3

De la obiectiv la rezultat – Andy Szekely

De 21 de ani lucrez la microfon, cu muzică în căști. Sunetele melodiilor sau cele umane sunt pentru mine ori surse de nervi ori surse de bucurie. Pentru mine, în acest domeniu, nu există gri… Doar alb sau negru. Când l-am ascultat prima dată pe Andy, pe youtube, am închis după primele 30 de secunde. Urechea mea nu putea îndura vocea lui. Fără supărare – prima impresie este bună sau rea după modul în care prin ceea ce ești răspunzi pretențiilor, așteptărilor celor din jur. Vocea lui m-a zgâriat, nu m-a mai interesat conținutul. Prejudecățile noastre de zi cu zi!

O prietenă m-a înscris la cursul lui AS și de drag să fiu cu ea am acceptat. Până la urmă, dacă era să nu pot suporta, mă urcam într-un tramvai și o tuleam spre casă. Începutul seminarului mi s-a părut fals – nu e pe gustul meu o așa manifestare: să vină în față un prezentator care să te pună să te ridici, să te înclini dintr-o parte într-alta, să te pună să dai din mâini în ce direcție vrea el… Nu mi se pare că face parte din stilul meu – nu pentru că n-aș face sport, ci pentru că nu-mi place să mi se ordone ce și cum… în niciun domeniu.

Dar aici s-a terminat ceea ce nu mi-a plăcut. Pentru că, după aceea, au urmat 7 ore impresionante. AS, dincolo de vocea cu accent puternic moldovenesc (dar, după cum spuneam și în alte ocazii, după ce ajungi să cunoști un om și începi să-l respecți nu mai vezi defectele – la 30 de minute de la debutul întâlnirii nu mai auzeam niciun accent, deși sunt convinsă că nu se dăduse el pe brazdă, ci pur și simplu se îmbunase inima mea care nu mai era pretențioasă cu el, ci folosea acum unguent pentru urechile mele sensibile 🙂 !), are un farmec specific atunci când povestește. În plus, nu se bâlbâie, ca alții care încearcă să pară mari specialiști în vorbitul în public, nu mușcă din cuvinte, nu se oprește la mijlocul frazei pentru că nu mai știe unde a rămas; în plus, găsește sinonime, de la cele mai simple la cele mai sofisticate, despică firul în patru, strecoară glumițe în prezentare și te surprinde cu invitația la mișcare, măcar stânga-dreapta, dacă un pas mai departe nu poți face, la cât puhoi de lume participă…

În introducere, am aflat că cele mai mari descoperiri și cele mai mari realizări, într-un procent de 80%, au ieșit în urma unei frustrări, după ce oamenii s-au enervat că nu făceau față cu ceea ce deja aveau, după ce au simțit că vor altceva decât ceea ce era clasic… Apoi au început să curgă cele cinci tipuri de semințe necesare fiecăruia dintre noi pentru a înțelege că e nevoie să ne formulăm obiective… Cu alte cuvinte, n-ai aceste semințe, nu-ți va trece prin cap să-ți programezi o viață cu obiective. Descoperi aceste semințe… ei bine, vei ști să-ți formulezi obiectivele și să le pui în practică. (Semințele sunt Inspirația, Informația, Influența, Inteligența, Identitatea. Din experiența personală, cred că vă dați seama despre ce e vorba și cum sunt acestea importante. Dacă e cineva care nu înțelege, poate întreba și eu dau detalii.)

Din cadrul acestui prim seminar, am reținut trei idei:

1. Oamenii sunt inițiatori și finalizatori – primii au idei foarte multe și știu planurile pe care trebuie să le parcurgă (alții 🙂 ) pentru a ajunge la capătul procesului, ceilalți sunt cei ce pun în practică soluțiile primilor, desigur cei mai oropsiți pentru că cei cu idei îi consideră uneori propriile lor slugi, în loc să-i vadă ca pe egali. Și să nu uităm că, de regulă, inițiatorii ceea ce visează peste noapte aduc drept modificare la ceea ce tocmai s-au apucat de treabă finalizatorii – care devin foarte nemulțumiți când li se schimbă sistemul de lucru pentru că ei sunt foarte ordonați, de la obiecte la trăiri – nu-și permit să ajusteze nimic pentru că la ei legea e lege și nu se poate întoarce cu una cu două. Mie, ca inițiator, mi-a prins bine sfatul: Împrumută din consecvența finalizatorilor, energia pe care o au ei chiar și la sfârșit!!!

