Anatol Grosu – Scrisoare din Filipeni

Am urmărit azi un episod din Monk, în care cineva spunea… *Lupt cu morile de vânt*, iar o tulburător de frumoasă tânără a aruncat o privire de căprioară împușcată, fiind nevoie să i se explice că este o chestie din literatură… Ea nu auzise în viața ei despre așa ceva. (Sper că nu toate manechinele sunt astfel 🙂 )

Din nefericire, sunt pe lume și persoane care se ocupă cu literatura, dar nu sondează mai adânc. Am participat la Gaudeamus la o lansare de carte, a lui Anatol Grosu, fost în Sibiu, acum în Moldova de peste Prut, iar cea care prezenta cartea lui spunea … *Probabil Filipeni este un ținut imaginar…*

Iar poetul zice plin de drăgălășenie… *Când eram mic, luam cu emoție Biblia și citeam scrisoarea către Filipeni, eram din ce în ce mai emoționat când îmi dădeam seama că apostolul Pavel avea de spus ceva special pentru mine, pentru satul nostru pentru că Filipeni este satul în care m-am născut.* Am râs pentru că iată, Filipeni nu era deloc imaginar, existau cel puțin două locații despre care, din cultura și meseria ei, persoana ar fi trebuit să știe…

Pe mine m-a impresionat Anatol Grosu cu poemul său, dar și cu mărturisirea lui despre acea vreme inocentă, când era dornic să știe cum de e atât de important Filipeniul lui, de vreme ce a primit o scrisoare, prin intermediul Bibliei… 🙂

Că tot e mâine ziua României, noi am fi emoționați, dacă am afla că primim o scrisoare specială pentru țara noastră? Dar, vorba aceea, cine să ne-o mai scrie, la cât de ocupați sunt oamenii în ziua de azi?

No comment

de pe Citate pentru toți, facebook.

Muzică și imagini

Nu știu cine se ocupă cu realizatul acestor minunății, dar cert este că astfel de oameni ne ajută să trecem mai ușor peste momentele grele. Prin munca lor (și cu ajutorul tehnologiei), se depășesc necazuri și se sărbătoresc biruințe. Cu alte cuvinte, ni se duce viața… 🙂

Itsy Bitsy – Ai copil? Învață să-l crești!

Există în România o categorie de oameni care asigură continuarea sănătoasă a existenței în România, o categorie pe care vreau din toată inima să o văd că se lărgește și se adâncește 🙂 : aceea a celor interesați de creșterea copiilor lor. Palatul Copiilor  a fost goluț și la spectacole în care au jucat nume mari, dar la acest proiect

a reușit să se umple în 3/4. Am participat la primele două seminare, susținute de Diana Stănculeanu (avea scris un alt nume în broșură, poate vă hotărâți care e totuși al ei! 🙂 ) și Adrian Sorin Mihalache – cel de-al treilea, despre nutriție, m-a pierdut de mușteriu nu pentru că nu m-ar fi interesat abordarea, ci pentru că trebuia să ajung la târgul de carte și nu-mi mai puteam permite luxul de a-mi cheltui viața pentru mine însămi 🙂 ! Acum, pe Diana o ascultasem de multe ori la Itsy Bitsy, alături de Adriana Titieni, dar pe ASM, psiholog-duhovnic, a fost prima dată când l-am urmărit. Cum mă grăbeam, faptul că vorbea atât de rar, mă scotea din minți, pentru că-mi doream să prind totul până la capăt, iar tărăgănarea lui mi se părea că mă va lipsi de câteva aspecte importante ale prezentării lui. Însăși starea mea era o formă a bolii despre care vorbea el: lipsa de atenție asupra lucrurilor mici, care pornește din lipsa de profunzime pe care o dă multitaskingul din ziua de azi.

Recunosc: în viața mea (și trăiesc și eu de ceva vreme pe această planetă, am citit o tonă de cărți și am participat la miliarde de prezentări) nu am descoperit ceva mai plin de miez ca în acea oră petrecută în ascultarea unei voci monotone, coborâte, care folosea cuvinte cu mult discernământ, bine alese, în așa fel încât eu, care sunt un fel de rob al cuvintelor, am fost iluminată și purificată. Nu râdeți, este pentru mine o senzație atât de nouă, eu, care sunt agitația în persoană, să îndur vorbe rostite lent și să le mai și *divinizez*, strânse în ideea pe care o alcătuiesc.

Bucureșteni, 7,8 decembrie și 18,19 ianuarie sunt zilele când ați avea posibilitatea de a-l asculta pe ASM – fiind din Iași, nu reușim să-l avem tot timpul cu noi.

