0

Zi după zi – David Levithan

Dacă-i dai omului să mănânce, zi de zi, omletă și șuncă ajunge la una dintre cele două reacții posibile: ori va rămâne obsedat că acesta este micul dejun perfect, ori va urî atât de mult aceste două ingrediente încât nici măcar cuvintele *găină* și  *porc* nu le va mai rosti vreodată. Noi suntem ceea ce suntem și gândim cum gândim pentru că privim viața prin aceiași ochi, ne e dificil să ne gândim la alte perspective – nici nu avem posibilitatea să le accesăm, nici nu avem forța emoțională necesară (uite-așa ne place nouă să ne scuzăm lenea!).

Cartea de la Editura Trei, surprinzătoare poveste abordată (un personaj A se trezește zilnic în alt corp și trăiește viața acelei persoane pentru 24 de ore), este fascinantă pentru că-ți oferă posibilitatea să treci prin gândirea mai multor persoane și să începi să înțelegi că lucrurile nu sunt numai cum le vezi tu.

Personajul principal ajunge să obosească de acest stil de viață, totuși povestea lui nu i se pare tristă în totalitate.

*Știu că pare un mod îngrozitor de a trăi, dar am văzut foarte multe lucruri. E foarte greu atunci când ești într-un singur corp să-ți dai seama cum e de fapt viața. Ești foarte ancorat în cine ești. Dar când în fiecare zi ești altcineva… intri mai mult în contact cu Universul. Vezi că cireșele au gust diferit pentru oameni diferiți. Albastrul arată diferit. Vezi toate ritualurile ciudate prin care băieții își arată afecțiunea fără să o recunoască. Înveți că, dacă un părinte îți citește la sfârșitul zilei, e semn că e un părinte bun, pentru că ai văzut foarte mulți părinți care nu au timp. Înveți ce mult valorează o zi, pentru că toate sunt diferite.Dacă îi întrebi pe cei mai mulți oameni care e diferența dintre luni și marți, s-ar putea să-ți spună ce au avut la cină în fiecare seară a acestor zile. Nu și eu. Văzând lumea din atât de multe unghiuri, îmi dau seama mai bine de proporțiile ei.*

O încercare fascinantă de a-i ajuta pe cei tineri (și nu numai pe ei!) să înțeleagă că e nevoie de empatie și că pot rămâne ei înșiși, dacă le dau voie celorlalți să fie ceea ce sunt. Sau că se pot cizela intrând în contact, dacă aceasta este decizia pentru că au ajuns la concluzia că ceea ce văd e mai bun. Pentru mine, capitolul în care trăiește în corpul unui dependent de droguri a fost uluitor. Cred că am putea avea multe de învățat dacă i-am întreba pe cei de lângă noi ce simt, ce le place, cu ce putem să-i ajutăm.

David Levithan se adresează tuturor celor care vor și se străduiesc pentru a trăi în societate, nu celor care vor să fie regii societății, să fie slujiți și să se erijeze în stăpânii (fără niciun argument!) celor din jur sau grupului din care fac parte. (Dar eu nu aș recomanda-o decât celor de peste 18 ani. Cei care au citit-o știu de ce!)

Reclame
2

Nu facem așa…

Stau în mână cu o carte de comentarii – eseuri, na, dar tot comentarii sunt, ba chiar mai rău! – și explic fiului terminologia folosită de celebrii autori de cărți pentru examenul de bac. Am 7 cărți și niciuna nu mi se pare prietenoasă pentru tânărul de azi. Da, înfoiate precum curcanii sunt toate, au termeni pompoși și citate din belșug (a, mi-a plăcut maxim citatul despre Iona, personajul lui Sorescu – pentru cei care nu știu, spre deosebire de eroul biblic, Iona inventat de ironicul nostru scriitor și poet oltean se sinucide. Iată ce minunat interpretează Nicolae Manolescu finalul operei: *Gestul final al eroului nu e o sinucidere – fiindcă el nu se dă bătut: întoarcerea cuțitului împotrivă-și trebuie interpretată simbolic! – ci o salvare. Singura salvare – care înseamnă că lupta continuă și după ce condiția tragică a fost asumată!* Mă scuzați, care persoană care se sinucide se salvează? A, da, la anii lui Manolescu poți vedea astfel lucrurile, dar cu puștii ăștia emo care mai aud și astfel de idei la școală, în timp ce chipurile se pregătesc pentru viață… – de ce ne ma mirăm că a crescut rata sinuciderilor în rândul tinerilor?).

După ce ai 4 profesoare în 4 ani, dintre care una se plânge că e nemăritată, una că e măritată, una se pregătește de plecare și e doamnă mare, iar alta nu se poate auzi pentru că nu strunește clasa, termini liceul…

A, dar nu despre asta voiam să vorbesc. 🙂 Serios, chiar nu despre asta… Asta a fost așa, cam ca ploaia de azi, după căldura înăbușitoare.

