0

Future of Media 2017

Conferința va avea loc joi, pe 23 noiembrie, la Ramada Parc, București.

Future of Media 2017 va fi o ediție despre creativitate, cu studii de caz și mult know-how din digital, advertising și marketing și va prezenta cele mai noi tendințe care au impact în comunicarea brand-urilor din România. Mai multe detalii despre program, speakeri și înscriere sunt disponibile pe site-ul evenimentului: www.2017.futureofmedia.ro

Prin acest articol mă adresez atât bloggerilor, care pot cere o invitație prin care să fie acreditați, cât și firmelor, care sunt interesate de modul în care pot să se dezvolte, folosind tehnologia.

M-aș bucura să ne întâlnim acolo. Deși programul este atât de dens (doar priviți vorbitorii și vă veți convinge că parcă nici nu vei mai avea timp să respiri, dar să faci conversație!), sperăm că vom avea timp și pentru socializare.

 

Anunțuri
0

NaNoWriMo 2017 – debut

Când m-am gândit ce proiect aș putea realiza în acest an, pentru ce anume m-aș strădui și ce anume m-ar motiva să mă mobilizez, nu am știut ce să răspund. Până în momentul în care am cunoscut o desenatoare care m-a întrebat dacă n-aș vrea să lucrăm împreună – din vorbă în vorbă am ajuns la ideea unei cărți cu 365 de povești scurte pentru cei mici, cu desenele de rigoare. Așa da, mi-am zis, aceasta este o provocare. Una atât de mare încât cred că voi fi gata să nu mă las, să fiu perseverentă, chiar dacă nu voi avea niciun cuvânt scris dinainte. Și mai ales în ciuda faptului că eu scriu doar povești de 1500 de cuvinte, îmi este greu să restrâng povestea… Iar poveștile mele au dialog, nu sunt doar o zicere de la un capăt la altul… Am dat o tură prin dicționarul limbii române și am căutat cele mai interesante cuvinte, fiecare cuvânt însemnând câte un subiect de poveste. Am găsit vreo 226, destul de multe, dar nu de ajuns. 🙂 În plus, nicio idee despre intrigă sau personaje.

Priveam în gol, deci într-o parte, pentru că în fața mea era computerul, și nu mă puteam concentra, când ochii mi-au picat pe telefon, care era deschis pe Instagram și au apărut niște desene realizate de un danez. El cerea oricui are curajul să trimită o poveste după imaginile pe care le oferea; sincer, imaginile nu aveau ceva atractiv pentru mine – aveau prea multă ironie pentru gustul meu. În mod normal, nu le-aș fi luat în seamă, dar provocarea mi s-a părut mare: să scriu o scurtă poveste… să scriu o scurtă poveste…

Am început, încet-încet, să concentrez în cât mai puține cuvinte ceea ce vedeam și, după vreo 10 încercări, mi-am dat seama că pot face povești de 130-150 de cuvinte, chiar și din lucruri care nu mă atrag, cu atât mai mult – m-am încurajat eu! – voi reuși când ideile mi se vor părea interesante.

Eu nu cred că e ceva la întâmplare pe pământul acesta – nici dintre bucuriile noastre, nici dintre tristețile noastre… Ce anume a făcut ca exact în momentul în care eu nu mă consideram în stare să îndeplinesc un anume lucru, cineva din Danemarca să deschidă și să arunce în eter pentru prima dată în viață acele schițe? Cum de eu, care nu petrec prea mult timp pe Instagram, am fost chiar atunci lângă telefon și cum de am reacționat atât de rapid – pentru că, de regulă, evit când e vorba despre ceva atât de revoluționar (pfuuu, imaginile chiar nu erau pe gustul meu!!!).

Așa că sunt fericită pentru că, în clipa potrivită, am primit exact ce aveam nevoie, iar acum țes de zor poveștile pe care trebuie să le am la sfârșitul lunii noiembrie. Mda, și dacă voi avea mai mult de 130 de cuvinte la un subiect, m-am gândit să fac un fel de poveste-serial, așa că tot voi reuși! Da, mi-am propus să reușesc!

