Archive for Noiembrie 2012

Anatol Grosu – Scrisoare din Filipeni

Am urmărit azi un episod din Monk, în care cineva spunea… *Lupt cu morile de vânt*, iar o tulburător de frumoasă tânără a aruncat o privire de căprioară împușcată, fiind nevoie să i se explice că este o chestie din literatură… Ea nu auzise în viața ei despre așa ceva. (Sper că nu toate manechinele sunt astfel 🙂 )

Din nefericire, sunt pe lume și persoane care se ocupă cu literatura, dar nu sondează mai adânc. Am participat la Gaudeamus la o lansare de carte, a lui Anatol Grosu, fost în Sibiu, acum în Moldova de peste Prut, iar cea care prezenta cartea lui spunea … *Probabil Filipeni este un ținut imaginar…*

Iar poetul zice plin de drăgălășenie… *Când eram mic, luam cu emoție Biblia și citeam scrisoarea către Filipeni, eram din ce în ce mai emoționat când îmi dădeam seama că apostolul Pavel avea de spus ceva special pentru mine, pentru satul nostru pentru că Filipeni este satul în care m-am născut.* Am râs pentru că iată, Filipeni nu era deloc imaginar, existau cel puțin două locații despre care, din cultura și meseria ei, persoana ar fi trebuit să știe…

Pe mine m-a impresionat Anatol Grosu cu poemul său, dar și cu mărturisirea lui despre acea vreme inocentă, când era dornic să știe cum de e atât de important Filipeniul lui, de vreme ce a primit o scrisoare, prin intermediul Bibliei… 🙂

Că tot e mâine ziua României, noi am fi emoționați, dacă am afla că primim o scrisoare specială pentru țara noastră? Dar, vorba aceea, cine să ne-o mai scrie, la cât de ocupați sunt oamenii în ziua de azi?

No comment

citate pentru toți facebook

de pe Citate pentru toți, facebook.

Muzică și imagini

Nu știu cine se ocupă cu realizatul acestor minunății, dar cert este că astfel de oameni ne ajută să trecem mai ușor peste momentele grele. Prin munca lor (și cu ajutorul tehnologiei), se depășesc necazuri și se sărbătoresc biruințe. Cu alte cuvinte, ni se duce viața… 🙂

Itsy Bitsy – Ai copil? Învață să-l crești!

Există în România o categorie de oameni care asigură continuarea sănătoasă a existenței în România, o categorie pe care vreau din toată inima să o văd că se lărgește și se adâncește 🙂 : aceea a celor interesați de creșterea copiilor lor. Palatul Copiilor  a fost goluț și la spectacole în care au jucat nume mari, dar la acest proiect

a reușit să se umple în 3/4. Am participat la primele două seminare, susținute de Diana Stănculeanu (avea scris un alt nume în broșură, poate vă hotărâți care e totuși al ei! 🙂 ) și Adrian Sorin Mihalache – cel de-al treilea, despre nutriție, m-a pierdut de mușteriu nu pentru că nu m-ar fi interesat abordarea, ci pentru că trebuia să ajung la târgul de carte și nu-mi mai puteam permite luxul de a-mi cheltui viața pentru mine însămi 🙂 ! Acum, pe Diana o ascultasem de multe ori la Itsy Bitsy, alături de Adriana Titieni, dar pe ASM, psiholog-duhovnic, a fost prima dată când l-am urmărit. Cum mă grăbeam, faptul că vorbea atât de rar, mă scotea din minți, pentru că-mi doream să prind totul până la capăt, iar tărăgănarea lui mi se părea că mă va lipsi de câteva aspecte importante ale prezentării lui. Însăși starea mea era o formă a bolii despre care vorbea el: lipsa de atenție asupra lucrurilor mici, care pornește din lipsa de profunzime pe care o dă multitaskingul din ziua de azi.

Recunosc: în viața mea (și trăiesc și eu de ceva vreme pe această planetă, am citit o tonă de cărți și am participat la miliarde de prezentări) nu am descoperit ceva mai plin de miez ca în acea oră petrecută în ascultarea unei voci monotone, coborâte, care folosea cuvinte cu mult discernământ, bine alese, în așa fel încât eu, care sunt un fel de rob al cuvintelor, am fost iluminată și purificată. Nu râdeți, este pentru mine o senzație atât de nouă, eu, care sunt agitația în persoană, să îndur vorbe rostite lent și să le mai și *divinizez*, strânse în ideea pe care o alcătuiesc.

Bucureșteni, 7,8 decembrie și 18,19 ianuarie sunt zilele când ați avea posibilitatea de a-l asculta pe ASM – fiind din Iași, nu reușim să-l avem tot timpul cu noi.

Mai multe, deși foarte puține :-), aici.

