Endless love

Mda, se apropie Crăciunul… Se simte în aer miros de plecare spre alte ţări, mai calde. Pe de altă parte, îmi amintesc de vremuri trecute, când cumpăram nişte casete pentru a-mi înfrumuseţa singurătatea zilelor de sărbători…

Viaţa este totuşi frumoasă, indiferent câte-ţi lipsesc sau câte ţi se iau.

Felicitări celor care luptă cu disperarea, nefericirea etc, deşi au motive să le dea curs. Învingători sunt cei care se ridică din noroi, nu cei care se bălăcesc în el; trebuie să demonstrezi că el e insignifiant pe lângă tine, om cu demnitate!

Cum îi pot cunoaşte copiii pe părinţii lor?

Bucureşti: De la Moş Gerilă la Moş Crăciun

by cimec

De la Moş Gerilă la Moş Crăciun

expoziţie temporară cu jucării de colecţie şi istorice

Bucureşti, 28. 11. 2011

Muzeul Naţional de Istorie a României şi Asociaţia Muzeul Jucăriilor au bucuria să anunţe vernisajul expoziţiei cu jucării de colecţie şi istorice cu titlul De la Moş Gerilă la Moş Crăciun, care va avea loc miercuri, 30 noiembrie 2011, orele 12.00, la sediul muzeului din Calea Victoriei nr.12, Bucureşti. Cele două instituţii nu sunt la prima colaborare, în iunie 2011 organizând expoziţia Colecţie de copilării.

Expunerea are ca element central Bradul de Crăciun al Muzeului Naţional de Istorie a României exponatele fiind etalate în jurul “pomului de iarnă” sugerând cadourile aduse de mult-aşteptatul Moş. Publicul va avea ocazia să se reîntâlnească cu jucăriile preferate din copilărie şi să le descopere pe cele ale părinţilor şi bunicilor, în expunere regăsindu-se jucării din anii ’20 până în anii ’90. Expoziţia reuneşte peste 500 de piese aparţinând Asociaţiei Muzeul Jucăriilor (www.amj.ro) grupate tematic – animale, arme, automobile, figurine, jucării electronice, jucării muzicale, jucării tradiţionale, păpuşi, roboţi, trenuleţe-tramvaie, rachete şi nave spaţi ale.

Din patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a României (www.mnir.ro) sunt prezentate păpuşi, maşinuţe, ursuleţi, căluţi, marionete etc. Vor fi expuse de asemenea, ornamente vintage de brad din patrimoniul MNIR şi AMJ.

Expoziţia este deschisă în perioada 30 noiembrie 2011 – 4 ianuarie 2012 şi poate fi vizitată de miercuri până duminică între orele 9.00 – 17.00. Graţie partenerilor noştri, copiii care vor vizita expoziţia au ocazia să câştige unul din premiile oferite în cadrul tombolei care va avea loc în ultima zi a expoziţiei.

preluat de pe un blog pe care-ar trebui să-l citească toţi intelectualii 🙂

Cel mai frumos documentar despre România

Unde-ţi petreci concediul la vară? 🙂

Încearcă ţara aceasta sălbatică… 🙂

Gaudeamus 2011, în cifre

Duminică, 27 noiembrie 2011, s-a încheiat ediţia a XVIII-a a Târgului Internaţional GAUDEAMUS – Carte
de învăţătură, organizat de Radio România în perioada 23-27 noiembrie în Pavilionul Central Romexpo din
Bucureşti.

Maeve Haran – Tot ce-şi doreşte ea versus Sophie Dahl – În jocul celor mari

Îmi place să citesc şi de cele mai multe ori fac un adevărat ritual din modul cum citesc. Ultima decizie a fost de-a pune faţă-n faţă două autoare moderne: una – fostă jurnalistă, devenită scriitoare după ce a avut succes cu primul volum (Maeve), cealaltă – recomandată chipurile doar de faptul că este nepoata lui Roald Dahl.