Țineți-mi pumnii, iar voi, cei care scrieți, încercați totuși să veniți alături de noi, la NaNoWriMo! Nu veți regreta.

Deviza lui este:

Having a deadline + people helping you get there = a finished creative project.

Da, da, haideți cu noi!!!

7

Te apreciez – zi de zi

De două săptămâni, corpul meu a luat-o razna și nu am mai putut face mare lucru. Da, îi apreciez pe toți cei care au fost alături de mine în aceste momente, îi apreciez pe cei care sunt bolnavi și se străduiesc să meargă înainte, fără să arate ceea ce trăiesc. Îi apreciez pe cei din jurul meu și de departe. Și da, mă apreciez pe mine pentru tot ceea ce am fost până acum, reușind să depășesc toate lucrurile care mi s-au ivit în cale.

M-aș bucura mult de tot ca voi, toți cei care treceți pe aici, să vă apreciați pentru ceea ce sunteți și pentru ceea ce ați depășit, indiferent de gravitatea problemelor și de cât de ciuntiți ați rămas.

Și încă un da, vă apreciez pe toți pentru că CITIȚI.

4

Cum se completează Mulțumesc și Te apreciez

De când e mic îl înveți pe copil să spună două lucruri: Te rog și Mulțumesc. Mă rog, îl înveți dacă ai ceva idee despre ce înseamnă o viață politicoasă, dacă îți dorești ca el să fie un om plăcut în societate. Evident, spui și tu. Îmi povestea tata că, pe vremea când nu ne avea pe noi, fiicele lui, avea nepoți și, cu niciun chip, unul nu aprecia ceea ce făceai pentru el. După ce l-a încheiat o dată la șiret, tata i-a dat o palmă după cap și i-a zis: Spune, mulțumesc, măgarule. Nepotul i-a răspuns zâmbitor: Mulțumesc, măgarule!

Da, lupți mult să-l faci pe copil să zică Mulțumesc ori nu lupți și-atunci luptă el, în viață – ori la locul de muncă, unde colegii îl disprețuiesc pentru că e prost crescut, ori în familie, unde sunt neînțelegeri din cauza indiferenței lui, ori în societate, unde ești taxat imediat pentru conduită necioplită.

*Mulțumesc* este cuvântul pe care îl spui atunci când:

– ai avut nevoie de ceva și ai primit

– ți s-a oferit ceva neașteptat

– te-ai străduit să rezolvi ceva și, în cele din urmă, nu tu, ci o cunoștință a intervenit

– ești plin de elan pentru că s-a împlinit dorința pe care i-ai încredințat-o singurului care o putea duce la capăt

Cu alte cuvinte, *Mulțumesc* este recunoștința pe care o ai pentru că ai obținut ceva ce ai visat sau nici măcar nu ai sperat, dar te-ai trezit deodată posedând.

Cu #Teapreciez este altceva. Pot aprecia și pe cineva care nu-mi face un serviciu. Pot aprecia și pe cineva care nu m-a ajutat și nu mă va ajuta niciodată în viață. Pot aprecia și pe cineva care mi-a luat slujba pe care o doream – da, dacă ești sincer și vezi că omul are calitățile necesare, iar examenul a fost dat *pe bune* nu s-a intrat *pe pile*, de ce să nu respecți calitățile omului? Pot aprecia pe cineva care trece pe lângă mine și miroase frumos sau are haine vesel colorate, ori pe cineva care-mi oferă locul în mașină, deși nu sunt gravidă, nici bătrână și nici frumoasă. 🙂 Pot aprecia pe cineva care, deși e roșu la semanfor, iar eu trec strada pentru că mă gândesc în altă parte, se oprește, fără să mă injure și, când îmi cer iertare, dă din mână, ca și când ar zice: Te înțeleg. Se mai poate întâmpla.

