1

Mănăstirea Sucevița

Aflată în renovare, mănăstirea nu duce lipsă nici de vizitatori, nici de credincioși care să serbeze de toate pe pămantul sfințit. Locul este relaxant, atata doar că nu există toaletă pentru public, lucru destul de greu de digerat de părinții care au venit cu copii mici pentru a-i învăța despre Doamne-Doamne. Pe scări, spre ziduri nu se poate urca, în schimb poți vizita noul muzeu, deschis de puțină vreme, în care găsești lucruri ce te uimesc – de la hainele fețelor bisericești pană la cărțile spirituale ale vremilor de mult apuse și chiar pană la armele demult folosite.

Prin faptul că e mănăstire de măicuțe, Sucevița se remarcă prin curățenia desăvarșită și liniștea, ordinea, eleganța locului. Mana de femeie, dom*ne!

Răuvoitorii povesteau stand pe un buștean despre lacul din spatele mănăstirii pe care l-au secat în epocă, pe cand era mănăstirea de maici și … taici, și ceea ce au găsit acolo i-a determinat să-i despartă. Dar cine-i ia în seamă pe răuvoitori? Chiar dacă sunt din partea locului, chiar dacă au participat la deshumarea sutelor de copii avortați? Nici nu vreau să mă gandesc.

Religia nu este ceva ce fac sau se spune că fac niște călugări, ci este iubirea lui Dumnezeu pentru omul pierdut. Unde omul pierdut este fiecare dintre noi.

Sucevița este singura mănăstire pe care n-o vizitasem, dar acum am ajuns și la ea. De-acum aștept Catedrala Neamurilor.

Anunțuri
0

Biserica Pătrăuți, printre primele biserici ridicate de Ștefan Cel Mare

E o plăcere să afli istoria Bisericii Pătrăuți. Începută la puțin timp după cea de la Milișeuți, este însă singura rămasă în picioare, așa că poate fi considerată prima dintre cele pe care Ștefan le ridica pentru cavalerii săi.

Am intrat acolo pentru că am văzut anunțul cu *Monument UNESCO* și cum să ratezi așa ceva, cand ești la 2 km de el. Doar că am aflat că UNESCO are doar pretenții pentru a te menține în listă, nu dă și fonduri.

Eu v-aș invita să petreceți acolo vreo 2 ore, pe ceas, cu Pr. dr. Gabriel Herea, care vă va spune atat de multe încat veți da uitării celelalte mănăstiri celebre de care-și leagă Ștefan numele. Păcat că nu cunoaștem adevărul despre istoria noastră – că despre țară, cu atat mai puțin.

Și, ca totul să fie cat se poate ca la Mister Bean, cei mai mulți vizitatori vin pentru că în apropiere este un restaurant unde se fac nunți – și oamenii se mai plimbă între două feluri de mancare și așa află despre minunea pe care a ridicat-o Ștefan și despre care noi, restul, habar nu avem…

Aveți încredere în mine?

Luați-vă cateva zile de concediu și plecat la Pătrăuți, studiind fiecare detaliu al picturilor bisericii. Merită cu prisosință.

0

Delicatetea si simtul umorului

Despre sufletul meu

De cand cu folosirea Delikatului la bucatarie s-a dus si importanta cuvantului. Eram adolescenta in epoca, nu se gaseau pe piata ingrediente pentru ciorba si tocana, asa ca atunci cand ne aducea cineva de la unguri sau de la sarbi asa ceva, saream toti in sus de bucurie, de parca era o mare realizare si-i recunosteam importanta… dar de aici pana la a ajunge sa minimalizezi ceea ce face parte din viata in detrimentul unei glume n-a fost decat un pas. Am avut multe prietene care au primit acelasi raspuns la rugamintea adresata prietenilor lor… Fii si tu mai delicat!

Replica: sunt om, nu condiment.