Tot ce-şi doreşte ea – este o carte uşoară, despre o jurnalistă ajunsă la 35 de ani, pe care-o apucă dorinţa de-a avea copil, deşi nu avea soţ. Subiectul este pasionant pentru cele care, ca şi ea, au pus accentul pe carieră, pentru că şi ele se întreabă cum să facă acum să-şi găsească pe cineva care să le dea măcar prima mână de ajutor în a deveni mame, dacă apoi vor să dea bir cu fugiţii. Dar după aceea subiectul este clasic, o poveste de dragoste în care are de ales între doi (până acum nu era niciunul, acum sunt doi; fetele de azi vor strâmba din nas – se vede treaba că acţiunea se petrece în altă parte, pe la noi nu apar aşa ca ciupercile după ploaie bărbaţii interesaţi!). Ies în evidenţă doar fiica mai mică a prietenei eroinei principale şi fiul unuia dintre pretendenţi – ca personaje cu personalitate. Şi desigur este impresionant faptul că se vorbeşte mult despre instalarea Alzheimerului, manifestările lui în stadiu incipient. În fine, e o carte uşurică. Deşi are 411 pagini, am citit-o în 4 ore.

În jocul celor mari – este o carte de cu totul altă factură, deşi tot despre o femeie e vorba. De data aceasta nu doar devenirea eroinei principale contează; contează fiecare personaj, fiecare întâmplare. Sunt atât de stranii oamenii care există în casa lui Bestepapa, de la primul până la ultimul încât nu-ţi vine să te desprinzi de niciunul, parcă fiecare ţi se pare a fi fascinant. Sigur, acest volum este preferatul meu, în lupta dintre cele două.

Dar dacă ar fi să-mi spun părerea pe care să-l aleagă cineva, aş da un criteriu: depinde ce vrei – Maeve scrie pentru persoane care-au învins mereu şi care nu se opresc din drum niciodată. Sophie – pentru persoane care au parte de încercări grele în viaţă, de împrejurări ciudate şi care trebuie să se mobilizeze să le depăşească. Unele dintre noi nu vom fi niciodată în prima categorie; din a doua facem parte cele mai multe! 🙂

Unica dragoste – profesoara de franceză!

Conform principiului „piticul şi casa din poveste nu se întâlnesc, dar omul cu om la târgul de carte se găsesc…”, am avut parte de o tresărire plină de emoţie când, la spaţiul de evenimente al Gaudeamusului, am trecut pe lângă profa mea de franceză…

Despre ce vorbim? Profa mea de franceză? Cu 23 de ani în urmă? Atunci avea vreo 37… Era celebră în oraş pentru trei lucruri: deşteptăciune, frumuseţe şi iubirea pentru o singură persoană – care a lăsat-o cu inima frântă. (A, la acest capitol, catedra de franceză întreagă de la Universitatea unde-am învăţat eu era aliniată şi spunea prezent… 🙂 Să fie oare o problemă cu romantismul francez care se imprimă în cei care învaţă acea limbă? Bine, păi atunci ca dedicaţie voi alege ceva special, din cu totul altă ţară… Bine, bine, nu una foarte îndepărtată!)

Cred că venise pe la nepoata ei, după soră, evident, că ea a rămas necăsătorită toată viaţa, aşteptând să se întoarcă omul ei iubit… Eu nu pot înţelege nici oamenii care se aruncă  într-o altă relaţie, de compensare, parcă, ajungând apoi să regrete, dar nici pe cei care nu mai vor altceva decât… ce nu au!

Probabil că este alegerea fiecăruia, decizia definitivă a fiecăruia…
Din punctul de vedere al unei eleve, foste eleve, pot spune că în zilele de azi nu mai pot mulţi să fie atât de mândri de profii lor ca mine de ea şi de colegii ei! Şi, repet, nici în epocă n-o duceau mai roz cu banii profii, iar culmea! materiale oricum nu aveau la dispoziţie ca acum… pe toate drumurile, pardon, prin toate târgurile, voiam să zic… 🙂

Spuneam că am o dedicaţie pentru domnişoara profesoară de franceză, căreia i-ar fi plăcut ca o singură persoană să-i spună: „Eşti unică pentru mine” şi lucrul acela a fost imposibil…

Mulţumesc pentru educaţia dată, minunată profesoară, la fel de frumoasă şi azi!

Lucrare de control la Religie

Pentru lucrarea de la Religie a fiului meu sunt foarte mândră – a ştiut toate versetele biblice pe care i le-a dat proful de scris, a prezentat corect adevărurile biblice, le-a comentat şi a luat 10.

Ceea ce m-a amuzat a fost răspunsul la întrebarea suplimentară:

Scrie mai jos trei asemănări şi deosebiri între copilăria ta şi copilăria Mântuitorului.

Asemănări: Amândoi muncim, amândoi avem dorinţa de a ne juca şi amândoi citim din Biblie.

