pe de altă parte, nu e nimic mai dureros decât să auzi cuvintele: Mă scoți din sărite așa cum ești, când tu știi cum ai luptat pentru a ajunge într-un anumit punct al dezvoltării, dar nimeni nu vede anereușista, ci toți te compară cu alții sau cu ceea ce și-ar dori de la tine pentru a le fi lor bine.

Imaginează-ți ce fericit e un adolescent care e condus doar de hormoni și de sentimente când aude: *Fii tu însuți*. Asta-l salvează de la a se controla și de la a gândi lucrurile în profunzime; iar în 97% dintre cazuri deciziile pe care le va lua fiind el însuși îl vor duce la o nereușită.

Imaginează-ți ce fericit este un om căruia îi zici: *Mă scoți din sărite așa cum ești* – dacă are defecte și e orgolios nu se va schimba niciodată, chiar dacă aceasta îl va duce în zid; dacă nu are defecte și tu îl critici, te va ignora sau se va schimba cum vrei tu, devenind cu totul altceva decât ar trebui să fie, doar pentru a-ți fi ție pe plac.

De-a lungul timpului, mi-am pus o întrebare: ce înseamnă să fii tu și unde se oprește minunea de a fi tu?

Am zis de multe ori: Asta-s eu, chiar de nu-ți place, alta mama nu mai face!

Rezultatul?

Oamenii au plecat de lângă mine, pentru că eram nesuferită, nu pentru că erau ei pretențioși.

Eu însămi nu m-am mai putut suferi cu defectul respectiv și m-am străduit să mă schimb. (după multă suferință și mulți oameni răniți sau pierduți!)

Am regăsit încăpățânarea asta la cei cu care relaționam: ori că se formase pentru că învățaseră de la mine, ori că se întărise datorită atitudinii mele, care le fusese exemplu (negativ).

Ce NU înseamnă

Fii tu:

  1. poartă-te așa cum ești, chiar dacă asta îi jignește pe oameni (Analizează-ți comportamentul – dacă vezi că cei din jur sunt sensibili fără temei e treaba lor, dar s-ar putea să fie foarte răbdători, iar tu să întreci orice limită! Dar dacă tu rănești oamenii prin modul în care-I abordezi, dacă tu ești tăios cu ceilalți, nu ei sunt vinovați, ci faptul că nu ai fost expus la o astfel de situație, așa că trebuie să înveți cum să faci față unor noi situații, adică să te șlefuiești. Asta nu înseamnă să îți anulezi personalitatea, ci să o faci accesibilă celor lângă care trăiești!)
  2. ești bine oricum ai fi (Nu, nu ești bine oricum ai fi, dacă ai sechele din copilărie, dacă nu ai citit codul bunelor maniere, dacă nu ești politicos, dacă nu ai învățat regulile de bază dintr-o comunitate în care evoluezi, dacă nu te străduiești să interiorizezi atitudini care țin de cultura pozitivă a acelor locuri pe unde ai ajuns. Dacă acestea sunt amănuntele pentru care ți se spune: ești bine oricum ai fi, să știi că cei ce glăsuiesc sunt absolut nepotriviți pentru a-ți fi alături, dacă vrei să ajungi departe. Dacă vrei să rămâi în înapoiere, bucură-te că te lasă în nepricepere, că te încurajează în nesimțire și indiferență. Dar dacă vrei să te dezvolți, fugi cât mai repede de acești indivizi! Caută să rezolvi emoțiile pe care nu ți le înțelegi și le verși pe alții, caută să găsești o cale de rezolvare a conflictelor chiar și cu cei nesuferiți, caută un mod de a te face plăcut fără să treci de principiile și valorile tale, bucurându-i pe ceilalți chiar și prin simpla ta apariție.)
  3. nu te schimba orice ar fi (*Rămâi așa! Nu învăța și nu adapta nimic!*– E drept că ne place să stăm mai mult decât să muncim, că ne place să câștigăm bani mulți făcând lucruri simple, decât să intrăm într-un proces complex de activități. Dar această idee este echivalentă cu a crede că poți să fii încântător, dacă te îmbraci după ultima modă, dar nu te speli pe sub braț și nici pe dinți; că poți să impresionezi juriul unui concurs de frumusețe dacă nu-ți aranjezi părul după ce te-a ciufulit furtuna sau dacă te înfățișezi cu haine care nu se asortează, pentru că ce mai contează aparențele – nu se vede că strălucești?)