Admir oamenii cu simtul umorului, dar cu simtul umorului lucrurile stau cam asa:

1. glumele nu trebuie sa produca sentimente de inferioritate in ceilalti

2. glumele trebuie sa vina pe un fond inteles de toti cei implicati

Dau un exemplu. Cineva spune, suparat pentru ca…

Vezi articol original 278 de cuvinte mai mult

0

Despre alegeri

Am întrebat odată, dacă există un sistem logic, un chestionar sau un raport științific, după care să se facă alegerile în viață. Oare sunt singura care a avut această curiozitate? (acum, curiozitate este un cuvânt blând, este mai degrabă un chibrit pe care îl ai între degete, un vulcan care izbucnește în casa ta sau un cutremur care dă cu tine de pământ de nu te vezi!)

Cum anume se fac alegerile, în așa fel încât să nu le regreți, încă nu am aflat (știe cineva o rețetă? Vă rog să-mi dați și mie răspunsul, aici sau pe adresa blogului despresufletulmeu@yahoo.com), dar știu de acum ce nu trebuie făcut. Am aflat zilele trecute când eram în parcul de aventuri de la Neptun. Cei interesați veți înțelege într-o clipă despre ce e vorba.

Fiecare dintre cei care pleacă pe traseu este echipat cu 2 carabine care se folosesc pentru siguranța personală, în timp ce evoluezi pe sârmă, între cei doi copaci. Când ajungi la postul tău, de unde trebuie să pleci la altul, evident, te așezi cu picioarele pe scândurile de lemn și iei pe rând carabinele de pe sârma de siguranță și le pui pe sârma colorată cu galben, din jurul copacului. Cum pot sta cel mult două persoane pe acel loc de popas și cum cel mai bine ar fi ca cele două să nu-și intersecteze drumurile, vopseaua galbenă este de o parte și de alta a copacului. Acum, imaginați-vă, ce ar fi dacă ați pune o carabină de o parte și alta de cealaltă parte a copacului, în loc să le puneți pe amândouă în același loc!

Mda, cel mai bun lucru ar fi să îmbrățișați copacul, care nu vă dă voie să treceți. Ar mai fi o soluție, dar nu sunteți ciocănitoare: să faceți toc-toc-toc și să ajungeți de cealaltă parte a copacului care vă barează plecarea…

Cele două carabine care trebuie să fie împreună, ori pe stânga, ori pe dreapta, vă asigură posibilitatea să înaintați spre finalul traseului de aventură. Cele două carabine care trebuie să joace pe același picior în alegerile pe care le facem noi sunt mintea și inima. Dacă una e într-o parte și cealaltă în alta… ori nu ajungi nicăieri, ori ajungi la spital (pentru că dai cu capul în scoarța tare, iar capul nostru nu e ca un topor, așa cum e ciocul păsării mai sus-amintite!).

Bine că așa e viața noastră (adică rău, dar ce mai poți face?) – să nu ai răspunsuri potrivite, ci să știi doar ce să nu faci…

Poate totuși există acel test magic ce ne ajută să luăm decizii… Măcar e cineva care se poate apuca de acum să-l realizeze, pentru generațiile viitoare?

🙂

 

0

O noapte de vis

Lucrurile creative, unice în viață, se fac de obicei la lumina zilei. Uneori, și nopțile sunt însă sursă de originalitate… Mai ales pentru natură.

Pe plaja de la Vadu și Corbu se trăiește ca-n Maldive, după cum se poate vedea aici

Despre licurici am mai scris, iar pentru ei am găsit o sursă excelentă de descriere, dar despre licuricii de mare nu prea există informații. De aceea vă întreb: cunoașteți amănunte despre ei? Am petrecut cateva ore în compania lor, urmărindu-i cum dansează în valuri, dar mi-aș dori să-i și cunosc.

Sunt superbi și-ți dau un sentiment de minune împlinită sub ochii tăi.

Despre bioluminiscență, aici.

0

Monumentul paleocreștin Niculițel

Vezi un panou, zici *hai să ne dăm seama despre ce poate fi vorba*… apoi rămai consternat de faptul că te afli în fața unui monument unic în Europa… Că avem un astfel de monument, e una, că e unic în Europa – e cu totul altceva.

