Știam de parc de anul trecut, de cand a fost deschis, dar am reușit să ajung abia azi. Deschide la 10, nu veniți mai devreme, dar veniți să fiți primii pentru *înhămare* și instructaj, pentru că altfel sunteți printre ultimii pe trasee și aveți de așteptat foarte mult. Mda, depinde și pe ce trasee mergeți. Cele patru, mai dificile, nu au fost prea interesante, așa că nu avea cine să ne grăbească sau să ne oprească din drum; dar sunt simpatice și provocatoare și traseele verzi, portocalii și galbene, chiar dacă par simple – doar par – mai ales dacă nu ești obișnuit cu mișcarea fizică și echilibrul…
Ce pot spune – oferta traseelor e generoasă. Dar ar trebui să fie populate și de alte varste decat copiii și adolescenții; părinții nu fac altceva decat să privească din fața unei sticle de bere sau de jos, urland la copiii care nu reușesc să pună piciorul – și parcă toți au același refren: *Ce faci, mă, mă faci de ras?* (de parcă eu i-aș și cunoaște și imediat i-aș judeca după îndemanarea copiilor, nu după lipsa lor de empatie în criză – de la apelative: *grasule*, *dacă mananci mult* – bine, nu vă puteți imagina cat manca mama, după cum arăta, dar acum nu era judecată plăcerea ei de-a manca, ci a fetei, care cel puțin se străduise să urce pe franghii!, *mai bine nu dădeam banii, dacă tot nu ești în stare de nimic*… Nu mai înșir acele replici că nu vreau să le dau idei celor care pană acum nu știau cum să-și jignească odraslele – și de față cu zeci de persoane!).
Mai pot spune că *salvatorii* nu prea sunt atenți – cel puțin la Șapte Scări erau inexistenți pe parcursul tirolianei, pentru că nu necesită explicații – dar aici erau prezenți și nu dădeau niciun ajutor, niciun sfat, nicio idee, ba mai mult, fumau și nu mergeau cu scara, să salveze pe cineva decat după ce terminau țigărușa… Acum, na: nimic nu e perfect, iar oamenii, în general, sunt cei care întunecă imaginea atractivă a obiectelor! – din nefericire.
Traseul de tiroliene este separat, costă doar 10 lei și ar merita să stai în parc o zi pentru a te simți Tarzan – sau Jane… 🙂
Pe scurt, a petrece timp în Paradis Land e o plăcere (doar să fiți bine antrenați și să nu aveți nevoie de salvatori sau să nu vă pese de cei care sunt în jur, să vă lăsați în hamuri și să atarnați în gol și să vă bucurați de peisaj – pentru că, în funcție de cat de bine ați așezat carabinele, sunteți în siguranță!).
P. S. Dacă sună cumva periculos ce spun aici, să știți că nu e: prima dată cand m-am urcat pe un traseu, acum 10 ani urlam: cine m-a pus să fac asta?, pentru ca apoi să devină cea mai relaxantă activitate. Acum, sigur, depinde și pe cine aveți alături, dacă e cineva ca părinții, s-ar putea să preferați scara salvatorilor, dar dacă e cineva care vă încurajează și vă explică – ne vedem la următorul parc de aventuri! 🙂
Pont 1: mergeți cu mănuși de acasă. Acolo costă 20 lei. Și e nevoie de ele, pentru că trebuie să folosești mainile… cu generozitate. De la mers în patru labe la prinsul franghiei, de la a te trage spre capăt cand ești prea ușor și tiroliana te duce înapoi pană la cățăratul pe stalpii de lemn, plini de așchii.
Pont 2: traseul indigo este considerat în lista organizatorilor mai dificil decat cel albastru. Nu este dificil, pentru cei obișnuiți cu cățăratul. Însă traseul albastru, are o ciudățenie – deși scrie că este accesibil celor peste 1.50, pe al treilea tronson de joc, efectiv este o provocare înfiorătoare, fiind necesar să-ți folosești picioarele pentru a-ți aduce puntea și a trece mai departe. Dacă reușiți să treceți de acesta, restul drumului nu e îngrozitor, dar am văzut și persoane care au abandonat din cauza lui. Așa că atenție la abordarea lui!
Despre sufletul meu 