3

Băieți ținuți în cușcă

S-o luăm metodic, pentru a putea mustăci copios:

fiul meu iubea o fată de prin clasa a IV-a. Fata aceea, Y, nu i-a dat nicio șansă niciodată, deși au tot fost colegi chiar de clasă, până în prezent, când termină a XI-a.

Pe de altă parte, fiul meu are un prieten foarte bun, X. Care anul trecut a făcut ce a făcut și s-a împrietenit cu fata de care îi plăcea fiului meu.

Eterna poveste: doi prieteni împart o fată. Adică ce să împartă 🙂 : unul o are, iar celălalt e învins, că ea, săraca, nu avea nicio vină că al meu o iubea. Nu i-a dat niciodată apă la moară, doar că el nu se putea abține de la iubit, iubit, iubit.

În momentul când Y a devenit prietenă cu prietenul lui, știind cum e între fete dacă se întâmplă așa ceva, l-am întrebat pe fiul meu:

*Și tu mai vorbești cu ăsta?*

*Ce să am cu el, mami? Dacă ei îi place de el și nu de mine, nu e vina lui!*

Hai că băieții au mai mult cap decât fetele, am zis, aducându-mi aminte cum noi nu numai că nu mai vorbeam cu fata *care ne lua băiatul* (evident, ăla nu se uitase nicio clipă la noi! :-), nu era al nostru, dar te pui cu hachițele adolescentelor îndrăgostite?), dar chiar începeam război: împotriva ei, a relației lor, a relației ei cu profesorii (săpând-o cu fel de fel de informații care ajungeau la cancelarie!).

Chiar dacă fiul meu nu i-a purtat pică, oricum, nu l-am mai auzit rostindu-i numele prea des. Ieri, el a venit la mine radiind.

Cred că știți că mâine este o zi mare pentru România: se serbează prima zi liberă de 1 Iunie a părinților, zi pe care se presupune că o petrec alături de copii – că doar pentru ei au primit-o în dar. Ca familie, suntem și noi implicați în programul din parcul Alexandru Ioan Cuza, realizat de Itsy Bitsy, așa că urmează să fim toți trei la Foișor.

*Mami, după ce terminăm ce avem noi de făcut, pot merge la X?*

*La X?*

*Da, mami, la el acasă!* (nu e din București)

*Mergeți mai mulți? E o aniversare? Cu ce plecați? Când vă întoarceți?*

*Mami, mă oprește el din întrebat, ne ducem doar noi doi. Știi tu că el a fost prieten cu Y și, cât au fost împreună, ea nu l-a lăsat nicio clipă să stea cu prietenii lui. Acum, că s-au despărțit, e liber ca pasărea cerului și vrea să recupereze ce-a pierdut…. Avem multe de povestit, de când nu am mai fost și noi, ca prietenii…*

Măi, măi, măi… O fată de 15 ani îi interzice prietenului ei să discute cu băieții, îl ține în cușcă, iar el acceptă. Of, of, of… După o astfel de relație, (dar care a durat un an!) băiatul fuge disperat că a trebuit să suporte un asemenea tratament, în care să fie doar el cu ea. Nț, nț, nț… Dacă la 15 ani ai atâtea de recuperat cu un prieten, după un amărât de an!, 🙂 dar după o căsnicie în care femeia pune stăpânire pe tine și te sufocă?

Despre relația de cuplu puteți descoperi pe youtube vreo 6 clipuri cu o prezentare tare amuzantă. Primul episod este aici.

Cât despre relațiile dintre adolescenți, tare mi-e teamă că fetele se iau prea în serios și se poartă ca niște neveste, iar mamele ar trebui să le învețe ce înseamnă prietenia și căsătoria. Fiecare în parte și, de ce nu?, o paralelă care să arate diferențele dintre ele.

Voi ce ziceți despre îndrăgosteala din adolescență? – din experiența voastră sau a copiilor.

