3

Comorile Egiptului Antic – Egipt Expo

expo egipt

Egipt Expo este chiar de excepție. A început de ceva vreme, dar oricum mai ține până pe 21 iunie, așa că faceți un plan clar cum să ajungeți în București, să le vedeți sau cum să ajungeți la Biblioteca Națională a României – dacă sunteți din București și până acum nu ați trecut pe la expoziție.

Pe site găsiți toate informațiile, nu are rost să le repet eu, sunt bine puse la punct detaliile. Ce vă pot spune este că:

1. fiind în centrul capitalei, se ajunge ușor

2. fiind la Biblioteca Națională a României, aveți parcare

3. puteți vizita și Biblioteca – ceea ce nu e puțin lucru

4. aveți alături și Opereta noua și Tribunalul, așa că faceți la poze cu frumusețile capitalei (ca să nu mai spun că de pe bulevardul central se vede, pe aleea cu fântâni arteziene, celebra Casă a Poporului) – sincer, cine nu a făcut încă Săptămâna altfel ar putea programa o zi cu un astfel de program

5. prețurile sunt foarte mici, în comparație cu ceea ce s-ar plăti dacă ar fi să vedeți aceeași expoziție în străinătate

6. nu găsiți la plecare amintiri (statuete, brelocuri etc – așa cum găsești la Muzeul Antipa că lași jumătate de salariu pe jocurile de China de care e plin magazinul) – ceea ce e un semn bun (nu suntem chiar prostiți cu idolași cu figuri de vulpi, corbi, berbeci, fără nicio valoare, dar cu prețuri exorbitante), dar și un semn rău – cum că nu poți și tu păstra o amintire despre ce a fost acolo… A, dar stați așa – nu trebuie să vă întristați foarte tare pentru semnul rău căci trei lucruri tot puteți lua la plecare: un magnet, o șapcă sau un tricou, iar prețurile sunt derizorii (în străinătate aceste lucruri trec de 40 Euros) – magnetul 3 lei, șapca 15, tricoul 18.

7. puteți  fotografia (fără blitz și fără să atingeți exponatele, fără să vă alergați pe acolo – era foarte simpatic un agent de pază care le explica unor pisicuțe de vreo 6 ani acest lucru, la care ele au răspuns cu un aer grav: Ok, de acum nu mai facem)

8. există QR pe care îl puteți consulta atât în sală – ca un fel de ghid cât și acasă, dacă nu aveți prea mult timp de petrecut în sală

9. cei ce se ocupă cu ordinea sunt politicoși și plini de bunăvoință

10. eu m-aș duce din nou. Chiar acum! 🙂 🙂

Faceți cum vreți (eu nu sunt fan al civilizației Egiptului, dar mi se pare natural să cunoști istoria!), dar dacă e să mai adaug ceva aș zice-o cu inima plină: găsiți inclusiv o scenă din bătălia egiptenilor cu hitiții (da, acel popor despre care doar Biblia spunea că a existat și istoria nega o astfel de existență – în cele din urmă, descoperirile arheologice au scos la iveală civilizația hitită dând dreptate Bibliei!)

Mergeți, mergeți, mergeți – cultura face ziua mai frumoasă, inima mai bună și mintea mai clară.

Reclame
5

11 minute – Paulo Coelho

M-am uitat printre cărți și nu știu cum se face dar toate au peste 450 de pagini. Ori că sunt prea vorbăreți autorii, ori că li se spune de la tipar că arborii cer să fie uciși, cert este că încep să apară cărți din ce în ce mai groase. Cititorii mulți, probabil că ar aduce cărți subțiri. Cei puțini au pretenții la material mult. M-am întrebat ce-aș putea citi totuși rapid, adică un 200 de pagini și mi-a sărit în ochi Coelho. Nu am citit-o pentru renumele lui, deci, ci pentru subțirimea cărții 🙂 🙂 🙂 . Motive și motive în acest Univers.