Cu alte cuvinte FII tu nu înseamnă să rămâi vulgar, necioplit, lipsit de acomodare cu timpul tău, ci a fi tu cel unic, original, creativ. Slăbiciunile tale nu afectează pe nimeni sau sunt cunoscute doar de cei care te vor accepta cu ele, dorințele tale nu rănesc emoțional sau fizic pe cei care-ți stau alături.

Și atunci ce înseamnă

Fii tu?

  1. să-ți pui în evidență trăsăturile unice
  2. să se vadă caracteristicile tale datorate vieții prin care ai trecut, culturii în care ai crescut (și care sunt demne de a fi purtate mai departe!) și culturilor prin care ai ajuns
  3. folosirea talentul sau talentelor tale pentru a-ți câștiga pâinea, dar și pentru a-i ajuta pe cei din jur.

Pe de altă parte, ce înseamnă

Mă scoți din sărite așa cum ești:

  1. eu am un ideal și tu nu semeni cu el
  2. ceea ce ești tu este nedesăvârșit, iar eu caut perfecțiunea
  3. ai o influență negativă asupra mea, deci ești nesuferit/ă
  4. și dacă aș fi singurul pe care îl enervezi cu stilul tău sau simpla ta prezență, ar trebui să faci ceva pentru a te schimba pentru că ceea ce-mi place mie contează, nu ceea ce crezi tu că e bine!

Învățați-i (sau rugați-i) pe cei din jur să vă spună, în loc de Fii tu însuți:

  1. Mulțumesc pentru că ești alături de mine
  2. Sunt recunoscător că am pe cineva ca tine
  3. Mă completezi
  4. Sunt unele lucruri pe care nu le pot înțelege la tine, dar îmi dau seama că fac parte din tine și mă străduiesc să le accept
  5. Este ceva în comportamentul tău care contravine dorințelor și imaginilor mele despre întreg. E vorba despre … Ce facem cu lucrul acesta?
  6. Te iubesc așa cum ești și voi rămâne cu tine, indiferent cât te străduiești să nu-mi placi cu chestia asta (slăbiciunea ta, defectul tău)

Diferența nu e mare între Fii tu însuți când ești absolut neputincios și n-ai habar ce să faci mai departe și Mă scoți din sărite așa cum ești când ai o personalitate puternică minunată, care nu convine celor slabi.

Important este să te cunoști atât de bine încât să nu accepți să ți se știrbească originalitatea, să-ți aperi și să-ți păstrezi personalitatea.

 

21 ianuarie – Ziua îmbrățișării

Lumea se plânge de lipsă de dragoste, dar n-am auzit pe nimeni în rezoluțiile sale să urmărească: să cunosc un om pe zi sau să ajut un om la 2 zile, să mă interesez de soarta cuiva – la 3 zile sau să discut cu fiecare dintre prietenii de pe FB măcar o dată pe lună. Rezoluțiile privesc doar propria persoană – atunci nu te mira că n-ai pe cineva să te strângă în brațe.

Nevoia de îmbrățișări? Cifre de ținut minte:

4 – ca să supraviețuiești

8 – să te menții

12 – să te dezvolți

Poate nu ești dintre cei care se pun în fața celor din jur pentru a cerși o îmbrățișare…

Dar poți deveni dintre cei care oferă! Dacă ți se pare așa de jignitor să ceri, oferă tu, cu generozitate!

Cineva îmi spunea: *Întâlnesc zilnic 30 de oameni cu care intru în contact – salut, discuții. Dintre aceștia, 2 se luminează la față când mă văd. Știu sigur că aceste persoane mi-ar oferi confortul emoțional de care am nevoie, la greu. Dar mai știu și că ochii mei nu spun același lucru celor din jur.*

Ia vorbiți cu ochii voștri – ca rezoluție pe acest an! – să îmbrățișeze pe cei din jur, înainte ca brațele să pornească spre ei.

Și la mulți ani Îmbrățișării.

Hai să numărăm de câte ori avem parte de ea, pe zi, așa cum numărăm îmbucăturile, pentru a mai scăpa de kg (chiar, la slăbit ne gândim toți la început de an, dar la manifestarea iubirii, nu! Ntz, ntz, ntz… 🙂 )

O rezoluție pentru 2017? Nu, nu e prea târziu!

12 îmbrățișări azi!