 

Anunțuri
1

Eu, în locul tău

Nu știu de ce avem impresia că ar trebui să ne spunem punctul de vedere, dacă nu suntem întrebați. Cineva mi-a zis: *Păi, după tine și părerea ta că ar trebui să tăcem toți până când suntem luați în seamă de ceilalți, toată planeta ar trebui să fie mută. Ai văzut tu pe cineva care să recunoască – am nevoie de un sfat?*

Azi am fost cu cineva în oraș. Trebuia să-și cumpere pantofi. Câteva perechi. Nu numai că nu am dat sugestii, dar chiar nu intram în magazin. Stăteam la ușă și așteptam. Asta pentru că eu și persoana cealaltă avem niște gusturi diametral opuse: mi-era teamă că și privirea mea va urla în legătură cu ce cred eu despre ce alege, așa că mai bine am stat rezervată. Aflată în pragul deciziei, persoana m-a întrebat: *Să-i iau pe ăștia?* Erau drăguți, dar de-un roz deschis pe care orice urmă s-ar fi văzut – cum eu mă împiedic în picioare și de regulă îmi lovesc un pantof cu altul, trecând unul pe deasupra celuilalt, în două ore aș fi avut 5 dâre ca urmele de cauciuc pe asfalt. Aceasta e experiența mea. Am spus: *După mine, sunt prea deschiși. Dar nu mi-i cumperi mie, nu?*

Și i-a cumpărat și cântă de fericire.

La două ore, o persoană vine și-mi spune: *Eu, în locul tău… * Și începe să-mi povestească ce ar face în legătură cu o situație pe care eu nu privesc prin aceeași prismă. Am intervenit: *Nu consider că e important ceea ce mă îndemni tu să susțin. Chiar nu mi se pare că aș avea nevoie de acel lucru. Mie nu mi-a trecut prin cap așa ceva. Deci, dacă ai fi în locul meu, nici măcar nu te-ai gândi la așa ceva. Așa că e incorect să spui *eu, în locul tău* și cu atât mai mult să aștepți ca eu să procedez așa cum îmi sugerezi. Pentru că nu în locul meu ai face asta, ci în locul tău. Deci, în locul tău, fă cum îți place. În ce mă privește, te rog să mă lași să judec singură.*

Nu poți spune: *eu, în locul tău…*

Chiar nu ai dreptul să manipulezi în felul acesta. Poți să-ți spui părerea, dar nu să sugerezi rezolvarea, din punctul tău de vedere și să mai și insiști că așa trebuie să fie. Dar să închei cu *în locul tău*…

Pfuuu… comunicarea asta…

4

Despre Ada Milea și talent

Duminică, am fost la concertul Adei Milea, după cartea lui G. Naum, despre pinguinul Apolodor. Chiar o certasem pe prietena mea care fusese la un concert de-al Adei că nu m-a anunțat și pe mine, de vreme ce așa de rar se întâmplă de-astea prin București, când FB mi-a trântit în față o invitație – nu din partea cuiva, nici sponsorizată, pur și simplu, la un scroll a apărut informația aceasta. Oricum, eu am certitudinea că era nevoie de internet pentru ca să se poată simplifica viața noastră. Nu neapărat emoțională, pe asta n-o simplifică decât înțelegerea de sine și acceptarea a ceea ce descoperi în tine, ci viața de zi cu zi; dacă până acum nu știam multe lucruri, acum le avem la degetul mic, doar să căutăm după ele, să accesăm.

Am luat repede telefonul și m-am înscris cu două locuri, uitând că de fapt ar trebui să fim trei. Când a venit copilul, pentru că pe el îl uitasem, nu pe soț!, l-am întrebat cu emoție: Ai vrea să mergi? M-a privit cu milă, cu condescendență, chiar, și-a zis: Apolodor era interesant când eram mic, mami, acum am și eu alte preocupări.