Deosebiri: Eu nu am murit pentru omenire, eu nu am avut 12 ucenici, eu nu am fraţi.

Ce l-am mai iubit pentru aceste cuvinte simple şi realiste! 🙂

Cărţi la Gaudeamus – Curtea Veche şi Editura Trei

De la Curtea Veche am ales, din colecţia Capital, 2 cărţi. Prima a fost „Excelenţa în afaceri”, nu pentru că sunt afaceristă, nici pentru că visez să fiu, nici pentru că sunt plătită de un afacerist să mă informez pentru el :-), ci pur şi simplu pentru că l-am urmărit pe autor, anul trecut, la Summitul Mondial şi mi-am dorit să-i cumpăr cartea… dar atunci era atât de scumpă că nu mi-am putut permite, aşa că acum, cu 10 lei, m-am răzbunat! 🙂 Autorul este considerat cel mai citit scriitor de literatură economică din lume – Jim Collins.

A doua carte a fost „Ideile nu costă” – Alan G. Robinson şi Dean M. Schroeder. Cartea mi-a sărit în ochi pentru un motiv la care subscriu: „ideile mărunte sunt mai valoroase decât ideile măreţe pentru că cele mici sunt destinate îmbunătăţirii continue a unui lucru care deja funcţionează, spre deosebire de cele care vor să revoluţioneze munca şi care sunt mai greu aplicabile.”

::::::::::::::::::::::::::::::::::::::

În ceea ce priveşte Editura Trei, recunosc: nu toate cărţile de acolo mă încântă, dar cele pe care le-am găsit acum sunt necesare multora dintre noi:

– Cuvinte care vindecă (Nance Guilmartin) Parcă toate jurnalistele s-au apucat de altceva… 🙂 Acum este consultant organizaţional şi-i ajută pe lideri să-şi deblocheze creativitatea şi inovaţia… Eu o recomand celor care au prieteni care trec prin dureri mari – este un fel de carte-instructor despre ce poţi să spui şi ce nu, când te întâlneşti cu cei disperaţi, distruşi…

– 101 poveşti vindecătoare pentru copii şi adolescenţi (George W. Burns)

Această carte este potrivită şi pentru specialişti (am mai vorbit despre una asemănătoare, dar a unei autoare din ţara noastră, de la Editura Universitară Oradea!), dar şi pentru părinţi. E drept că te învaţă să foloseşti metaforele ca/în terapie, dar e drept şi că te învaţă, ca părinte, să-i fii alături copilului, înţelegându-l în momentele grele prin care trece…

::::::::::::::::::::::::::::::::::

Spor-t la citit! 🙂

 

Patronilor care-şi trimit oamenii (nepregătiţi) plătiţi să le facă reclamă…

… Dragii mei, ştiţi că oamenii aceia vă reprezintă? Ştiţi că ei ar trebui să fie ce e mai bun, pentru ca să fie convinşi oamenii să vină să cumpere ceea ce oferiţi?

În timp ce stăteam la stand, la Gaudeamus,  cu directoarea Editurii Universitare … ardelene … , o mare specialistă în publicitate vine şi ne oferă nişte reclame pentru firma pe care-o deschide patronul ei („şi poate vrea şi editura aceasta să trimită cărţi!” 🙂 ), după care ne avertizează: „Dar sper să ajungă la cine trebuie, da?”

Superba politeţe a celui după care/ pe spinarea căruia patronul se aşteaptă să câştige bani!!!

Probabil noi nu am fi avut niciodată, dar niciodată – în ochii ei!!! – şansa să fim nişte persoane importante, nişte persoane de care să depindă viitorul patronului ei. Dar, ia te uită cât a pierdut pentru că şi eu şi directoarea puteam să facem mai multă reclamă decât îşi putea ea imagina…

Oare cum puteţi voi să vă lăsaţi banii pentru ziua de mâine pe mâna unor astfel de nepregătite, care jignesc omul cu care stau de vorbă… ? 🙂

Mie nu mi se pare că amărâţii care sunt în căutarea unui ban sunt vinovaţi, ci patronii poartă toată vina. Băieţi, nu vă mai miraţi dacă nu vă contactează nimeni. Dacă peste tot au dat trimişii, mesagerii voştri aşa, cu bâta-n baltă, eu mă mir că au scăpat neciufuliţi; aşa că nu are rost ca voi să vă mai miraţi că nu mai puteţi pune ban pe ban… 🙂

Spre Gaudeamus 2011 – la ce te gândeşti înainte de moarte?