Mai multe, deși foarte puține :-), aici.

Editura Minerva – de ce se îmbină activitatea ei cu muzica folk?

🙂 Nu cred că și-ar fi imaginat cei de la Minerva că vor avea parte de o lansare de carte în care să cânte Andrei Păunescu, formația Totuși și Nicu Alifantis și să le recite versuri Clara și Bogdan Vodă. Însă iată că a venit și ziua aceea, datorită cărții lui Daniel Ioniță. Care carte? TESTAMENT – Anthology of Modern Romanian Verse, ediție bilingvă

Autorul, român stabilit în Australia, pleca în concediu cu cei mici și cum distanțele sunt foarte mari pentru a cuprinde tot teritoriul continentului, era destul drum de făcut, așa că în mașină se asculta muzica folk, cea cu care crescuseră părinții. Dar esența pentru care tatăl promova această muzică era tocmai faptul că această muzică avea versuri de o calitate ireproșabilă, versurile poeților celebri, pe care el ar fi vrut să le învețe și copiii lui, chiar dacă acum erau definitiv într-o altă cultură. Pentru ca nu numai copiii lui să cunoască literatura noastră, dar și ceilalți din noua lui țară, pe măsură ce traducea poeziile ce i se păreau că ar conține idei interesante s-a gândit să le strângă și într-un volum.

Ei bine, am participat la această lansare cu tot soiul de emoții pe care nu le ai prea des: bucuria de a se îmbina copilăria și prezentul, tristețea de a observa cum trece timpul peste cei pe care îi iubești, senzația copleșitoare că ești om, cu sentimente și trăiri, nu numai mașinăria care-și face perfect treaba la lucru sau în societate. Cred că în cele 30 de minute am scăpat de alienarea pe care o simțim cu toții (desigur, cei care mai au inimă și nu sunt numai  ochi sau alte organe), încărcându-mi sufletul cu fericirea că pot trăi și pentru a observa lucrurile profunde ale vieții, că sunt dintre cei care pot degusta din plin tot ceea ce atinge corzile sensibile ale structurii umane.

Păpușa Nadia Comăneci

… era frumoasă atunci când era realizată de Arădeanca 🙂

Am avut și eu o astfel de păpușă în epocă și era singura mea mândrie, că în rest nu am avut bicicletă, nici patine, nici un alt joc. Culmea e că acum e realizată tot de … Arădeanca, dar arată jalnic.

Când le-am văzut la un stand, m-am speriat. Prima dată am crezut că e vorba despre vreun gimnast pe care vor să-l onoreze cu o păpușă, dar când am realizat că se vrea a fi Nadia, mi-a venit să le râd în față. Sau să le plâng de milă…

Nu știu cum o fi mai bine!

 

A. J. Jacobs – Anul în care am trăit după Biblie

Astăzi a început târgul de carte Gaudeamus, în București. Evident că am fost din prima clipă, după metoda mea preferată: prima dată dau târcoale fiecărui stand, apoi analizez ce trebuie să transmit seara, despre datele importante ale târgului, după care pornesc prin târg din nou, pentru a găsi edituri despre care nu vorbește oricine, pentru a putea să prezint cărți deosebite, care poate altfel ar rămâne necunoscute.

La Philobia, mi-au căzut ochii pe o carte delicioasă. *Anul în care am trăit după Biblie*… Poftim? Citisem pe net că o doamnă a făcut lucrul acesta și tocmai dăduse publicității rezultatul. Dar și un individ care nu crede în Dumnezeu să facă asta, doar pentru că pornește de la … disonanța cognitivă? Omul nostru, agnostic, s-a gândit să încerce să verifice teoria disonanței: dacă te comporți într-un fel anume, convingerile tale vor începe să se modifice pentru a se armoniza cu comportamentul.

Se spune că dacă te rogi o faci pentru că ești în armonie cu Dumnezeu, atunci dacă omul nostru a prins să se roage, (pentru prima dată în viața sa, pentru că el nu a mai făcut așa ceva, nici măcar în copilărie, cum că poate l-a dus vreun bunic la vreo biserică :-), așa cum ni se mai întâmplă nouă, pe aici, prin România!) poate va veni și armonia dintre el și Cineva pe Care nu numai că nu-L cunoaște, dar nici măcar nu crede că există… 🙂

Rezultatul? Rezultatul frunzăririi mele a fost că domnul de la stand a vrut să facem schimb – cartea mea de vizită (pentru că scria Presă – acreditată 🙂 – pe mine) pentru cartea captivantă.