Până la pagina 100 mi s-a părut o carte scrisă de un adolescent; poate pentru că eroina era lipsită de experiență și trebuia să fie redat totul prin filtrul ei necopt. De la pagina 100, cum brazilianca pleacă în Elveția pentru a-și găsi un soț (în mintea ei), pentru prostituție (în planurile celui care-a luat-o), totul mi s-a părut că dă în Disney…

Nu spun că nu mi-a plăcut subiectul cărții – o femeie care-și încearcă norocul și are un jurnal în care-și scrie părerile despre relații și viață! Nu spun că nu am apreciat profunzimea ideilor, ironia mușcătoare și lehamitea plină de înțelepciune (uneori, ai impresia că devii înțelept doar datorită nefericii și disperării, altceva nu poate să-ți aducă această calitate atât de necesară pentru supraviețuire în societate!)! Și susțin sus și tare că e o carte de recomandat adolescentelor care-și imaginează că pot învârti pe degete lumea și că toți le stau la picioare sau tinerilor care au spaimele lor cu privire la capacitățile lor sexuale…

Da, este o carte … educativă, ceea ce mă duce la o întrebare: dacă o ducea la editură un anonim, unul care nu publicase niciodată nimic, ar fi văzut lumina tiparului?

3

24 de povești în așteptarea Crăciunului

🙂 Nu faptul că abia acum am strâns bradul de la Crăciun mă face să citesc astfel de povești, ci CampNaNo aprilie 2018. A început pe 1 aprilie și durează până la sfârșitul lunii – sau, dacă-ți atingi ținta fixată mai devreme, exact atunci când hărnicia ta pune punct proiectului. Eu mi-am dorit multe de la această perioadă, dar când am realizat că sunt cam multe zile libere de la lucru, pe care normal că le petrec alături de familie, mi-am dat seama că nu se poate scrie! Poți cel mult citi. Din 100 de pagini câte credeam că voi realiza, am lăsat cifra destul de provocatoare de 45 și decizia de a citi cât mai mult despre iarnă căci, da, cartea pe care vreau s-o scriu este cu povestiri pentru anotimpul ultim al anului.

De când cu Metoda de educație daneză și descoperirea că poveștile lui Andersen erau triste – doar editurile din prezent le-au mai fardat, altfel plângeam la toate! – privesc poveștile cu circumspecție. Bine, bine, îi pot învăța pe copii – dacă sunt dureroase! – despre faptul că viața nu e mereu dulce, dar nu le dau și altfel de simțăminte? De inadecvare, de inferioritate?

O să dau un exemplu de poveste care m-a oripilat: Legenda Sfântului Nicolae. Un măcelar primește la ușa lui 3 copii pe care *îi omorî, îi sără ca pe hamsii și-i puse la păstrare în putină*. Sfântul Nicolae, peste 7 ani, se duce în vizită la măcelar și-i zice insinuant că ar vrea să mănânce niște pastramă păstrată în putină la saramură… Când acesta dă să fugă, i se spune *Greșeala recunoscută e pe jumătate iertată! Căiește-te și Dumnezeu te va ierta!* Apoi cei trei copilași sunt aduși la viață. De atunci, la copiii buni vine Sfântul Nicolae, protectorul copiilor cuminți, cu dulciuri și daruri, iar la cei neasultători vine Moșul cu nuiaua și *seamănă ca două picături de apă cu un măcelar!*

NU, chiar nu știu de ce trebuie să spun așa ceva copilului meu (bine, nici nu am copil mic pe care să-l îngrozesc în acest fel, dar oricum nu aș vrea să spun nici copiilor dușmanilor mei așa ceva 🙂 )…

Trec peste poveștile ciudate, care sunt vreo 6. (Din 24. Unii terapeuți consideră că poveștile, cu cât sunt mai pline de momente de groază, cu atât sunt mai bune pentru a-i dezvolta pe copii. Fiecare are dreptul să asculte de acești terapeuți sau să nu-i ia în seamă!)

