0

De ce vând turcii mai ieftin românilor?

Eram în partea asiatică a Turciei și am intrat într-un magazin de unde nu mai voiam să plec fără a cumpăra pentru fiul meu ceva colosal 🙂 . Nu, nu era o coloană romană și nici măcar o armură de Goliat. Era un tricou de motociclist, din acela de fițe, așa cum văzusem cu vreo câteva zile în urmă într-un târg din București. La noi costa 350 de lei. La turci, 50 de euros.

După o scurtă socoteală, oricum, la turci era mai ieftin decât la noi, dar nici atât nu voiam să dau. Înaintea mea, 3 bărbați – dintre cei mai arătoși motocicliști, îmbrăcați în piele, cu brățări zornăitoare și mult metal în piele. Tot la tricouri s-au uitat, tot în engleză au întrebat foarte grăbiți dacă nu se poate scădea prețul. Turcul a dat din cap că nu, în fața fiecăruia. Așa că știam ce răspuns are dacă-l rog să-mi facă o reducere. Dar dacă tot nu am nimic de pierdut, ce-mi pasă dacă mai pierd.

  • Se poate să cumpăr mai ieftin tricoul ăla?
  • Dar ce aveți toți cu tricoul ăla azi? râde turcul, pe sub mustața stufoasă.
  • De unde ești? mă întreabă rapid.
  • România.
  • Bine, ți-l dau mai ieftin. La cât te gândești?
  • 25.
  • 25 e bine.
  • De lire turcești, trag eu de norocul meu ca de un cauciuc încins la soare.
  • 20, mă corectează el.
  • De euros?
  • Nu, de lire. Ca să-ți arăt că sunt chiar mai bun decât îți poți tu imagina.

În timp ce-mi împacheta frumos tricoul, (pentru că i-am spus că este pentru fiul meu și a zis că știe el o metodă prin care dai gata tinerii dacă le prezinți cadoul astfel! 🙂 ) n-am ce face și-i zic:

  • De ce ne dați mai ieftin nouă, românilor, iar celorlalți, nu?
  • Trecem peste Hagi, nu? zice el, cu foarfeca în gură, degetele înnodate în fundiță și dând din cap pentru a-și aranja freza. Îți explic imediat.

Îmi pune punga în brațe, ia banii și-i aruncă neglijent pe tejghea, iese cu mine spre ușă și-mi arată spre un japonez:

  • Îl vezi pe-ăla? Oricât i-aș cere, îmi pune în mână exact atât și se duce. Îl vezi pe-ăla? (era un blond: scandinav, desigur) Oricât îi cer îmi dă 5 euros în plus și pleacă rapid. De când ești tu cu mine? De 10 minute. Și ne-am distrat și-mi trece și mie ziua mai ușor. Uite de-aia dau ieftin românilor – că au ce povesti! Știi ce plictisitor e să aduni toată ziua bani, iar seara să ai mulți-mulți, dar să nu scoți un cuvânt ore în șir?

Mda, de-aia mi-e mie dor de turci. Pentru că le place ciripitul românesc…

2

Pentru când durerea bate la ușă

Râdem noi, glumim, dar când ne așteptăm mai puțin vine un diagnostic. Țin minte când mama a fost nevoită să se întoarcă din Suedia pentru că doctorul i-a spus: *Aveți cancer*. Și-a zis: *Cum să mor, mamă, departe de casă? Trebuie să vin acasă.* Nu, nu a murit pentru că lupta cu cancerul are și sorți de izbândă în mai multe situații:

  • dacă lupți
  • dacă folosești și oferta medicală și alte idei naturiste (nu numai una dintre ele!)
  • dacă ai un scop pentru care să te ții cu dinții de viață
  • dacă te rogi
  • dacă nu ți-ai terminat misiunea pe pământ
  • dacă l-ai descoperit la timp
  • dacă nu dai înapoi de la a crede în minuni

Ultimii ani mi-au fost marcați de prieteni bolnavi de cancer. Ultimul caz m-a topit. De 10 ani, cel mai vesel coleg al meu așteaptă să devină tată. Acum, când soția mai are 7 luni până să nască gemenii, el face chimioterapie pentru că are o boală agresivă. (Da, aș zice eu, așa, deodată, ca una care a trecut pe la multe spitale pentru a îmbrățișa bolnavii, orice necaz ai avea, dacă ești sănătos, fă-ți suferința să tacă și bucură-te de viață.)