2. În cadrul Identității, am aflat că devii liber dacă te cunoști și lider, dacă îi cunoști pe cei din jur! (M-a amuzat poanta despre nordici: De unde știi când ai de-a face cu un norvegian extrovertit? În general, norvegienii extrovertiți îndrăznesc să se uite la pantofii tăi, nu se mai uită doar la ai lor, cum fac introvertiții… 🙂 )

3. Exercițiul propus a fost să găsim 3 cuvinte, din ceea ce am învățat, care ni s-au părut mai importante și dintre ele să-l încercuim pe cel mai drag nouă. Apoi să explicăm celor de lângă noi cum de am ales tocmai acel concept și de ce credem că e cel mai important. (Eu am ales cuvântul Umor – nu mă întrebați de ce, pentru că e evident: treci mai ușor peste orice neajuns și se rezolvă mai repede.)

În cea de-a doua parte a seminarului am avut timp de reflectat asupra obiectivelor noastre, fiecare și-a întocmit lista cu obiective, explicând apoi foii, primul prieten implicat în dezvoltarea noastră 🙂 , care sunt termenele pentru a termina ceea ce ne-am propus. De asemenea, trebuia să alegem un singur element de pe listă și despre acela să aducem argumente – pro sau contra – pentru rezolvarea sau nerezolvarea lui în timp util.

Ultimul seminar a fost despre importanța obiceiurilor, desigur, obiceiurilor sănătoase, iar invitatul, Cristian Onețiu,  ne-a informat că a lăsat în urmă 40 de obiceiuri rele… Așa că ne-a învățat și pe noi cum să identificăm obiceiurile de dorit:

1. Obiceiuri bune – cele care, odată puse în practică, atrag după ele și alte decizii care ne vor face viața mai frumoasă.

2. Obiceiuri de protecție – dacă ți se aplică o corecție nemeritată, ori înveți să fugi la fiecare problemă, ori faci cursuri pentru a riposta cum se apropie cineva de tine.

3. Obiceiurile automate – pe cât sunt de consumatoare de timp și de nervi, pe atât de inconștienți suntem cu privire la consecințele lor și la nocivitatea celor mai multe…

Succes și celor care ne-au dat sfaturi, și celor care nu mai știu pe ce lume sunt și vor neapărat să afle… 🙂

Anunțuri
2

Invitație la relaxare

Am o propunere pentru doamne, domnișoare sau domnii care vor să facă o surpriză celor pe care le iubesc…

Un voucher pentru DeLights Beauty Club (să vedeți clipul, neapărat!) – aveți la alegere un spălat, masaj capilar, tratament păr (fiolă sau mască) sau manichiură și pedichiură clasică, împachetare cu parafină…

Cele care sunteți din București sau de lângă și vreți un răsfăț, povestiți ceva interesant despre podoaba capilară personală sau mâinile voastre… Bine, accept și o poveste din viața celor dragi, dacă vi se pare mai simplu așa.

Luni, 3 februarie, ora 23.59 se închide prăvălia. De data aceasta va fi cu tragere la sorți, pentru că sunt convinsă că fiecare va avea ceva drăguț de spus! Voucherul este valabil toată luna februarie, dar cred că va trebui să vă grăbiți să faceți programarea imediat cum îl primiți – pentru siguranță! 🙂

Eu sunt dintre cei precauți, care mereu pun pe *și dacă?* înainte…

Succes!

16

Bunătate

Am văzut mulți șoferi de autobuz pe care i-am disprețuit. Claxonau după fete tinere, făceau semne obscene călătoarelor care coborau din mastodontul condus de ei, înjurau călătorii sau conduceau de ziceai că sunt la concurs pe pista de Formula 1.

Zilele astea m-au impresionat 3 șoferi care au făcut același gest minunat – autobuzul plin, o persoană venită în ultimul moment… De regulă, șoferii îți închid ușa exact când ajungi în stație și pleacă de sub nasul tău, ca să-ți arate cine e șeful. Acum au găsit soluția pentru a nu lăsa călătorii în stație – au deschis ușa lor și au invitat persoanele să stea acolo, lângă ei…

Probabil că dacă vezi astfel de imagini ai și tu idei pentru a fi cât mai bun în ziua care-ți stă în față.

Așa că acum putem avea și răspunsul la întrebarea de ce e lumea rea… pentru că șoferii de autobuze nu sunt de treabă 🙂 !

Oricum, trebuie să învețe și ei de la cineva bunătatea, deci… ne revine și nouă această responsabilitate, să-i stimulăm pe ei la bunătate!