Mă opresc la o poveste din folclorul rusesc: Mănușa cu un deget. Vin pe rând și găsesc adăpost în această micuță mănușă – un șoricel, o broscuță, un iepuraș, o vulpe, un lup și un urs… Haideți, nu-mi spuneți că nu vă distrați când vi-i imaginați pe toți în aceeași mănușă de copilaș… Oricum, ideea e că li se mai adaugă cineva… Și ce se întâmplă e de domeniul … realului… Merită știută! 🙂

0

Cum să citești copiilor? – poveste despre povești

ele ganta

Ilustrație realizată de Ana-Maria Gălețeanu

În fiecare dimineață, nu numai atunci când e vreo aniversare a literaturii, poeziei sau teatrului, Doamna Găină Ele Ganta merge la bibliotecă și alege o carte din care să citească, dar nu numai pentru ea, ci și pentru puii ei, pe care îi aduce perfect așezați în rând. Intenționează să-i familiarizeze cu atmosfera de lectură. Tare s-ar bucura Ele Ganta să fie mamă de scriitor sau poet; sau chiar de scriitori și poeți, pentru că are destui pui – și nepoți de la puii ei, cărora le-a îndreptat atenția spre citit. De ce să nu se nască măcar în 2-3, dacă nu chiar în 20, dorința de a scrie?
Pe lângă faptul că este o împătimită a cititului, Ele Ganta este o găină căreia îi place să vadă lucrurile frumoase din jur. Și, cum ea se bucură de ceea ce e dichisit, de fiecare dată se gândește cum să arate ca și ochii celorlalți să fie încântați când o zăresc pe ea. Așa că zilnic se uită în oglindă ca să vadă dacă penele ei roșiatice sunt destul de intense – în caz contrar, ia o pensulă și mai adaugă puțină culoare. Zice ea că ceea ce este roșcat înveselește ochiul. Tocmai de aceea a ales și perechile de ochelari în același ton. Evident, ochelarii au diverse forme și modele; Ele Ganta are un sertar plin cu accesorii care să o satisfacă atunci când se privește în oglindă și le poartă; și, să nu uităm, vrea să fie un exemplu pentru cei din jur – de la puii ei, la cei străini. (Ei, da, și doamna Dihor care o urmărește pentru a-i prinde puii și a-i mânca – of, ce tragedie! – ar trebui să învețe de la ea, Ele Ganta, cum să se aranjeze, pentru că arată așa de rău… Of, of, e năpârlită, cu smocuri de blană lipsă… Of, of, cum să ieși din casă, la vânătoare, așa de lipsită de aspect? Vorba aceea – una este să o sfârșești în ghearele unui dihor prezentabil și alta să fii prins de un dihor lipsit de bun gust. În primul caz, nu-ți mai iei ochii de la frumusețea lui, în al doilea, plângi înainte de a te mânca pentru cât de urât îți e dușmanul, așa că ești de două ori pierdut. Ceea ce nu e de dorit! Știe Ele Ganta ce zice! ☺)
– Dragii mei, cartea de azi…
– Mami, stăm cam înghesuiți aici, o întrerupse Ornela, una dintre cei cinci puiuți care stăteau așezați pe spatele ei călduros, pentru că li se făcuse frig.
– Tu vino aici, atunci, decise Ele Ganta și o luă pe aripa ei dreaptă.
– Ar fi cu mult mai bine dacă m-ai lăsa să intru în penele de la gât, ripostă Ornela pentru ca să pot vedea și eu ce citești.
– Da, mami, lasă-ne pe toți să stăm acolo, să fim ca un șirag de mărgele pentru tine, propuse Rondel, unul dintre puii de lângă care s-a desprins Ornela.
– Nu uitați că mărgelele, pentru a nu se împrăștia, au o ață care le leagă… Voi cum o să vă țineți ciorchine de penele de la gâtul meu?
– Uite-așa, zise Țopăilă și se aruncă pentru a prinde una dintre penele roșcate. Auuu, oftă el în timp ce cădea, pentru că pana mămicii nu era o stâncă pe care să nu o poți mișca din loc, așa că, atunci când el s-a balansat cu ea, pana s-a desprins și el și-a înfipt ciocul în pământ.
(Mă rog, nu era chiar pământ, nu?, pentru că la bibliotecă există o podea cu mochetă călduroasă. Unde mai pui că Ele Ganta zilnic ia o păturică pe care să se întindă ea și puii ei. Astăzi are una ca o frunză de nufăr, dar are și în formă de frunze de viță de vie, de frunze de stejar, de frunze de arțar, dar și asemănătoare cu animalele de pe lângă casa omului sau din junglă, căci puilor le place să-și imagineze că într-o zi e cu ei un tigru, altădată un elefant, câteodată o vulpe… Știu ei că, dacă animalele ar fi vii, nu s-ar putea împrieteni, dar cum le poartă un mare respect s-au gândit ca măcar printr-o păturică să le simtă alături… )