Subliniam pe carte cuvintele cheie și fiul meu zice: *Nu facem așa.* Mă gândeam că vorbește cu vreo jucărie de-a mea, că glumește. Mai încercuiesc niște cuvinte și repetă: *Nu facem așa, nu, nu!* După care o ține una și bună cu această expresie. Eu sunt o persoană care rezistă la presiune, mai ales când e vorba despre cineva iubit, dar la un moment dat îl întreb: *Ce ai de faci așa?*

*Te priveam cum nu faci liniile drepte sub fraze și cum mâzgălești cartea și mi-am adus aminte de tine când eram mic… Mai știi când coloram și îmi ziceai – Nu facem așa, nu, nu! – de câte ori ieșeam din contur? Mai știi când încercam să desenez și ziceai – Nu facem așa, nu, nu! – atunci când îmi cădea vreun creion din mână și se murdărea puțin cartea? Mai știi?*

Da, mai știu… Voiam să coloreze aspectuos. Voiam să respecte cerculețele și ovalurile. Voiam să iasă totul bine. De aceea îl luasem pe *Nu facem așa, nu, nu!* în brațe și nu, nu i-am mai dat drumul până când l-a luat el pe *Nu vreau să colorez și să desenez.* Oricum, pentru el era prea târziu: am și acum vero 30 de cărți de colorat neatinse, pe care le păstrez pentru că-mi plac 🙂 !!!

Și când te gândești că nici măcar nu sunt perfecționistă… Oare ce fac mamele perfecționiste din copiii lor dacă eu, mama permisivă, l-am determinat să i se ia de ceva?

 

 

1

Avertisment: Poate să conțină urme de alune

Bine, noi spunem că cine nu are bătrâni trebuie să-și cumpere. Eu n-aș avea nevoie neapărat de bătrâni, ci de cineva care să fie înțelept, indiferent de vârstă și mai ales să aibă umor. Așa că m-am hotărât să-l cumpăr pe John O*Farrell. Când am luat în mână cartea sa, nu am crezut că o să-mi fie înseninată viața, ci am zis că doar se vor petici niște răni pe-acolo… 🙂

Prezentarea cărții începe astfel: *Alice nu și-a închipuit niciodată că va ajunge așa… * Continuă cu zbuciumul mamei și se termină cu *Pentru că Alice a decis să dea testul în locul fiicei.*

A, păi este exact ce are nevoie orice părinte care începe să se sperie pentru copilul lui, că nu va găsi loc la grădiniță, pentru adolescentul lui că nu va lua capacitatea cu notă mare, pentru tânărul său adult că nu va face față la bac, pentru copilul său ajuns la vârsta alegerii partenerului de viață – că nu va ști ce să facă… Aha, dar romanul acesta la care te ții cu mâna de burtă de râs, icnind din trei în trei rânduri, nu este numai pentru părinți, ci și pentru persoanele care mor de grija prietenilor, pentru subalternii care vor să țină totul sub control la locul de muncă, altfel vor lăsa impresie proastă șefilor sau pentru orice șef care ține cu dinții să nu-i fie știrbită autoritatea.

Editura Rao, ai multe cărți bune, dar asta le întrece pe toate, în acest domeniu…  (Totuși, pe copertă, numele autorului apare cu un singur L, iar în rest cu doi L – chiar la copertă ați uitat să faceți corectură?)

Vreți să scăpați de niște gânduri rele și nu vă pasă că faceți riduri de la râs?

*Avertisment: poate să conțină urme de alune*…

0

Idei de lectură și două concursuri

Astăzi, pentru prima dată după vreo două luni, am avut timp să colind pe blogurile prietenelor mele și să mă gândesc ce aș putea să vă recomand, pentru ce momente. Voi începe cu ceea ce mi-a fost mie de folos:

1. http://saptepietre.ro/2018/06/cristina-andone-sase-legi-de-care-sa-tinem-cont-atunci-cand-scriem-o-poveste.html

Continuăm cu lucrurile care ne ajută, doar dacă și noi ajutăm…

2. http://capturi-urbane.com/gala-societatii-civile-este-gala-oamenilor-care-vindeca-romania/

3. https://kindertrips.com/ro/de-la-cartier-la-comunitate-drumul-taberelor/

4. https://jurnalulunuitata.ro/2018/06/14/ingerii-exista-iar-unul-are-nevoie-de-tine

Să nu uităm motivarea copiilor – nu numai pentru a învăța, ci și pentru a se bucura, că unii se lipesc de lucruri care nu-i ajută la nimic…