Haideți să fim generoși, mai ales că mai avem câteva zile de coduri portocalii…

0

Mă mut la tata – Palatul copiilor, București

Uneori, mi se pare că am prieteni perfecți. Într-un singur domeniu nu ne potrivim – pe cât de mult îmi place mie să merg la teatru, pe atât de indiferent le e lor acest aspect cultural. Cum eu mă simt bine și singură, am decis să merg la teatru singură. Prima dintre piesele pe care mi le-am propus pentru această perioadă a fost Mă mut la tata.  (Informații aici.)

Spuneam de-a lungul timpului, că, datorită unei șanse fantastice, în adolescență am putut urmări toate spectacolele din orașul de unde sunt eu, iar acestea erau 3-4 pe săptămână. Din clasa a patra, până la majorat, să ai parte de cei mai mari actori ai acelor ani (ceaușiști, da? despre Epoca de aur vorbim acum!) a însemnat să-ți formezi o imagine despre calitate…

Singura diferență dintre spectacolele de atunci și cel de acum a fost la nivel educativ – atunci, niciun părinte nu se temea să ia cu el copiii. Acum e jenant să îi ai cu tine, chiar dacă sunt comedii, chiar dacă unii spun că nu e chiar așa grav… Mie mi-a părut rău de copiii de 7 ani care erau acolo și care auzeau unele dintre replici – evident, nu e vina actorilor, ci a părinților, care nu înțeleg că până și subiectele teatrului de copiii s-au degradat, cu atât mai mult cele pentru cei mari…

În rest, atmosfera a fost delicioasă – unele replici erau răsuflate, dar pe ansamblu totul a fost amuzant și jocul actorilor a antrenat imaginația mea – eram în casa celor trei, cu tatăl vitreg, 4 🙂 .

Domnișoarelor, dacă vreți să vedeți bărbatul perfect, mergeți la această piesă de teatru și observați reacțiile pozitive ale craiului (Adrian Păduraru) ce vine în pețit… 🙂 Domnilor, dacă vreți un model, să înțelegeți cam ce temperează o femeie și o aduce cu picioarele pe pământ…, priviți același personaj… Doamnelor, dacă vreți să vedeți femeia în toată splendoarea isteriei, nebuniei și devotamentului ei, aveți nevoie să urmăriți rolul Adrianei Trandafir.

Votez pentru cât mai multe piese de teatru de asemenea calitate. Și să știți că am fost mândră când am văzut că Palatul copiilor a fost arhiplin…

 

1

Sarcină sau nu…

Mi-e destul de greu să accept noua stare de lucruri, cu privire la maternitate, când am crescut în comunism. Am crescut într-o familie neînsemnată, părinții erau muncitori, deci nu aveam pile nici la librării, nici la cosmetice, nici la farmacii… (profesorii și inginerii mai reușeau, făcând ceva sluj să impresioneze vânzătorii, iar securiștii oricum aveau de toate!)

De mică, am văzut femeile plângând că sunt gravide și femei avortând. Și tot de mică am știut de procesele pe care li le intenta statul doctorului care îndrăznea să chiureteze o femeie care pierduse o sarcină – fiind tot timpul considerat că pierderea se provoca acasă (cu andreaua!) pentru că doar așa se putea scăpa de ceea ce nu doreai… Căci statul te obliga să ai cel puțin 5 – prin lipsa protecției ajungeai desigur la această condamnare.

Acum, femeile vor să aibă copii – și multe nu pot… Vârsta, stressul, avorturile anterioare… Am prietene căsătorite care au apelat la in vitro și chiar necăsătorite – dacă tot nu au prințul visat, măcar copilul dorit. Lumea noastră e diversă și poți doar să o cunoști și să-ți iubești necondiționat cunoscuții.

Pentru mine, a participa la o întâlnire în care se vorbește despre sănătate e un chin. Nu sunt niciodată atentă la detalii – iar când oamenii încep să înșire chestii serioase, ce țin de viață și de moarte, mă fac mică-mică și mă întreb de ce nu există pilula minune, de luat când ți-e foame, de luat când vrei copil, de luat când ai vrea să dormi… Pilula, fără alte explicații, noțiuni, idei…

Dar asta este – azi, e nevoie de cunoaștere, mai ales că oamenii din prezent vor să aibă totul în mână: să hotărască sexul copilului, când apare pe lume, cât de intensă să fie durerea resimțită… Eu sunt dintre cei care se lasă duși de val, de ceea ce vine, nu dintre cei care dictează destinului, dar pentru cei care vor să strunească totul există soluții. (Evident, eu aș spune că noi doar ca impresie artistică strunim totul 🙂 , de fapt ori dorim ceea ce trebuie să se întâmple și așa zicem că a ieșit pe-a noastră, ori ne consolăm și cu ce e. Dar aici e prea mult de discutat – poate altădată!)