– Auuu, se văită și mama găină, pentru că nu-i ușor să ți se smulgă o pană pe neașteptate.
– Auuuu, murmură și puiul care se rezema de burtica mămicii.
Da, da, mămica se mișcase ca reacție la durerea provocată de pana ruptă și cotorul cărții îl lovise pe sărmanul Rusty în frunte. (Cum Ornela încerca să citească de pe aripa mamei, așa încerca și Rusty să vadă imaginile de jos, ridicând capul spre cartea care atârna deasupra lui.)
– Auuu, se auziră alte trei puituri și pe covorul ca frunza de nufăr intrară trei dintre puii care porniseră să colinde printre rafturile bibliotecii, pentru că mai mult le plăcea să se plimbe decât să asculte povești.
– Ia te uită, rosti Ele Ganta încântată, dacă nu v-a plăcut să fiți puii mei, ați devenit oile șoriceilor…
– Așa este, doamnă Ele Ganta, luă cuvântul unul dintre șoriceii care îi mânaseră pe cei trei puișori pierduți, noi i-am recuperat și vi i-am adus ca un fel de mulțumire că ne primiți și pe noi în cercul dv de lectură.
– Haideți, haideți, fiți bineveniți, îi chemă mai aproape Ele Ganta, după care începu să numere, privind în jurul ei… 1. 2. 3. și tot așa până la 9… Să știți, dragii mei, li se adresă ea șoriceilor, că tot lipsește unul dintre pui.
– A, stați liniștită, chicoti unul dintre șoricei, dacă ridicați puțin privirea îl veți vedea pe Corny puțin mai în fața dv. Ne-am gândit că dacă îi oferim o oglindă și se va strâmba la ea toată dimineața, n-o să se mai plictisească – și mai are și posibilitatea să tragă cu urechea la ceea ce citiți…
– O, suspină găina, ce m-aș face eu fără voi, dragi șoricei…
– Răsplătiți-ne repede cu o poveste, zise unul dintre ei, în curând vine și doamna Lupovici la bibliotecă și trebuie să mergem să o ajutăm și pe ea să-și recupereze puii. Iar ai ei nu sunt așa de micuți ca ai dv…
– Gata, gata, încep, rosti îndatoritoare Ele Ganta. Și știți ceva – dacă vreți, aș putea să vă învăț să citiți singuri. Să faceți asta chiar și în absența noastră, a celor care venim cu copiii.
– N-ar fi rău, chițăi unul dintre șoricei, entuziasmat.
– Să nu faci asta, rosti Corny, speriat de gândul că șoriceii ar putea citi singuri și nu ar mai apărea pe acolo, ca să-i dea și lui câte o jucărie cu care să-și ocupe timpul, cât citește mama…
– Nu vă supărați pe el, doamna Ele Ganta… Nu cred că vrea să ne fie rău, cred că se gândește că îi va fi lui mai puțin bine fără noi. Ceea ce ne onorează – să creadă cineva că fără noi nu e fericit, e o mare realizare.
– Uite, Corny, ei vor și învăța să citească, și vor veni în continuare cu noi, la clubul de lectură, îl liniști mămica. E bine așa?
– Foarte bine! răsuflă ușurat puiuțul, care până atunci se uitase în oglindă cam indignat la gândul că șoriceii nu vor mai apărea, cu surprizele lor atât de încântătoare pentru el.
– Gata, dacă tot ne-am adunat cu toții să aflăm despre ce este cartea de astăzi, reluă discuția Ele Ganta, în vreme ce toți puișorii se liniștiseră, iar șoriceii se instalaseră confortabil pe covorul frunză de nufăr. A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar povesti…

0

Metoda daneză de creștere a copilului

Cum cresc cei mai fericiți oameni din lume copii siguri pe sine și inteligenți? (uneori, Norvegia sau Finlanda o mai întrec în clasamentul alcătuit în fiecare an, dar în ultimii 30 de ani Danemarca a fost de cele mai multe ori învingătoarea. Întocmind această listă privind din puncte diferite de vedere, există alte țări pe locul 1 și singura țară dintre scandinave care apare în top 20 este Norvegia. Între primele 10, nu există nici măcar o țară occidentală bogată. Dar noi acum nu vorbim despre fericire, în mod deosebit, ci despre a fi părinte care crește copii fericiți.)