 Noi nu spunem #Teapreciez; avem motive foarte adânci pentru a admira pe cineva, dar nu avem curaj s-o spunem. Cine suntem noi să o facem? Ce contăm noi? Dacă omul ăsta e atât de mare, ce mai contează că spun eu sau nu aceste cuvinte?

Într-un fel, avem dreptate. Am văzut persoane cărora nu le-a plăcut modul în care un om simplu le-a spus că le apreciază, au dat din mână a lehamite, *bine, bine, altceva, că de-asta sunt sătul*… Dar pentru că unii sunt prost crescuți nu înseamnă că trebuie să ne tacă gura, dacă inima ne e prea plină…

#Teapreciez este ceea ce spui când ai observat ceva minunat, ori poate foarte simplu, dar pe care tu nu l-ai fi putut face sau care nu ți-ar fi trecut prin cap. #Teapreciez este ceea ce spui când ai descoperit la cineva un alt mod de a se raporta la oameni, când cineva nu-ți dă o idee, în sine, dar o poți fura din zbor și o poți integra în viața ta. #Teapreciez este darul de care are nevoie cineva care a făcut totul bine – da, munca în sine e răsplata sa, dar și recunoașterea ei printr-un te apreciez e cel mai mare alint.

#Teapreciez nu e răsfăț, dar oferă atât de multă bucurie celui curat, care-l aude încât se decide să nu te dezamăgească niciodată.

De aceea e nevoie de #Teapreciez pe lângă Mulțumesc.

P.S. Mulțumesc din suflet Firului de iarbă pentru că mi-a oferit posibilitatea să meditez la acest lucru, în cadrul campaniei #Teapreciez.

0

Omul făcut din stele – M.H. Clark

Venit pe aripile de bufnițe ale ambalajului și ale siglei editurii care-a adus cartea la lumină (cartemma), Omul din stele mi-a amintit-o pe prietena mea care-mi spunea tristă: *Ce bine că tu poți să cânți și nimeni nu te pune să taci. Eu cânt așa de rău încât toți îmi zic: Las-o pe altădată!* Cum eu nu puteam trăi fără să cânt, am întrebat-o cum rezistă, muzica fiind și părticică din viața ei: *Aștept seara. Și în fiecare seară, când mă duc la culcare, mă pun lângă fereastră și mă apuc să le cânt stelelor. Ele nu mă aud sau cel puțin au atâta bunătate încât mă suportă până mă satur de cântat și apoi adormim împreună.*

Povestea *Omul făcut din stele* este despre un băiețel curios și hotărât să dea de capăt unui mister – cine e omul acesta din stele, care muncește să aducă lumină mai multă în lume?

interior-ro-5

Culorile folosite pe parcursul paginilor sunt delicate, plăcute – uneori, la fel de strălucitoare ca și stelele care-ți umplu chiar și ziua, de vreme ce ești detectiv, ca și băiețelul și doar asta ai în fața ochilor. Obsesie plăcută, stelele par să-ți apară și în ochii oamenilor din oraș, și pe chipul bunicii, și pe lac, și în fiecare anotimp, pe dealul pe care l-ai urca pentru a-l ajunge din urmă pe Omul făcut din stele…

Omul făcut din stele ne reamintește că faptele mărunte au urmări importante. De aceea copiii și-ar dori să aibă un Om făcut din stele – prin strălucirea lui aduce mai multă lumină, dar te și învață cum tu, cel mic, poți să dai mai multă lumină.

Mă întreb, uneori, dacă faptele noastre bune s-ar pune una peste alta, ce formă ar lua! O săniuță? Un dovlecel? O floare? Un castor? O stea? Și dacă, da, săniuța e din lemn și fier, dovlecelul din pulpă și semințe, floarea din rădăcină și frunze, castorul din oase și carne… steaua din ce poate fi? Hm, poate din bunătatea noastră?