Pentru cele care vor să se simtă zeițe, că le e totul la îndemână, gama Ferlidona se arată la orizont, cu multe oferte. (Am aflat și eu, cu ocazia întâlnirii organizate pentru bloggerițe mame de Mămica urbană şi White PR.)

Eu una am fost entuziasmată de testul de sarcină – după ce că este atât de elegant, culmea, costă cât costa unul prost acum 13 ani, când am făcut ultimul meu test … (nu se miră nimeni? Sunt multe motive de uimire în acest rând și-un pic!) 🙂

Însă pentru cele care se confruntă cu anumite nevoi există 3 teste cu 99% acuratețe. 1. testul de ovulație, care determină ovulaţia într-un singur pas, prin măsurarea nivelului urinar al hormonului luteinizant, indicând care sunt cele mai favorabile două zile pentru concepție (și acum îmi explic eu de ce spune sloganul firmei… *pentru sarcină. când o vrei. când nu o vrei.* Păi, conform testului stai sau nu cuminte în cele două zile – în funcție de opțiunea ta pentru următoarele 9 luni). 2.  testul pentru infecțiile tractului urinar (merge și la fetițe după 12 ani). 3. testul pentru pH vaginal (este un dispozitiv medical de diagnosticare, care măsoară pH-ul vaginal printr-o manevră rapidă, simplă şi nedureroasă, pentru depistarea dezechilibrelor).

Pentru detalii savuroase, citiți și părerile altor participante, mămici mai de curând…

Laura Frunză

Olandeza

Adela Stan

…. și care vor mai scrie 🙂  (le voi atașa pe rând aici)

10

Concurs – O culoare care m-a ajutat

Aseară am fost cu mamele (ce posedă și administrează … un blog 🙂 ) la o întâlnire despre ce te poate ajuta să (nu) faci copii, organizată de Ferlidona (mai multe amănunte cu altă ocazie, acum vreau neapărat să vorbesc despre culori – mi-e destul să arunc o privire pe geam, să văd griul tern al zilei și simt nevoia de veselie, așa că încerc să o aduc într-un fel … amuzant!)

Orly1. Priviți imaginea de mai sus.

2. Alegeți culoarea preferată.

3. Ce lucru v-ar plăcea să aveți de această culoare?

4. Priviți cu atenție obiectul al patrulea de la stânga și al treilea din dreapta. Ce culoare are?

5. Dacă doriți să intrați în posesia unei astfel de sticluțe, lăsați un comentariu despre un moment în care v-a ajutat o culoare sau despre ce culoare v-ar plăcea să fiți.

6. Câștigătoarea va fi decisă de … fiul meu, care în felul acesta va fi pentru prima dată într-un juriu – el cu sine! 🙂

7. Alte comentarii drăguțe vor fi premiate cu alte năzdrăvănii – colorate, evident!

8. Premiul – pentru București va fi înmânat personal (eu am și acum un coș cu obiecte – desigur, neperisabile! 🙂 – de ridicat de la un concurs de pe un blog… și au trecut 8 luni. Sper să nu se întâmple asta! 🙂 ) . Pentru alte locuri, trimit prin poștă (sau aștept persoana că vină să-l ridice personal – poate la vară 🙂 ).

Succes, culorilor! (nu de alta, dar fiecare dintre noi colorăm viața celor din jur! 🙂 )

P.S. Ultima participare – sâmbătă, 25 ianuarie 2014, ora 23.59. 🙂

3

Atmosfera lecturării cărților de suflet (leapșă)

Leapșa aceasta am găsit-o aici.

1. Ai vreun loc preferat în casă în care citeşti?

În pat, culcată pe partea dreaptă. Când încep să mă gândesc la ce am citit, mă întorc pe stânga, unde sunt și sfeșnicul-lampă și colecția de bufnițe și oameni de zăpadă și pornim o dezbatere despre *ce a vrut să spună autorul*. 🙂 (Îmi mai place să citesc în locuri aglomerate din oraș – mi se pare că mă aflu în miezul lucrurilor, prin agitația oamenilor, dar în același timp nu pierd timpul cu lucruri banale, ci intru în lumi necunoscute altfel … )

2. Semn de carte sau o hârtiuţă oarecare?

Am 300 de semne de carte (cel puțin). De toate felurile – din fier, hârtie, cu magnet, din plastic, de la muzeele din țările pe unde am fost, de la reclame vesele (nu păstrez nimic alb-negru-gri. Toate semnele sunt fie colorate, fie amuzante.) De regulă, când aleg o carte pe care vreau să o citesc, îmi caut semnul de carte care s-ar asorta cu ea 🙂 . Totul trebuie să se îmbine armonios, să meargă mână în mână!