Când am primit cartea de la editura Litera, în vederea participării la Focus Grup (desfășurat la Biblioteca de Tineret Ion Creangă), am fost foarte entuziasmată pentru un aspect care rămâne cel mai tare punct al ei: la sfârșitul fiecărui capitol are 10-20 de idei principale, dar nu numai enunțate, ci și puțin dezvoltate. Este clar că suntem generația care vrea să i se spună *cu liniuță de la capăt* ce e mai important. Căutăm articole din acelea cu *7 principii pentru…* și ni se par cu atât mai bune cu cât au mai multe liniuțe de la capăt, nu de alta, dar chiar vrem să știm în detaliu despre acele situații. Ei bine, dacă faci parte din această generație, cartea e pe inima ta.

Pe de altă parte, am disecat această metodă alături de mame, în cadrul Focusului, și fiecare a spus ceea ce a interesat-o mai mult, ceea ce a impresionat-o mai mult:

Pe Miara, care este o jucăușă de performanță, a interesat-o provocarea scriitoarelor de a privi prin binoclu, dar invers, nu în mod tradițional, explicând că e destul de complicat să faci asta în mod serios și să nu amețești, să nu te sperii chiar puțin. Cam așa este și pentru copii dacă îi pui la treabă, fără să le explici clar ce au de făcut, ce aștepți de la ei – și faptul că stabilești reguli cu ei e cel mai recomandat. (Da, mi-a plăcut mult acest principiu: explicația în sine e magistrală – dacă unul dintre copii face gălăgie, toți trebuie să se ridice în picioare și să înconjoare clasa în liniște de 10 ori. Astfel ei vor realiza că nu numai pe profesor îl deranjează zgomotul, ci și pe ei. Și devin responsabili. Pe de altă parte știu că funcționează acest principiu: soțul meu de-a lungul anilor cât a fost profesor a făcut lucrul acesta cu toate clasele – liceu! – și tot ce stabileau la începutul anului era respectat cu sfințenie pe parcurs. Nu poți spune că nu se poate să te înțelegi cu copiii – poate nu te străduiești, dar de înțeles reușești, dacă ești un bun pedagog. Așa că o carte de pedagogie modernă ar trebui să se lipească de mâna fiecăruia dintre noi, care lucrează cu copiii, nu respingerea din start a relaționării în acest fel cu copiii.)

Alte mame au povestit:

  1. Copilul meu m-a întrebat: ce înseamnă să fii genial? Când ea a încercat să explice, el a revenit din nevoia de a clarifica – deci eu sunt un geniu? 🙂 (Danezii nu laudă rezultatul, ci procesul făcut de copii. Astfel chiar și cineva care nu se pricepe foarte bine la un lucru este încurajat să se apuce de treabă pentru că nu faptul că te pricepi aduce valoare, ci faptul că încerci.)
  2. Copilul meu s-a gândit să facă o listă de Crăciun cu lucruri fantastice, prețuri astronomice, pentru că voia să creadă ce zic filmele – că Moș Crăciun împlinește orice dorință așa că i-am explicat că el nu există și dorințele trebuie să fie după bugetul meu, nu după al unor minuni. (Danezii încurajează mai degrabă joaca în aer liber cu lucruri din natură decât cu jucării – da, Lego e jucărie, dar dezvoltă anumite abilități 🙂 în timpul cât stai în casă – era să zic *iarna*, dar cum ei nu au probleme cu zăpada și iarna stau pe afară… Pe de altă parte, danezii nu intervin în relaționarea copiilor între ei – cum, din nefericire, se procedează la noi, căci mamele îi urmăresc pe copii la locul de joacă și intervin în favoarea copiilor lor (dacă sunt dintre cele cu ego exacerbat) sau în favoarea celorlalți copii (dacă se gândesc să-i învețe pe ai lor smerenia – la acest capitol ar fi multe de discutat – nu că la primul nu ar fi! 🙂 ).
  3. Despre abordarea subiectelor dificile cu cei mici – poveștile daneze sunt dintre cele fără final fericit, nu au nimic de-a face cu *și au trăit fericiți până la sfârșitul vieții*. Ca să știți un amănunt de culise editoriale – foarte multe dintre poveștile lui Andersen au fost schimbate când au fost traduse la noi, pentru că erau prea dure pentru copii – sirena, vestita sirenă, dacă ați citi varianta adevărată ați arunca din mână cartea 🙂 . Încercați, să vedem dacă e așa! 🙂