5. https://talentedenazdravani.eu/blog/2018/06/13/discurs-motivational-copii/

Bonus – http://idriceanu.com/sarmana-rapunzel-din-universul-paralel/

Idei pentru petrecerea timpului vacanței – împreună cu părinții sau doar pentru copii

6. http://ioanaginghina.ro/ce-faci-cu-copilul-in-vacanta/

7. http://www.laurafrunza.com/2018/06/14/logischool-tabere-urbane-summer-camps/

8. http://happy40.ro/impresii-din-bruges/

9. https://familiahaihui.ro/blog/toti-suntem-un-pic-haiduci-haidook-experience/

Despre alimentația sănătoasă

10. https://carmenradu.ro/nutritie-eu-si-copilul-meu/idei-de-mancare-la-pachet-pentru-calatorii-lungi-cu-masina/

11. http://ralucaloteanu.ro/2018/06/11/alimentatie-sanatoasa/

Două concursuri pentru voi sau prietenii voștri:

  1. http://ralucaloteanu.ro/2018/06/14/concurs-calatoriile-cu-cei-mici/

2. https://casutaoliviei.ro/2018/06/15/marsupiu-ergonomic-fabricat-in-romania/

2

Arta visării – Lucy Keating

Titlul acesta mă face să-mi doresc să revin cu un articol care să vorbească despre experiențele noastre de zi cu zi, referitoare la visare – cea cu ochii deschiși și cea din timpul somnului.

Deocamdată, aș dori să vorbesc despre cartea de la Editura Trei, din colecția Fiction Connection. Se ia o fată a cărei mamă a părăsit-o pentru a fi primatolog și se urmărește viața ei – ce este ciudat, doar sunt sute de mii de astfel de persoane? Diferența e dată de aspectul nopții – visează același băiat, alături de care își petrece timpul în cel mai interesant mod, de la călătorii la emoții. Clipa de năvală a problemelor este aceea când îl întâlnește pe acest Max, stă față în față cu el și … trebuie să decidă – îl lasă să rămână alături de minunata lui prietenă, acceptă să-l piardă, face ceva pentru a întrerupe visul permanent în care este alături de el?

O carte nu numai pentru adolescenți, ci și pentru cei care au rămas captivi într-o lume din trecut, o lume în care au fost fericiți și care a fost aruncată în aer acum – o carte din care înțelegi ce trebuie făcut pentru a trăi cu adevărat și la ce sunt bune visele…

0

Femei cu bărbați – Richard Ford

Când la Clubul de carte s-a votat să citim Cronicarul sportiv al lui Richard Ford, am fost entuziasmată pentru un singur motiv – că era un autor premiat. Dar nu știam nimic despre el. Când am început să citesc romanul, am fost atât de fascinată de scriitura lui, încât l-am terminat rapid. Deși personajul nu îmi era foarte drag, dacă l-aș fi întâlnit nu aș fi fost dintre prietenii lui!, am încercat să-l înțeleg și să călătoresc alături de el în fiecare situație. Nu, nu mi-a fost simpatic și nu, nu mi-a plăcut finalul (știi, domnule Ford, unele fete de 20 de ani se simt jignite când citesc un astfel de roman, nu vor să fie considerate posibile partenere pentru bărbați care le-ar putea fi tată! Sigur, sunt unele care doar la asta visează, dar am întâlnit și persoane vehemente cu privire la acest subiect!), dar modul în care e construită povestea e absolut captivant.

Una dintre prințesele din clubul de carte a dat semnal – Vedeți că organizează Editura Vellant la Cărturești un eveniment cu Ford. Mi-am zis că nu pot pierde așa ceva – deși sunt consemnată în casă pentru iunie, prietenii știu de ce! Așa că am ajuns, cu toată curiozitatea cititorului entuziasmat de primul volum și nepăsător față de cel de-al doilea – pentru că m-am străduit să citesc 200 de pagini din Ziua Independenței, dar nu m-a mai prins, așa că am considerat că i-am acordat destul credit și m-am oprit.

Atmosfera evenimentului a fost destinsă, la masa rotundă aflându-se scriitorul Radu Paraschivescu, Vali Florescu – traducătoarea actualului volum de povestiri Femei cu bărbați și scriitorul Marius Chivu. Câteva întrebări până în ora 19, la care Ford intra în direct pe Skype, și … interviul.