Editura Minerva – de ce se îmbină activitatea ei cu muzica folk?

🙂 Nu cred că și-ar fi imaginat cei de la Minerva că vor avea parte de o lansare de carte în care să cânte Andrei Păunescu, formația Totuși și Nicu Alifantis și să le recite versuri Clara și Bogdan Vodă. Însă iată că a venit și ziua aceea, datorită cărții lui Daniel Ioniță. Care carte? TESTAMENT – Anthology of Modern Romanian Verse, ediție bilingvă

Autorul, român stabilit în Australia, pleca în concediu cu cei mici și cum distanțele sunt foarte mari pentru a cuprinde tot teritoriul continentului, era destul drum de făcut, așa că în mașină se asculta muzica folk, cea cu care crescuseră părinții. Dar esența pentru care tatăl promova această muzică era tocmai faptul că această muzică avea versuri de o calitate ireproșabilă, versurile poeților celebri, pe care el ar fi vrut să le învețe și copiii lui, chiar dacă acum erau definitiv într-o altă cultură. Pentru ca nu numai copiii lui să cunoască literatura noastră, dar și ceilalți din noua lui țară, pe măsură ce traducea poeziile ce i se păreau că ar conține idei interesante s-a gândit să le strângă și într-un volum.

Ei bine, am participat la această lansare cu tot soiul de emoții pe care nu le ai prea des: bucuria de a se îmbina copilăria și prezentul, tristețea de a observa cum trece timpul peste cei pe care îi iubești, senzația copleșitoare că ești om, cu sentimente și trăiri, nu numai mașinăria care-și face perfect treaba la lucru sau în societate. Cred că în cele 30 de minute am scăpat de alienarea pe care o simțim cu toții (desigur, cei care mai au inimă și nu sunt numai  ochi sau alte organe), încărcându-mi sufletul cu fericirea că pot trăi și pentru a observa lucrurile profunde ale vieții, că sunt dintre cei care pot degusta din plin tot ceea ce atinge corzile sensibile ale structurii umane. Citește în continuare

Păpușa Nadia Comăneci

… era frumoasă atunci când era realizată de Arădeanca 🙂

Am avut și eu o astfel de păpușă în epocă și era singura mea mândrie, că în rest nu am avut bicicletă, nici patine, nici un alt joc. Culmea e că acum e realizată tot de … Arădeanca, dar arată jalnic.

Când le-am văzut la un stand, m-am speriat. Prima dată am crezut că e vorba despre vreun gimnast pe care vor să-l onoreze cu o păpușă, dar când am realizat că se vrea a fi Nadia, mi-a venit să le râd în față. Sau să le plâng de milă…

Nu știu cum o fi mai bine!

 

A. J. Jacobs – Anul în care am trăit după Biblie

Astăzi a început târgul de carte Gaudeamus, în București. Evident că am fost din prima clipă, după metoda mea preferată: prima dată dau târcoale fiecărui stand, apoi analizez ce trebuie să transmit seara, despre datele importante ale târgului, după care pornesc prin târg din nou, pentru a găsi edituri despre care nu vorbește oricine, pentru a putea să prezint cărți deosebite, care poate altfel ar rămâne necunoscute.

La Philobia, mi-au căzut ochii pe o carte delicioasă. *Anul în care am trăit după Biblie*… Poftim? Citisem pe net că o doamnă a făcut lucrul acesta și tocmai dăduse publicității rezultatul. Dar și un individ care nu crede în Dumnezeu să facă asta, doar pentru că pornește de la … disonanța cognitivă? Omul nostru, agnostic, s-a gândit să încerce să verifice teoria disonanței: dacă te comporți într-un fel anume, convingerile tale vor începe să se modifice pentru a se armoniza cu comportamentul.

Se spune că dacă te rogi o faci pentru că ești în armonie cu Dumnezeu, atunci dacă omul nostru a prins să se roage, (pentru prima dată în viața sa, pentru că el nu a mai făcut așa ceva, nici măcar în copilărie, cum că poate l-a dus vreun bunic la vreo biserică :-), așa cum ni se mai întâmplă nouă, pe aici, prin România!) poate va veni și armonia dintre el și Cineva pe Care nu numai că nu-L cunoaște, dar nici măcar nu crede că există… 🙂

Rezultatul? Rezultatul frunzăririi mele a fost că domnul de la stand a vrut să facem schimb – cartea mea de vizită (pentru că scria Presă – acreditată 🙂 – pe mine) pentru cartea captivantă.

Acum mă așez la discuție cu A.J. Jacobs și experiența lui de viață, să văd prin ce anume a trecut el.

Cam atât.

Și … haideți la târg. Era atât de multă singurătate pe acolo 🙂 .