Nu se știe niciodată! Dar, dacă este așa, stelele ne reamintesc regulat că este nevoie și este cazul să facem un gest frumos pentru cei din jur.

Cartea Omul făcut din stele este tradusă de Laura Frunză.

0

Inimă de leu – Dr. John Demartini

În sala în care Dr. John Demartini susținea seminarul său Inimă de leu, primele cuvinte pe care le-am scris pe caietul meu au fost: *În tristețe, auzi vocile rele care te ceartă și-ți spun că nu ești în stare de nimic.* Nu știu dacă a fost gândul meu sau l-am cules din ceea ce spunea profesorul, însă un lucru este clar – am realizat de ce nu îmi place să stau în starea de disperare care mă cuprinde câteodată, când îmi dau seama că nu mă pricep să fac ceva, nu am timp să duc la capăt ce am început, ceea ce-mi doresc eu este imposibil de realizat…

Demartini a ținut-o sus și tare cu același gând: Indiferent cât de neînsemnat îți pare că ești, nu calitățile tale te vor ajuta să ajungi departe, ci faptul că ai un vis. Dacă nu renunți la visul tău, el o să-ți aparțină. Susținea asta el, copilul căruia îi spusese prima profesoară că nu se va descurca niciodată nici cu cititul, nici cu reținutul, nici cu vorbitul…

Cele 30 de cuvinte pe care a început să le învețe pe zi, pentru că mai mult de atât nu putea să facă pentru dezvoltarea lui, l-au transformat în omul care astăzi vorbește despre setul de valori pe care trebuie să le ai. Poți aduce valoare în Univers, dacă acționezi conform setului tău de valori, poți fi frustrat dacă funcționezi după cele ale celor din jur – chiar dacă-i iubești, chiar dacă sunt de excepție.

Ascultam uimită: când stabilești un scop, creierul îl urmărește pe acesta. Dacă nu ai un scop, nu ai mentalitate de om puternic, ci de sclav, de rob, de aceea alergi la dependențe – ele pot fi numite *stăpâne* și pot da plăcere rapid. (Aceasta face diferența dintre un om și un animal de pradă – omul are un obiectiv, animalul de pradă acționează din implus, pe loc, fără a gândi.) În schimb, dacă ai o viziune inspirată, dacă planifici strategic, dacă acționezi și îți organizezi întreaga ființă, conducându-te pe tine, devii un lider și peste ceilalți. Căci, m-a uimit Demartini, *chiar și Biblia spune – Cei ce au viziune, vor înflori, în vreme ce ceilalți vor da înapoi*.

Oamenii au control asupra vieții lor dacă hotărăsc să-și desfășoare zilele conform valorilor lor. *A, zice farmacistul, e un dezechilibru chimic, luați pastile…* Când colo, depresiile, bolile cele mai grave pornesc din faptul că, de fapt, sistemul de valori ne-a fost atins și retezat sau am încercat noi înșine să-l ajustăm pentru a le face pe plac celorlalți.

Ce înseamnă valori?

  • Care sunt primele trei obiecte cu care îți umpli spațiul?
  • Care sunt cele trei fapte cu care îți umpli timpul?
  • Care sunt cele trei activități care-ți dau energie?
  • Care sunt cele trei lucruri în care investești banii?
  • Care sunt cele trei motive care te incită să fii ordonat?
  • Care sunt acțiunile pe care le faci spontan, fără să te pună cineva, fără să ai nevoie de vreo motivație exterioară?
  • Care sunt cele trei fraze pe care ți le adresezi de regulă?
  • Care sunt cele trei gânduri prin care îți păstrezi echilibrul pentru a-ți atinge scopul?
  • Care sunt cele trei subiecte de conversații pe care le abordezi cel mai des în public?
  • Care sunt cele trei bucurii care te inspiră cel mai mult?
  • Care sunt cele trei obiective cu care vrei să-ți fie asociată viața?
  • Care sunt cele trei idei pe care le căutați în articolele pe care le citiți?