În ceea ce privește titlul cărții pe care o lansează editura Vellant, Femei cu bărbați, Radu Paraschivescu a făcut o bună observație că uneori *cu* în limba română înseamnă *împotriva*. M-am mirat – de unde a scos-o? Păi, da, că dacă întrebi *cine joacă azi*? *Rapid cu Dinamo*… nu înseamnă că cele două echipe se iau în brațe și se drăgălesc, ci dimpotrivă – Rapid e împotriva lui Dinamo. Și, continuă cel care deja a parcurs cartea, exact cum titlul este un fel de pistă falsă, cartea în sine curge ca o deltă de povești cu momeli care ar părea că duc undeva, dar te duc în altă parte. Un personaj interesant sesizat de Paraschivescu este distanța, (sună bine!) iar lucrul care i se pare uimitor este că personajul, în loc să fie fericit cu ceea ce are, vrea acea fericire de cândva sau de când era cu cineva/altcineva. Marius Chivu a adăugat ideii de distanță că există și distanțe emoționale, dar și distanțe fizice, vorbindu-se mult la telefon – carte care vorbește despre societatea noastră, nu?

Am rămas marcată de o expresie – *Scriitorii buni sunt cei care au personaje cariate, în stare de avarie*… Cu alte cuvinte, scriitorii se deosebesc de dentiști – cei din urmă sunt buni doar dacă scot cariile, primii doar dacă le scot … în evidență…

Traducătoarea Vali Florescu a apreciat faptul că multe dintre întâmplări se petrec la Paris sau sunt presărate cuvinte în franceză, ceea ce i se pare un lucru bun pentru că cei care au fost acolo se vor regăsi și vor dori cartea, cei care nu au fost vor lua cartea pentru că au speranța că vor ajunge cândva.

Richard Ford întâlnire cu cititorii

Din cadrul interviului acordat de Richarad Ford celor prezenți la lansarea cărții *Femei cu bărbați*, aș rămâne la un singur aspect, care probabil e și cel mai controversat – pentru că restul au răspunsuri ușor de prevăzut. Ford consideră că, pentru a fi un scriitor bun, trebuie să nu ai copii. Și mi-a plăcut foarte mult că a spus – *în cazul meu*. Îmi e milă de cei care ori iau ca literă de lege ce spune cineva și devin copiile acelor personaje, pentru ca apoi să le pară rău că și-au pierdut viața fiind miniX, dar și de cei care se apucă la ceartă cu cineva care face o afirmație – nu, nu ai dreptate, nu e ca tine. Ei bine, e ca Ford, în cazul lui a fost mai bine fără copii. Eu știu scriitoare cu 3 copii și 10 cărți, scriitoare cu 4 copii și 15 cărți – dar, dacă experiența lui Ford și a altora a fost alta, de ce ar trebui să ne ofuscăm? (Da, sigur, mai este și cazul când poți spune: *Bun, mai bine nu-mi iese o carte genială, dar am și un copil.* Excelent pentru tine, că poți suporta așa ceva: fă cum ai considerat. În ce-l privește pe Richard Ford, el a observat că nu poți avea totul în viață, nu există fericire fără a renunța la ceva și el la copii a renunțat.)

Vreau să închei articolul de astăzi (voi reveni la subiect după ce voi citi *Femei cu bărbați*) cu o altă caracteristică a lui Ford – își dedică soției toate cărțile. Pentru unii e plictisitor, pentru alții e penibil, pentru unii e fals, pentru alții e romantic. El spune că a făcut lucrul acesta pentru că oricine ar face așa ceva dacă o persoană ar munci pentru ca tu să-ți împlinești pasiunea – cum că ea a muncit toată viața ca el să scrie. Citind biografia scriitorului, mi se pare că mai mereu a avut burse și susțineri financiare, așa că nu a fost chiar întreținutul familiei, deci argumentul acesta e de domeniul umorului. Ar rămâne cel al romantismului… Ceea ce îl face și mai enigmatic pe Ford, ale cărui personaje nu sunt nici fidele, nici mature…

6

Bacul 2018

Fac parte dintre părinții despre care este scris în acest articol. Dacă n-aș avea meseria pe care o practic de 25 de ani, ar trebui să fiu profesoară de română. Dar îmi este destul de greu să explic fiului care se pregătește de bac unele concepte din Iona sau Plumb – deși eu pe Bacovia îl ador, însă în Iona chiar nu mă pot regăsi. Fiul meu spune mereu: *Cu ce mă ajută pe mine toate durerile ăstora? Și n-au nicio rezolvare la el în afară de sinucidere sau de rămânere în chin? Iar eu trebuie să știu să argumentez de ce sunt ei așa?*

Să vă spun drept, bacul ăsta nu se arată ca ceva roz la orizont – copilul meu nu tocește; lui îi place să gătească, să se joace cu cei mici și să îndeplinească orice sarcină serioasă primește. Dar și dacă nu va lua note bune, băiatul meu este cea mai mare împlinire a mea. Știți de ce?

Pentru că e om. Și nu se va altera nimic în el și nici drojdia despre care vorbesc operele studiate la clasă nu va prinde să crească în el.