M-am dat jos din maşina prietenilor mei la Piaţa Scânteii 🙂 şi aveam de traversat spre Romexpo. Maşinile dispre Arcul de Triumf erau departe, pe loc. Maşinile dinspre Dămăroaia erau la locul lor, fiind verde pentru pietoni.

Zebră. Verde.

Am pornit să traversez, eram singură pe trecere, când deodată văd chipul împietrit al unuia dintre şoferii care aşteptau la trecere, dinspre Dămăroaia şi, instinctiv, am ştiut că se va întâmpla ceva. Un şofer, venit dinspre Băneasa, s-a repezit spre trecerea de pietoni, verdirizată :-), urmând să mă lovească din plin, ca pe un popic.

Straniu, poate, în acele momente am avut timp să mă gândesc la 3 lucruri: nici mai mult, nici mai puţin – oricum, e chiar stupid la cât şi la ce se poate gândi omul în pragul morţii.

1. Cu o săptămână în urmă, Leuţa mi-a povestit despre sora unei cunoştinţe care-a fost ucisă pe trecere, pe verde – am revăzut-o pe Leuţa şi intersecţia în care mi-a povestit această întâmplare

2. Ce păcat, mi-am zis atunci, că n-am apucat măcar să văd Târgul de carte… (asta chiar e prosteşte, din punctul de vedere al unui om normal – nu-ţi revezi viaţa, nu te gândeşti la cât de rău îţi pare, ci te apucă  nostalgia după târgul de carte…? 🙂 )

3. Măcar dacă aş fi reuşit să scriu mai multe cărţi, din care să poată să-şi facă nişte bani de buzunar fiul meu…

În momentul următor am auzit zgomotul izbirii maşinii de bordura ce despărţea şoseaua spre Dămăroaia de cea dinspre acea zonă. Şoferul a tras de volan pentru a mă proteja. Eu, încremenită pe trecere, el recuperându-şi maşina de acolo. Şoferii ce veneau dinspre Dămăroaia uitându-se cât timp mai e verde la pietoni…

Uf! Am plecat spre Târg cu o fericire imensă în inimă şi am reîntâlnit-o pe orădeanca de FR, stând la standul ei sau cu ea prin târg, ore în şir.

Eu mi-am găsit 10 titluri care m-au încântat, voi scrie despre ele!, dar în afară de oferta editurilor… ar mai trebui să fie şi oameni care să vrea să le cumpere, nu?

Buzău, Fast-Food Toledo

Sâmbătă, după ce ne-am numărat printre cei ce-au mers la biserică, pentru a o inaugura, am plecat rapid la Buzău. Pe la ora 20,30 am rezolvat tot ce era în plan, aşa că trebuia să ne întoarcem. Cunoscuţii ne-au sugerat să nu plecăm fără să mâncăm, măcar în oraş, dacă la ei nu avem timp să rămânem. Aşa am ajuns la Fast-Food Toledo, un loc lăudat, dar care pe mine m-a dezamăgit.

Dragostea la 41 de ani

Aveam 12 ani şi-mi ziceam că, de la 27 de ani, oamenii sunt atât de bătrâni că nu mai are rost să vorbească despre iubire 🙂 , ar fi stupizi şi ar fi absolut imposibil de crezut că mai iubesc. Bine că uneori mintea se dezvoltă mai mult decât în adolescenţă :-).

(Ţinând cont că m-am căsătorit la 26 de ani… e clar că, după părerile de la începutul vieţii, ar fi trebuit să am doar un an de trăiri intense.) Acum, ce să facem cu sărmanii oameni care-şi descoperă dragostea după 35 de ani sau cu cei care-o găsesc la 52? (Nu vorbesc desigur despre cei care sparg case pentru a lua „inima casei”, cum că doar aceea este interesantă pentru ei!)

Iubirea este pentru adolescenţi ceva pe care doar ei ştiu s-o preţuiască. Poate nu le-am arătat prea des că mai punem şi noi preţ pe ea şi de aceea ne jignesc adesea… „Ce ştii tu ce înseamnă să iubeşti!” Totuşi, iubirea este pentru orice vârstă şi mi se pare mai interesantă cu cât este mai altruistă – nu dau exemple, dar se văd cu ochiul liber tipurile de iubiri egoiste.