S-ar putea să fim îngroziți când facem această listă, de cât de puerili suntem. Sau s-ar putea să descoperim cât de minunat ne este visul, dar nu am îndrăznit să pornim spre el niciodată pentru că valorile celorlalți s-au tot ciocnit de-ale noastre și noi am cedat sub valorile lor. Și da, valori bune rămân îngropate, mai ceva ca sub cutremurele înfiorătoare, și se sting în noi, odată cu noi înșine, aruncându-ne, până la dispariție, în ghearele lucrurilor de doi bani, stupide.

În ceea ce privește alegerea partenerului de viață, Demartini milita pentru ceva ce nu se face în mod normal în societatea noastră – noi ne vedem, ne plăcem și rămânem împreună. El spunea că ar trebui să scoatem la iveală unul în fața celuilalt care sunt cele trei valori ale departamentelor vieții (fizic, psihic, spiritual, economic, moral) și să le comparăm. Dacă ele sunt prea asemănătoare, s-ar putea să ne înghițim unul pe altul și plictiseala să fie prea mare; dar și dacă sunt foarte diferite s-ar putea ca unul, cel ce iubește mai mult, să-și lase valorile deoparte pentru a face pace, pentru că vrea neapărat să fie cu celălalt – doar că mintea noastră nu poate trăi valorile altcuiva, nu acceptă și la un moment dat s-ar putea să intervină boala. Nu, nu a celui care-și trăiește bine merci visul și nu înțelege ce are celălalt de-a luat-o razna, ci a celui care a cedat și a renunțat la sine. Evident, cele mai potrivite relații sunt cele în care, deși valorile sunt diferite, nu se bat cap în cap. Acestea aduc ceva nou în viața fiecăruia dintre cei doi, fiecare luând un plus de la celălalt și oferind de la sine cât mai mult.

Cât despre modul cum trebuie ajutați copiii să învețe, nu vorbesc acum pentru profesori, (ei nu vor avea timp să facă lucrul acesta, din nefericire!, la clasă), ci pentru părinți: trebuie cunoscute valorile copiilor – cele trei mari valori – și când au câte o sarcină de îndeplinit trebuie implicate toate aceste trei valori în așa fel încât copilul să fie satisfăcut că și-a împlinit dorința de a fi în zona lui de bine, iar informația, învățătura i-a rămas în creier, i s-a imprimat printr-o activitate care l-a satisfăcut.

Mda, aceasta înseamnă să fii părinte – vă spun eu, mai bine renunțați la ideea de a face copii! 🙂 🙂 🙂

Închei cu un gând care ar putea să îi ajute pe cei ce cred că nu e locul lor pe acest pământ: *Oamenii nepotriviți schimbă lumea; cei care se conformează și intră în cutiile pe care le-a realizat lumea pentru ei nu fac altceva decât să tragă o ușă după ei și să stea acolo, cuminți. Ceilalți se străduiesc să-și realizeze și ei propriile cutii, iar aceste cutii sunt lucrurile care transformă realitatea prin originalitatea lor.*

P.S. #Teapreciez, Camelia, pentru că mi-ai făcut cadou acest seminar, la care știai că vreau să ajung și nu-mi puteam permite. De asemenea, vă apreciez pe toți cei care ați făcut față de mine astfel de gesturi, daruri mai mari sau mai mici, prin care mi s-a împlinit un vis; dar îi apreciez și pe cei care au făcut aceasta pentru cunoscuții lor – chiar dacă aceștia sunt pentru mine *necunoscuți*. Bunătatea unora aduce lumină în viața altora și lumina este cea care ne ajută să vedem frumusețea; nu întunericul!

A, și să nu uit. Aprecierile mele merg și spre Olympus, care ne-a oferit produsele sale ecologice; lapte, kefir și iaurt de vanilie. Ați fost foarte generoși!  (nu numai că ne-au dat să mâncăm acolo, dar ne-au oferit și pachețele pentru acasă) Drăguții de voi! 🙂

A mai scris despre acest eveniment și Ana.

