7

Perseverenţa

If a task is once begun

Never leave it till it*s done.

Be the labor great or small,

Do it well or not at all.

Anunțuri
1

Fredo, Pidjin, Decât o revistă și elevii, la adăpost; restul lumii, în ploaie

Aseară am participat la o discuţie despre meşteşugul poveştilor cu designerul grafic Eugen Erhan, co-creatorul web comicului Fredo & Pid’jin. El ne-a vorbit despre construcţia de poveşti scurte şi cu poantă (fie ele desenate sau nu).

Acțiunea a fost realizată de Decât o revistă, despre care puteți afla mai multe citind aici.

Îmi spunea cândva o doamnă cu ifose: *Eu nu am ce să învăț de la cei mai tineri decât mine.* Ar fi culme ca ca cei tineri să spună cu plictiseală: *Noi ce am putea învăța de la voi, cei care n-ați avut parte de toată tehnologia noastră, inculților, din punctul nostru de vedere!*

Mie îmi place să învăț, fie profesorul de 2 ani, fie de 89. Cine deține informații care-mi sunt de folos, este prietenul meu, indiferent de vârstă.

Modul cum a structurat seminarul EE a făcut foarte clare elementele esențiale cu care trebuia să plecăm acasă… Pentru mine este sigur că a participa la astfel de întâlniri este benefic și pentru îmbogățirea stilului, în unele cazuri, și pentru găsirea lui, dacă ești la început de drum.

Spor-t în toate, și elevilor și organizatorilor!

5

Necunoașterea și spiritul responsabilității

Cineva îmi trasează o sarcină. Una foarte plăcută mie – să vorbesc. Să scriu e lucrul pe care îl fac cel mai bine, dar să vorbesc este pe locul 2, așa că nu era nimic greu în asta. Doar că… ei bine, doar că îmi pierd vocea. Însă eu, copil cuminte, găsesc înlocuitor, pentru cazul în care chiar nu mă descurc. Omul era alături de mine, urmând ca, dacă mi se închide gura (pardon, dacă nu o mai pot deschide!) să intre el în priză.

Dar în dimineața aceea, ce-mi trece mie prin cap? Ia să scriu eu un mesaj prin care să mă lamentez că nu pot vorbi și că trebuie să fie numit altcineva în locul meu… Cui să scriu? Soției celui care m-a desemnat, pentru că eu îmi imaginam că ea va citi mesajul, îmi va da telefon și eu voi râde și o voi liniști. Ea, fata serioasă, vede mesajul, se sperie pentru mine și îl pune pe el să rezolve situația… El, evident, se supără pe mine.

Eu, prezentă pe metereze, mi-am făcut datoria, am cedat și locul pentru că nu m-au mai ținut corzile vocale, dar oricum totul a fost ex-ce-lent; sarcina îndeplinită!

Când ne-am întâlnit, ea îngrijorată pentru starea mea, el deranjat că l-am lăsat baltă în ultima clipă.

Întrebare. Cine e de vină în toată treaba asta? Nu boala mea, pentru că eu și dacă nu eram bolnavă tot scriam acel mesaj, că așa sunt eu. Eu? Cam da. Pentru că acei oameni nu mă știau prea bine. Nu aveau habar că

1. sunt responsabilă și, indiferent de cât de dificile sunt problemele prin care trec, eu am grijă de tot ceea ce mi s-a încredințat

2. sunt veselă și fac poante în orice situație

Îmi dau seama că sunt puțini oameni pe care să te poți baza, așa că e normal ca atunci când se arată la orizont o problemă ceilalți să te bănuiască a fi dintre neputincioși. Dar tocmai pentru că am observat lucrul acesta în viață, niciodată, dar niciodată nu-mi permit să nu duc ceva la capăt dacă mi-a fost mie încredințat sau să nu găsesc pe cineva care să poată face aceasta, în parteneriat cu mine, ori în lipsa mea. Cu alte cuvinte, îmi place să fiu o persoană pe care ceilalți să se poată baza… Poate tocmai pentru că eu nu am prea avut multe persoane de felul acesta în jurul meu, în momentul când erau necesare, și atunci am învățat cam ce ar trebui să fiu.