Am răsuflat ușurată – și pentru că nu știam dacă vor mai fi locuri și pentru că nu trebuia să mai plătesc un bilet și pentru că el se va apuca de treburile lui, nu e nevoie să-l țin după mine, ca să se simtă bine. (Cam așa ar trebui să gândească o mamă, nu să sufere pentru atitudinea negativă a copilului față de ceea ce era cândva pentru el magie: cântam de-a lungul zilei de 8-10 ori toată caseta, ne răspundeam între noi cu fraze din carte și mai ales scoteam toate acele sunete ciudate, dar reale pe care le scoate Ada în timpul concertului.)

Am văzut în dimineața concertului că Dorina Chiriac nu poate participa: Ada Milea intervenise, explicând că dacă totuși cineva vrea să vină o poate face, numai că va fi formulă de 2, nu de 3. Pentru că da, Apolodor, oricât ar fi de necrezut nu e numai al Adei M, ci și al celorlalți doi soliști, Dorina Chiriac și Radu Bânzaru. Spun aceasta pentru că unii dintre noi pot considera că e atât de omogen totul încât să nu distingă unde intră unul și unde este celălalt, deși să fim serioși, sunt și tâlharul și savantul și tatăl maimuță, mama maimuță…

Am ajuns la barul respectiv și AM a venit la fiecare masă, informându-ne ceea ce aflasem anterior: că sunt doar 2 din 3, așa că își cere scuze pentru situație ori putem să ne luăm banii înapoi, dacă nu vrem să rămânem. Evident că eu venisem pentru că-l iubeam pe Apodolor, așa că nu mi-a păsat de restul. Sincer, filmările distorsionează foarte mult chipul ei. Era foarte dulce, foarte feminină când discuta. În filmări apare ca un băiețoi, ca o chestie care cântă, nici nu te poți pronunța dacă are sau nu sex. Mi-a plăcut tricoul purtat, recunosc, îmi dorisem și eu unul cândva, același model – nu spun firma pentru că nu vreau să-i fac reclamă, dar era cu un broscan mare, colorat, pe fond mov… O minunăție. Așa a și cântat, în ținuta respectivă. Ținând cont că lucrez de 24 de ani la radio, eu știu că pot să mă duc îmbrăcată cum vreau, pentru că nimeni nu se uită la mine, în afară de tehnic și de persoanele invitate, dar participând și la emisiuni de tv recunosc – e o mare plictiseală pentru mine să mă dichisesc timp de 2 ore înainte, pentru că, na, imaginea contează.

E drept că la un concert, părerea mea e că imaginea contează, fiind așa de aproape de public, dar ce-mi mai pasă de păreri când o astfel de artistă cântă la o aruncătură de bâț de mine. (o vedeam venind îmbrăcată cel puțin în alb și negru, dacă nu chiar în costum de pinguin, dar asta este diferența dintre ce așteaptă publicul și ce oferă artistul, iar eu pot să spun că și otravă dacă-mi dădea eram mulțumită pentru că, deși ținuta asta mi s-ar fi părut potrivită – eu nu eram acolo special pentru a mi se împlini imaginea despre, ci pentru a vedea pe viu pe cea care a compus unul dintre cele 5 albume preferate ale copilăriei fiului meu.)

Oricum, sper să nu arunce în mine cu ouă stricate mamele, Apolodor nu-mi aduce aminte în mod deosebit de fiul meu mic, nu mă face să suspin de dorul obrăjorilor lui bucălați etc (vorbe de-astea lacrimogene despre copiii mici care între timp au crescut!), cât mai ales mă intrigă aducându-mi aminte despre ideea de talent.

Se vorbește despre talentații noștri copii, despre talentații matematicieni, talente la început de drum, dar nu stă nimeni să se mire: de ce tocmai acestei persoane i-a căzut acest talent? Uneori, e moștenit, alteori, nu are nimic de-a face cu neamul din care vii. Uneori, e muncit cu multă trudă, alteori, nu se adaugă nimic la el, de lene și totuși el se manifestă și rupe gura târgului… Mie îmi place să-i văd din umbră, la lucru, pe oamenii care au talent – pentru orice – de la artă până la construit, vopsit, decorat un spațiu mic și transformat într-un depozit ce pare imens.