6

#Teapreciez – nodurile din capul nostru

Ați jucat vreodată mațele încurcate? Toți participanții se iau de mână și fiecare trece pe sub brațul celuilalt, dacă reușește vreunul pune picioarele dincolo de două persoane… Ce să mai, e ca un fel de ghem de oameni, pe care un tip numit, amărâtul de el!, trebuie să-l descurce. Adică să spună : tu intri pe aici, tu dai piciorul pe aici, fără să se desprindă brațele. De regulă, reușești să-i amesteci și mai rău pe drăguții de manechini, ei se amuză sau strigă la tine, că-i doare tot corpul din cauza poziției în care îi obligi să stea. Oricum, se fac niște noduri și oamenii trec prin niște chinuri, îi pui să îndoaie mâinile, le contorsionează, stau în genunchi, cu capul pe pământ…

Serios, ați jucat vreodată?

Dar mațe încurcate în cap ați avut vreodată? Ei, le-am zis și eu așa, pornind de la jocul despre care am vorbit anterior, dar lor le-am putea zice: idei contradictorii.

În lumea noastră, în care lucrurile nu sunt uniforme, câți dintre noi nu avem mațe, noduri, gânduri încurcate?

Haideți să luăm un caz. În familia din care vin eu nimeni nu ajuta pe nimeni și, mai mult decât atât, dacă cineva avea vreo inițiativă, era imediat pocnit. Pentru că lucrurile erau de lăsat așa cum le prinsesei, nu de schimbat. Chiar dacă erau stricate, chiar dacă nu se mai făcea nimic din ele, chiar dacă ar fi arătat mai bine altfel. Încremenire pentru o veșnicie, așa cum s-a decis de la început!

Într-o zi, eram deja în București, am văzut o scenă între doctorița mea și soțul ei: la cabinet, era ceva de schimbat, omul făcuse treaba, o dusese la capăt cu brio (și trudă, evident!), iar la plecare a salutat și-a ieșit din cameră. Doctorița s-a repezit la ușă, a deschis-o și a început să strige pe scară: Mulțumesc, dragul meu, mulțumesc mult de tot, mulțumesc pentru tot ce ai făcut, mulțumesc….

Când nu vezi iubirea exprimată, de la început, ți se face greață când o observi, așa că vă dați seama prin ce treceam: ce-a apucat-o pe asta? Nu era normal ca bărbatul ei să o ajute? Nu era cabinetul de unde ea câștigă bani și banii respectivi sunt și ai lui? Adică, până la urmă, el nu și-a făcut de fapt un bine? De ce trebuie ca ea să se repedă cu așa recunoștință și să-i mulțumească?

Atunci am realizat nodul încurcat din capul meu: mi se părea jalnică viața din care venisem, în care nimeni nu spunea un cuvânt frumos nimănui, dar mi se părea patetică și penibilă și viața în care oamenii se purtau frumos unii cu alții. Am stat mult de vorbă cu mine atunci – a încuraja grimasele acelea de silă sau a privi cu jenă scene în care cineva este recunoscător altcuiva înseamnă a insista în stilul în care crescusem, a rămâne la vechea mea experiență și a o perpetua.

Am întrebat de-a lungul timpului oamenii de ce nu spun mai des te apreciez.

Voi ce ați răspunde?

Vă regăsiți într-unul dintre răspunsurile acestea sau aveți o altă scuză? (pe care am vrea să o cunoaștem și noi și vă invit să folosiți căsuța de la comentarii!)