Una dintre mame a povestit cum fiul său a întrebat-o dacă și ea va muri. *Da.*

* O să-mi fie dor de tine. De aceea când mă fac mare, am să inventez un spray antimoarte și ți-l vând ție gratis 🙂 🙂 🙂 .*

Cartea Metoda daneză de creștere a copilului este mult mai incitantă decât aș putea scrie într-un articol. Cu siguranță că voi mai reveni la ea. Mai ales pentru a spune ceea ce-mi place mie și unde mi s-a părut că nu ar trebui neapărat să ascultăm ideile scriitoarelor – DACĂ avem un anumit tip de copil care are nevoie de cu totul altceva decât de ceea ce recomandă ele. Pentru că fiecare copil e unic, iar sângele latin al românașilor nu se poate compara cu ereditatea nordică. Educația se face în funcție de materialul pe care îl ai în față, așa cum există croială diferită pentru țesături diferite…

Voi reveni. Dar până atunci nu uitați de cartea scrisă de Jessica Joelle Alexander și Iben Dissing Sandahl, carte sponsorizată de firma Mustela. (Care a oferit pentru mămicile prezente un cadou constând dintr-un ursuleț frumușel și două produse pentru îngrijirea bebelușilor – căci acestei vârste i se adresează.)

 

0

John Green – Sub aceeași stea

O adolescentă cuminte, cu metastază la plămâni. Părinții ei îl avertizează pe băiatul care scăpase de cancer, chiar dacă rămăsese fără un picior, că ea nu mai are multe zile de trăit. Să nu se atașeze de ea. (Dacă toate relațiile dintre părinți și copii ar fi ca cele din această carte, și unii și ceilalți și-ar păstra iubirea și nu ar avea amintiri penibile din perioada *dificilă*!)

Cartea a fost atât de ofertantă încât au făcut și film după ea. Eu o recomand înaintea filmului, mai ales pentru cei care scriu – foarte multe sfaturi cu privire la scris și la modul cum se poate dezvolta acest talent.

Și lucrul acesta se face folosind un scriitor inventat, care are o carte fantastică din care copiii cu boli terminale primesc mângâiere… Eu știu… Poate că unul dintre noi chiar o va scrie, în așa fel încât și aceste persoane să se bucure de literatură *țintită*.

Băiatul îi împlinește visul fetei, de a ajunge în Olanda – pentru ceea ce descrie scriitorul din Olanda a stat 2 luni acolo, cu o bursă oferită de statul olandez.

Garantez că, dacă vă apucați de ea, nu o lăsați din mână în următoarele 3 ore… 🙂

0

Brain Awareness Week 2018 (2)

Într-o lume care plătește de două ori mai mult pe medicamentele pentru bolile psihice decât pentru cancer – parcă se spunea că e boala cea mai grea cancerul, cum se face că nu se vorbește despre realitate? – ar fi bine dacă am lua aminte la modul cum suntem educați sau cum educăm?