Unora dintre noi li se întâmplă lucruri rele și cei mai mulți nu știu ce se întâmplă în spatele acestor nenorociri. Specialiștii spun că doar 25 % dintre cancere au drept cauză stilul de viață neglijent, 5 % sunt genetice, celelalte 70 % lovesc aleatoriu, neexistând o explicație coerentă pe care să o oferi sărmanului pacient care poate a trăit mâncând sănătos, fără să fumeze sau să se atingă de alte droguri. O posibilă explicație pentru lupta aceasta crâncenă în care suntem implicați cu toții din momentul în care ni se pune un diagnostic dureros este următoarea întâmplare:   

Fiii lui Dumnezeu au venit într-o zi* de s-au înfăţişat înaintea Domnului. Şi a venit şi Satana în mijlocul lor şi s-a înfăţişat înaintea Domnul. Domnul a zis Satanei: „De unde vii?” Şi Satana a răspuns* Domnului: „De la cutreierarea pământului şi de la plimbarea pe care am făcut-o pe el*. Domnul a zis Satanei: „Ai văzut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pământ. Este un om fără prihană* şi curat la suflet. El se teme de Dumnezeu şi se abate de la rău. El se ţine tare** în neprihănirea lui, şi tu Mă îndemni să-l pierd† fără pricină. Şi Satana a răspuns Domnului: „Piele pentru piele! Omul dă tot ce are pentru viaţa lui.

Dar ia întinde-Ţi* mâna şi atinge-Te de oasele** şi de carnea lui, şi sunt încredinţat că Te va blestema în faţă.

Domnul* a zis Satanei: „Iată, ţi-l dau pe mână: numai cruţă-i viaţa. Şi Satana a plecat dinaintea Domnului. Apoi a lovit pe Iov cu o bubă rea, din talpa* piciorului până în creştetul capului. Şi Iov a luat un ciob să se scarpine şi a şezut pe cenuşă*

Nevastă-sa i-a zis: „Tu rămâi* neclintit** în neprihănirea ta! Blestemă pe Dumnezeu şi mori! Dar Iov i-a răspuns: „Vorbeşti ca o femeie nebună. Ce, primim* de la Dumnezeu binele şi să nu primim şi răul?” În toate** acestea, Iov n-a păcătuit† deloc cu buzele lui.

Aș dori ca, după ce am intrat în intimitatea acestei scene, să scoatem ideile principale pentru că ele ne pot fi de folos în momentele în care noi sau cineva drag trecem/trece prin asemenea situații:

  1. discuțiile dintre Dumnezeu și fiii Săi sunt frecvente și sunt convinsă că de cele mai multe ori ele se ocupă de binele nostru;
  2. fiii lui Dumnezeu au venit și s-au înfățișat înaintea Lui… și a venit și Satana. Într-un fel, pare că unii fac parte dintr-o categorie, în vreme ce Satana face parte din alta, însă chiar și așa: de vreme ce are acces în incintă împreună cu ei demonstrează că Satana este acceptat, așa cum orice om deosebit lasă să fie în jurul său chiar și dintre cei mai puțin de treabă, special pentru a-i întoarce pe calea cea dreaptă. Așa cum într-o școală sunt pe lângă cei buni și derbedei, într-o familie sunt pe lângă cei iubitori și cei ce strică bunul ei nume.
  3. Dumnezeu i se adresează lui Satana, pentru că știe că el se plimbă, el cutreieră – aceasta este o lecție pentru noi. Niciunul nu este scutit de prezența celui rău pentru că se află pe vreun vârf de munte sau ascuns pe vreo insulă, ori după vreo stâncă la mare. Satana cutreieră și încearcă să debusoleze pe oricare dintre noi.
  4. Dumnezeu Se laudă cu ceva în acest univers. Nu cu perle, nu cu bogății, nu cu ceea ce are și noi nu vom avea niciodată, ci cu oameni ca Iov. Domnul a zis Satanei: „Ai văzut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pământ. Este un om fără prihană şi curat la suflet. El se teme de Dumnezeu şi se abate de la rău. El se ţine tare** în neprihănirea lui şi tu Mă îndemni să-l pierd fără pricină.” Poate că ar trebui să citim această caracterizare în fiecare dimineață, atunci când plecăm spre locul de muncă pentru a ne reaminti să fim asemenea lui Iov, pentru că doar un astfel de om este bucuria lui Dumnezeu și mai ales un astfel de om se pune în postura de a fi apărat de Dumnezeu, indiferent prin ce va trece…
  5. Satana este impertinent și cere îmbolnăvirea omului până la pragul de pierdere a vieții. Spunem greșit: *dacă Domnul a vrut așa…* *O vrea Domnul să-i aibă la El pe cei mai buni… * Greșit, fals… Cel care se joacă de-a haideți în gașca mea este Satana. Să înțelegem astfel cine ne e dușmanul și cum se desfășoară lucrurile.
  6. Durerile fizice de multe ori vin asupra noastră îngăduite de Dumnezeu, dar se are în vedere vindecarea noastră holistică. De aceea, când suntem năpădiți de o boală pe care nu am adus-o noi asupra noastră prin neglijență sau impertinență, ar trebui să avem încredere în ceea ce va veni, pentru că minunile sunt specialitatea lui Dumnezeu. De multe ori cedăm nervos și atunci boala se poate manifesta mult mai puternic, dar credința într-un Dumnezeu care e gata să ne salveze, să ne vindece este adevărata, singura cale prin care ar trebui să acționăm.
  7. Dacă aveți în jur persoane care vă descurajează încercând să vă ațâțe, să vă stârnească împotriva lui Dumnezeu pentru ceea ce este în viața dv, amintiți-vă că atitudinea cea mai potrivită este – nu primim numai binele, ci și răul pentru că El chiar știe cum să-l extragă din mâna noastră. Îl va lua mult mai repede decât ne imaginăm noi, dacă avem încredere în El, în schimb, dacă nu ne raportăm la El, rămâne singuri în fața vitregiilor vieții.

Acestea fiind zise, meditați asupra adevărurilor ce se află în spatele unei nenorociri care se abate asupra dv sau a unor prieteni. Spun asta pentru că m-am săturat de toate bolile prietenilor mei și, mai ales, pentru că cei mai mulți dintre ei au învins, iar doctorii le-au spus: *Mare v-a fost credința. Nu am crezut că scăpați.*

9

Vă propun subiecte unul și unul…

Am eu o tristețe când îmi văd prietenii că sunt disperați când trebuie să ajungă în ziua de luni la lucru. Așa că am inventat #FericireaÎncepeDeLuni , prin care tot încerc să-i încurajez. De când cu Digital Parenting, ar trebui să inventez un #DezvoltarePersonalăÎnPatruDimensiuni… De aceea vă recomand aceste articole. Sunt pe subiecte diferite, la unele râzi, la altele suspini, din unele ai multe informații de smuls.

Lectură plăcută.

https://mamicaurbana.ro/georgiana-idriceanu/ – despre scriere și a avea blog (nu a profita de blog!)

https://positivemother.wordpress.com/2017/08/03/robert-diaconeasa-despre-viata-si-echilibrul-dintre-online-si-offline/  – despre un om care trăiește la maxim și oferă din belșug celor din jur

http://blogdeparinti.info/motive/   – adolescența

http://www.viatadupabebe.ro/2017/08/04/concediu-mare-viata-dupa-bebe/

https://parintiimperfecti.ro/5-lucruri-impotriva-gurii-lumii/

http://zecelucruri.ro/nu-sunt-cea-mai-buna-mama/

 10 sfaturi pentru proaspetele mămici 

http://www.suntmama.com/2017/08/1-de-gradinita-ce-am-invatat-in-aceasta-perioada.html

http://jurnalulmeudemamica.blogspot.ro/2017/08/cum-m-am-schimbat-de-cand-au-aparut.html?m=1

https://acasacumami.ro/bicarbonatul-intrebuintari-acasa/   – ceva gospodărie, nu numai sentimentalismele anterioare

http://daddycool.ro/adevaratul-saint-tropez/ – hai la plimbare

http://www.laurafrunza.com/2017/08/04/excursie-de-o-zi-in-bucovina/  – măcar undeva aproape de casă, dacă nu așa departe…