Acum mă așez la discuție cu A.J. Jacobs și experiența lui de viață, să văd prin ce anume a trecut el.

Cam atât.

Și … haideți la târg. Era atât de multă singurătate pe acolo 🙂 .

Relația (minunată) dintre inimă și creier

 

 

de la Papagalii vorbitori 🙂

Ce înseamnă să fii adolescent? Ce este adolescența?

Aborsanul vine într-o zi de la școală și spune… *Astăzi a fost o zi specială. Da, specială. Chiar genială!* Eu călcam sutele de cămăși ale lui și ale tatălui său și am visat pentru o clipă că a venit cu 5 de 10, desigur fiecare la o materie grea, cu impact, nu la sport sau desen.

*Adică ce s-a întâmplat, mai exact?*

*Am reușit să învăț melodiile pentru cor și am fost acceptat să cânt în concertul care are loc de 8 decembrie!* (Aici trebuie făcută o paranteză: profesoara de muzică știe cu adevărat să folosească tehnologia pentru a-i determina pe copii să iubească obiectul ei de studiu: s-a înregistrat cântând colindele la toate vocile – sopran, alto, bass, tenor – și a oferit copiilor melodiile, pe care ei să le asculte, în funcție de locul lor în cor. După două drumuri dus-întors de la școală, ascultând la căști vocea sa, bass, Aborsanului i-a mai rămas doar să învețe versurile de la celelalte strofe pe care nu le avea înregistrate, pentru că linia melodică îi rămăsese în cap. Felicitări, L.!)

*Felicitări*, am zis eu entuziasmată.

*Și a mai fost ceva! *** (numele fetei pe care e convins că o va lua de soție) mă place.*

*Cum de știi? Adică… ești sigur?* (întrebare de mama obsedată ca fiul ei să nu sufere din cauza unei neavenite 🙂 )

*Se uită în fiecare oră la mine. Doar la mine. I-am surprins privirea.*

*Poate se uită la vreo prietenă de-a ei care stă lângă tine.* (am zis eu, ca să nu-l jignesc cumva, tocmai eu!, spunându-i că ar fi putut să se uite la chipeșii lui colegi de clasă, pe care ea îi cam urmărește)

*Nu stă nimeni dincolo de mine! În plus, azi X (un coleg) îi făcea masaj și i-am zis lui Y (alt coleg)… E ceva între ei doi? Și Y mi-a spus că lui X îi place să facă masaj oricui, că imediat cum prinde un spate care e dornic de așa ceva se pune pe treabă, nu de alta, dar vrea să dea la Chineto. Și a mai zis Y că lui i se pare că îi place de mine lui *** (și cum să nu-i convină asta lui, cum să nu fie încântat de idee? – zic eu!) Mami, decretez, ziua de azi a fost demențială. Aș vrea să se repete în fiecare zi.*

Ok, zic eu, ridicând din umeri. Până luni, când se văd copiii ăștia, mai sunt 2 zile jumătate; n-aduce anul ce aduce ceasul, poate îi trece 🙂

La o zi, copilul meu se juca alături de un altul *de-a misterele*, purtând în piept un ecuson cu numele lui sub care se aflau scrise, precum la marile recepții, funcțiile lui:

Veterinar în devenire

Descoperitor de mistere

Scriitor

Sărind din loc în loc, pentru a nu călca pe mine, uitându-se cu lupa la sutele de animale de plastic pe care le răsturnase dintr-un coș, copilul meu nu mai avea nimic din forța unui îndrăgostit, ci era băiețelul de 3 ani care înșira jucăriile una în spatele alteia și apoi le mișca pe fiecare, până înconjura casa, de dimineața și până seara.

Inițial am vrut să zic… *Dacă te-ar vedea… *** ce crezi că ar zice*, dar mi-am mușcat buzele pentru că asta l-ar fi umilit cumplit și nu cred că mă deranjează niciuna dintre fețele lui, nici cea copilăroasă, nici cea de bărbat în devenire. În plus, cred că nici lui nu-i e foarte ușor cu aceste pendulări. Dacă ar mai și sublinia cineva cât de penibile par, din exterior, ce să mai zică el, din interior?

Adolescentul este un copil care se străduiește să uite copilăria pentru că iubește să fie om mare, dar sfârșește prin a se întoarce la vechea lui stare, pentru că e singura pe care o cunoaște bine, în care se simte confortabil, căreia îi e recunoscător pentru distracția fără complicații (cum că adolescența are distracție, dar cu multe responsabilități sau cu multe consecințe negative, dacă nu ții cont de responsabilități!).