  1. nu-mi trece prin cap
  2. am impresia că era normal să facă lucrul acela
  3. să nu creadă că mă bag în seamă cu el și că urmăresc ceva
  4. dacă se gândește că recunoștința mea e așa de mare pentru că altcineva nu mă bagă în seamă și de atunci nici el nu mă mai bagă în seamă?
  5. nu m-a învățat nimeni, în mod particular
  6. ai mei nu făceau așa
  7. nu mi se pare că orice lucru mărunt merită să aducă un compliment
  8. nu-mi găsesc vorbele potrivite
  9. am zis de câteva ori și persoana respectivă a dat din mână de parcă numai de vorbele mele nu avea nevoie, așa că am renunțat
  10. mie nu-mi mulțumește nimeni și fac lucruri de 10 ori mai importante
  11. ce, crezi că fără aprecierile mele nu mai poate trăi omul?
  12. și dacă a făcut-o doar din greșeală, nu pentru că a fost cu intenție, de ce să râdă de mine, fraiera, credea că-mi pasă de ea!
  13. m-am învățat atât de mult cu situația de dinainte încât nici n-am observat că acum e ceva schimbat – și dacă a trecut ceva vreme de când s-a dus la capăt chestia aia, cum să amintesc tocmai acum despre ea? Nu pic de fazan?
  14. nu-s romantic
  15. ce mai contează un cuvânt, dacă îi sunt toată viața supus(ă) și știe că se poate baza pe mine?
  16. astea-s chestii femeiești, de-alea siropoase, nu sunt stilul meu
  17. dacă se obișnuiește cu vorbele frumoase și apoi le cere continuu? Eu chiar nu am de gând să devin un poet în relația asta!

……….

Spuneți *te apreciez*? De ce nu? Cui și de ce?

*Te apreciez* ar trebui să fie cuvinte spuse precum *bună ziua* sau *noapte bună* – da, știu, în unele locuri, în unele familii nici așa ceva nu se poartă! *Te apreciez* ar trebui să fie pâinea cea de toate zilele. Restul cuvintelor frumoase ar trebui să vină mult după acestea – acestea sunt baza. Oricât de straniu ar părea, dacă faci un lucru, chiar dacă el intră în atribuțiile tale, dacă cineva îți face un compliment pentru el, ești gata a doua zi să îl faci de două ori mai repede, ești gata să-ți asumi noi responsabilități, ești gata să duci la capăt și cele mai dificile sarcini. De ce? Pentru că vorbele dau aripi, cuvintele te hrănesc mai ceva decât mâncarea sau dulciurile… Uitați-vă cum ne întoarce publicitatea pe dos prin folosirea unor cuvinte și cum ne ducem, manipulați, să facem exact ce ne cere clipul agenției ce are multe de vândut!

*Te apreciez* sincer, aduce după sine o schimbare în cel ce aude și în cel ce spune.

Astăzi aș vrea să spun #Teapreciez unor persoane care nu vor citi niciodată aceste rânduri: sunt oamenii care, pe când eu nu aveam încredere în mine, îmi tot repetau că sunt minunată, că sunt deosebită, că pot face multe… Sunt mulți, am avut parte de multe încurajări, de cunoștințe care m-au iubit și mi-au arătat lucrul acesta, de aceea tuturor celor care știți că mi-ați spus un lucru bun în viață, vă mulțumesc.

Un #Teapreciez special este pentru Luminița Mohorea, cea cu care stăteam odată de vorbă, fără a fi prietene, eram doar colege la master, și-i mărturiseam că-mi place să scriu povești pentru copii, dar că nu am nicio șansă să public. A doua zi m-a pus în legătură cu cineva care a plătit 10.000 de cărți – toate au ajuns la copiii de la țară, din sate uitate de lume, unde nu ajunge niciun târg de carte și unde părinții nu ar cumpăra o carte nici dacă ar trăi 34838493 de vieți.

Un sfat? Dacă aveți nevoie de un *te apreciez*, fiți atenți la ceea ce vă spun cei de alături și, dacă simțiți că e nevoie de voi, implicați-vă. Nu lăsați pe seama altora. Cine face lucruri bune, este apreciat.