3. Poți sa te oprești din citit brusc sau trebuie să termini pagina/capitolul?

Nu mă pun să citesc, dacă știu că am doar puțin timp. De regulă, *adăp animalele, satur oamenii, aranjez situațiile* pentru că atunci când mă pun la citit nu mă mai urnești din locul meu. Dacă ia ceva foc, mă dau jos din pat. Dacă e ceva important, așteaptă până pot ieși din atmosfera aceea. Dacă nu e urgent, prefer să mă ocup de lucrul respectiv în timpul nopții decât să mă opresc.

4. Mănânci sau bei în timp ce citești?

Îmi fac vreo 4-6 farfuriuțe, fiecare cu câte ceva, în funcție de stările pe care aș putea să le am, datorită a ceea ce citesc. Ciugulesc din fiecare, dacă e un amestec de sentimente, mă consolez cu ciocolată sau, dacă e altă stare, cu ciocolată caldă, iau pufuleți cu ciocolată… În general, se merge pe mâna ciocolatei… 🙂 E prietena mea.

5. Poţi să citeşti în timp ce te uiţi la TV sau asculţi muzică?

Poate ascult muzică, dar doar instrumentală! Cea cu vers nu o accept – în general, pentru mine muzica se leagă de o anumită perioadă din viață și nu aș putea suporta să aduc emoțiile dintr-un anumit moment în acesta nou, pe care încerc să îl creez acum, pentru a mă marca și pentru a avea impact asupra mea. La TV mă uit doar când calc… 🙂 În niciun caz când citesc – ar fi o blasfemie… 🙂

6. Citeşti cărţile pe rând sau mai multe simultan?

Am în permanență sub pat 30 de cărți. În funcție de chef și de oboseală, iau una dintre ele. Dacă e ceva fascinant, evident că nu mă pot despărți de cartea aceea, dar de regulă nu mă atașez, citesc de plăcere, nu de patimă! Dar au fost și cărți care mi-au dat febră… Pe acelea le-am devorat – nu m-am dus nici la lucru (evident că nu e un lucru la care trebuie să mă duc zi de zi, altfel sigur că nu aveam așa tupeu să lipsesc! 🙂 Eu sunt o persoană care respectă regulile, totuși! Dar, ca idee, cărțile fenomenale sunt gata în 20 de ore, nu mai mănânc, nu mai dorm…

7. Citeşti doar acasă sau peste tot?

Metrou, sală de așteptare spital, în timpul masajului… Dacă e vorba despre cartea-pasiune. Dar e clar că am cărți speciale pentru autobuzul aglomerat care mă aduce de la lucru și cărți deosebite pentru bibliotecile unde merg sau librăriile unde mă opresc să citesc…

8. Citeşti cu voce tare sau în gând?

Cu voce tare citesc doar atunci când sunt prea supărată pe ceva personal și, din obsesie, mă gândesc la ceea ce, de fapt, ar trebui să uit. Gândindu-mă, am tendința să citesc efectiv cuvintele, dar nu înțeleg ideile, pot citi câte 10 pagini până să mă prind că, de fapt, nu știu nimic din ceea ce am citit… Atunci decid să citesc și iau o intonație de profesor exasperat de prostia elevilor, și mă rătoiesc la mine ca diriginții la elevii din clasele lor… Cu voce tare, însă, nu îndrăznesc niciodată să citesc pasajele care îmi plac. Mă fac să plâng și nu suport să mai plâng.

9. Sari pagini?

Evident – evident pentru stilul meu! 🙂 Descrierea naturii nu îmi place, așa cum nu-mi plac nici personajele prea deschise,

10. Scrii pe cărți?

Nu că sunt ale mele – ci că simt nevoia să subliniez… Toate cărțile mele sunt subliniate, cu un anumit cod; un anumit tip de scrieri, este *amăgit* cu multe culori vii…

Oricine este bucuros să dea amănunte despre viața sa și relația  cu cărțile, să ia leapșa și să-mi trimită link, pentru a citi despre gusturile fiecăruia… 🙂