Adolescența este ceva în care se intră printr-o ușă de pe care ai vrea mai degrabă să ieși, decât să intri, dar lumea din spatele tău, respectiv anii care se tot adaugă, te obligă să ții drumul drept, să nu mai poți da înapoi…

Vorba lui Tudor Gheorghe, atunci când cântă Au înnebunit salcâmii… Și tu vrei să fiu cuminte? Cum ar mai putea un adolescent să se poarte rațional, când a intrat în primăvara care zăpăcește și natura, și obiectele și persoanele?

Aveți grijă specială de căpiații ăștia de adolescenți! 🙂

Deformarea mesajului de la expeditor spre destinatar

– am primit pe mail

NOTA de la Directorul General catre Directorii Executivi:
„Astazi la ora 11 va fi o eclipsa totala de soare, care va fi observabila timp de doua minute. Avand in vedere ca acesta este un eveniment rar si cu totul deosebit, se permite tuturor angajatilor observarea eclipsei din parcarea firmei intre orele 10:30 si 11:30, unde vom oferi si o scurta explicatie despre dinamica eclipselor. Celor care doresc sa observe eclipsa le vor fi distribuiti ochelari de protectie, la un pret minim.”

NOTA de la Directorii Executivi catre Sefii de Sectii:
„Astazi între orele 10:30 si 11:30 toti salariatii se vor intalni in parcare. Va urma o eclipsa totala de soare, care va dispare timp de doua minute. In schimbul unei sume minime, se poate proteja vederea cumparand o pereche de ochelari speciali pentru eclipsa. Directorul general va tine o scurta cuvantare, prin care ne va da anumite explicatii. Acest lucru nu se petrece in fiecare zi si este un eveniment foarte important.”

NOTA de la unul din Sefii de Sectie catre Seful de Sector:
„Azi Directorul General va tine o cuvantare despre eclipsa, timp in care va face sa dispara soarele timp de doua minute. Acesta este un lucru care nu se poate vedea in fiecare zi, asa ca toata lumea sa mearga in parcare incepand de pe la 10, pana pe la 11. In schimbul unei mici sume de bani, veti avea ochelari de protectie.”

NOTA de la Seful de Sector catre Seful de Echipa:
„Vreo 10 sau 11 persoane sa mearga in parcare, unde Directorul General va tine o eclipsa de soare timp de doua minute. Acest lucru n-o sa se intimple in fiecare zi si cei care iesiti sa aveti niste bani pregatiti, pentru ca o sa va coste. Si sa aveti ochelarii cu voi.”

Seful de Echipa catre angajati:
„Cativa dintre cei care poarta ochelari, sa mearga in parcare, ca sa vada cum dispare Directorul General timp de doua minute. Daca vreti ca asta sa se intample zilnic, trebuie sa strangem niste bani!”

De ce stau în picioare la locul de muncă?

De câte ori am de înregistrat singură (destul de des 🙂 ), mă trezesc stând în picioare, cu materialele în brațe, cu *urechelnițele* ca niște urechi de elefant, fără să vreau să mă așez, deși *fenomenul* va dura 2-3 ore – dacă nu 4-6 :-)!

Astăzi unul dintre colegi, tehnicianul, mai precis, mă întreabă ce e cu mine, că se simte prost ca el să stea jos și să butoneze, iar eu să stau ca un copil pedepsit în picioare.

Ce să știe un tânăr de 32 de ani? Sigur, la toate cursurile de dicție ți se spune că atunci când înregistrezi trebuie să stai în picioare și să gesticulezi, pentru a fi cât mai credibil, în tonalitate. Dar culmea! eu nu fac lucrul acesta numai pentru că sunt profesionistă, ci și dintr-o amintire care e greu de înțeles dacă nu ai trăit vremea aceea…

În epocă, pe când tatăl meu îmi striga că mai mult de măturător nu pot fi, dar că e minunat și așa pentru că voi primi spor de rușine, pe când mama îmi prevedea un viitor de secretară la  fabrica unde lucra ea, ca simplu muncitor, (lucru pentru care, însă, trebuia să tragă zeci de sfori!)  și pe când eu îmi imaginam că voi fi ori o croitoreasă ori o profesoară de limba română, ei bine, pe vremuri, urmărind acest videoclip, nu mi-aș fi imaginat că îmi *voi face veacul* în acest stil… (chiar dacă nu cântând 🙂 )

Când îmi iau căștile și îmi potrivesc microfonul pentru a sta în picioare, e ca și când aș aduce un tribut Celui Care a făcut posibil ca să trăiesc o altă viață decât cea pe care ursitoarele, cele ratate sau chiar cele mai optimiste, mi-o prevedeau – așa cum făceau și soliștii alături de care am crescut – un fel de-a spune, *am crescut cu ei*  pentru că oricum nu se auzea muzica lor decât la discotecă, niciodată la radio și cu atât mai puțin la tv.