Imagini – aici.

Cu o răbdare exemplară, deși ieșise din tură (trecuse de ora 18, cand am ajuns), doamna conservator Cornelia Odagiu ne-a spus întreaga poveste – și cum a fost descoperit și cum a putut fi păstrat, atat în epoca anticreștină cat și după aceea.

După ploile torențiale din 1971, s-a dezvelit o porțiune a cupolei criptei. Era amplasată în pantă, într-o zonă locuită și la intersecția unor căi de acces… Șansa rămanerii ei intacte a fost faptul că nu avea niciun însemn exterior promovat de biserica majoritară din Romania – așa cum, de fapt, se și întampla la începutul creștinismului, însemnele fiind adăugate treptat. Conducerea nu s-a simțit atacată în necredința ei, deci a fost de acord să păstreze descoperirea și chiar să o *adancească*.

Așa s-a constatat că este vorba despre o bazilică paleocreștină construită deasupra unor morminte martirice. Ea a fost concepută la sfarșitul secolului al IV – lea în perioada împăraților Valens – Valentinian, după un plan roman bazilical creștin.

În partea superioară a martyrion-ului se află înmormantați 4 martiri, iar în cea inferioară – 2. Cei patru sunt cunoscuți din Actele martirilor ca fiind martirizați la Noviodunum (2 km de Isaccea), iar după descoperire osemintele lor au fost duse la mănăstirea Cocoș, aflată în apropiere. Numele le sunt scrise în tencuiala crudă a pereților criptei.

Este impresionant să descoperi că istoria creștinismului s-a scris și aici, unde acum oamenii confundă Paștele cu Crăciunul…

Multe date importante aici.

Cand mergeți deci spre Deltă, abateți-vă pe la Niculițel. Merită să vedeți și să înțelegeți subtilitățile credinței creștine.

 

0

Cetatea Ibida, jud. Tulcea

Pentru că, exact înainte să intri în Babadag, venind dinspre Mihai Viteazu, am observat un panou care ne informa despre ea, am decis să pornim într-acolo. Direcția: Slava Rusă. Drumul e cu pietre amenințătoare pentru parbriz, dar peisajele sunt încantătoare.

Nu știam nimic despre cetate, dar după ce am văzut-o, am căutat detalii pe net. Interesant: site are, dar înainte de a intra referința lui au apărut altele, probabil aparținand unor bloguri mai folosite decat sitele Ibidei… De aceea e bine că există bloggerii! Mulțumesc pentru informații Călătorului și Xplorio. (găsiți acolo și detalii și imagini)

Un singur lucru aș vrea eu să adaug: cum pe vremuri spuneam *mulțumim partidului că…* de data aceasta ar trebui să spunem *mulțumim celor care s-au învrednicit să așeze semne prin care să descoperim țara*. Datorită acestor semne, chiar dacă nu ai plecat la cercetat istoria, ești curios și urmezi cursul lor.

E drept, la Ibida nu ai absolut nicio posibilitate să te interesezi despre ce a fost acolo, dar dacă păstrezi fotografiile, cauți pe net și…abundență de cunoștințe, chiar dacă mai înainte era totul în ceață…

Sunt curioasă dacă cei ce cresc în sat, copilașii de la varstă mică sau odată cu trecerea anilor, se joacă pe acolo, dezvoltandu-și imaginația cu tot felul de povești pe care și le-ar depăna singuri… Casele sunt la 100 de metri, ar avea cum să ajungă rapid spre ruine. Eu doar acolo aș sta, cu un caiet și un pix. Nu m-aș juca, e drept, dar aș scrie într-un mediu care chiar te îmbie la visare.

Atenție! Nu ați ajuns la sit dacă ați dat de o clădire imensă părăsită, din care ies copaci – despre tufe nu mai zic… Acela este doar căminul cultural care a ars și de care nu-i mai pasă nimănui pentru că toată lumea stă pe computer, nu mai e interesată de socializare umană. Dar priviți-l intens, să vedeți ce frumusețe era, odată! 🙂