0

Mătușica Îngrozitoare – David Walliams

Ca părinte, nu aș vrea să apară astfel de cărți pe piață. Despre oameni răi. Insuportabili. Nu suport ideea de a avea ca personaje principale niște monștri, chiar dacă sunt puțintel ironizați și fără nicio urmă de realism. Dar copiii se dau în vânt după astfel de personaje. Pe mine m-a cam supărat mătușica asta nu neapărat pentru ce le-a făcut rudelor sau pentru cum a procedat cu nepoata, ci mai ales pentru că a distrus toată plăcerea mea pentru bufnițe. Bufnițele sunt prietenele ei alături de care își duce la capăt planurile rele sau doar dorința de a-i agasa pe cei din jur. Ei bine, bufnițele sunt pentru mine niște simpatice, așa că nu vă lăsați influențați nici de ea, nici de mine – doar citiți despre ele și uitați-vă la imaginile lor. Și decideți singuri.

Acum, trecând la carte – este genul cu desene pe multe pagini, așa că deși se apropie de 400 de pagini, vreo 300 sunt doar de citit. Spre deosebire de celelalte cărți în care imaginea părea un fel de prosteală, aici imaginea completează, subliniază lucrurile dificile. De exemplu, pentru a demonstra cât de rea putea fi mătușica pe vremea când era soră doar – iată ce îi făcea ea fratelui ei (eu sper ca niciun copil să nu aibă așa ceva, dar, dacă are, să o schimbe cu mine: mie îmi place să fiu mătușică și toți nepoții mei sunt la distanță!):

  • i-a dat frățiorului ei o tarantulă veninoasă cadou de Crăciun (desen: cadoul cu fundiță din care iese o tarantulă – la restul imaginați-vă ce putea să apară…)
  • în timp ce frățiorul se cățăra într-un copac, Alberta s-a apucat să taie copacul
  • când se jucau de-a v-ați ascunselea, Alberta îl lăsa să se pitească undeva, apoi pleca în vacanță
  • a înlocuit lumânările de pe tortul de ziua lui cu batoane de dinamită
  • l-a obligat să mănânce un castron cu râme vii, spunându-i că sunt *spaghete speciale*
  • când s-au bătut cu bulgări de zăpadă, a acoperit niște mingi de crichet cu gheață și apoi le-a aruncat spre el
  • l-a închis într-un șifonier și l-a împins pe scări
  • pe plajă, l-a îngropat în nisip până la gât, apoi l-a lăsat acolo, în timp ce nivelul apei începea să crească în timpul fluxului.

Desenele arată și cum trișa ea la jocul preferat, care a dus la sărăcirea întregii familii, dar și cum făcea totul anapoda majordomul de 100 de ani al familiei. (Hai că el era simpatic: folosea o mașină de tuns iarba pe un covor, folosea fierul de călcat ca să netezească plantele, îți fierbea pantofii, scotea covorul la plimbare, în lesă!) Imagini și pentru lucrurile pe care era educată bufnița Wagner să le împlinească, pentru cum se mișca sărmana nepoată în costum de mumie, pentru poveștile clasice cărora mătușa le găsea finaluri cât se poate de tragice, pentru colecția de bufnițe împăiate a mătușii…

Povestea curge lin, chiar dacă te ține cu inima la gură!, dar vezi că se duce spre un final fericit pentru că, până la urmă, nicio mătușică îngrozitoare nu câștigă în lumea asta: chiar dacă părinții lipsesc, tot se mai găsește câte cineva care să vadă că ai nevoie de ajutor și vine spre tine, copilul, ca să te scape de lipitoarea de mătușă…

Atenție, mătușilor, să nu se scrie vreo carte despre voi…

2

Blonda atomică – fugi de ea!

Faceți-vă un serviciu: scutiți și banii, economisiți și timpul. Nu vă pierdeți vremea cu filmul acesta. Rămâneți cu impresia incitantă pe care o face clipul de reclamă și atât. Nu mai scormoniți. Finalul previzibil este cel mai simplu dintre toate neajunsurile. Masochiștii s-ar putea să găsească ceva plăcere în scenele de bătaie, dar te învăluie straturile de râs din sală când se folosesc tirbușoane, chei în obraz și alte chestii, cu care îi pui la pământ pe cei care sunt fără număr, fără număr, iar tu rămâi în picioare. Cum se spuneau poante cu Chuck Norris, în curând se vor spune cu blonda atomică pentru că totul nu numai că pare ireal, dar pare de prost gust.