Uitându-mă la Ada Milea, mă întrebam ce-am fi noi fără talentele acestea. Unii susțin că nu au niciun talent: este imposibil, dar ei cred asta pentru că nu au fost ajutați să și le descopere sau pentru că au trăit într-o lume în care talentul lor nu a fost acceptat și atunci normal că a fost trecut sub tăcere, mai bine să zici că nu ai decât să ai așa ceva!!!

Talentul de a face bani este de multe ori trecut cu vederea, pentru că acei oameni nu prea stau cu marea gloată, nu se amestecă printre cei simpli. Talentul de a face artă rămâne în umbră pentru că sunt tot mai puțini educați să observe și să dea valoare frumosului. Talentul de a-i învăța pe ceilalți este mai degrabă o meserie, pentru că se scot bani buni din asta și atunci nimeni nu se mai gândește la el ca la ceva deosebit, ci ca la o șmecherie pe care o posedă cel ce predă! Și totuși, talentul este cel care face ca viața să meargă în culori. Altfel, viața ar merge ca o căruță pe un drum cu gropi. Sau ar fi ca o fântână fără găleată.

Sigur, ar mai fi vorba și despre cum îți poți găsi talentul, dacă nu e foarte clar: nu dansezi, nu vorbești, nu rezolvi ecuațiile în gând, nu pictezi… Aici intervine nevoia de a experimenta, de a merge pe colo, pe dincolo, pentru a descoperi ce anume îți trezește interesul. Unii, din comoditate, nu o vor face niciodată și ei se vor plânge cel mai des că nu au talent pentru nimic. Alții vor descoperi rapid, dar pentru că cei din jur nu prea sunt încântați de ceea ce implică acel talent, vor renunța repede, consolându-se cu ideea că au fost ascultători.

Ceea ce trebuie însă să știm este că există două tipuri de talent: talentul care te ajută să-ți câștigi pâinea de toate zilele și talentul *care te macină* – cum spune în Biblie *râvna să împlinesc voia Ta mă mănâncă*. Primul este cel mai de dorit; al doilea, chiar dacă te face să strălucești în fața oamenilor, chiar dacă îți dă senzații mult superioare altora, este atât de dificil de suportat uneori încât ți-ai dori să fii un om simplu, un om care nu simte nimic și se bucură de micii și bericica de la sfârșit de săptămână.

Nu știu de care dintre cele două talente beneficiați, dacă nu cumva nici primul nu vă e cunoscut, cu atât mai puțin al doilea, dacă nu cumva sunteți complet răniți pentru că nu vă puteți împlini patima, care face parte din cel de-al doilea tip de talente, dar cred că e excelent să ne cunoaștem între noi și să ne însuflețim unii pe alții atunci când nu mai avem nicio sclipire de bucurie, nici în inimă, nici în ochi.

Uitându-mă la Ada Milea, parcurgeam fiecare zonă, alături de pinguin, uimită și de versurile trăznite ale lui Naum, dar și de ceea ce a putut ea să simtă, citindu-le. Când transmiți emoția ta atât de clar, luându-i pe ceilalți în lumea ta, acolo unde te-a propulsat talentul, se poate spune că ai geniu. Și eu, cu toată dragostea, o consider pe Ada Milea un geniu.

 

8

Ce mai scriu prietenele mele

În prezentarea ei din cadrul unuia dintre seminarele de la Bookfest, Stina, o scriitoare suedeză, a afirmat că aceeași parte a creierului este responsabilă și cu creativitatea și cu jocul. Sigur, nu vreau să ridic semne de întrebare cu privire la oameni ca Bacovia sau Van Gogh, creativi și deloc jucăuși, ci pur și simplu vreau să mă bucur de cei care, creativi sau nu, pun mâna pe o carte cu idei de jocuri și, indiferent de vârsta lor, se apucă de joacă.