Cum am ajuns la Iași?

182

One Lovely Blog Award

Zina și Cafeluța m-au provocat să spun despre mine 7 secrete. Minunatelor doamne, vă mulțumesc pentru că mă simpatizați și mă gândesc eu să găsesc cele mai drăgălașe secrete. Probabil că primul secret dat în vileag ar trebui să fie… cine sunt… dar ce haz ar mai avea apoi jocul meu de-a blogul anonim? 🙂

1. Să spun că-mi place cum cântă Rybak? Păi, ce secret e ăsta, că toată lumea care trece pe aici știe. Atunci să spun altfel. Datorită melodiilor lui Rybak am trecut prin cea mai neagră perioadă din viața mea, fredonând, învățând versuri în suedeză, rusă și engleză, câte n-am învățat niciodată. (Ocazie cu care zic eu, ca o înțeleaptă ce sunt, ar trebui să învățăm în viață, fără să fie nevoie de crize, prin care să trecem și să ne … cultivăm! 🙂 )

2. Pe cea de-a treia carte a mea am scris-o în luna în care, după operație, nu am avut voie să mă dau jos din pat. Ziua mea decurgea astfel: sculare, citit Biblia, rugăciune, vizionat În gura presei (pe vremea aceea era foarte mult umor bun în cadrul ei, de atunci nu am mai urmărit deloc, așa că nu săriți cu gura pe mine că îmi place ceva ce nu vă place!), cu tonusul oferit de emisiune… scriam până pe seară. (bonus : a fost cea mai rapid publicată carte a mea. Să mă mai îmbolnăvesc, nu?)

3. Am două romane pentru adolescenți terminate, care stau în sertar, pentru simplul fapt că habar n-am cui să mă adresez în legătură cu ele.

4. Când mă simt bine, vorbesc oltenește, adică folosind perfectul simplu.

5. În al 4-lea an de lucru, într-o anumită lună, angajatorii nu au avut bani să ne dea salariile, iar eu nu aveam ajutor din nicio altă parte. Am trăit atunci cu 15 caise verzi/ zi, timp de 30 de zile, acestea fiind singurele alimente pe care le puteam cumpăra cu ceea ce aveam în portofel. (Nu mă întrebați cum am rezistat. În afară de un leșin în autobuz 🙂 , am scos-o la capăt. Cu alte cuvinte, acest bonus ne învață că se poate trăi cu foarte puțin în viață 🙂 )

6. Când sunt tristă, intru pe flickr.com și dau la căutare imagini cu păsări viu colorate.

7. În această dimineață, m-am trezit cu niște idei superbe pentru aniversarea celor mai iubite femei din viața mea, lucru pe care vreau să îl programez pentru luna martie, timp de 5 zile. Țineți-mi pumnii. 🙂

::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::

Acum ar trebui să nominalizez 15 bloguri și să-i invit pe cei care le scriu să preia leapșa… Cred că toți cei dragi mie au făcut-o deja, de când tot circulă pe net, doar eu sunt mai înceată. Așa că spun astfel…

Cei 270 de abonați cu bloguri, dacă nu ați răspuns acestor întrebări, vă rog, vă implor :-), (mai am sinonime pentru această acțiune :-)), preluați leapșa. Iar cei care treceți întâmplător și vreți să desecretizați lumea voastră, faceți asta, punând desigur și un link aici. Îmi place să cunosc secretele oamenilor, știuți sau neștiuți.

Cu drag…

Fără stress

 

Fără comentarii, ca mulțumire pentru cei alături de care am fost vineri și sâmbătă.

Sursa imaginii FB.

Cum îl fac să învețe, că băiatul meu nu vrea să înveţe!!!

Zilnic, mame cu băieţi care nu vor să înveţe caută pe Google şi intră pe blogul meu. Unora nu le place şcoala, unii nu au chef de anumite materii, alţii n-au nicio atracţie spre făcut teme. Mă gândeam să caut nişte soluţii pentru mămicile ai căror copii au probleme de felul acesta … şi le-am descoperit azi.