Da, știu, am fost contrazisă de mulți când am mai făcut antireclamă unor filme în care joacă mari actori. E părerea mea și mi-o susțin. Să adaug ceva: oricine are dreptul la o gafă în viața sa profesională, cu atât mai mult când e personaj principal și producător.

Acum, dacă vreți un lucru bun, în afară de faptul că filmul e plin de clișee… Se poate discuta cu cine nu știe istoria comunismului despre acea perioadă. Cum fiul nostru are peste 18 ani am putut merge împreună (limita e de 15) și, de vreme ce nu a înțeles nimic din subtilitatea istoriei, din cauza derulării rapide a bătăilor), am avut 2 ore de discuții istorice după.

Dar puteți evita să dați bani și să vedeți o banalitate cu sânge, ținând pur și simplu o carte de istorie în față.

Asta-i părerea mea, a celei care și-a dorit să vadă filmul și-a insistat să-l vadă chiar la premieră – de ce? Pentru că am fost atrasă de reclamă! Care e dulce și incitantă într-un mod copilăros, pentru ca apoi să ți se ia de faze penibile.

9

Ce să fac pentru cineva?

I-aș fi zis acestui articol *Încurajarea*. Dar nu se rezumă la atât. Pentru că, de fapt, înainte de a încuraja pe cineva trebuie pur și simplu să-l vezi. De regulă, noi nu vedem oamenii, iar dacă îi vedem, oricum, trecem pe lângă ei fără să ne pese. Ridicăm din umeri și alunecăm în direcția noastră.

Eu nu știu de ce pot să-i văd pe cei din jurul meu, cu nevoile lor sau cu talentele lor. Poate pentru că e genetic. Mama era numită *mama tuturor răniților*; eu am mereu stoc de daruri sau de idei cum să-i fac fericiți pe cunoscuți sau străini.

Zilele trecute am primit pe FB o cerere de prietenie și am acceptat-o: era un tânăr pe care îl știam de copil. *Deștept mai era*, mi-am amintit eu.

L-am cunoscut în urmă cu 15 ani, într-un sat uitat de lume, 80 de km de la Constanța spre Tulcea. Acum prin acele zone și-au instalat marii bogătași eolienele, locurile încep să devină cunoscute, dar atunci nimeni n-ar fi călcat pe acolo. Când l-am văzut prima dată, am simțit sclipirea lui. Știu că l-am iubit din prima clipă.

Îmi scrie în mesajul privat:

*Bună ziua. Mi-am amintit un lucru, cu atat mai important acum, cand mai am doar un an si termin facultatea: dumneavoastra sunteti cea care mi-a pus in mana prima data o carte de-a lui Ben Carson si de-acolo am fost inspirat sa aleg medicina.

Un mic gest, un fapt caruia nu ii stim urmarile, poate schimba o viata.*
Acum, de când Ben Carson a participat la cursa pentru a fi președinte al Americii, a ajuns să fie cunoscut și-n România, dar acum 15 nu știa mai nimeni despre el. O editură a tradus cartea în care el spunea istoria primei operații de succes pentru separarea siamezilor care împart același creier.
El a fost autorul operației și de atunci multe alte lucruri deosebite a realizat. Această carte, *Mâini înzestrate*, mi-a căzut în mână și am devorat-o.
La ceva timp, a apărut o altă carte a lui în care povestea că era ultimul din clasă, că nu-i plăcea să învețe, nu știa să citească … și transformarea lui a început în clasa a VI-a…
Am cumpărat cartea aceea în 20 de exemplare și am oferit-o copiilor din jurul meu. Unul dintre ei era acest student la medicină de azi…
Știam că acel copil va ajunge departe – desigur, dacă ar fi ieșit din acele locuri.  Și dacă, înainte de a ieși din acele locuri, n-o să treacă sub tăcere talentele  cu care-l înzestrase Dumnezeu. Din fericire, nu a fost influențat negativ și a plecat de acolo. Și-a găsit menirea.
Eu cred că nu e destul să fii tu fericit, dacă nu îi ajuți și pe ceilalți – mai ales pe cei izolați, neluați în seamă, neputincioși – să fie fericiți.
Și mai cred că există o sumedenie de lucruri pe care le poți face pentru cei din jur pentru a le fi de folos.
Important e să pui talentele tale în slujba calităților lor.
0