Vreau să vă întreb cât de aproape sau departe vă situați de această provocare a specialiștilor:

*Atunci când te confrunți cu probleme dificile, cea mai bună soluție nu e întotdeauna să zâmbești și să spui că totul e în regulă. Să te minți singur este cea mai periculoasă formă de înșelăciune și este un mesaj periculos de transmis copiilor. Vor învăța să facă la fel. Această autoamăgire generează confuzie pentru că duce la ignorarea sentimentelor reale și ne poate influența să facem alegeri bazate mai mult pe influențe exterioare, și nu pe adevăratele noastre dorințe. Iar asta ne duce în locuri în care, de fapt, nu vrem să ajungem. Și așa ajungem să fim nefericiți. Este acel moment în care mulți își privesc viața și spun: Stai așa – asta e ceea ce vreau cu adevărat? Ori asta e ceea ce credeam că se presupune să vreau?*

Probabil că am învățat din cultura americană să zâmbim, chiar dacă ne-a invitat Țepeș în țeapă, chiar dacă suntem trași pe roată. Sau poate am învățat din moși strămoși că nu ar trebui să arătăm ce prea mult din ceea ce simțim, ca să nu fim folosiți. Poate e un sâmbure de adevăr – dar, dacă aceasta ar fi consecința, ar trebui să ne depărtăm de acei oameni, nu să ne ascundem și de ei și chiar și de noi sentimentele. A-ți tăgădui emoțiile este cel mai nesăbuit lucru pe care îl poți face – îți pierzi autenticitatea și nu știi niciodată cine ești tu și ce te face fericit. Ești cineva dus de val.

…….

Una dintre valorile esențiale ale culturii daneze este smerenia – să fii conștient că o duci atât de bine încât nu ai nevoie ca alții să te facă să te simți important.

În ce ne privește pe noi, cum suntem? Câtă nevoie avem de laudă din partea celorlalți? Vorbesc în nume propriu: aș avea nevoie de multe foci în jur care, la fiecare pas, să mă aplaude 🙂 . În cazul în care nu aud acele aprecieri, mă opresc și sunt absolut lipsită de energie. Eu nu am învățat perseverența tocmai din acestă cauză: depinzând de complimente și neprimindu-le, am ajuns la concluzia că nu prea mă pricep și atunci de ce să mă străduiesc? … Bine, eu am curajul să afirm asta. Alții poate nu-l au. Dar privind la copiii din jurul nostru, la tinerii noștri care îți sar în cap imediat cum ai spus ceva ce nu le convine, mi se pare că există o mare lipsă de *smerenie* și de încredere în sine – indiferent ce-ți zice adultul sau șeful!

Îndurerați că nu avem parte de laude, ar trebui să înțelegem cât de mult rău aduc acestea dezvoltării noastre, dezvoltării creierului nostru. Și nu e o glumă. Iată ce spun cei care au studiat problema (Metoda daneză de creștere a copilului):

Dacă sunt lăudați constant și li se spune că s-au născut inteligenți, talentați și dotați, copiii dezvoltă ceea ce se numește *gândire fixă* – ideea că inteligența este statică și că ei o au deja. Copiii cărora li se spune că inteligența lor se poate dezvolta prin muncă și educație dobândesc o gândire evolutivă – ideea că pot să aibă abilități mai bune cu fiecare zi în care se străduiesc. Copiii cu gândire fixă au tendința să fie preocupați de modul în care vor fi apreciați – ca fiind deștepți sau nu. Lor le este teamă să depună prea mult efort pentru că efortul îi face să pară proști. Și le mai este teamă că, dacă ar fi nevoie să trudească pentru a face ceva anume, și-ar pierde statulul de *deștepți*. Mai mult, copiii cu gândire fixă exagerează cu privire la rezultatele lor, imaginea lor de sine fiind strâns legată de rezultatele obținute, așa că nu vor sub nicio formă să admită eșecul. Spre deosebire de aceștia, cei cu gândirea evolutivă, au avut tendința de a prețui învățarea. cei care au fost încurajați să se concentreze asupra propriilor eforturi și nu asupra inteligenței au considerat că efortul este ceva pozitiv. Aceasta a dus la ascuțirea inteligenței lor. Când s-au confruntat cu eșecuri, au depus eforturi mai mari și au căutat noi strategii de învățare, în loc să renunțe. 

Aceasta este sinteza rezistenței – concluzionează autoarele. (Jessica Joelle Alexander și Iben Dissing Sandahl)