Și tot eu sunt vinovată pentru că mi-am imaginat că toți se poartă cu mine cum mă port eu cu ei. Adică dacă eu aș primit un mesaj prin care cineva mi-ar spune că se simte rău, prima dată m-aș gândit la persoana respectivă și apoi la sarcinile pe care le avem de îndeplinit. Așa că aș fi sunat și aș fi încercat să încurajez persoana – prima dată, în sensul de a se ocupa totuși de ceea ce are de făcut, chiar dacă i se pare că nu poate (va reușit, poate, și apoi va avea o mare experiență de povestit tuturor, cum a surmontat necazurile și s-a și achitat de misiune!). Apoi, după ce aș fi văzut că totuși nu mă pot baza pe ea, că într-adevăr e nevoie de altcineva care să-i ia locul, i-aș fi urat sănătate și mă ocupam de un înlocuitor.

Dar, repet, asta sunt eu… Alții spun… păi, dacă ți-e rău, cum să mai insistăm? Și așa sunt ei… 🙂

Ideea este că, așa cum suntem, dacă ne-am cunoaște, n-ar fi o durere, că ne-am aștepta la anumite reacții, am intui mișcarea celuilalt (și desigur acum cei doi știu când primesc un mesaj de la mine că e ceva la mijloc sau că vor fi iar niște surprize!)… Dar, zic eu, și dacă e necunoaștere, măcar să fie spiritul responsabilității pentru fiecare și atunci chiar nu ar mai fi motive de îngrijorare.

6

Cum pot să-mi fac o prietenă?

Nu știu ce fel de băiat poate pune această întrebare lui Google, dar încerc să îl ajut folosind un citat din Dezvoltă liderul din tine, J. Maxwell (Amaltea). Sigur că nu poți da decât ceea ce ai tu, așa că înainte de a pune în practică sfatul trebuie să construiești în tine acest ceva… (care, între noi fie vorba, e mai atrăgător la cineva decât frumusețea fizică! 🙂 )

*Orice persoană din această lume este însetată. Da, orice persoană din această lume este însetată de ceva, indiferent că este vorba despre recunoaștere, companie, înțelegere, iubire – lista poate continua la nesfârșit. Există un singur lucru care nu lipsește niciodată de pe lista nevoilor unui om și aceasta este dorința de a se simți valoros.  Oamenii vor să se simtă importanți!

Donald Laird spunea că trebuie să-i ajutăm pe oameni să-și mărească respectul față de propria persoană. Dezvoltă-ți capacitatea de a-i face pe ceilalți oameni să se simtă importanți. Nu există un compliment mai mare pe care să-l poți face unui om decât să-l ajuți să fie util și să-și găsească satisfacția și sensul în viață.*

3

Muzica italiană

În epocă doar la bulgari se putea auzi muzica în limba engleză. Pe posturile de radio din RSR se emitea muzică în limba țării (de o calitate impecabilă!), muzică în franceză și italiană. Câteodată și rusă! Fiecare știe cât de *câteodată* 🙂

Dintre melodiile italiene am auzit azi, îngânată următoarea melodie… Mi s-a făcut un dor de adolescență și de consternarea în care stăteam când auzeam o melodie care ieșea din ritmul patriotic 🙂 Adolescenții de azi au cinci posturi doar de muzică… noi și muzica o *prindeam din zbor*. Poate că ar fi bine să ne bucurăm pe lângă ei, dacă desigur avem motive să serbăm împreună auzirea unei melodii de calitate. Hai, nu fiți severi, unele melodii chiar sunt super și în zilele astea! Unele!