Nicolski – Nicolas Dickner

Am vrut să văd și eu cum este o carte care a luat premiul Anne-Hebert pentru roman de debut (în 2006).  Și, de ce nu?, să văd cum e în pragul extazului pentru că așa pretinde Le Monde: Dickner stârnește imaginația cititorului până în pragul extazului.

Până la extaz, am trecut prin agonie: eroul nenumit cumpără 30 de saci de plastic a câte 60 de litri fiecare, deci 1800 de litri capacitate totală. Acești 30 de saci au fost îndestulători, chiar dacă uneori a trebuit să îndese conținutul cu ajutorul piciorului, pentru a scăpa de tot ceea ce acumulase mama lui în timpul unei vieți. Că nu mai avea cine să se bucure de acele lucruri.

V-ați gândit vreodată ce se va întâmpla cu lucrurile pe care le strângeți, după ce nu veți mai fi? V-ați gândit vreodată de ce le aveți? Pentru mine aceste întrebări sunt importante: eu am trei mari colecții – de jucării (vor fi date, probabil, unui adăpost de copii sau, cu ocazia vreunui Crăciun, vor fi puse în câte o cutie de pantofi, doar îmi place să particip la acest stil de campanie), de cărți – vor fi împărțite între prieteni, mă gândesc eu, de jurnale – am 80 până în 22 de ani.

Eroul nostru găsește jurnalele mamei lui și se apucă să le citească; asta pentru că era un bookworm – nu-l bănuiesc pe fiul meu că se va uita vreodată pe ceea ce am scris eu, așa că da, jurnalele mele vor intra în cantitatea aceea de mulți saci ce se vor duce la gunoi.

Se pare că e mai bun minimalismul, 🙂 pe care eu nu-l sufăr, în vederea faptului că, la un moment dat mai mult vor fi de prisos lucrurile decât de folos. Mda, ce de bani ne-ar rămâne în buzunar dacă n-am mai face colecții sau n-am mai manifesta simpatie pentru anumite lucruri…

Pe de altă parte, tot la capitolul sic transit gloria mundi, aflăm că există un fel de 🙂 Enciclopedie Lavoisier, unde patroana magazinului în care lucra eroul, trecea numele cărților pe care le solicitau clienții. Erau nici mai mult nici mai puțin de 30 de volume, din 1971 până în 1989, iar unora dintre clienți le găsea cărțile după 10 ani sau 20…

*Mulți dintre clienții notați în acele pagini sunt morți de ani buni, alții nu mai sunt interesați de cărți, alții s-au mutat în Asia fără să lase vreo adresă și mulți dintre ei nu vor găsi niciodată cartea la care râvneau.*

Rândurile acestea, da, m-au pus pe gânduri. Apoi am început să citesc romanul și mi-am dat seama că nu e genul meu. Am trecut prin fiecare capitol, pentru a prinde esențialul, m-am străduit să văd subtilitățile care să mă impresioneze, pe mine ca ființă, nu pe mine ca mare critic 🙂 , dar nu am reușit să aplaud, așa cum o fac în cazul altora cărți.

Ceea ce nu cred că se va întâmpla cu alții, care adoră romanele fără prea mult dialog, cu descrieri de zone geografice diferite și etape istorice. Cei care vor să alerge prin timp, să treacă dintr-un an înapoi în altul, cei care vor să găsească legături între arheologi, pirați, specii de ton (mda, eviscerarea unui pește e descrisă interesant!) și o busolă stricată… sunt invitați să se apropie de carte.

Mi-aș dori să cunosc un îndrăgostit de această carte, pentru a-mi explica și mie care-i ideea. Și când spun aceasta nu glumesc. Aș vrea să înțeleg profunzimea ei; știți că, uneori, poți să te uiți la ceva și să nu-i vezi frumusețea, apoi îți deschide cineva ochii și te trezești din somn. M-aș bucura să fie așa și cu acest volum.