Poezia următoare redă dragostea Prinzului pentru Prinţeza lui:

Sentimenti di gioia e di pace si

Elevano da parole cariche di amore

Mentre i se fioriscono sulle labbra,

Come candidi fiori.

Quanto azzurro questa mattina nel cielo

Nella chiesetta profuma di rose,

Come lo stesso cuore della sposa

Mentre felice attende lo sposo.

Nell’aria c’e profumo di grande amore

In questo giorno tanto atteso,

Con la gioia di Dio nel cuore

E la storia finalmente unita.

Ti riempio del mio amore

Dolce e tenera compagna

Che vestita di candore

Io ti sposo qui in montagna.

Da una vita in te mi specchio,

Conoscendoti da sempre

E con te voglio diventare vecchio,

Sul viale del tramonto,

Mentre insieme camminando,

Come timidi fanciulli al primo bacio,

Ripeteremo con sincerita le parole sempre infinite:

Ti amo e ti amero per tutta la vita.

Teoria relativităţii, pe înţelesul celor ce muncesc

În pat: Este 7 dimineaţa, închizi ochii pentru 5 minute şi este 8:45.
La serviciu: Este 13:30, închizi ochii pentru 5 minute şi este 13:31.

Cu celebrităţile, la biserică

Azi, pe strada Cuza Vodă, a fost foială mare. Veneau carurile de televiziune, se perindau reporterii. Eveniment important, cu iz de istorie. Una dintre bisericile dărâmate de Ceauşescu în 1987 a fost reclădită în casa unui enoriaş.

Astăzi, reconstruită în întregime, cochetă şi dotată cu multe dependinţe, inclusiv grădiniţă!, biserica îşi primea musafirii, vrând să le mulţumească celor care au contribuit la înfrumuseţarea ei.

Privind interiorul cochet al bisericii , am uitat de statul în picioare din bisericile ortodoxe, de statul pe băncuţe al bisericilor catolice… Cum citisem de curând Supă de pui pentru suflet de creştin, de la Amaltea, nu m-am putut abţine să nu mă amuz pe seama încercărilor pe care le face societatea religioasă de-a-l face pe omul modern să se simtă cât mai bine la biserică.

Cum nu-i bine să te joci vorbind pe seama bisericii, pentru că indiferent ce fac oamenii cu ea sau din ea, ea este a Mântuitorului, a Creatorului nostru, prefer să nu mai spun nimic despre tarele bisericii, încercând să văd partea pozitivă – omul care-L caută pe Cel Ce l-a căutat mai întâi 🙂 are destule lăcaşuri unde să-L întâlnească. E cert că nu ne putem scuza, pentru că nu mai suntem ca-n epocă, să se strice, ci se tot clădesc, se tot ridică…

Dacă tot am amintit despre Supa de pui, nu mă pot abţine să nu redau fragmentul respectiv:

Pentru ca toată lumea să fie prezentă la biserică duminica viitoare, vom organiza „Duminica fără pretexte”. Pe hol, vor fi aşezate paturi pentru cei care susţin că duminica este singura zi în care pot dormi. Vom pregăti un loc special cu fotolii pentru cei ce se plâng că scaunele noastre nu sunt confortabile. Cei ce s-au uitat la televizor până târziu şi au ochii obosiţi, vor primi picături în ochi. Le vom împărţi căşti de oţel celor care susţin că se va prăbuşi acoperişul, dacă păşesc vreodată în biserică.

Delicioşii copii de grădiniţă

Uitasem cum este să ai parte de copii mulţi cu această vârstă… De când nu-l mai duc la grădi pe fiul meu şi de când prietenii sau prietenele lui au depăşit şi ei/ele vârsta aceasta, nu m-am mai îndeletnicit cu gugulirea unor astfel de exemplare.

Şi acum, la prezentarea de la Biblioteca de copii Emil Gârleanu, m-am trezit faţă în faţă cu 53 de copii absolut încântători. Cum s-au dat jos din microbuze, m-a luat leşinul, întrebându-mă cum vom face faţă, pentru că am crezut că vor fi 20. Cum ieşeau în valuri, mi-am dat seama că aceşti cuceritori au asigurată prada, dacă nu suntem înţelepte şi nu întoarcem cheful lor de vorbă spre dorinţă de asimilare.