https://maminudoarme.ro/retete-de-jocuri/

Una dintre pasiunile mele se poate materializa și aici, în România. După ce am vizitat Cappadocia, cu greu poate ceva să egaleze frumusețea de acolo și nu că ar fi vreun festival, ci că pur și simplu asta se întâmplă zilnic… Dar se pare că în septembrie, în acest an, am de mers pentru destindere prin nordul României la două festivaluri ale baloanelor cu aer cald.

http://loredanaionescu.ro/festivaluri-de-baloane-cu-aer-cald-in-romania/

Ca să ne mai liniștim puțin după joacă și zbor, o carte

https://copiisimame.wordpress.com/2017/05/24/cele-sapte-capre-zburatoare/

Iar acum ne întoarcem la lucruri dintre cele mai responsabile:

a. relația cu adolescentul tău – mai ales când este creativ și te cam pun pe jar manifestările lui

http://www.blogdefamilie.ro/2017/05/adolescenta-pregateste-plecarea-de-acasa-interviu-cu-oana-moraru.html

b. ce putem face pentru ca un copil cât două pachete de unt să aibă totuși șansa la viață (vă spun, acest articol pare desprins dintr-un film sf, dar filmele sf nu se fac având atâta emoție și-ar pierde privitorii… eu sper ca oamenii înțelepți să-și dorească să vadă despre ce e vorba!!!)

http://www.revelatiideparinte.ro/2017/05/cat-costa-viata-unui-copil-nascut-inainte-de-vreme-in-romania.html

c. un interviu descoperit de curând, pentru ca relația de cuplu să fie vindecată, să aibă o șansă. Aici.

6

Balul Britanic – Invitație

Invitația aici.

Balul Britanic este organizat anual, la inceputul lunii iunie, prin intermediul International House Bucharest, institutia internationala de invatamant Nr. 1 in lume in predarea limbilor straine, si English Kids Academy, divizia specializata a IHB in predarea limbii engleze pentru copii.

Balul este un eveniment de elita, cu miza profunda pentru educatia si viitorul copiilor din Romania.

In fiecare an, evenimentul beneficiaza de sprijinul Institutiei Prefectului Municipiului Bucuresti, Inspectoratului Scolar al Municipiului Bucuresti al Excelentei Sale, Domnul Paul Brummell – Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, si de atentia Casei Regale a Marii Britanii, care ne-a transmis la fiecare editie Mesajul Reginei Marii Britanii Elisabeta a II-a, dedicat copiilor si parintilor prezenti la eveniment.

Elementul unic si extraordinar al proiectului The British Ball a fost marcat de faptul ca Majestatea Sa a transmis o scrisoare de multumire fiecarui copil in parte.

Evenimentul aduna aproximativ 1000 de invitati: copii ai unor prestigioase scoli din Bucuresti, cursanti ai English Kids Academy, parinti, profesori, directori ai institutiilor de invatamant premiate, inalti demnitari si diplomati, reprezentati marcanti din domeniul educatiei si din comunitatea locala.
Balul Britanic este un eveniment de inalta tinuta pentru Bucuresti, orientat inspre mai multe Directii:

  • sustine si promoveaza invatamantul de calitate, promoveaza valorile in societatea romaneasca;
  • premiaza elevii cu cele mai bune rezultate la engleza pe parcursul unui an academic;
  • doneaza fonduri pentru importante cauze nationale si
  • gazduieste un program cultural complex, incluzand reprezentatiile artistice ale copiilor prezenti la eveniment, dar si pe cele ale unor artisti cunoscuti: CRBL, Florin Chilian, Oana Sarbu, Virgil Popescu, Cvartetul Anima, Allegretto, Lidia Buble, JO, UDDI, & Nadir, Anca Florescu, Drum Circle, Cornelia Tihon, Raluca Iurascu & Alexandru Rosu, Alex Nistor, Andra Gogan & Amicii, Cvartetul Chromatic, Orlando Petriceanu & Band, Trupa Maxim etc.).

Credinta noastra este ca printr-o cunoastere mai buna a limbilor straine si printr-o educatie timpurie variata este posibila facilitarea comunicarii si interactiunea dintre oameni de diferite nationalitati, se inlesneste libera circulatie, intelegerea reciproca si cooperarea, pentru construirea unei societati increzatoare si de succes.