De ce nu accept cereri de prietenie pe FB nici de la persoane cunoscute?

Pentru început, aș vrea să spun de ce nu accept cereri de prietenie de la necunoscuți: pentru mine, FB este un loc unde-mi place să fiu și unde-mi duc prietenii adevărați. Ce să caute necunoscuții alături de mine? Da, pot admira pe cineva și nu vorbim, pentru că încă nu am ajuns să ne cunoaștem, accept cererea de prietenie pentru că știu cum gândește și că vor fi seminare la care vom participa împreună, va veni o vreme când să ne cunoaștem. Dar oamenii pe care nu i-am văzut niciodată și care trimit cerere de prietenie mi se par nepoliticoși. Nici măcar nu scriu un rând – v-am ascultat o emisiune, am fost împreună la o prezentare și v-am apreciat ideile când ați spus că… (Bănuiesc și eu că ți se dă add doar atunci când cineva are aceleași gânduri cu tine, de aceea pun doar situații fericite!) Iar dacă ar scrie, cu siguranță că aș sta să cuget – de regulă, pun mesajele pe Public pentru că nu am nimic de ascuns. Această persoană are deci acces la ceea ce apreciază – la părerile mele… La postările mele personale, pentru prieteni chiar mi-aș dori să fie cu mine?

Pe de altă parte, am asistat uimită la 10 minute de minciună. Un copil dorea să se joace și jocul de pe telefon îi cerea să se logheze cu FB și să joace cu prietenii de pe FB. Nu avea așa ceva, și-a rugat colegul de clasă cu care era, acesta l-a refuzat, că i se uită părinții în FB și dacă văd invitații despre acel joc îi interzic să mai folosească FB…

  • Dar am o idee, a spus el. Facem pe loc unul. Întâi o adresă de mail, pentru că ai nevoie de ea, pentru a avea FB.

Au inventat un nume, parola cea mai simplă, și colo și colo, au început să facă asocieri de nume pe care să le caute pentru a da Add, ceva de genul Vali Vărzaru – au găsit 6 – e un nume aleatoriu ales de mine, cărora le-au apăsat pe butoane, apoi Gino Nistor și din acest nume au găsit 9 bucăți, pe toți Add, apoi când au deschis FB, ce-a făcut acesta? Le-a recomandat prieteni de-ai celor 15 pe care îi acostaseră și au dat la nesfârșit Add. În 5 minute, 7 persoane acceptaseră cererile și copilul și-a început jocul cu monștri pentru care avea nevoie de FB și prieteni în FB. Cel care-l ajutase era foarte invidios… *Ai prieteni din Pakistan, Rusia, Moldova, Italia… *, dar și sfătos – Vezi să ocolești persoanele care ți-ar părea dubioase. Pe cei din Siria, de exemplu.

Copiii fac așa ceva pentru a se juca. Maturii nu au chef de joacă, ci de altele, mai rele, așa că da, nu primesc cereri de prietenie de la necunoscuți.

Bun, acum de ce nu primesc cereri de prietenie de la cunoscuți? Sau de la ce cunoscuți nu accept cererile de prietenie?

a. de la cei cu care nu am aceleași pasiuni

b. de la cei care adoră politica

c. de la cei care au o plăcere să ironizeze răspunsurile celor pe care nu-i cunosc, dar cu care au un prieten comun

d. de la cei care nu discută cu mine pe stradă, deși ne salutăm; pe FB ce-om avea așa de important de vorbit, dacă între patru ochi nu ne spunem nimic?

e. de la cei care au prieteni cu care eu nu mă înțeleg – de ce să ajungă la alții ceea ce eu vreau să fie doar pentru prieteni?

Cine vrea să aibă o turmă de prieteni pe FB, poate să aibă, din partea mea, dar dacă eu, din 450 de oameni, 450 cunosc și aș putea apela la ei în momente dificile, prefer să rămân la cifra asta decât să ajung la 5000 și să nu mai știu care vor doar mondenități și care-mi sunt apropiați!

Mai sunt câteva motive, dar pe acelea le află direct cei care îmi sunt prieteni și-mi dau add… Adică li le explic personal, pentru că sunt prea intime ca să le spun tuturor. Însă lor li se voi spune, pentru că-mi place sinceritatea și mai ales mi se pare că merită să afle secretul acestei forme de … respingere…

Grijă mare la FB, vă spune cineva care chiar iubește FB!