Începe dezbrăcarea: fiecare pune căciuliţa pe mâneca hăinuţei. Nu înţelegeam de ce-i mustră pe cei care veniseră cu mănuşi – păi cum să vină cu mănuşi, dacă i-am adus şi-i ducem cu microbuzul, doar pentru a le pierde sau încurca cu alţii? Unii spuneau că nu ştiu să-şi dea jos paltoanele – ei, nu ştiţi, credeţi că o învârtiţi pe doamna, că nu vă merge cu noi? puneţi mâna şi descheiaţi fiecare năsturel cu răbdare…

53 de mânuţe se străduiau să aibă răbdare, în timp ce trăgeau de găicile hainelor. Apoi păguboasele astea de căciuli nu reuşeau deloc să intre pe mâneci, ba erau prea mari, ba alunecau spre ieşire, pe partea cealaltă a mânecii. Ba erau prea moi şi se strecurau pe lângă mâinile copiilor… Of! Unde să pui 53 de hăinuţe? Stive de paltonaşe, frumos colorate, aliniate în 4 rânduri ca Turnul Babel…

La final, fiecare trebuia să-şi spună numele şi vârsta pentru a i se face permis ca să citească. Au început să curgă pe lângă mine băieţi şi fetiţe, plinuţi sau subţirei, prietenoşi sau timizi, încurcaţi sau descurcăreţi, peltici sau rostind răspicat. Am descoperit nume pe care nu le-am auzit niciodată – de familie – şi am râs în hohote când copilul mi-a spus pe litere cum ar trebui să-i scriu numele, pentru că eu, amărâta de mine, habar n-am! Apoi am descoperit copii cu 4 nume mici, pe lângă cel de familie. Totuşi, tati şi mami, cum îl strigaţi pe copilul vostru? Până-i terminaţi numele pentru a veni la masă, se răceşte mâncarea! Am mai descoperit că foarte puţini copii se prezintă folosind numele de familie primul.

Serios, cum vă prezentaţi, dacă vă întreabă cineva cum vă cheamă? Eu îmi spun prima dată numele mic, pentru că m-am obişnuit din prezentările pe care mi le fac, dar ceilalţi folosesc mereu numele de familie. Ei bine, copiii noştri nu aveau niciun trac să spună că sunt „vedete”… Felicitări lor, dar greu pentru noi, că nu mai ştim care le sunt numele de familie, dintre 3-6 numere care ni le-au însirat.

Acum, a fost şi-o problemă: una dintre fetiţe şi-a pierdut un cercel. Educatoarea a mustrat-o: v-am spus să nu mai veniţi la grădinţă cu bijuterii valoroase, fiindcă nu răspundem de ele. Acest lucru m-a impresionat: deci exista un consens cu privire la acest aspect! Cei care se expun la aşa ceva trebuie să-şi asume riscul – şi iată că pentru această fetiţă riscul potenţial a devenit realitate. Am dat cu mătura, am căutat pe sub mese, băncuţe etc… Nimic. Putea fi pierdut pe oriunde, de la microbuz, la trotuar, la sala de clasă, la drumul spre grădiniţă, făcut de dimineaţă. Sau, cum spunea doamna bibliotecară, poate fi în aşternut; dacă mama e isteaţă, sigur îl găseşte acolo, dacă nu, cade pe undeva pe sub pat şi acolo doarme până se găseşte sărbătoarea pentru care să se facă o curăţenie generală.

În timpul prezentării mele, au sosit şi 12 copii de la clasa 1 a şcolii particulare Mihai Ionescu, dar fiind prea mulţi în sală nu au putut fi primiţi – cu alte cuvinte, la astfel de manifestări, părinţi, asiguraţi-vă locuri din timp! Urmăriţi programul bibliotecilor şi puneţi mâna pe telefon, ca să fiţi siguri că nu pierdeţi ocazia!

Sunt minunaţi copiii – replicile lor m-au amuzat teribil. Dacă ştiau ceva, le apreciam pe educatoare – se ridică unul agasat şi zice: poate că avem şi părinţi care ne învaţă ceva bun, nu doar educatoare!

În timp ce o doamnă minunată făcea nişte exerciţii cu ei (bate vântul!), unul dintre copii îşi pune mâinile la piept: nu sunt de la grupa ta, eu nu fac aşa ceva!

Dacă ar fi să mai am o viaţă, printre cei mici aş petrece-o; dedicată aş fi pentru educarea lor!