Scopul este de a contribui la dezvoltarea cu succes a noii generatii de copii din Romania si de a dezvolta o societate bazata pe valori, competente si dialog.

Obiectivele noastre sunt sa crestem motivatia copiilor de a studia limba engleza, intrucat cunoasterea limbii engleze va constitui o conditie pentru a putea accesa studii in strainatate sau locuri de munca de succes, de asemenea sa acordam acces copiilor la educatia britanica prin acordarea de premii sau burse.

Balul Britanic are si o importanta miza caritabila:

2011-2012: ne-am propus dezvoltarea unei generatii de copii de succes, bazate pe competente si dialog prin studiul valorilor, realizarilor culturii si civilizatiei britanice;

2012 – 2013: copiii au fost incurajati sa constientizeze importanta responsabilitatii sociale, a salvarii planetei si a mediului inconjurator; in 2013, Balul a sprijinit Asociatia copii in dificultate;

2013-2014: i-am indemnat pe copii sa gandeasca si sa actioneze in sensul intrebarii: Cum sa facem o lume mai buna? Am oferit ajutor batranilor aflati dificultate si de care au grija in acest moment oamenii de la fundatia CASA PAINII.

2014-2015: le-am propus copiilor sa se gandeasca la viitor, la viitorul lor si al altor copii. Cauza caritabila s-a indreptat spre SOS Satele Copiilor. Colaborarea cu SOS Satele Copiilor este una care a inceput cu multi ani in urma prin organizarea unor cursuri pentru copiii din SOS care se pregateau sa iasa din comunitate si sa isi ia viata in piept.

2015-2016: am invatat despre acceptarea diferentelor dintre oameni si formarea respectului reciproc. Cauza caritabila a Balului Britanic 2016 a fost directionata catre Centrul Stelutelor – Asociatia M.A.M.E..

Si povestea continua in 2017.

8

De ce să citim? – Bookfest, 2017

În fiecare an, în Suedia apar (vă rog să stați pe un scaun, ceva, să nu cădeți la auzul cifrei) 2000 de cărți pentru copii, scrise de persoane din acea țară. Nu punem la socoteală traducerile. Din 10.000.000 de locuitori, 2000 scriu anual pentru copii. Mårten Sandén, președintele Academiei Suedeze a Scriitorilor și Ilustratorilor pentru copii, a adăugat (în prezentarea lui din cadrul seminarului Valențe educative ale literaturii pentru copii: studiu de caz Suedia și paralelă cu România: *Acest lucru nu constituie un mare câștig pentru scriitori, pentru că unii nu vând decât câteva bucăți, dar cu siguranță că este o mare realizare pentru copii, care au de unde alege.*

În cadrul seminarului Literatură și stimularea lecturii la copii, același Mårten Sandén (o figură simpatică și deschisă, scriitor pentru copii, ce vreți! 🙂 ), a avut-o alături pe Arina Stoenescu, director al unui proiect despre care ar trebui să știm cât mai mulți.

Arina Stoenescu a adus cu ea o cărticică minunată intitulată 17 motive pentru lectură. Aceste argumente aparțin Academiei Suedeze de Carte pentru Copii și se găsesc pe site în mai multe limbi, putând fi copiate. În limba română nu le-am găsit, pentru a vă pune link, așa că le-am copiat eu din carte. (Dar dacă aveți nevoie de ele în alte limbi, accesați aici.)

  1. Cartea ne face să râdem și să plângem, ne consolează și ne arată posibilități noi.
  2. Cartea ne ajută să ne dezvoltăm limbajul și vocabularul.
  3. Cartea ne stimulează fantezia și ne învață cum să ne construim propriile imagini interioare.
  4. Cartea ne pune întrebări care ne fac să ne implicăm și ne oferă lucruri noi la care să reflectăm.
  5. Cartea ne oferă noțiuni care ne ajută să gândim și extinde granițele cunoașterii despre lumea în care trăim.
  6. Cartea ne oferă cunoștințe despre natură, tehnică și istorie, despre alte țări și alte stiluri de viață.
  7. Cartea ne permite să fim altcineva, ceea ce ne antrenează spiritul de empatie și compasiune.
  8. Cartea ne face să ne gândim la ce este corect sau greșit, la ce înseamnă binele și răul.
  9. Cartea ne explică realitatea și ne ajută să înțelegem complexitatea ei.
  10. Cartea ne arată cum mai totul poate fi privit din perspective diferite.
  11. Cartea ne consolidează încrederea în noi înșine când descoperim că există și alții care gândesc și simt ca noi.
  12. Cartea ne ajută să înțelegem că semănăm între noi, dar că suntem și diferiți unii de alții.
  13. Cartea ne ține companie atunci când suntem singuri.
  14. Cartea face parte din patrimoniul nostru cultural și ne oferă lecturi colective și referințe comune.
  15. Cartea citită cu glas tare este un loc de întâlnire între copii și adulți.
  16. Cartea pentru copii ne oferă posibilitatea de a intra în contact cu expresii artistice diferite, cum ar fi ilustrația, fotografia, poezia și teatrul.
  17. Cartea pentru copii este primul contact cu lumea literaturii – o lume fără de sfârșit.

(Cartea 17 motive pentru lectură a apărut în ediție bilingvă la editura Pionier Press și face parte din Colecția pentru copii și tineret Harap Alb. Proiectul de cultură literară pentru copii *Casa de povești Harap Alb* este inspirat de modelul suedez Junibacken.)

Acum, știind toate aceste amănunte intime de legătură dintre lectură și dezvoltarea copilului, dacă aș fi scriitor profesionist, mi-aș lua timp să gândesc niște proiecte care să poată trage niște sfori care să atingă toate aceste foruri lăuntrice ale celor mici. Pe de altă parte, dacă aș fi părinte, mi-aș căuta în amintiri toate poveștile copilăriei mele care se referă la aceste aspecte și le-aș povesti odraslelor mele, pentru ca în felul acesta să se strângă relația din familie și pentru ca să știu că întâmplările vieții mele au fost primele care au influențat cele mai fine departamente ale celor cărora le-am dat viață.

Dacă nu vă aflați în niciuna dintre cele două situații, (nici scriitori nu sunteți, nici pățanii relevante nu aveți!), vă doresc să reușiți să găsiți pe piața românească cele mai potrivite cărți pentru a-i educa pe cei mici și dragi ai dv.

Spor la citit, singuri sau alături de ei!

 

 

0

Bookfest, 2017 – București

La deschiderea târgului, am fost lovită crunt de cele două cifre care sună cam așa:

  1. În Uniunea Europeană suntem pe ultimul loc la citit cărți pe cap de locuitor. Ultimul. Rar se ajunge la citit 10 cărți pe an, cel mult 2. De regulă niciuna. Și aceasta mai ales în mediul rural – mă întreb de ce nu se mai ridică niște dăscălițe ca cea despre care scria Goga, dăscălițe care să-și dedice viața *poporului* pentru a ridica o nouă generație minunată alcătuită din copiii de la țară
  2. Din piața de carte, 50% din cumpărături se fac în București. Întreagă țară – restul de 50%.

Ce să zic? Astăzi am avut senzația de împăcare cu mine, amintindu-mi că, atunci când am publicat prima mea carte, am cedat-o editurii în mod volutar pentru a fi distribuită la 10.000 de copii, în sate. Iar pe următoarele două le-am scos la cel mai mic preț al pieței – 5 lei, pentru ca să și le poată permite orice familie, să nu fie numai pentru elite (pentru că, să fim serioși, câți își permit să cumpere acele cărți înzorzonate și împopoțonate?).

Cu toate acestea, trebuie să recunosc, încă mă întreb ce s-ar putea face mai mult pentru ca cei din sate să aibă acces la citit, lucru care i-ar putea ajuta să viseze, să aibă speranță, încredere…